NU VOI FI STRĂIN ÎN CER

Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
Psalmul 73.24

Din zi în zi şi din an în an, credinţa mea se sprijineşte, cu o încredere tot mai profundă, pe înţelepciunea şi dragostea Dumnezeului meu şi ştiu că n-am crezut în zadar. Nici unul din bunele Lui cuvinte nu va cădea vreodată la pământ.
Eu îmi pun mâna mea în mâna Mântuitorului Meu ca El să mă conducă. Nu ştiu ce drum să aleg, dar Domnul îmi va alege moştenirea. Am nevoie de sfat şi de călăuzire, căci lucrările pe care le am de îndeplinit sunt grele şi de ele depinde viitorul meu. Pentru aceasta eu privesc la Domnul după cum preotul din Vechiul Testament întreba pe Urim şi pe Tumim. Eu preţuiesc mai mult sfatul lui Dumnezeu care nu greşeşte, decât sfatul judecăţii mele sau părerea prietenilor mei. Doamne, Tu vei fi întotdeauna călăuza mea.
Curând va veni sfârşitul; numai câţiva ani şi voi părăsi această lume ca să mă duc la Tatăl meu. Domnul va fi atunci la căpătâiul meu; El mă va primi la uşa cerurilor şi-mi va ura „bun venit" în locurile de slavă. Eu nu voi fi deloc un străin în cerul Său, ci Tatăl meu şi Dumnezeul meu va fi fericirea mea fără sfârşit.
Slavă sa fie Aceluia care mă va conduce aici şi după aceea mă va primi la El.

IUBIRE DESĂVÂRŞITĂ

... şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
Ioan 13.1

Aici este un fapt care ajunge să fie pentru noi o făgăduinţă; cum a fost atunci Mântuitorul nostru, aşa este şi acum; şi ceea ce a făcut pentru prea iubiţii cu care El a trăit pe pământ, va face mai departe şi cu noi, şi cât va fi lumea. „Fiindcă a iubit pe ai Săi", nu este ceva minunat? Că El a putut să îi iubească pe oameni aşa cum sunt, este o minune! Ce-a găsit El în bieţii Săi ucenici ca să-i iubească? Şi ce găseşte El în mine?
Dar când Isus a început să iubească, este în firea Sa să continue să iubească. Această iubire face din sfinţi „oamenii Săi"; ce nume minunat! El i-a câştigat cu sângele Său şi ei sunt comoara Sa. Cum ei sunt „ai Săi", El nu-i va pierde. Ei sunt prea iubiţii Săi şi El nu va înceta să-i iubească mai departe. Suflete al meu, spune-ţi şi ţie că El nu va înceta niciodată să te iubească!
„El i-a iubit până la capăt"; iubirea cea mai mare care a umplut inima Mântuitorului, până la moartea Sa, a fost iubirea pentru ai Săi. El i-a iubit atât cât este cu putinţă, i-a iubit până acolo că S-a dat pe Sine însuşi la moarte pentru ei; El nu putea să facă mai mult. Aceasta este iubirea desăvârşită în care nu este nici nebunie, nici dare înapoi, nici necredincioşie, nici indiferenţă şi pe care a răspândit-o din belşug pentru toţi ai Săi.
Aşa este iubirea lui Isus pentru toţi aceia care fac

EL NE VA DUCE ACASĂ

Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc.
Isaia 46.4

Anul acesta a trecut deja şi această făgăduinţă se îndreaptă către prietenii noştri în vârstă şi către noi toţi care înaintăm în viaţă. Dacă Dumnezeu ne prelungeşte anii, vom ajunge să avem peri albi; aşa că, prin credinţă, putem să luăm dinainte acest cuvânt pentru noi.
Noi îmbătrânim; dar Dumnezeu, care se numeşte EU SUNT, rămâne mereu acelaşi. Perii albi ne arată că trupul nostru slăbeşte; dar El nu slăbeşte niciodată. Când noi nu mai putem să ridicăm nici o greutate şi simţim că ne este greu să ne mişcăm sau să ne purtăm pe noi înşine, atunci Dumnezeu este Cel ce ne poartă. În anii tinereţii noastre, El ne purta în braţele Sale, ca pe mieluşeii Săi şi El va face la fel când vor veni slăbiciuni peste noi.
El ne-a creat şi El S-a angajat să ne poarte. Când vom ajunge o povară pentru prietenii noştri şi o povară pentru noi înşine, Domnul nu Se va depărta de noi, ci va avea grijă de noi şi ne va face să vedem izbăvirea Lui. Adesea El dă slujitorilor Săi o seară lungă şi liniştită. Ei au lucrat şi s-au ostenit toată ziua în slujba Stăpânului lor şi El le zice: „Odihneşte-te în aşteptarea odihnei veşnice pe care am pregătit-o pentru tine". Să nu ne temem de o vârstă înaintată ci să ne bucurăm că îmbătrânim, pentru că Domnul este El însuşi cu noi până la sfârşit, în plinătatea harului Său.

SIGURANŢĂ DEPLINĂ

...Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.
Evrei 13.5

Această făgăduinţă este repetată de mai multe ori în Scriptură. Acest lucru s-a făcut pentru ca siguranţa noastră să fie şi mai întărită. Să n-avem deci niciodată vreo îndoială în această privinţă. Această făgăduinţă este spusă cu o putere deosebită; ea este scrisă în limba greacă, cu cinci negaţii şi fiecare suspendă orice posibilitate ca Domnul să părăsească poporul Său, chiar atunci când poporul Său s-ar simţi părăsit de El, pe bună dreptate. Acest verset de preţ nu făgăduieşte că vom fi scăpaţi de necazuri, dar el ne asigură că Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată. Putem să fim chemaţi să mergem pe drumuri care să ne facă să ne mirăm, dar vom avea oriunde prezenţa, ajutorul şi îngrijirea Domnului. De aceea n-avem să dorim nici bani, nici vreun bun pământesc; Dumnezeul cel veşnic face mai mult decât aurul, şi binefacerile Lui mai mult decât o avere.
Să ne mulţumim cu ce avem, căci cel ce are pe Dumnezeu, are mai mult decât lumea întreagă. Ce putem noi să avem mai mult decât ceva fără sfârşit, adică veşnic? Ce putem să ne dorim noi mai mult decât bunătatea Sa atotputernică?
Şi tu, inima mea, dacă Dumnezeu îţi spune că nu te va lăsa şi nu te va părăsi niciodată, roagă-te mereu şi cere harul de a nu-L părăsi nici tu vreodată pe Mântuitorul tău şi de a nu te depărta vreodată de căile Sale.

DRAGOSTEA ŞI LEGĂMÂNTUL SĂU

Pot să se mute minţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.
Isaia 54.10

Una din cele mai preţioase însuşiri ale dragostei dumnezeieşti este caracterul ei statornic. Stâlpii pământului pot să fie mutaţi din locul lor, dar harul legământului Dumnezeului celui milostiv nu se va îndepărta niciodată de la poporul Său. Ce fericit este sufletul meu că poate avea o încredere tare în această făgăduinţă a lui Dumnezeu! Anul se apropie de sfârşit şi anii vieţii mele nu mai sunt mulţi, dar timpul nu-L schimbă pe Mântuitorul meu. Invenţii noi iau locul celor vechi, este o prefacere neîntreruptă în toate lucrurile la care ne uităm sau ne gândim; dar Domnul nostru rămâne acelaşi. Prin forţă se pot netezi dealurile, dar nici o putere nu poate să Îl zdruncine pe Dumnezeul cel veşnic. Nimic din trecut, nimic din vremea de faţă şi nimic din viitor nu va putea să schimbe bunătatea Domnului Dumnezeu faţă de mine.
Suflete al meu, rămâi în această dragoste veşnică a Domnului, care te socoteşte că eşti sânge din sângele Său. Adu-ţi mereu aminte de legământul veşnic. Dumnezeu îşi aduce aminte de el; dar tu veghează ca nu cumva să-l uiţi. În Cristos, Dumnezeu S-a angajat să fie Dumnezeul tău şi să te păzească ca pe unul care faci parte din poporul Său. Dragostea şi legământul sunt aici unite ca două lucruri sigure şi durabile pe care veşnicia le va întări şi mai mult.

NUMAI ÎN DUMNEZEU TE POŢI ÎNCREDE

Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de
poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.
Matei 26.33

Veţi zice că aceasta nu este o făgăduinţă a lui Dumnezeu. Este adevărat, dar ea este o făgăduinţă a omului şi deci ea nu a dus la nimic bun. Petru declara cu siguranţă că va împlini făgăduinţa; dar o făgăduinţă care n-are o temelie mai bună decât o hotărâre omenească, este sigur că va rămâne neîmplinită, îndată după aceea, în faţa ispitei, Petru Îl tăgăduieşte pe Stăpânul său, şi prin jurăminte repetate caută să întărească minciuna sa.
Ce poate fi cuvântul unui om? O oală de pământ care se sparge la prima lovitură. Ce sunt hotărârile noastre? Flori care cu ajutorul lui Dumnezeu pot să lege rod, dar care, lăsate pe seama puterii proprii, vor cădea la pământ la prima adiere de vânt care va mişca ramurile.
În făgăduinţa omenească, puţin poţi să te-ncrezi;
Hotărârile tale nu sunt decât foc de paie.
Cuvântul lui Dumnezeu, dimpotrivă, este veşnic:
Tot ce El a spus, îl vei vedea împlinind cu credincioşie.
Da, lipeşte-te de făgăduinţa lui Dumnezeu; ea este sigură pentru vremea de acum şi pentru veşnicie. Ea să fie comoara ta şi a tuturor celor prea iubiţi ai tăi.
Această scriere este şi un livret de economie la o bancă pentru credincioşi şi această pagină este o scrisoare către casieria băncii la care este adresată şi are semnătura Directorului. Nu cunoaştem altă semnătură decât aceea a lui Dumnezeu şi numele Domnului Isus. Cu acest Nume de încredere, noi avem o garanţie sigură.

EL A VENIT; EL VA VENI

...Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.
Faptele Apostolilor 1.11

Mulţi serbează în această zi naşterea Mântuitorului nostru; să ne ducem cu gândul la făgăduinţa celei de-a doua veniri. Aceasta este tot atât de sigură cum a fost şi prima, care este o garanţie pentru noi cu privire la întoarcerea Sa. Acela care a venit ca să ia locul celui mai de jos slujitor, va veni în curând ca să ceară răsplata lucrării Sale. După cum a venit întâi ca să sufere, nu va întârzia să vină ca să împărăţească. Aceasta este nădejdea noastră slăvită, că şi noi vom fi părtaşi la bucuria Sa. Astăzi noi ne găsim sub acelaşi val şi în aceeaşi umilinţă în care a trăit El atunci pe pământ; dar în ziua în care El va veni, va fi ziua arătării noastre în slavă, precum şi ziua arătării Sale în slavă. Sfinţii care au adormit în El vor învia în ziua arătării Sale slăvite. Aceia care vor fi fost insultaţi şi întristaţi pentru Numele Lui, vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui Său. Ai Săi vor apărea atunci ca regi şi preoţi; zilele lor de întristare vor fi sfârşite. Odihna îndelungată şi splendoarea de necomparat a împărăţiei de o mie de ani îi va răsplăti din belşug pentru anii lor de mărturie şi de lupte.
Oh! Să vină Domnul Isus! Iată, El vine curând. El este pe drum şi se apropie repede. Zgomotul paşilor Lui să fie ca o muzică plăcută pentru inimile noastre. Clopote ale nădejdii mişcaţi-vă şi sunaţi cu veselie, căci iată, vine Stăpânul nostru!

EL A VENIT; EL VA VENI

...Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.
Faptele Apostolilor 1.11

Mulţi serbează în această zi naşterea Mântuitorului nostru; să ne ducem cu gândul la făgăduinţa celei de-a doua veniri. Aceasta este tot atât de sigură cum a fost şi prima, care este o garanţie pentru noi cu privire la întoarcerea Sa. Acela care a venit ca să ia locul celui mai de jos slujitor, va veni în curând ca să ceară răsplata lucrării Sale. După cum a venit întâi ca să sufere, nu va întârzia să vină ca să împărăţească. Aceasta este nădejdea noastră slăvită, că şi noi vom fi părtaşi la bucuria Sa. Astăzi noi ne găsim sub acelaşi val şi în aceeaşi umilinţă în care a trăit El atunci pe pământ; dar în ziua în care El va veni, va fi ziua arătării noastre în slavă, precum şi ziua arătării Sale în slavă. Sfinţii care au adormit în El vor învia în ziua arătării Sale slăvite. Aceia care vor fi fost insultaţi şi întristaţi pentru Numele Lui, vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui Său. Ai Săi vor apărea atunci ca regi şi preoţi; zilele lor de întristare vor fi sfârşite. Odihna îndelungată şi splendoarea de necomparat a împărăţiei de o mie de ani îi va răsplăti din belşug pentru anii lor de mărturie şi de lupte.
Oh! Să vină Domnul Isus! Iată, El vine curând. El este pe drum şi se apropie repede. Zgomotul paşilor Lui să fie ca o muzică plăcută pentru inimile noastre. Clopote ale nădejdii mişcaţi-vă şi sunaţi cu veselie, căci iată, vine Stăpânul nostru!

TOŢI ALEŞII VOR FI PREZENŢI

Şi atunci tot Israelul va fi mântuit...
Romani 11.26

Cântarea pe care a făcut-o Moise aproape de Marea Roşie este insuflată de bucuria de a-l vedea pe Israel izbăvit în întregime. Nici o picătură de apă nu s-a desprins din zidul de apă care se formase în mare, până când cel din urmă mădular din poporul ales n-a pus piciorul sigur pe malul celălalt. După aceea, dar nu chiar imediat, apele s-au năpustit ca să vină iar la locul lor.
În cântarea lui Moise citim aşa: „Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale" (Exod 15.13). În veacul viitor, când cei aleşi vor cânta cântarea lui Moise şi a Mielului, slava Domnului Isus va fi să poată spune: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi I-ai dat Tu". Nu, Doamne, nu va fi nici un loc neocupat în cerul Tău.
Toţi aceia pe care Dumnezeu I-a ales, toţi aceia pe care Domnul Cristos i-a răscumpărat, toţi aceia pe care Duhul Sfânt i-a sfinţit, toţi fără deosebire vor ajunge până la râul vieţii. Deja cei dinainte au ajuns acolo, în timp ce noi mergem prin strâmtoare; dar noi urmăm pe Călăuza dumnezeiască.
Să înaintăm dar; toţi, până la ultimul dintre aleşii Săi, vor sosi în curând până la ţărmul celălalt; şi când toţi vom fi sosit acolo, vom izbucni atunci în cântece de biruinţă! Dar nici unul să nu lipsească la apel, căci lipsa unuia singur dintre membrii familiei alese ar opri cântările şi ar rupe coardele harfelor cereşti.

DARURI PREŢIOASE

Despre Iosif a zis: „Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, rouă, cele mai bune ape care sunt jos..."
Deuteronom 33.13

Noi putem să fim binecuvântaţi cu aceleaşi daruri care au fost făgăduite lui Iosif şi chiar într-un fel mult mai bogat. Da, ca să ne dea tot ce există mai bun în ceruri. Puterea lui Dumnezeu care se desfăşoară spre binele nostru şi lucrarea acestei puteri „de sus" sunt un lucru de mare preţ. Noi am vrea să ne bucurăm de asemenea de pacea lui Dumnezeu, de bucuria Domnului şi de slava Domnului. Să primim în acelaşi timp binecuvântarea a trei Persoane divine, dragostea Iui Dumnezeu, harul lui Isus Cristos şi părtăşia Duhului Sfânt! Sunt bunuri pe care noi le preţuim mai mult decât aurul cel mai curat. Nu, lucrurile de pe pământ nu sunt nimic faţă de lucrurile cereşti.
Printre aceste daruri, ce preţioasă este „roua"! Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea rouă, şi-L lăudăm pentru aceasta. Ce răcorire, ce mireasmă, ce creştere, ce viaţă aduce roua cu ea. Noi suntem plante din grădina sădită chiar de Dumnezeu şi suspinăm după această rouă a Duhului Sfânt. „Cele mai bune ape care sunt jos" ne vorbesc de apele adânci ale oceanului, din care se alimentează toate izvoarele vii care înviorează faţa pământului. Să fii hrănit mereu din puţurile veşnice ale dragostei dumnezeieşti, ce binecuvântare nespus de mare! Fie ca nici unul din noi să nu aibă linişte până nu va fi căpătat plinătatea Domnului, de unde noi n-avem decât să scoatem de acum înainte, tot ce ne trebuie.

ÎN ISUS AVEM TOTUL

Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El.
Coloseni 2.9-10

Toate calităţile Domnului Cristos ca Dumnezeu şi ca om sunt la îndemâna noastră. În această desăvârşire care este în El, noi avem totul deplin. Aceste însuşiri, El nu ni le dă direct; El face însă ca ele să slujească spre binele nostru. Atotputernicia Sa, atotştiinţa Sa, atotînţelepciunea Sa şi atotprezenţa Sa vor fi puse în mişcare ca să ne ajute. Harul şi credincioşia Sa, nesfârşita dragoste şi puterea Sa nemărginită, aceste însuşiri, care sunt stâlpii templului mântuirii, ne sunt date ca moştenire veşnică. Toată duioşia inimii Mântuitorului nostru, toată puterea braţului Său, toate bucuriile cununii Sale sunt pentru noi. Cristos în întregime, cu caracterul Său adorabil de Fiu al lui Dumnezeu ni S-a dăruit pentru cel mai mare bine al nostru. Înţelepciunea Sa ne va cârmui, cunoştinţa Sa ne va învăţa, puterea Sa ne va apăra, neprihănirea Sa va garanta pentru noi, dragostea Sa ne va încălzi şi ne va îmbărbăta. Tot muntele de comori al lui Dumnezeu ne este accesibil, ca să scoatem comori ascunse din minele Sale. „Toate aceste lucruri sunt ale voastre", da, toate! Oh, ce dulce este să avem pe Domnul Isus, să ne îndreptăm totdeauna spre El, cu o încredere deplină, să-I cerem ceea ce ne-a făgăduit şi ceea ce în dragostea Sa este totdeauna gata să ne dea.

DE LA MÂNIE LA DRAGOSTE

El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
Mica 7.19

Dumnezeu nu Se întoarce niciodată din dragostea Sa faţă de noi, dar Se întoarce adesea din mânia Sa faţă de noi. Dragostea Sa pentru aleşii Săi se potriveşte cu firea Sa. El iubeşte pentru că El este dragoste; El ne ameninţă pentru că găseşte că aşa este de folos pentru binele nostru. El va avea din nou milă de ai Săi, căci aşa îl îndeamnă inima Sa plină de dragoste. El va avea milă de ei, va potoli durerile lor şi-i va vindeca. Şi apoi ce făgăduinţă! „El va călca în picioare nelegiuirile noastre." El va birui. Ele într-adevăr caută să ne înlănţuie, dar Domnul prin dreptatea Sa ne va da biruinţă. Aşa cum s-a întâmplat altă dată cu canaaniţii, ele vor fi biruite, călcate în picioare şi distruse.
Vor fi îndepărtate chiar şi urmările păcatelor noastre. „El va arunca toate păcatele noastre", da toate oştirile păcatelor noastre, oricât de numeroase ar fi. „El le va arunca în fundul mării", aşa cum a făcut cu Faraon şi cu carele sale. Numai braţul Său atotputernic este în stare să facă o asemenea minune. Ele n-au fost aruncate în largul mării de unde să poată să iasă la suprafaţă şi să reapară sub ochii noştri, ci au fost aruncate în adâncul mării. Ca o piatră, ele se vor pogorî acolo până la fund, ca sa dispară pentru totdeauna.
S-aducem slavă Dumnezeului izbăvirii noastre.

OAMENII SUNT OAMENI; DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU

Eu, Eu te mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul
omului care trece ca iarba, şi să Îl uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins
cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua,
înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia
asupritorului?
Isaia 51.12-13

Să luăm aceste versete ca parte a noastră pentru această zi. Tu, care tremuri şi-ţi este frică, citeşte-le, crede-le, hrăneşte-te cu ele şi adu-le înaintea lui Dumnezeu. Acela de care te temi tu, nu este decât un om, în timp ce Acela care îţi făgăduieşte mângâierea şi ajutorul Său este Dumnezeul tău, Făcătorul tău şi Creatorul cerului şi al pământului. De altfel, ocrotirea Sa puternică face mai mult decât a te păzi de o primejdie mărginită.
Unde este furia asupritorului tău? El este în mâna Domnului. Această mânie nu este
decât aceea a unei făpturi muritoare; ea va trece în clipa când suflarea de viaţă va
părăsi nările sale. Pentru ce să avem teamă de un suflet care este tot atât de slab ca şi noi? Să nu Îl înjosim pe Dumnezeu, făcându-ne un dumnezeu dintr-un om păcătos,
după cum putem să facem, fie printr-o teamă exagerată sau printr-o dragoste
exagerată pe care i-o păstrăm unui om. Să privim oamenii ca oameni şi pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel vom merge liniştiţi pe cărarea îndatoririlor,
temându-ne de Dumnezeu şi neavând nici o altă frică.

ÎNTRISTĂRI, DAR NU OASE RUPTE

Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.
Psalmul 34.20

Acest verset se referă în întregime la credinciosul care se găseşte într-o mare
mâhnire: „Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate". Se
poate să i se zdrobească sau să i se rănească carnea, dar „nici un os nu i se va
sfărâma".
Mare îmbărbătare pentru copilul lui Dumnezeu în încercare, îmbărbătare menită, să-l
sprijinească în toate momentele sale grele. Până acum, ca şi de acum înainte,
recunosc că n-am avut nici o pagubă adevărată din diferitele mele întristări. Ele nu
m-au făcut să-mi pierd nici credinţa, nici nădejdea, nici dragostea. Dimpotrivă,
departe de a se pierde, aceste oase ale caracterului au câştigat în tărie şi putere. Eu am acum mai multă cunoştinţă, mai multă experienţă, mai multă răbdare, mai multă
statornicie decât aveam înainte de a veni încercările. Chiar bucuria mea, n-a fost
distrusă. Boala şi lipsurile, clevetirile sau împotrivirea mi-au pricinuit mai mult
decât o zdrobire; dar acum ele s-au dus şi nici unul din oasele mele n-a fost zdrobit.
Nu te supăra deci, suflete al meu, dacă ai de suferit unele dureri; nu se va afla nimic în tine care să se spargă. Îndură toate mâhnirile, şi încrede-te în Domnul care te va izbăvi de toate urmările neplăcute ale acestei mâhniri.

APĂRAT ŞI ACOPERIT

Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul.
Isaia 31.5

Fără să piardă o clipă în drumul său, mama se grăbeşte către cuibul său ca să aducă hrană puilor. Şi când simte că micuţii ei sunt în primejdie, ea aleargă îndată să-i apere. La fel Domnul, ca să îi apere pe aleşii Săi, va veni ca pe aripi de vultur, ba chiar pe aripile vântului.
Mama întinde apoi aripile sale peste cuib ca să-şi acopere puişorii săi, ea îi acopere cu trupul său, le transmite căldura sa şi îi acoperă în aşa fel ca să le facă un adăpost. Dumnezeul cel veşnic lucrează la fel ca să îi apere pe copiii Săi. El vrea să fie El însuşi adăpostul lor, locuinţa lor şi în sfârşit totul. Domnul care Se compară pe Sine aici cu păsările, nu Se aseamănă totuşi cu ele în slăbiciunea lor, căci El este Domnul oştirilor. Să ne bucurăm deci la gândul că dragostea Sa atotputernică va veni la timp ca să ne apere şi să ne păzească în siguranţă. Aripa nici unei mame nu este aşa de iute şi de drăgăstoasă ca aripa lui Dumnezeu şi noi ne vom aşeza cu încredere la umbra sa apărătoare.

PĂRTĂŞIA CEA MAI APROPIATĂ ŞI PLINĂ DE DRAGOSTE

... şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
l Tesaloniceni 4.17

Aici pe pământ Domnul este cu noi; când El ne va chema, noi vom fi cu El. Credinciosul nu poate să fie despărţit de Mântuitorul său. Ei sunt una şi vor rămâne totdeauna aşa: Domnul Isus nu poate să fie lipsit de poporul Său, căci ar fi ca un cap fără trup. Fie că ne aflăm în rai, fie că locuim pe pământ, noi suntem cu Domnul Isus; şi cine ne va despărţi de El?
Ce bucurie pentru noi! Fericirea noastră, odihna noastră, mângâierea noastră şi plăcerea noastră cea mai mare, este să fim cu Domnul. Noi nu putem să ne închipuim nici o fericire care ar putea să întreacă sau măcar să fie la fel cu fericirea acestei părtăşii dumnezeieşti. Printr-o legătură sfântă noi suntem cu El în înjosirea şi suferinţa Lui. În curând noi vom fi cu El în odihna Sa, în împărăţia Sa şi în slava Sa. Noi luăm parte la aceleaşi încercări şi vom avea parte de aceeaşi biruinţă ca El.
O, Mântuitorul meu, dacă trebuie să fiu totdeauna cu Tine, aceasta este o soartă pregătită de Tine pentru mine şi care nu se poate compara cu nimic. N-aş dori nici chiar să fiu cu Arhanghelii, căci ţinta mea cerească de căpătâi este să fiu cu Domnul. Pentru mine fericirea cerească nu stă nici în harfa de aur, nici în cununa care nu se poate veşteji, nici în lumina veşnică; ci Isus, Isus, El însuşi şi eu însumi pentru totdeauna cu El, în părtăşia cea mai apropiată şi mai plină de dragoste.

IZGONIRE DIVINĂ

...şi veţi izgoni pe canaaniţi, cu toate carele lor de fier şi cu toată tăria lor.
Iosua 17.18

Este o mare îmbărbătare să fii tare, să fii sigur de biruinţă, căci atunci soldatul merge la luptă cu deplină încredere şi îndrăzneală. Noi care avem de luptat cu păcatul dinăuntrul nostru şi din jurul nostru, să fim încredinţaţi că putem să câştigăm biruinţa, care ne este dată prin Domnul Isus. Noi nu mergem ca să dăm înapoi, ci ca să biruim. Harul lui Dumnezeu ni s-a dat în toată puterea Sa, pentru ca să biruim răul sub toate formele sale. Noi suntem deci siguri de biruinţă.
Unele din păcatele noastre găsesc în firea noastră, în obiceiurile noastre, în
ocupaţiile şi legăturile noastre, adevărate care de război ca să ne doboare. Dar, cu toate că este aşa, noi vom trece peste aceste greutăţi. Ele sunt foarte puternice şi noi foarte slabi în comparaţie cu ele, dar în numele Domnului noi le tăiem în bucăţi. Dacă un singur păcat ne stăpâneşte, noi nu suntem eliberaţii Domnului. Un om legat cu un singur lanţ este tot un prizonier. Este cu neputinţă să mergem în cer, chiar numai cu un singur păcat, dar care domneşte în noi; dar când este vorba de sfinţi, stă scris: „Păcatul nu va mai stăpâni asupra noastră". Ridicaţi-vă, loviţi în aceşti duşmani şi sfărâmaţi-le toate carele de război. Domnul oştirilor este cu noi, şi cine va putea să stea împotriva puterii Sale care distruge păcatul?

ÎNŢELEGEREA ÎN LUME

...El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor, cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul.
Isaia 2.4

Oh! să poată aceste zile fericite să strălucească mai curând. Acum popoarele sunt bine înarmate şi descoperă arme noi din ce în ce mai distrugătoare, ca şi când cea mai mare slavă a omului ar fi să nimicească mii de semeni de-ai săi. Dar pacea va birui într-o zi în aşa măsură, încât armele de război vor fi din nou trecute prin foc şi schimbate pentru a putea fi întrebuinţate în scopuri paşnice.
Cum pare că se va face această minune? Prin comerţ, prin civilizaţie, prin instruire sau prin forţă? Nu, noi nu credem aceasta. Experienţele din trecut ne fac să nu avem nici o încredere în astfel de mijloace slabe. Nu, pacea nu va fi aşezată pe pământ decât prin domnia Prinţului păcii. El trebuie să cârmuiască poporul prin Duhul Său, să înnoiască inimile prin harul Său şi să domnească în ele prin puterea Sa dumnezeiască. Numai atunci fiinţele omeneşti vor înceta de a se război şi omorî. Omul este ca o fiară sălbatică atunci când i se tulbură sângele, şi numai Domnul Isus poate să facă din această fiară sălbatică un porumbel. Aceasta o face înnoind inima omului, căreia îi domoleşte patimile sângeroase. Facă Domnul ca cititorii acestei scrieri să se unească pentru ca să ceară ca stăpânirea păcii să se aşeze fără să mai întârzie, punând capăt urii şi oricărui rău al omenirii, iar înţelegerea şi iubirea să se răspândească asupra întregii lumi.

NIMIC VECHI

Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi".
Apocalipsa 21.5

Slavă Numelui Său! Toate lucrurile au nevoie să fie înnoite, căci toate au fost folosite şi ruinate de păcat. Vine timpul când veşmântul cel vechi să fie făcut sul şi pus la o parte, şi întreaga fire să se împodobească pentru ziua de odihnă. Dar nimeni afară de Domnul care le-a creat, nu poate să facă toate lucrurile noi; căci trebuie atâta putere pentru a scoate răul, tot atât cât trebuie pentru a crea. Isus Domnul nostru a făcut lucrarea de a crea şi El are toată puterea s-o ducă la deplină desăvârşire. Lucrarea Sa a început deja şi, de veacuri, El Se ocupă să înnoiască inimile oamenilor şi să aşeze din nou stăpânirea Sa. În curând toate legile cârmuirilor omeneşti, precum şi firea omenească vor fi schimbate prin har; şi va veni în sfârşit o zi când însuşi trupul nostru va fi înviat şi schimbat asemenea trupului Său slăvit.
Ce bucurie să facem parte din această împărăţie în care toate lucrurile vor fi făcute noi prin puterea împăratului nostru. Noi nu pierim, ci ne grăbim spre o viaţă plină de slavă. Domnul nostru slăvit dispreţuieşte împotrivirea puterilor răului, El împlineşte planul Său şi înnoieşte totul, pe noi înşine precum şi tot ceea ce ne înconjoară; şi frumuseţea acestei zidiri noi va întrece în desăvârşire acea zidire ieşită altădată din mâinile Sale.

SEARA LUMINÂND CA ZIUA

...nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.
Zaharia 14.7

Este ceva neobişnuit acest lucru, căci totul prevesteşte că spre seară cerul se întunecă. Dar Dumnezeu poate să lucreze într-un chip cu totul diferit de felul cum credem sau nădăjduim noi, ca să ne uimească, pentru a lăuda măreţia harului Său. Nu, nu se va întâmpla ceva după cum presimt inimile noastre; întunericul nu va ajunge să crească până la miezul nopţii, căci lumina zilei va străluci deodată în faţa ochilor noştri. Să nu deznădăjduim niciodată, ci în cele mai grele clipe din viaţa noastră să ne încredem în Dumnezeu, care va schimba întunericul umbrei morţii în zorii dimineţii. Tocmai când muncile grele ale israeliţilor au fost dublate, a apărut Moise şi, când tulburarea a ajuns la culme, eliberarea s-a ivit.
Făgăduinţa este dată ca să ne ajute să învăţăm răbdarea. Lumina deplină nu va străluci poate, până când aşteptarea îndelungată ne va face să ne pierdem nădejdea. Pentru cel rău, soarele apune când încă este ziuă; dar lumina răsare pentru cel neprihănit, când încă este noapte. Să n-aşteptăm noi cu răbdare ziua cerească? Poate va trece mult timp până va veni, dar ea este vrednică să fie aşteptată.
Şi acum, sufletul meu, bucură-te în Acela care vrea să te binecuvânteze şi în timpul vieţii şi la moarte, într-un fel care va întrece totul, cum n-ai văzut şi n-ai nădăjduit niciodată.

O INIMA LINIŞTITĂ

...în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.
Isaia 30.15

Stările de tulburare sau de agitare, ca şi cele de nehotărâre şi de îndoială sunt întotdeauna pricini care ne slăbesc duhovniceşte. La ce mai putem fi buni, dacă noi suntem obosiţi sau istoviţi din cauza îngrijorărilor? Ce câştigăm noi prin temerile noastre sau prin tulburarea noastră, decât să ajungem incapabili să lucrăm sau să luăm o hotărâre înţeleptă? Credinţa dimpotrivă ne ridică deasupra greutăţilor noastre. Oh! De ni s-ar da harul să rămânem în pace! De ce să alergăm din casă în casă ca să spunem mereu aceeaşi tristă poveste, a cărei repetare ne face tot mai bolnavi? Chiar stând în casă, de ce să ne văităm în mare îngrijorare din pricina prevestirilor neplăcute care poate nu se vor întâmpla niciodată? Nu este mai bine să ne ţinem limba liniştită, ba chiar mai mult, să ne ţinem inima liniştită? Oh! Dacă am putea să rămânem în pace, aducându-ne aminte că Domnul este Dumnezeu.
Să învăţăm să avem încredere în Dumnezeu! Sfântul lui Israel îi va ocroti şi îi va izbăvi pe ai Săi. El nu uită făgăduinţele Sale sfinte. Chiar dacă s-ar prăbuşi munţii, nici un cuvânt al Său nu se va pierde. Se cuvine ca noi să ne încredem în El şi, dacă noi îi arătăm încredere, liniştea care va veni peste noi din această încredere, ne va face tot aşa de fericiţi ca şi duhurile care stau în jurul tronului Său.
Rămâi dar în pace, suflete al meu, şi sprijineşte-te pe pieptul Mântuitorului tău.

ÎNCREDE-TE ŞI LUCREAZĂ; LUCREAZĂ ŞI CREDE

Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.
Psalmul 37.3

A crede şi a lucra sunt două lucruri care merg împreună, aşa cum sunt rânduite de Duhul Sfânt. Trebuie să avem mai întâi credinţa şi apoi credinţa trebuie să lucreze. Credinţa în Dumnezeu ne duce la fapte de sfinţenie. Noi ne încredem în Dumnezeu pentru bine şi facem ce este bine. Credinţa noastră ne îndeamnă să nu stăm în lenevie, ci să ne ridicăm ca să lucrăm, în nădejdea că Dumnezeu va lucra în noi şi prin noi. Nu este partea noastră ca să ne îndemnăm să facem ce este rău, ci să ne încredem în Dumnezeu şi să facem ce este bine. Să nu ne mulţumim numai să credem fără să lucrăm, nici să lucrăm fără să credem.
Vrăjmaşii noştri ne-ar alunga dacă ar putea; dar, dacă credem şi lucrăm, vom rămâne în ţară, orice s-ar întâmpla. Noi vom rămâne în felul acesta în ţara lui Emanuel, care este a lui Dumnezeu, ţara făgăduită. Vrăjmaşii nostru nu pot să scape de noi aşa de uşor cum îşi închipuie ei. Ei nu pot să ne smulgă, nici să ne şteargă din ţara în care locuim, unde Dumnezeu ne-a dat un loc şi un nume.
După cum este adevărat că Dumnezeu a dat această făgăduinţă, tot aşa noi vom fi hrăniţi acolo unde ne-a aşezat El. Partea noastră este să credem şi partea Lui este să lucreze după credinţa noastră. Dacă noi nu suntem hrăniţi prin corbi, prin Obadia sau printr-o văduvă, totuşi noi vom fi hrăniţi în felul în care găseşte El cu cale.

DUMNEZEU ESTE ALIATUL NOSTRU

Dar, dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi.
Exod 23.22

Domnul Cristos trebuie să fie recunoscut ca Domn şi ascultat în mijlocul poporului Său. El este locţiitorul lui Dumnezeu şi vorbeşte în Numele Tatălui, şi noi trebuie să ascultăm în totul şi îndată toate poruncile Sale. Dacă nu îndeplinim această rânduială, pierdem făgăduinţa.
Ce binecuvântare nespus de mare se găseşte într-o ascultare deplină! Dumnezeu face cu poporul Său un legământ de luptă şi de apărare. El îi binecuvântează pe aceia care ne binecuvântează pe noi şi blestemă pe acei care ne blestemă pe noi. Dumnezeu este cu toată inima şi cu tot sufletul cu ai Săi; El este prieten cu ei în toate împrejurările prin care trec ei. Ce ocrotire presupune această făgăduinţă! Noi nu trebuie să ne ocupăm de vrăjmaşii noştri, fiindcă ştim că, dacă ei ni se împotrivesc, ei devin vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ia asupra Lui apărarea noastră, noi n-avem decât să îi lăsăm în seama Lui pe vrăjmaşii noştri.
Atâta timp cât sunt în joc interesele noastre personale, nu vom avea vrăjmaşi; dar de îndată ce sunt ameninţate adevărul şi dreptatea, noi luăm armele şi pornim la luptă. În acest război sfânt, noi suntem aliaţii Dumnezeului celui veşnic şi, dacă noi ascultăm în totul de Domnul nostru Isus, El îşi va desfăşura puterea Sa spre binele nostru. Aşadar să nu ne temem de oameni.

„TOATE" ALE CREDINŢEI

Isus a răspuns: Tu zici: Dacă poţi! „...Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede"!
Marcu 9.23

Necredinţa noastră este totdeauna cea mai mare piedică în viaţa noastră; de fapt asta este singura greutate reală care împiedică creşterea noastră şi înaintarea noastră duhovnicească. Domnul poate totul; dar o dată ce El a stabilit această regulă, că ni se va face după credinţă, necredinţa noastră împiedică toată puternicia Sa ca să lucreze. Da, uneltirea puterilor răului va fi nimicită, numai dacă credem. Adevărul dispreţuit va ieşi la iveală, dacă noi vom avea încredere în Dumnezeul adevărului. Cu toate greutăţile pe care le întâmpinăm, noi putem să trecem sănătoşi şi teferi peste valurile nenorocirilor, dacă coapsele noastre sunt încinse cu cingătoarea păcii, pusă de mâinile încrederii în Dumnezeu. Ce n-am putea să credem noi? Este cu putinţă orice, dar nu este cu putinţă să crezi în Dumnezeu? Iată, El este adevărul întotdeauna; să nu-L credem pe El? El este totdeauna credincios Cuvântului Său, ca să-l împlinească; se poate să n-avem noi încredere? Pentru o inimă cu adevărat sănătoasă, credinţa nu cere nici un efort; şi pentru ea devine un lucru aşa de obişnuit să se sprijine pe Dumnezeu, precum un copil faţă de tatăl său.
Dar răul stă în faptul că noi putem să Îl credem pe Dumnezeu pentru orice, dar nu ne încredem în El pentru încercarea care ne apasă în clipa de faţă. Să aruncăm necredinţa noastră; restul îl priveşte pe El.

A-L URMA, ÎNSEAMNĂ A MERGE ÎN SLAVĂ

Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
Ioan 12.26

Slujba cea mai înaltă este să faci ce face Domnul Isus. Dacă noi voim să fim slujitorii Domnului Cristos, trebuie să fim ucenicii Lui. Să lucrăm sau să ne purtăm aşa cum ar lucra Domnul Isus, acesta este mijlocul cel mai sigur ca să-L cinstim pe El. Să am în fiecare zi în vedere acest lucru.
Dacă Îl urmez pe Domnul Isus, voi fi în tovărăşia Sa; şi dacă merg mereu cu El, am să ajung să mă asemăn cu El. Mă voi strădui aşa dar ca să-L urmez aici pe pământ şi, la timpul potrivit, după Cuvântul Său, El mă va lua ca să fiu cu El acolo sus. Numai după ce a suferit pe acest pământ, Mântuitorul nostru S-a urcat pe tron; şi tot aşa este şi cu noi. Dacă suferim împreună cu El pe pământ, vom şi împăraţi împreună cu El în ceruri. Izbânda din viaţa Domnului nostru va fi şi izbânda din viaţa noastră şi, dacă suntem acum umiliţi împreună cu El, vom fi şi în slavă cu El. Îndrăzneşte dar, suflete al meu; pune piciorul pe urmele sângerânde lăsate de paşii Căpeteniei tale cereşti.
Dar Dumnezeu îi va cinsti pe cei ce vor sluji Fiului, aşa spune Domnul Cristos. Dacă Dumnezeu vede că eu sunt credincios lui Isus, El îmi va da un semn că am trecere înaintea Sa şi mă va cinsti pentru dragostea Fiului Său. Nici o altă cinstire nu poate valora cât cinstirea Sa. Împăraţii nu pot să dea decât onoruri trecătoare; dar adevărata slava este în mâinile Tatălui. Alipeşte-te dar de Mântuitorul tău, şi mai tare decât până acum.

DARUL TĂRIEI; BINECUVÂNTAREA PĂCII

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează poporul Său cu pace.
Psalmul 29.11

David auzise glasul lui Dumnezeu într-o furtună şi recunoscuse puterea Lui într-un uragan aşa cum se arată în Psalmul 29; şi, în timpul liniştii care urmase după furtună, el simţise că această putere uimitoare care a cutremurat cerul şi pământul este puterea care este făgăduită celor aleşi. Cel ce arată vulturului drumul său în văzduh, va da răscumpăraţilor Săi aripile vulturului; Acela al cărui glas face să se cutremure pământul, îi va înspăimânta pe duşmanii sfinţilor Săi şi va da pace copiilor Săi. De ce suntem slabi, când avem la dispoziţia noastră puterea lui Dumnezeu? De ce suntem tulburaţi, când pacea Domnului ne este asigurată? Isus, Dumnezeul plin de putere este tăria noastră. Să ne îmbrăcăm cu El pentru slujba pe care ne-o cere. Domnul Isus, Mântuitorul nostru prea iubit este şi pacea noastră; să ne odihnim la pieptul Lui şi să facem să înceteze temerile noastre. Binecuvântat să fie El fiindcă vrea să fie tăria noastră şi pacea noastră acum şi pentru totdeauna.
Acelaşi Dumnezeu care s-a urcat pe aripile vântului în zilele de furtună, va stăpâni peste furtunile şi frământările noastre şi va aduce după ele zile liniştite. Vom avea tăria Sa în zilele de zbucium şi cântări de bucurie în zilele cu soare. Să cântăm dar lui Dumnezeu, care este tăria şi pacea noastră. Să înlăturăm gândurile noastre întunecoase şi să ne întoarcem la credinţă şi nădejde.

PRIN APE...

Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.
Isaia 43.2

Aici nu este nici o punte; avem să trecem prin ape şi trebuie să simţim puterea şuvoaielor. Dar pentru trecerea acestor valuri, prezenţa lui Dumnezeu face mai mult decât o barcă. Trebuie să fim încercaţi, iar biruinţa ne este asigurată, căci însuşi Dumnezeu, care este mai puternic decât apele mari, va fi cu noi. Dacă în orice alte situaţii Domnul ar sta departe de ai Săi, în mijlocul greutăţilor şi al primejdiilor El va fi sigur cu ei. Greutăţile acestei vieţi pot să ajungă la o înălţime foarte mare, dar Domnul va fi la înălţimea tuturor nevoilor.
Vrăjmaşii lui Dumnezeu pot sa stârnească pe calea noastră multe primejdii, ca prigoane sau batjocuri grozave, care sunt pentru noi ca un cuptor aprins. Dar, pentru că Dumnezeu este cu noi, vom trece prin acele flăcări fără ca ele să ne ardă; nici mirosul focului nu se va lipi de noi.
Oh, ce siguranţă minunată pentru aceşti călători, fii ai cerului, mergând către cer! Valurile nu pot să-i înece, focul nu poate să-i distrugă.
Prezenţa Ta, Doamne, este apărarea sfinţilor Tăi, în mijlocul tuturor primejdiilor de pe cale. Cu toată încrederea, Doamne, mă predau în mâinile Tale şi duhul meu să găsească în Tine odihnă.

LOCURI ÎNALTE DE APĂRARE

... Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.
Isaia 33.16

Omul care a primit de la Dumnezeu harul ca să aibă o viaţă fără prihană, locuieşte în siguranţă deplină. El stă pe un loc înalt; el este deasupra lumii, apărat de atacul vrăjmaşului şi aproape de cer. El are scopuri şi motive înalte şi găseşte mângâieri şi prietenii semnificative. El se bucură de munţii dragostei veşnice, unde îşi are locuinţa.
El este apărat de arme vrăjmaşe în stânca cea tare. Cele mai statornice lucruri în univers sunt făgăduinţele şi planurile Dumnezeului care nu se schimbă, şi acestea sunt apărătoarea credinciosului ascultător.
El este întreţinut cu această făgăduinţă măreaţă: „i se va da pâine". După cum vrăjmaşul nu se poate urca până la cetăţuia lui, nici să-i dărâme întăriturile, tot aşa fortăreaţa nu poate fi cucerită prin împresurare şi foamete. Domnul care a făcut să plouă mana în pustie, va avea provizii bune pentru poporul Său, chiar şi când ei ar fi înconjuraţi de cei ce ar vrea să-i înfometeze.
Dar dacă lipseşte apa? Acest lucru nu se va întâmpla însă, căci este scris „şi apa nu-i va lipsi". Un izvor care nu seacă niciodată va ţâşni în mijlocul acestei cetăţi întărite, care nu poate fi biruită. Domnul se îngrijeşte ca să nu lipsească nimic: Nimeni nu va putea să facă rău cetăţenilor adevăratului Sion. Oricât ar fi de ameninţător vrăjmaşul lor, Dumnezeu îi ocroteşte pe aleşi Săi.

ACOPERIT ŞI OCROTIT

El te va acoperi cu penele lui, şi te vei ascunde sub aripile lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.
Psalmul 91.4

Ce comparaţie plăcută şi binefăcătoare! Aşa cum o cloşcă îşi ocroteşte puii şi le îngăduie să se adăpostească sub aripile ei, tot astfel, Domnul ocroteşte pe poporul Său şi-i îngăduie să se ascundă în El. N-am văzut noi puişorii cum scot capul de sub aripa mamei lor? N-am auzit noi ciripitul lor care exprimă bucuria lor? Tot aşa să ne adăpostim şi noi sub scutul Dumnezeului nostru. Vom găsi acolo o pace nespus de mare, gândindu-ne că El ne ocroteşte şi ne păstrează credincioşi. Atâta timp cât El ne ocroteşte astfel, suntem fără teamă. Ar fi ciudat dacă ar fi altfel; cum am putea să fim neliniştiţi, când însuşi Dumnezeu vrea să fie adăpostul nostru, locul nostru de scăpare şi odihna noastră?
Să înţelegem acest lucru şi, bucurându-ne de ocrotirea Lui sigură vom putea să luptăm pentru El. Avem nevoie pentru aceasta de scut şi de platoşă, dar dacă noi ne încredem în adevăr în El, adevărul Lui ne va sluji de armătură din cap până în picioare. Domnul nu poate să mintă; El rămâne credincios poporului Său şi făgăduinţa de mai sus este sigură. Adevărul este scutul de care avem nevoie. Înapoia lui noi suntem la adăpost de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului.
Apropie-te, suflete al meu, şi ascunde-te sub aripile Sale încăpătoare; ele să fie întăritura ta şi tăria ta.

PACE, INDIFERENT DE LOC

Voi încheia cu ele un legământ de pace, şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor.
Ezechiel 34.25

Este un har deosebit că Dumnezeu a binevoit să facă legământ cu omul, această făptură slabă, păcătoasă şi muritoare. Dar Domnul, cu toate acestea, S-a legat cu el printr-o învoială măreaţă pe care n-o va desfiinţa niciodată. Din pricina acestui legământ, noi suntem în siguranţă. După cum păstorii alungă fiarele sălbatice, tot aşa şi noi suntem păziţi de toate înrâuririle rele. Dumnezeul nostru ne păzeşte de tot ceea ce ne poate strica sau distruge; fiarele sălbatice vor fi îndepărtate din ţară. Doamne, împlineşte şi azi această făgăduinţă cu privire la noi. Poporul lui Dumnezeu se va bucura de paza Sa chiar în locurile cele mai primejdioase. Pustia şi pădurile întunecoase se vor preface în păşuni şi în ţarcuri pentru turma lui Cristos. Dacă Domnul nu schimbă aceste locuri primejdioase cu altele mai în siguranţă, El ne va ocroti chiar în locurile primejdioase. Pustia nu este un loc de locuit, dar Domnul poate s-o facă bună de locuit. Şi dacă într-o pădure este mai bine ca omul să vegheze decât sa doarmă, chiar acolo Dumnezeu va da liniştea trebuitoare prea iubiţilor Săi. Nimic dinăuntru şi nimic dinafară nu va avea putere să îl înspăimânte pe un copil al lui Dumnezeu. Astfel, prin credinţă, pustia poate să se prefacă într-un bulevard al cerului, şi cele mai întunecoase păduri, în nişte luminişuri de slavă.

EXEMPLUL NOSTRU CEL MAI SFÂNT

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; când este El la dreapta mea, nu mă clatin.
Psalmul 16.8

Acesta este cel mai bun fel de viaţă. Având pe Domnul necurmat înaintea ochilor noştri, avem cea mai măreaţă tovărăşie, cel mai sfânt model de viaţă, cea mai dulce mângâiere şi cea mai puternică înrâurire. Dacă ar trebui să fac o alegere care să ţină toată viaţa, aş alege: „Să am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei". Starea normală a unui om al lui Dumnezeu este ca totdeauna ochii lui să privească în ochii Domnului său şi urechile lui să audă glasul Lui. Dumnezeul său este aşa de aproape de el, încât umple totul în jurul său şi trage linia vieţii sale. Câtă nebunie ar fi îndepărtată, câte păcate ar fi biruite, câte virtuţi ar fi eliberate, şi câtă bucurie am cunoaşte dacă am avea pe Domnul totdeauna înaintea ochilor noştri. Şi de ce nu?
Aceasta este calea ca să fii în siguranţă. Dacă Domnul umple totdeauna gândurile noastre, vom da dovadă de multă pace şi de o adevărată siguranţă, pentru că Dumnezeu este de faţă necurmat. El este la dreapta noastră ca să ne conducă şi să ne ajute; astfel noi nu ne vom înspăimânta în faţa puterii, înşelătoriei şi uşurătăţii oamenilor. Când Dumnezeu este la dreapta noastră, suntem siguri că nu ne vom clătina.
Veniţi numai, vrăjmaşi ai adevărului, repeziţi-vă dacă vreţi ca o furtună spre mine, căci Dumnezeu mă păzeşte şi mă sprijineşte; El locuieşte cu mine. De cine să-mi fie frică?

O UMBLARE ÎN ADEVĂR

Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă,...
Proverbe 10.9

Propăşirea unui astfel de om poate să fie înceată, dar ea este sigură. Acela care se grăbeşte să se îmbogăţească, nu va fi nici nevinovat, nici sigur; dar acela care rămâne hotărât în cinste şi stăruie în ea, chiar dacă nu câştigă cine ştie ce averi mari, câştigă în orice caz pacea. Făcând ceea ce este drept şi cinstit, mergem pe stâncă, căci altfel nici unul din noi nu ar merge pe un pământ tare, dacă cele mai frumoase bunuri şi izbânzi ar fi câştigate prin mijloace necinstite care sunt nesigure şi înşelătoare. Acela care a lucrat necinstit, va fi mereu torturat de gândul socotelilor şi plin de teamă că se va vedea osândit. Să ne lipim deci de adevăr şi dreptate; şi prin harul lui Dumnezeu, să urmăm pe Domnul şi Stăpânul nostru, în gura căruia nu s-a găsit nici un vicleşug. Să nu ne temem că suntem săraci, nici că suntem priviţi cu dispreţ; şi sub nici un motiv - şi în nici un caz - să nu facem ceea ce cugetul nostru nu ne dă voie. A pierde pacea sufletului înseamnă să pierzi mai mult decât o comoară. Dacă mergem pe calea arătată de Dumnezeul nostru, şi dacă nu păcătuim niciodată împotriva îndemnurilor cugetului nostru, drumul nostru va fi sigur şi la adăpost de orice stricăciune. Cine ne va face rău dacă noi săvârşim binele? Nebunii ne vor considera poate nebuni, dacă noi lucrăm cinstit, dar vom fi încuviinţaţi de toţi aceia a căror judecată este dreaptă.

DUMNEZEU ESTE PE PRIMA LINIE

Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te spăimânta!
Deuteronom 31.8

Iată cuvintele din partea lui Dumnezeu care, dacă suntem la începutul unei lucrări mari sau al unei lupte primejdioase, ne vor întări. Dacă merge înaintea noastră, noi suntem în siguranţă în spatele Lui. Cine ar putea să ne stea împotrivă dacă Domnul este înaintea noastră? Veniţi, ostaşi, înaintaţi cu îndrăzneală; pentru ce şovăiţi, când biruinţa este a voastră, câştigată de Domnul Isus?
Domnul nu numai că merge înaintea noastră, dar ne şi însoţeşte. Deasupra noastră şi sub noi, în afară şi înăuntrul nostru, prezenţa Sa şi toată puterea Sa se simt. În tot timpul şi pentru veşnicie, El va fi cu noi, cum a fost şi până acum. Oare câtă putere vor da aceste gânduri braţelor noastre? Să ne ridicăm cu îndrăzneală, ostaşi ai crucii, căci Domnul Oştirilor este cu noi!
Mergând înaintea noastră şi cu noi, Domnul nu ne va lipsi niciodată de ajutorul Său. El însuşi nu Se poate tăgădui, şi n-ar putea să ne lipsească de ajutorul Său, ci ne va ajuta după nevoile noastre, şi aceasta până la sfârşit. El va fi totdeauna gata să ne dea ajutorul Său şi să ne apere până când se vor sfârşi luptele noastre.
Să nu ne temem deci şi nici să nu ne înspăimântăm, căci Domnul Oştirilor va coborî pe câmpul de luptă cu noi, va suferi focul luptei şi ne va da biruinţa.

CHIAR EL SE BUCURĂ

Mă voi bucura să le fac bine...
Ieremia 32.41

Este ceva binefăcător pentru inima credinciosului gândul că Dumnezeu se bucură de sfinţii Săi. Când ne uitam la noi înşine, nu descoperim în noi nici un motiv care să-L facă pe Dumnezeu să Se bucure de noi. Nu vom găsi nici o mulţumire de noi înşine, ci mai curând vom geme obosiţi, plângând starea noastră de păcat şi necredincioşia noastră. Fraţii noştri, ei înşişi simt puţină plăcere să privească la noi din pricina nedesăvârşirii şi a metehnelor pe care le constată la noi. Dar ce declaraţie slăvită, ce taină nepătrunsă! Domnul Se bucură de noi!
În nici o parte noi nu citim că Dumnezeu se bucură de frumuseţile din zidirea Sa; şi El nu spune nici îngerilor, nici serafimilor: „Te voi numi: plăcerea Mea este în tine". Nu, El spune aceasta numai cu privire la poporul Său. Numai bietele Lui făpturi întinate şi corupte de păcat, dar mântuite, ridicate şi slăvite prin harul Său, numai ele sunt pricina cântării Lui de mare bucurie. „El se va bucura de tine cu o mare bucurie; El se va bucura din pricina ta cu un cântec de biruinţă" aşa spune Domnul cu privire la poporul Său. Se pare că la vederea celor răscumpăraţi prin sângele Domnului Isus, inima Dumnezeului necuprins nu poate să se abţină ca să nu se bucure.
Şi noi, faţă de o dovadă aşa de minunată a dragostei Sale, nu vom răspunde „scoţând strigăte de bucurie înaintea Domnului, Dumnezeului mântuirii noastre"?

BEA, SĂ NU-ŢI FIE SETE

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.
Ioan 4.14

Acela care crede în Domnul Isus găseşte în El tot ce priveşte fiinţa şi viaţa lui pentru vremea de acum şi pentru totdeauna. El are în Cristos un izvor de bucurie, o fântână de mângâieri, de unde scoate mulţumire sufletească şi fericire. Puneţi-l la închisoare, acolo va găsi un tovarăş; duceţi-l în pustiul uscat şi va mânca acolo pâinea cerească; despărţiţi-l de toate rudele şi cunoştinţele lui şi el îl va găsi pe Prietenul care este mai mult decât un frate. Dacă adesea îi lipseşte adăpostul, el se ascunde după Stânca veacurilor; dacă nădejdile lui pământeşti se prăbuşesc, el rămâne tare, sprijinit de Stăpânul său.
Atâta timp cât Domnul Isus n-a pătruns într-o inimă, ea rămâne nesăţioasă ca moartea; dar când El pătrunde în inimă, ea ajunge ca un pahar plin de dă peste el, căci îl umple plinătatea Domnului Cristos. Adevăratul credincios este pe deplin mulţumit cu Domnul Isus aşa încât el nu mai doreşte nimic altceva decât să bea mereu mai însetat, din acest izvor al vieţii. Această sete dulce tu ai s-o simţi de aici înainte, scump copil al lui Dumnezeu, sete dezbrăcată de suferinţă, sete care nu este altceva decât dorinţa să pătrunzi mai adânc în dragostea Mântuitorului tău. Cunoşti tu această sete? Găseşti tu în Domnul Isus răspunsul la toate nevoile tale, astfel ca tu să nu mai ai altă grijă decât aceea ca să-L cunoşti tot mai bine şi să trăieşti într-o părtăşie tot mai desăvârşită cu El? Vino la acest izvor de apă vie şi scoate fără plată apa vieţii. Domnul Isus nu va spune niciodată că tu ai luat prea multă apă vie. Prea iubitule, bea din belşug.

ODIHNĂ ÎN TOATE UMBLETELE TALE

... Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.
Exodul 33.14

Ce cuvânt de preţ este acesta! Doamne, ajută-mă să-l iau pentru mine personal.
Noi putem să fim chemaţi să părăsim locuinţa noastră, căci aici per pământ noi n-avem o cetate stabilă. Ni se întâmplă uneori să ne vedem siliţi deodată să părăsim locurile unde ni se pare nouă că ne-am aranjat mai bine. Şi într-o astfel de situaţie rea noi avem mângâierea prin cuvintele de mai sus. Domnul însuşi ne va însoţi. Prezenţa Sa, care cuprinde favoarea Sa, părtăşia, grija şi puterea Sa vor fi totdeauna cu noi, în orice loc al călătoriei noastre. Aceasta înseamnă mai mult decât se poate spune; căci, de fapt, înseamnă totul. Dacă îl avem pe Dumnezeu prezent cu noi, avem şi cerul şi pământul. Vino cu mine, Doamne, şi apoi condu-mă unde vei voi Tu. Dar nădejdea noastră este să găsim un loc de odihnă. Aşa făgăduieşte versetul de mai sus. Noi vom avea odihna pe care numai Domnul o dă, odihnă care porneşte de la El şi în care El ne păstrează. Starea Lui de faţă ne dă odihnă în timpul călătoriei noastre şi chiar şi în luptă. Omul muritor poate el să cunoască această odihnă? Da, căci iată aici făgăduinţa, şi prin credinţă, noi putem s-o cerem. Odihna ne vine de la
101
Mângâietorul, de la Domnul Păcii şi de la Tatăl slavei, care a şaptea zi s-a odihnit de lucrările Sale. A fi cu Dumnezeu înseamnă a avea odihna în înţelesul cel mai larg.

ALCHIMIE CEREASCĂ

... Întristarea voastră se va preface în bucurie.
Ioan 16.20

Întristarea care avea să vină peste ucenici era dată de moartea învăţătorului lor, dar această întristare a fost curând schimbată în bucurie, când El a înviat dintre cei morţi şi S-a arătat în mijlocul lor. Toate întristările sfinţilor vor fi tot aşa schimbate, chiar acelea care par să fie o pricină de amărăciune pentru totdeauna.
Cu cât întristarea va fi mai mare, cu atât şi bucuria va fi mai mare. O îngrămădire de necazuri pot să ajungă, prin puterea lui Dumnezeu, pricina cântărilor noastre de bucurie. Bucuria noastră va fi cu atât mai dulce cu cât durerea va fi fost mai mare. Cu cât balanţa se va lăsa mai jos în partea stângă cu atât mai mult se va ridica mai sus în partea dreaptă; şi strălucirea diamantului va fi cu atât mai vie, cu cât rama lui va fi de culoare mai închisă. Tot astfel amintirea relelor noastre şi a necazurilor noastre din trecut, va da o dulceaţă mai mare bucuriilor care vor urma.
Suflete al meu, bucură-te deci şi veseleşte-te mai dinainte! Tu ai să fii în curând tot atât de fericit pe cât ai fost de întristat. Domnul Isus îmi spune că tristeţea mea se va schimba în bucurie. Eu nu văd cum se va face acest lucru, dar El îmi spune că se va face şi încep deja să cânt dinainte tocmai pentru această pricină. Apăsarea duhului meu nu va fi de lungă durată şi în curând voi face parte din ceata veselă care cântă zi şi noapte laudele Domnului. Eu vreau să-mi unesc glasul

MUNŢI PREFĂCUŢI ÎN ŞES

Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful templului, în mijlocul strigătelor de: „îndurare, îndurare cu ea”.
Zaharia 4.7

În această zi un munte de greutăţi sau de lipsuri cumplite poate să apară în viaţa noastră şi judecând omeneşte s-ar părea că nu se poate găsi nici o cale pe care să trecem peste acest munte sau să-l ocolim. Dar îndată ce intervine credinţa, muntele va dispare şi în locul lui va fi o câmpie. Pentru aceasta, credinţa trebuie, înainte de toate, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Lucrul acesta nu se va face nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor". Acest mare adevăr este puterea care ne face să biruim încercările de neînvins ale vieţii.
Eu văd că nu pot să fac nimic, şi că orice sprijin omenesc nu este decât o deşertăciune. Nu pot într-adevăr să mă reazem pe nici un sprijin văzut, dar puterea mea este în Duhul Sfânt nevăzut. Dumnezeu singur trebuie să lucreze şi eu trebuie să încetez de a mă încrede în oameni şi în mijloacele omeneşti. Când Cel Atotputernic ia în mână treburile poporului Său, munţii de greutate dispar. Popoarele sunt în mâna Sa mai uşoare decât o minge în mâna unui copil, şi El pune la dispoziţia mea puterea care le face să se mişte. Dacă acum Domnul mă cheamă să mut unul din aceşti munţi, o voi face în numele Său. Oricât de înalt ar fi, el se preface în câmpie înaintea mea, o făptură slabă; căci Domnul a vorbit.
Cine ar putea să se teamă, când are lângă el pe Dumnezeu Cel Atotputernic?

IERTARE

El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.
Psalmul 103.9

Dumnezeu trebuie uneori să ne mustre şi, să ne certe ca pe nişte sărmani copii rătăciţi cum suntem, fără ca prin aceasta să nu fie un adevărat Tată. Mustrările îi fac să sufere pe cei cu inima sinceră, căci ei simt atunci câtă batjocură I-au adus şi cât de mult merită ei pedeapsa Lui. Noi care ştim ce înseamnă mustrările Sale, ne plecăm în faţa Domnului, plângând pentru că I-am atras mânia.
Dar ce alinare aduce gândul că această mânie nu este pentru totdeauna. Dacă într-adevăr ne pare rău şi ne întoarcem din nou la El cu inimile zdrobite pentru că am păcătuit, hotărâţi să o rupem cu păcatul, vom vedea îndată pe faţa Sa zâmbetul. Lui nu-i face plăcere să îndrepte spre noi o frunte încruntată, căci prea mult ne iubeşte, şi bucuria Sa este să ne facă pe deplin veseli.
Să căutăm deci faţa Sa, fără să deznădăjduim. Să Îl iubim deci pe Dumnezeul care ne mustră, căci în curând vom putea cânta: „Mânia Ta a trecut şi Tu m-ai mângâiat".
Înapoia mea deci întristări şi apăsări, corbi negri care tulburaţi sufletul meu. Intraţi voi, porumbei veseli ai nădejdilor şi ai amintirilor binecuvântate! Judecătorul care ne-a iertat când ne-am întors la El la început, este acum Tatăl care ne iartă încă în bunătatea Sa, pentru ca să putem să ne bucurăm de dragostea Sa care nu se schimbă şi să gustăm iubirea Sa nesfârşită.

STĂRUINŢA CARE CUCEREŞTE

Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta...
Deuteronom 7.22

Să nu ne aşteptăm să câştigăm biruinţe pentru Domnul Isus dintr-o singură lovitură. Apucăturile şi obiceiurile rele dispar greu. Într-o asemenea inimă trebuie ani de lucru pentru a alunga unul singur din numeroasele năravuri care murdăresc sufletul omenesc. Dar să ducem cu putere lupta mai departe, chiar atunci când nu câştigăm aparent decât puţină izbândă. Datoria noastră în lume este să o câştigăm pentru Domnul Isus. Niciodată să nu ne plecăm în faţa răului, ci să-l stârpim. Niciodată să nu încercăm să ne obişnuim cu întinăciunea, ci să luptăm împotriva ei necurmat. Necredinţa, beţia, necurăţia, asuprirea, deşertăciunea lumească, rătăcirea, toate trebuie alungate.
Numai Dumnezeul nostru poate să împlinească acest lucru. El lucrează prin slujitorii Săi credincioşi, şi binecuvântat să fie El că ne-a făgăduit că este cu noi. „Domnul Dumnezeul tău va izgoni aceste neamuri dinaintea ta." El va face aceasta puţin câte puţin, ca să ne înveţe să stăruim în credinţă neclintită, să veghem necurmat şi să ne ferim de tot ce este din firea pământească. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare biruinţă cât de mică şi să-I cerem alta nouă. Să nu punem sabia în teacă până n-au fost câştigate toate locurile inimii noastre pentru Domnul Isus.
Curaj deci! Să-naintăm pas cu pas. Multe biruinţe mici vor aduce la sfârşit o biruinţă deplină.

NICI O CONDAMNARE

În zilele acelea, şi vremea aceea, - zice Domnul - se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa.
Ieremia 50.20

Într-adevăr, un cuvânt glorios. Ce iertare desăvârşită este făgăduită aici acestor popoare aşa de păcătoase, Israel şi Iuda. Păcatul lor va fi în aşa fel îndepărtat că nu se va mai găsi, şi aşa de bine şters că nu va mai exista. Slăvit să fie Dumnezeu că iartă!
Satana caută păcatele prin care poate să ne învinuiască, vrăjmaşii noştri le caută pe acelea cu care pot să ne împovăreze, şi însăşi cugetele noastre se străduiesc cu o râvna bolnăvicioasă să ne apese cu greutatea lor. Dar când Dumnezeu ne priveşte prin sângele preţios al Domnului Isus, teama care ne cuprinsese dispare, pentru că aceste păcate „nu mai sunt", „ele nu se mai găsesc". Dumnezeu a şters întinăciunile noastre şi a uitat nelegiuirile noastre. Jertfa Domnului Isus a aruncat pentru totdeauna în marea uitării păcatele noastre. Aceasta ne face să ne bucurăm şi să cântăm de veselie.
Însuşi Dumnezeu este Acela care dă iertarea Sa aleşilor Săi. Cuvântul Său de iertare nu este numai acela al unui rege, ci şi acela al unui Dumnezeu. El dă iertare şi noi suntem iertaţi. El ne-a împăcat cu Sine şi din acea clipă poporul Său este dincolo de orice teamă de condamnare. Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu, care ne-a înlăturat cu totul păcatele

PRIVIREA ÎN AFARĂ, ÎN SUS

Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.
Isaia 45.22

Aceasta este o făgăduinţă a făgăduinţelor. Ea stă la temelia vieţii noastre spirituale. Mântuirea vine printr-o privire asupra Lui, care este „un Dumnezeu drept şi un Mântuitor". Cât de simplă e direcţia! „Priveşte la Mine." Cât de dreaptă e cerinţa! Desigur, creatura trebuie să privească la Creator. Noi am privit în orice alte părţi destul de mult, e timpul să privim numai la El, care ne cheamă şi ne promite să ne dea mântuirea Sa.
Numai o privire! Nu vom privi de îndată? Nu avem să-I aducem nimic în noi înşine, ci să privim în afară şi în sus, la Domnul nostru nu cere nici pregătire, nici efort deosebit; ea nu are nevoie de inteligenţă sau înţelepciune, de avere sau de putere. Tot ceea ce avem nevoie este în Domnul Dumnezeul nostru şi, dacă privim la El pentru toate, aceste toate vor fi ale noastre şi noi vom fi mântuiţi.
Veniţi, voi care sunteţi departe, priviţi la El. Voi, care sunteţi la marginile pământului, întoarceţi-vă privirea în această direcţie. După cum oamenii din ţinuturile cele mai depărtate pot să vadă soarele şi să se bucure de lumina lui, tot aşa voi, care zăceţi în umbra morţii şi aproape de porţile iadului, puteţi printr-o privire să primiţi lumina lui Dumnezeu, viaţa cerului şi mântuirea Domnului Isus Cristos, care este Dumnezeu şi singur în stare să mântuiască.

FOAME POTOLITĂ

Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sunetul flămând.
Psalmul 107.9

E bine să suspinăm şi, cu cât suspinele vor fi mai mari, cu atât mai bine. Dumnezeu găseşte plăcere să împlinească dorinţele sufletelor noastre, oricât ar fi ele de adânci şi mari. Ca Dumnezeu să dea mult, noi să dorim mult. Starea noastră sufletească nu este sănătoasă atâta timp cât suntem mulţumiţi de noi înşine şi nu simţim alte nevoi. Aceste dorinţe după un har mai mare şi aceste suspine care nu se pot spune sunt greutăţi care cresc, dar astfel de greutăţi am vrea să le simţim totdeauna mai mult. Oh, dacă Duhul Tău ne-ar face să suspinăm şi să strigăm cu tot mai multă ardoare după cele mai bune lucruri!
Foamea nepotolită nu este plăcută; dar fericiţi sunt aceia care au foame şi sete după neprihănire. Nu numai că foamea lor va fi potolită, dar ea va fi săturată din belşug. Ei vor primi nu numai o hrană oarecare, ci li se va da o hrană potrivită cu slava Domnului şi vor primi bunuri care vin din bogăţiile lui Dumnezeu.
De aceia să nu se tulbure deloc cei care suspină din cauza foamei pe care o simt, ci să-şi unească glasul lor cu glasul psalmistului care de asemeni tânjeşte după slava lui Dumnezeu şi Îl laudă pe Domnul pentru bunătăţile şi minunile Lui printre fiii oamenilor.

DE LA ASCULTARE LA BINECUVÂNTARE

Dar din ziua aceea, îmi voi da binecuvântarea Mea.
Hagai 2.19

Lucrurile viitoare ne sunt ascunse; avem totuşi în această făgăduinţă scrisă mai sus, o oglindă care ne dă putinţă să privim încă de acum anii vieţii noastre, înainte de a fi. Să luăm seama la împrejurarea la care se referă această făgăduinţă. Recoltele se împuţinaseră, atinse de neghină şi de grindină, din cauza păcatelor poporului. Dar Domnul îi vede acum pe acei pe care i-a pedepsit astfel, că au început să asculte de Cuvântul Său şi să construiască din nou templul şi El se îndreaptă spre ei şi le spune: „Uitaţi-vă dar cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, înainte ca să se fi pus temelia templului... dar din ziua aceea îmi voi da binecuvântarea Mea". Dacă şi noi am trăit în vreun păcat şi dacă Duhul Sfânt ne îndeamnă să renunţăm la păcat, să facem îndată acest lucru; numai aşa vom putea să ne bizuim pe binecuvântarea lui Dumnezeu. Aprobarea Sa, Duhul Său şi o descoperire mai adâncă a Cuvântului Său, vor fi roada acestei binecuvântări. Credincioşia noastră va fi poate pricina unei împotriviri şi mai mari din partea oamenilor, dar noi vom intra într-o legătură şi mai strânsă cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care ne va face să vedem şi mai lămurit primirea noastră în El.
Doamne, eu sunt hotărât să fiu de aici înainte mai sincer cu Tine, mai conştiincios în ce priveşte ascultarea de învăţăturile Tale şi Te rog în Numele Domnului Isus ca viaţa mea să fie binecuvântată din ce în ce mai mult.

SUPRANATURAL EVIDENT

În ziua aceea, Domnul îi va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor.
Zaharia 12.8

Una din metodele pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a-şi apăra poporul Său este de a-l întări printr-o putere lăuntrică cu care El îl umple. Oamenii care au primit această putere sunt mai tari decât zidurile, iar credinţa lor mai tare decât turnurile întărite.
Domnul poate să ia pe cel mai slab dintre noi şi să facă din el, aşa cum a făcut din David, apărătorul lui Israel. Doamne, fă-mă un om asemenea lui David. Pune în mine puterea Ta şi umple-mă de o îndrăzneală sfântă care să mă ajute să înfrunt pe uriaşi, încrezându-mă în Dumnezeu.
Dumnezeu poate să facă pe cei mai mari luptători ai Săi şi mai puternici. David
98
poate fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului. Lucrul acesta pare de mirare, dar dacă el n-ar fi posibil, nu s-ar vorbi de el. Doamne, fă Tu această minune cu cei mai tari martori ai Tăi. Arată-ne ce eşti Tu în stare să faci şi ridică pe slujitorii Tăi credincioşi la o aşa înălţime de credinţă şi de sfinţenie, încât să se vadă cu adevărat că sunt mai presus de fire şi dumnezeieşti.
Doamne, locuieşte în inima sfinţilor Tăi şi ei vor fi ca Dumnezeu; revarsă-ţi puterea în ei şi ei vor fi ca aceste fiinţe cereşti care locuiesc cu Dumnezeu. Împlineşte Tu această făgăduinţă pentru toată biserica Ta, de aici înainte, pentru dragostea Domnului Isus.

DUMNEZEU NICIODATĂ NU TE PĂRĂSEŞTE

Căci Domnul nu îşi lasă poporul Său, şi nu-şi părăseşte moştenirea.
Psalmul 94.14

Nu, El nu va îndepărta pe nici unul dintre ei. Oamenii se resping; Domnul însă niciodată nu face acest lucru, căci alegerea Lui nu se schimbă şi dragostea Lui este veşnică. Nu se va găsi nici un singur suflet pe care Dumnezeu să-l fi părăsit după ce i S-a descoperit ca să fie mântuit.
Acest mare adevăr este spus în psalmul 94 ca să întărească inimile întristate. Domnul îi pedepseşte pe ai Săi, dar nu-i părăseşte. Urmarea acestei duble lucrări a Cuvântului şi a pedepsei este spre învăţătura noastră. Şi roada acestei învăţături este potolirea duhului şi o înţelepciune lăuntrică care duc la o odihnă liniştită în Domnul. Cei necredincioşi sunt lăsaţi în voia lor până ce, cad în groapa pe care au săpat-o, în timp ce cei credincioşi sunt aşezaţi într-o şcoală al cărei ţel este să-i pregătească pentru viitorul plin de slavă care-i aşteaptă. Judecata îi va atinge mai târziu pe cei răzvrătiţi şi va desăvârşi lucrarea dreptăţii lui Dumnezeu, răzbunându-i în acelaşi timp pe oamenii cinstiţi şi evlavioşi. Să suferim deci pedeapsa cu o supunere liniştită, căci scopul ei nu este mânia, ci dragostea lui Dumnezeu.

ARME CONDAMNATE SĂ FIE DISTRUSE

Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi.
Isaia 54.17

Este un mare zornăit şi zgomot în fierăriile şi atelierele vrăjmaşului, căci acolo se fabrică armele pregătite să-i lovească pe sfinţi. Acesta este un lucru care nu i-ar fi cu putinţă, dacă Domnul sfinţilor nu i-ar fi dat voie; căci El l-a creat pe meşterul care aţâţă cărbunii în foc. Luaţi seama cu ce râvnă se lucrează; câte săbii şi săgeţi sunt deja gata. Dar ele nu vor putea să fie folosite, căci pe fiecare este scris: „Ele nu vor izbuti".
Dar ascultaţi încă alt zgomot; este murmurul glasurilor. Limbile sunt unelte mai grozave decât acelea făcute cu ajutorul ciocanului şi nicovalei, şi răul pe care-l produc pătrunde mai adânc şi se întinde mai departe. Ce s-ar întâmpla cu noi în faţa acestor primejdii: vorbirea de rău, prefăcătoria, cearta şi luarea în râs? Cum am putea să ne ferim noi de toate acestea? Domnul Dumnezeu făgăduieşte că, chiar dacă noi nu putem să-i facem să tacă, totuşi vom scăpa de pustiirea cu care acestea ne ameninţă. Ele ne osândesc în adevăr acum, dar la sfârşit noi le vom osândi pentru totdeauna. Gura celui care spune minciuni va fi închisă şi neadevărurile pe care el le va fi spus, se vor întoarce spre cinstea celor care le-au suferit.

BOGĂŢII FĂRĂ LIMITĂ

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele noastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos.
Filipeni 4.19

Dumnezeul lui Pavel este Dumnezeul nostru şi El va îngriji de toate nevoile noastre. Pavel avea această încredinţare în privinţa filipenilor şi noi o avem de asemenea pentru noi. Dumnezeu va îngriji după făgăduinţa Sa, căci aceasta este dorinţa Lui; El
ne iubeşte şi doreşte să ne binecuvânteze, şi în felul acesta El va fi slăvit. Îndurarea Sa, puterea Sa şi credincioşia Sa, toate lucrează împreună ca noi să nu ajungem flămânzi.
În ce măsură se angajează El să ne dea? După bogăţiile Sale, în slavă, în Isus Cristos. Dacă bogăţiile harului Său sunt aşa de mari, ce vor fi bogăţiile slavei Sale? Bogăţiile slavei Sale în Isus Cristos, cine le poate preţui? Ori Dumnezeu vrea să umple groapa foarte adâncă a nevoilor noastre, după măsura Sa nespus de mare. Fiul Său Isus este primitorul şi în acelaşi timp canalul prin care se revarsă plinătatea Sa şi El ne face parte din belşug de comorile dragostei Sale.
Cel ce scrie aceste rânduri, cunoaşte din experienţă personală încercările şi greutăţile care sunt în lucrarea Domnului. Credincioşia mi-a fost răsplătită prin mânie şi am văzut pe mulţi care au încetat să mai ajute lucrarea. Dar acela pe care ei au vrut să-l pedepsească în felul acesta, n-a fost sărăcit nici măcar cu un ban; dimpotrivă, el a primit mai mult, pentru că s-a împlinit făgăduinţa din Scriptură care zice: „Dumnezeul Meu va îngriji de toate nevoile voastre".

NUMELE PE CARE-L FOLOSIM

Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
Ioan 14.14

Ce mult cuprinde această făgăduinţă! Şi orice lucru, oricare ar fi! Fie mic, fie mare, toate nevoile mele sunt cuprinse în această făgăduinţă. Mergi dar, suflete al meu, liber şi cu îndrăzneală la tronul harului şi deschide-ţi gura larg, căci ea va fi umplută.
Ce făgăduinţă înţeleaptă! Noi trebuie să cerem totdeauna în Numele lui Isus. Dacă acest lucru ne dă nouă îndrăzneală, Lui îi aduce cinste. Este un ajutor pe care El ni-l dă necurmat. Sunt unele împrejurări când orice ajutor ni se pare refuzat, chiar cel care se bazează pe legătura noastră cu Dumnezeu sau pe experienţa pe care am avut-o cu harul Său, care ne-a ajutat mereu.
Ce rugăciune instructivă! Eu nu pot să aduc înaintea lui Dumnezeu nici o cerere pe care Domnul Cristos să nu poată să-Şi pună mâna şi aprobarea Lui. N-aş îndrăzni niciodată să mă slujesc de Numele Mântuitorului meu pentru o cerere egoistă sau după plăcerea mea. Nu pot să mă folosesc de acest Nume decât pentru rugăciuni pe care le-ar face El însuşi dacă ar fi în locul meu. Este un mare avantaj să fi îndreptăţit să ceri în Numele Domnului Isus, căci aceasta ar fi ca şi cum El însuşi s-ar ruga. Şi dragostea pe care noi o avem pentru El, ne împiedică să punem Numele Său acolo unde înţelegem că El nu l-ar pune.
Lucrurile pe care le cer în rugăciunile mele sunt ele aprobate de Domnul Isus şi poate El să-Şi pună pecetea pe ele? În acest caz, eu capăt ceea ce cer de la Tatăl.

VEGHETORUL NEBIRUIT

Iată că nu dormitează, nici nu doarme, Cel ce păzeşte pe Israel.
Psalmul 121.4

Domnul este păzitorul lui Israel. Nici o stare de necunoştinţă, de aţipire sau de somn nu poate să-l atingă pe acest păzitor. El veghează necurmat asupra casei, ca şi asupra inimii poporului Său. Aceasta este o pricină care să ne facă să rămânem într-o pace deplină. Împăratul Alexandru cel Mare al Grecilor spunea că el poate să doarmă liniştit când prietenul lui Parmenion era de strajă. Cu atât mai mult noi putem să fim fără grijă când Dumnezeul nostru este El însuşi de strajă. Cuvântul „Iată" este pus la începutul versetului de mai sus, ca să ne atragă şi mai bine luarea aminte asupra acestor cuvinte pline de îmbărbătare. Iacov a putut să doarmă cu o piatră Ia cap drept pernă, fiindcă Dumnezeu veghea asupra lui şi a venit să-i vorbească într-o vedenie. Şi pe noi, când ne vom trezi singuri şi fără apărare, Dumnezeu însuşi ne va ocroti.
Domnul păzeşte poporul Său, aşa cum un om bogat îşi păzeşte comorile, sau cum un căpitan apără un oraş cu ostaşii pe care îi comandă, sau cum o santinelă veghează la postul care i s-a încredinţat. Să ne încredinţăm sufletele noastre în mâna Sa. El nu ne uită niciodată, nu întrerupe niciodată grija Sa ocrotitoare.
O, Dumnezeul meu, păzeşte-mă ca să nu mă rătăcesc, să nu cad şi să nu pier. Păzeşte-mă, ca şi eu să păzesc poruncile Tale. Fie ca grija

SUFLETELE SFINŢITE SUNT SĂTURATE

.. .şi poporul Meu se va sătura de bunătăţile Mele, zice Domnul.
Ieremia 31.14

Cuvântul Meu este repetat de două ori în acest verset: „Poporul Meu va fi săturat de bunătăţile Mele".
Cei ce îşi caută plăcerea în Dumnezeu, sunt consideraţi de Dumnezeu ca popor al Său. Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în ei, pentru că şi ei la rândul lor îşi găsesc plăcerea în Dumnezeu. Ei Îl numesc pe Dumnezeu, Dumnezeul lor, şi El îi numeşte poporul Său. El îi primeşte ca moştenitori ai Săi, şi ei se bucură că îl au pe El ca moştenire. Intre Dumnezeul lui Israel şi Israelul lui Dumnezeu este o dragoste şi o părtăşie necurmată.
Acest popor este mulţumit, satisfăcut şi acesta este un lucru mare. Oricât de frumoasă ar fi partea lor în viaţa aceasta, prea puţini copii ai lumii acesteia pot spune că sunt mulţumiţi. Ei sunt ca lipitoarea care zice: „Dă, dă" şi care totuşi nu este niciodată sătulă. Numai Dumnezeu ne poate sătura, după ce ne-am întors la El.
Şi s-ar putea ca poporul lui Dumnezeu să nu-şi găsească plăcerea în bunurile Domnului său, bunuri fără amestec şi fără pată, pe care le primeşte din belşug, cum ar fi harul Său, dragostea Sa, Duhul Său, binefacerile Sale, bunuri nepreţuite, nesfârşite, veşnice? Daca bunurile Dumnezeului nostru nu sunt de ajuns ca să ne sature, atunci ce ne va sătura? După ce mai trebuie să suspinăm? Şi dacă totuşi, noi găsim motiv să ne plângem, cauza este vreo dorinţă rea şi străină pe care Dumnezeu n-o poate împlini.
Doamne, sunt mulţumit. Binecuvântat fie Numele Tău!

OMUL ELIBERAT DE DOMNUL

Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
Romani 6.14

Păcatul va domni, dacă va putea; el nu va putea fi satisfăcut cu nici un loc mai pe jos de inima noastră. Ajungem uneori să ne temem ca nu cumva păcatul să ne robească în întregime din nou şi atunci strigăm către Domnul: „Nu lăsa nici o întinăciune să stăpânească peste mine"! Ce mângâietor este răspunsul Său: „Păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră". El ne va înconjura poate şi ne va răni, dar nu-şi va aşeza niciodată stăpânirea asupra noastră.
Dacă am fi sub lege, păcatul ar fi mai tare şi ne-ar ţine sub stăpânirea sa; căci aceasta este pedeapsa omului care păcătuieşte, el ajunge supus puterii păcatului. Dar dacă suntem uniţi cu Domnul Isus prin har, însăşi această unire ne dă siguranţa că nu putem să fim despărţiţi prin păcat de Dumnezeul cel viu. Harul care ne-a fost făgăduit este, dimpotrivă, că vom fi apăraţi împotriva necredinţei, vom fi curăţiţi de întinăciunile noastre şi dezrobiţi de lanţurile păcatului.
Am avea dreptate să deznădăjduim, dacă am fi robiţi ca să lucrăm din greu pentru ca să căpătăm viaţa veşnică; dar devenind răscumpăraţii Domnului, căpătăm putere ca să biruim ispitele şi pornirile noastre stricate, ştiind că păcatul nu mai poate să ne ţină sub stăpânirea sa, şi că Dumnezeu însuşi ne dă

UN MERS FĂRĂ POTICNIRE

Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul.
Psalmul 121.3

Dacă Domnul nu îngăduie, nici oamenii, nici diavolul nu vor izbuti să facă să ni se clatine piciorul. Ce bucurie ar fi pentru ei dacă ar putea să fie de faţă la căderea noastră, să ne vadă căzând din starea noastră bună, duhovnicească şi să dispărem din ochii lor! Străduinţele lor i-ar face să-şi atingă scopul spre bucuria inimii lor, dacă o piedică, una singură, nu le-ar sta în cale: Domnul, care nu le va îngădui acest lucru. Şi, dacă Dumnezeu nu le îngăduie să ne piardă, de ce avem să ne temem?
Cărarea vieţii este asemenea unui drum de munte. În unele locuri, prăpăstiile pot să ne pună în primejdia în care să ne alunece piciorul, să ameţim şi astfel să ne prăbuşim. Unele locuri de trecere sunt alunecoase ca gheaţa şi altele zgrunţuroase şi pietroase, aşa încât este foarte uşor să cazi. Ce prilej de mulţumire pentru acela care, în toată viaţa lui a fost întărit ca să rămână în picioare şi a fost scutit de căderi! Căci, fără credincioşia dragostei dumnezeieşti care i-a întărit paşii, cum ar putea cel mai tare copil al lui Dumnezeu să reziste la toate cursele şi primejdiile pe care le va întâlni în cale şi să rămână tare, cu toată oboseala drumului?

CUNOAŞTEREA NECESARĂ

Şi vor şti astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.
Ezechiel 34.30

A face parte din poporul ales al lui Dumnezeu este o binecuvântare însemnată, dar a şti că noi facem parte din acest popor, este o pricină de nespusă bucurie. A nădăjdui că Dumnezeu este cu noi, este un lucru, dar a şti că El chiar este cu noi, este cu totul altceva. Credinţa ne mântuieşte, dar siguranţa ne satisface. Noi Îl luăm pe Dumnezeu ca Dumnezeul nostru când credem în El; dar primim bucuria Lui când ştim că El este al nostru şi că noi suntem ai Lui. Nici un credincios nu trebuie să se mulţumească numai să nădăjduiască, ci să ceară Domnului să-i dea siguranţa deplină că ceea ce a nădăjduit, are deja în mod sigur.
Trebuie mai întâi să intri în stăpânirea acestui har, ca să poţi să priveşti la Domnul ca un „răsad cu faimă" şi să ajungi la o cunoştinţă clară a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de tine. Să ne întoarcem dar mereu privirea noastră în direcţia de unde primim acest har fără seamăn. Siguranţa credinţei nu poate fi căpătată prin faptele legii. Şi tocmai aceasta ne învaţă Evanghelia, să nu privim la noi, ci numai la Domnul. Văzându-L pe Domnul Isus, vedem mântuirea noastră.
Doamne, trimite-ne un val al dragostei Tale, astfel ca noi să fim înălţaţi deasupra noroiului îndoielii şi al fricii.

MĂREŢIA HARULUI

...Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită...
2 Corinteni 12.10

Să preţuim slăbiciunea noastră, căci ea dă prilej puterii dumnezeieşti să se arate. Dacă noi n-am fi simţit slăbiciunea noastră firească, n-am fi cunoscut niciodată puterea harului. Domnul să fie binecuvântat pentru ţepuşurile din carne, aceşti soli ai Satanei, căci ele ne silesc să căutăm puterea lui Dumnezeu.
Acest răspuns preţios din versetul de mai sus, ieşit chiar de pe buzele Domnului, trebuie să îl fi făcut pe Apostolul Pavel să tresară de bucurie. Harul lui Dumnezeu este de ajuns pentru mine! Şi desigur, acest răspuns este de ajuns. Dacă aerul este de ajuns pentru păsări, apa oceanului pentru peşte, oare harul Tatălui Ceresc, al Dumnezeului nemărginit, nu va fi el de ajuns pentru nevoile mele cele mai mari? Acela care a creat şi ţine în mâna Sa pământul şi cerul, nu este El în stare să îngrijească de toate nevoile unui vierme ca mine?
Să ne sprijinim deci pe Dumnezeu şi pe harul Său. Dacă El nu înlătură imediat suferinţa noastră, El ne dă totuşi tăria de a o îndura. Prin ajutorul Său, omul obosit va trece munţii, iar omul sărac îi va birui pe cei mari şi puternici. Face mult mai mult să avem puterea lui Dumnezeu, decât să avem puterea noastră proprie; căci puterea noastră, chiar dacă ar fi de o mie de ori mai mare decât este în realitate, ea n-ar fi de ajuns în faţa vrăjmaşului cu care avem de-a face; şi chiar dacă am fi mai slabi decât suntem în realitate, noi totuşi am putea totul, prin Cristos care ne întăreşte.

RĂSPLĂTIREA SMERENIEI ADEVĂRATE

... Căci oricine se smereşte va fi înălţat.
Luca 18.14

Noi n-ar trebui să găsim că este greu să ne smerim, căci ce lucru avem de care am putea să fim mândri? Dimpotrivă, ar trebui să alegem locul cel mai de jos fără ca să fie nevoie să ni se spună. Dacă suntem sinceri şi mai ales când ne vom aşeza în genunchi înaintea Domnului pentru rugăciune, să nu ne simţim mai mult decât nimic. Într-adevăr, nu putem să vorbim Domnului de meritele noastre, noi n-avem nimic şi singurul nostru drept va fi să-I spunem: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul".
Dar atunci ce cuvinte înviorătoare vor coborî de la tronul Său la noi. Vom fi înălţaţi dacă ne smerim. Drumul care urcă, coboară mai întâi. Odată dezbrăcaţi de noi înşine, suntem îmbrăcaţi în smerenie, care este cel mai bun veşmânt. Dumnezeul nostru ne ridică prin pacea şi bucuria inimii; prin cunoştinţa cuvântului Său şi legătura cu El, şi ne mai ridică prin bucuria iertării şi neprihănirii date de El. Domnul îi îmbracă cu slavă pe aceia care o primesc ca să slăvească pe Cel ce le-a dat-o. Domnul întrebuinţează puterea şi înrâurirea acelora care nicidecum nu se îngâmfă, ci rămân smeriţi, gândindu-se ce mare răspundere au. Nici Dumnezeu, nici oamenii nu se vor gândi să îl înalţe pe un om care se îngâmfă; ci Dumnezeu şi toţi oamenii de bine se unesc să cinstească smerenia.
Doamne, coboară-mă în ochii mei, ca să fiu ridicat în ochii Tăi.

DESFĂTAREA ŞI DORINŢELE

Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
Psalmul 37.4

Desfătarea în Dumnezeu are o putere transformatoare şi îl ridică pe om deasupra dorinţelor grosolane ale firii noastre căzute. Desfătarea în Domnul este nu numai dulce în ea însăşi, dar ea îndulceşte întregul suflet, până acolo încât dorinţele inimii devin în aşa fel, încât Domnul le poate da făgăduinţa că le va împlini. Şi nu această plăcută desfătare este cea care ne modelează dorinţele, până ele se aseamănă cu dorinţele Domnului?
A dori şi a ne ocupa de îndeplinirea dorinţelor noastre, iată nebunia noastră. Dar aceasta nu este calea lui Dumnezeu, care cere să-L căutăm mai întâi pe El şi să aşteptăm apoi să primim celelalte lucruri. Dacă lăsăm ca inima noastră să se umple de Dumnezeu, până acolo încât să ajungă la o fericire care dă pe dinafară, atunci Domnul va purta grijă ca noi să nu fim lipsiţi de nici un lucru cu adevărat bun. În loc să umblăm şi să căutăm plăceri în afară, să rămânem mai bine cu Dumnezeu şi să bem din izvorul pe care ni-l arată El. El poate să facă pentru noi mult mai mult decât ar face toţi prietenii noştri pământeşti. Mai mult face să fii liniştit şi mulţumit numai cu Dumnezeu, decât sa te osteneşti şi să te străduieşti pentru mărunţişurile neînsemnate şi păcătoase ale modei şi obiceiurilor de astăzi. Pentru un timp poate vom avea decepţii, dar dacă vom fi călăuziţi astfel ca sa ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, vom găsi atunci bunuri mai înalte, care ne vor aduce sigur mai târziu împlinirea tuturor dorinţelor noastre curate.

CE ESTE NECAZ, SE VA SFÂRŞI

Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut.
Isaia 57.16

Tatăl nostru ceresc nu caută nimicirea noastră, ci educarea noastră. Dacă El Se ceartă cu noi, aceasta o face din bunătate; El nu vrea să fie totdeauna în război cu noi. Dacă noi găsim că pedeapsa lui Dumnezeu durează prea mult, aceasta este din cauză că răbdarea noastră este mică. Să ne aducem aminte totodată că „mânia Lui nu ţine pe vecie", în timp ce „îndurarea Lui ţine toată veşnicia" şi că oricât ar dura de mult întunericul nopţii, el se va sfârşi făcând loc unui soare plăcut. Domnul iubeşte prea mult pe aleşii Lui şi nu poate fi supărat pentru totdeauna pe ei.
Dacă Dumnezeu ar trebui să lucreze fără încetare asupra noastră aşa cum am merita, din cauza nebuniei noastre, noi n-am putea să suportăm această lucrare, ci am cădea obosiţi şi fără nădejde până la porţile morţii. Dar El este un Tată bun, El ne cunoaşte, ne rabdă şi ne ajută. Cel ce ne-a zidit, ne cunoaşte slăbiciunea şi puţina sarcină pe care o putem îndura. El Se poartă cu blândeţe şi duioşie cu acela pe care El 1-a făcut aşa de delicat. Să nu ne lăsăm striviţi de greutăţile noastre de acum, căci ele ne pregătesc un viitor frumos. Ele sunt calea care ne duce la un viitor prea fericit. Mâna care loveşte acum, va tămădui; şi asprimea Lui din vremea de acum va fi urmată de binecuvântări din belşug.

FACEŢI GROPI

Şi a zis: Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă! Căci aşa vorbeşte Domnul: „Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umple de apă, şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre.
2 Împăraţi 3.16-17

Trei oştiri ar fi pierit de sete dacă n-ar fi lucrat Domnul Dumnezeu. Fără să fi trimis nori sau ploaie, El le-a dat o provizie de apă din belşug. Dumnezeu nu depinde de metodele obişnuite şi poate să uimească poporul Său cu lucruri noi, care sunt martore ale înţelepciunii şi puterii Sale. În aceste minuni noi recunoaştem mâna lui Dumnezeu, mai bine decât prin mersul obişnuit al lucrurilor. Dacă El nu ni Se arată în felul în care noi ne aşteptăm sau nădăjduim, într-un fel sau altul, Dumnezeu totuşi va îngriji de toate. Este pentru noi o mare binecuvântare să fim înălţaţi mai presus de lucrurile de mâna a doua şi să putem astfel să ne gândim adânc la lucrurile deosebite ale lui Dumnezeu.
Avem noi astăzi prilejul să săpăm şanţuri în care să se poată revărsa binecuvântarea lui Dumnezeu? Dar iată că noi adesea pierdem prilejul ca să arătăm în viaţă că avem o credinţă reală. Să aşteptăm astăzi răspunsurile la cererile noastre. Să facem ca acel copil care a luat umbrela de ploaie atunci când s-a dus la o adunare în care urmau să se facă rugăciuni pentru ploaie. Cu aceeaşi siguranţă să aşteptăm şi noi binecuvântarea lui Dumnezeu. Să săpăm gropi şi să credem că El le va umple.

LA TIMPUL LUI DUMNEZEU

Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.
Habacuc 2.3

Binecuvântările lui Dumnezeu pot să întârzie, dar ele sunt sigure. În înţelepciunea Sa dumnezeiască, Domnul a hotărât un timp pentru arătarea puterii Sale; şi timpul Său este cel mai bun. Noi suntem grăbiţi; văzând unele binecuvântări revărsate asupra fraţilor noştri, dorinţa noastră se aprinde şi ne face să suspinăm; dar Domnul va împlini făgăduinţele Sale fără să lucreze mai devreme şi nici mai târziu decât la timpul hotărât.
Făgăduinţa lui Dumnezeu ne este arătată aici ca un lucru viu şi adevărat. Ea nu este niciodată o literă moartă, aşa cum am fi ispitiţi să ne temem, dacă ar trebui să aşteptăm mult timp împlinirea ei. Cuvântul viu vine de la Dumnezeul cel viu, şi dacă pentru împlinirea Lui ni se pare că trebuie să treacă prea mult timp, în realitate nu este aşa. Dumnezeu nu întârzie niciodată, dar El încearcă răbdarea noastră până ce ajungem să recunoaştem credincioşia Sa. Nici una din făgăduinţele Sale „nu ne va înşela". Nici una nu se pierde, toate vor avea împlinirea lor. Nici una n-are nevoie să fie reînnoită ca o poliţă care se întoarce neplătită. Făgăduinţa se va împlini sigur şi nu va întârzia deloc.

PROPĂŞIREA CEREASCĂ

Căci El nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Psalmul 84.12

Domnul ne poate lipsi de câte un lucru care ne place, dar nu ne va lipsi de „nici un bine adevărat". El este cel mai bun educator şi ştie ce este bine pentru noi. Sunt unele lucruri cu adevărat bune şi le vom primi, cerându-le prin Domnul Isus Cristos.
Sfinţenia este un lucru bun şi Dumnezeu ne-o va da fără plată. El ne va da biruinţă asupra pornirilor noastre rele, asupra caracterului nostru şi asupra obiceiurilor urâte; El ne va da biruinţa cu bucurie, şi să nu fim mulţumiţi până când nu vom avea această biruinţă.
El ne va da în plus, siguranţa deplină a înfierii noastre, părtăşia strânsă cu El, acces la cunoştinţa adevărului întreg şi îndrăzneală în rugăciune. Dacă noi nu avem aceste bunuri, este din cauza lipsei noastre de credinţă care ne împiedică să le căpătăm, şi nu a lipsei de belşug din partea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, dorinţa Lui este să ne dea în dar, fără întârziere, aceste lucruri şi aceasta într-un fel frumos şi ceresc, prin îndelunga Lui răbdare şi dragostea Lui fierbinte.
Dar pentru aceasta trebuie „să umblăm în neprihănire", să n-o luăm niciodată razna, să nu întrebuinţăm nici un mijloc care nu este după voia lui Dumnezeu, să nu fie în noi nici prefăcătorie, nici înşelătorie. Dacă noi nu mergem drept, Dumnezeu nu poate să ne dea aceste binecuvântări; ar fi un câştig pentru păcat. Neprihănirea este un drum care face să propăşească sufletul nostru cu o propăşire cerească, care cuprinde toate aceste bunuri.
Ce făgăduinţă minată pentru rugăciunea stăruitoare! Să-ngenunchem.

PERFECŢIUNE ŞI PĂSTRARE

Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.
1 Tesaloniceni 5.24

Ce va face El? El ne va sfinţi în întregime. El va face lucrarea Sa de curăţire, până când noi vom fi desăvârşiţi din toate punctele de vedere. El vrea să păstreze „tot ce este în noi, duh, suflet şi trup, neprihănite până la venirea Domnului nostru Isus Cristos". El nu va îngădui să cădem din har, nici să cădem sub stăpânirea păcatului. Ce favoare măreaţă! Să-L preamărim pe Cel ce ne dă aceste daruri nemeritate.
Cine va face acest lucru? Dumnezeul păcii care m-a chemat de la întuneric la lumina Sa minunată şi din moartea duhovnicească la viaţa veşnică în Isus Cristos. Numai El poate să facă acest lucru. O lucrare de desăvârşire şi de păstrare de felul acesta nu poate veni decât de la Dumnezeul oricărui har.
Pentru ce va face El lucrul acesta? Fiindcă El este credincios; credincios făgăduinţei prin care El s-a însărcinat să mântuiască pe cel ce crede; credincios Fiului Său, a cărui răsplată este sa vadă că poporul Său este înfăţişat fără pată; credincios lucrării pe care a început-o în noi şi pe care El n-o poate întrerupe până n-o va duce la bun sfârşit. Sfinţii nu se sprijinesc pe credincioşia lor proprie, ci pe credincioşia Mântuitorului lor care este neschimbată.
Vino, suflete al meu, aici este un ospăţ măreţ, cu care să începi o lună întunecată. Poate afară să fie ceaţă, dar înăuntru trebuie să strălucească soarele.

NU VOM MURI PÂNĂ CE VOM TERMINA LUCRAREA

Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului.
Psalmul 118.17

Ce frumoasă asigurare, întemeiată fără îndoială pe o făgăduinţă şi întărită înăuntrul inimii psalmistului. El a înţeles această asigurare şi a putut să se bucure de ea. Este situaţia mea la fel ca a lui David? Sunt eu abătut din cauza batjocorilor vrăşmaşilor mei? Am eu mulţi oameni împotriva mea şi puţini de partea mea? Au început deja vrăjmaşii mei să-mi sape mormântul?
Oricum ar fi, eu nu voi asculta deloc de ceea ce murmură frica mea şi nu voi părăsi câmpul de luptă, căci aceasta ar însemna că am pierdut orice nădejde. Dimpotrivă, fiindcă este încă viaţă în mine, „nu voi muri". Slăbiciunea mea va face loc unei puteri noi: „Voi trăi". Domnul trăieşte şi eu voi trăi de asemenea. Gura mea se va deschide încă şi „eu voi povesti lucrările Domnului". Căci greutăţile mele de astăzi vor fi o nouă pricină ca să slăvesc pe Dumnezeu pentru minunile iubirii Sale şi ale credincioşiei Sale. Cei ce mă băgaseră deja în mormânt în închipuirea lor, vor fi daţi de ruşine, căci chiar dacă „Domnul Dumnezeu m-a pedepsit cu asprime, El nu m-a dat pradă morţii". Slavă Numelui Său pentru totdeauna. Nu voi muri atâta vreme cât lucrarea mea nu s-a terminat; şi atâta vreme cât Dumnezeu n-o va opri, mormântul nu se va închide peste mine.

CURĂŢIRE DEPLINĂ

Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.
Ezechiel 36.25

Ce prilej de bucurie pentru noi! Cel ce ne-a curăţit cu sângele Domnului Isus, ne va spăla cu apa Duhului Sfânt. Dumnezeu a zis şi El va face lucrul acesta: „Veţi fi curaţi". Doamne, noi simţim întinăciunea noastră şi plângem din cauza ei; dar avem mângâierea că ştim chiar din gura Ta că suntem curaţi. O, binevoieşte de grăbeşte această lucrare, Te rugăm stăruitor! El ne va izbăvi de păcatele noastre cele mai grele. Necredinţa din naştere şi poftele înşelătoare care se războiesc cu sufletele noastre, gândurile mârşave de mândrie şi toate îndemnurile diavolului, care ne împing să defăimăm Numele Domnului Isus, vor fi îndepărtate din inimile noastre pentru totdeauna.
El ne va curaţi şi de toţi idolii noştri de aur sau de lut; de dragostea necurată ca şi de exagerarea în dragostea noastră. Ceea ce am iubit până la idolatrie, va fi zdrobit în noi sau noi vom fi despărţiţi de aceşti idoli.
Dumnezeu ne înştiinţează aici prin versetul de mai sus, ce are de gând să facă El însuşi; Cuvântul Său este hotărât şi sigur, şi noi putem să nădăjduim cu curaj în
92
împlinirea acestui Cuvânt. Curăţirea noastră este una din binecuvântările legământului cu Dumnezeu şi acest legământ este bine întemeiat şi sigur.

MENŢINE DEOSEBIREA

Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.
Exod 8.23

Faraon are un popor şi Domnul de asemenea are un popor. Aceste două popoare pot să trăiască alături unul de altul şi să treacă prin aceleaşi împrejurări, dar între ele există o diferenţă pe care Domnul o va da la iveală. Chiar dacă trec prin aceleaşi împrejurări, se va vedea o deosebire clară între poporul ales al lui Dumnezeu şi copiii lumii acesteia.
Îndeosebi în timpul judecăţilor lui Dumnezeu, El devine un loc de scăpare sfânt pentru sfinţii Săi. Această deosebire începe să se vadă la credincioşi din momentul întoarcerii lor, atunci când păcatele lor sunt iertate, în timp ce cei necredincioşi rămân sub judecată. Din momentul întoarcerii la Dumnezeu, ei ajung un neam aparte, care trăieşte sub o călăuzire nouă şi se bucură de alte avantaje. Casele lor sunt apărate de puhoiul de rele care năpădesc asupra egiptenilor şi-i chinuiesc. Ei sunt păziţi de întinăciunile cărnii, ca şi de stricăciunea care vine din prefăcătorie şi din avere, sunt păziţi de grijile care rod sufletul, şi de ura care face prăpăd în atâtea familii.
Rămâi în siguranţă, fii credincios în încercare, căci chiar atunci când ai avea o mulţime de întristări, tu eşti scutit de rele şi mai mari care bântuie casele şi inimile slujitorilor stăpânului acestui veac. Domnul face deosebire între tine şi ei. Veghează şi păstrează această deosebire în duhul tău, în năzuinţele tale, în caracterul tău şi în legăturile tale cu cei din jurul tău.

PĂCATE DIN NEŞTIINŢĂ

...şi li se va ierta, căci au păcătuit fără voie...
Numeri 15.25

Nepriceperea noastră ne face să cădem în multe păcate săvârşite din neştiinţă; şi chiar putem fi siguri că ele sunt multe, atât păcate de comitere, cât şi de omitere. Noi putem să credem cu toată sinceritatea că îi slujim lui Dumnezeu, făcând lucruri pe care El niciodată nu ni le-a poruncit şi nu ni le poate primi.
Domnul cunoaşte fiecare din aceste păcate din neştiinţă. În această privinţă este cazul să ne temem, pentru că, din cauza dreptăţii Sale, Dumnezeu trebuie să ne ceară socoteală pentru toate. Noi însă putem fi siguri că, prin credinţă, toate păcatele de care nu ne-am dat seama au fost spălate cu sângele Domnului Isus, tot aşa de bine ca şi păcatele de care ne-am dat seama. El priveşte la păcat numai ca să-l facă să dispară, aruncându-l înapoia Sa.
Mângâierea noastră vine din faptul că Domnul Isus, adevărata jertfă, a făcut ispăşire pentru toate păcatele credincioşilor. Aceasta ispăşire asigură iertarea păcatelor necunoscute. Sângele Său scump ne-a curăţit de toate păcatele. Dacă ochii noştri le-au recunoscut sau nu, ca să plângă, Dumnezeu le-a văzut, Domnul Isus le-a ispăşit, şi Duhul Sfânt ne dă mărturia iertării câştigate. Noi avem astfel o pace întreită.
Tatăl meu, Te laud pentru înţelepciunea Ta dumnezeiască, pentru că Tu nu numai că vezi întinăciunile mele, dar ai pregătit şi o ispăşire care mă scapă de vină, înainte ca eu să ştiu că sunt vinovat.

SLUJBA LUI, FAŢA LUI, NUMELE LUI

Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
Apocalipsa 22.3-4

Trei binecuvântări alese vor fi partea noastră când vom fi în slavă.
1. „Robii Lui îi vor sluji. Noi vom sluji Domnului Isus. Nici un alt stăpân nu ne va mai apăsa şi nici o altă slujbă nu ne va obosi. Noi îi vom sluji întotdeauna în chip desăvârşit, fără oboseală şi fără greşală. Pentru un om sfânt, acesta este cerul: să slujească numai Domnului Cristos; şi, a fi socotit de Domnul Cristos ca slujitor al Său pentru veşnicie, aceasta este cea mai înaltă dorinţă a inimii noastre.
2. „Ei vor vedea faţa Sa." Aceasta este cea mai mare cinste şi slavă pentru cel credincios şi totodată şi răsplata lui. Atunci noi Îl vom cunoaşte pe Stăpânul nostru, căci îl vom vedea aşa cum este. A vedea faţa lui Isus este cea mai mare favoare pe care poate s-o dorească orice slujitor credincios al Lui. Ce ar fi putut să ceară mai mult Moise, decât: „Fă-mă să văd faţa Ta"?
3. „Numele Său va fi pe frunţile lor." Ei Îl vor privi pe Domnul lor, până ce numele Său va fi ca o imagine pe fruntea lor. Lucrarea ascunsă a harului înăuntrul fiecăruia, devine puţin câte puţin vizibilă pe faţa oricui trăieşte în legătură 91
directă cu Cristos.
Doamne, dă-mi aceste trei haruri de aici de pe pământ, ca să le pot avea în toată plinătatea în cerul Tău prea fericit.

DIN CAUZA NOASTRĂ

Dar zilele acestea vor fi scurtate din pricina celor aleşi.
Matei 24.22

Din dragoste pentru copiii Săi, Domnul nu mai face unele judecăţi, iar pe altele le scurtează. În necazul cel mare, focul ar distruge totul, dacă Domnul nu ar potoli flăcările, din cauza celor aleşi. Astfel El îi izbăveşte pe cei aleşi din dragoste pentru Domnul Isus, şi scapă omenirea din dragoste pentru cei aleşi.
Ce cinste pentru sfinţii Săi! Cu ce grijă ar trebui să folosească ei această influenţă pe lângă Domnul! Căci El va asculta rugăciunile lor pentru cei păcătoşi şi va binecuvânta strădania lor pentru a-i aduce la mântuire. El binecuvântează pe cei credincioşi, pentru ca la rândul lor aceştia să ajungă o binecuvântare pentru cei ce n-au venit la credinţă. Mulţi păcătoşi care trăiesc, sfârşesc prin a deveni credincioşi din pricina rugăciunilor unei mame, a unei femei sau a unei fiice, rugăciuni la care Domnul ia aminte.
Am folosit noi această putere minunată a rugăciunii, pe care Domnul ne-a dat-o? Ne rugăm noi pentru oraşul nostru, pentru ţara noastră şi pentru generaţia noastră? în timpuri de război, de foamete, de epidemie, suntem noi nişte mijlocitori, pentru ca aceste zile să fie scurtate? Plângem noi înaintea lui Dumnezeu, la revărsarea necredinţei, a rătăcirii şi a destrăbălării? Rugăm noi fierbinte pe Domnul să scurteze domnia păcatului, grăbind venirea Lui în slavă? Să ne aşezăm în genunchi, să ne rugăm şi să nu încetăm, până când Domnul Cristos va apărea pe norii cerului.

MAI ÎNTÂI DUMNEZEU, APOI CELELALTE

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6.33

Cum începe Biblia? „La început Dumnezeu. Aşa să fie şi-n viaţa noastră. Căutaţi din tot sufletul vostru mai întâi şi înainte de toate împărăţia lui Dumnezeu ca un loc deosebit pentru voi, şi neprihănirea Lui care este caracterul vieţii voastre. Celelalte vi se vor da de Domnul însuşi, fără ca voi să vă îngrijiţi de ele. Tot ce este de trebuinţă pentru această viaţă şi pentru evlavie, vi se va da pe deasupra.
Ce făgăduinţă minunată! Hrana, îmbrăcăminte, locuinţă şi tot ce trebuie, Dumnezeu Se obligă să vă dea, dacă voi îl căutaţi numai pe El. Ocupaţi-vă voi de lucrările lui Dumnezeu şi El Se va ocupa de nevoile voastre. Când cumpăraţi o marfa de valoare, hârtia de împachetat şi sfoara de legat vă sunt date fără plată, adică pe deasupra. Tot aşa, când urmărim lucrurile din împărăţia lui Dumnezeu, primim ajutoare pământeşti. Domnul nu îl va lăsa să sufere de foame pe acela care este moştenitor al Său. El nu îl va lăsa gol pe acela al cărui suflet este îmbrăcat în neprihănirea lui Dumnezeu. Să îndepărtăm deci de la noi orice grijă care ne roade şi să nu avem altă grijă decât să-L căutăm pe Domnul. Zgârcenia este sărăcie şi orice îngrijorare este mizerie; încrederea în Dumnezeu este o bogăţie, iar asemănarea noastră cu El este o moştenire cerească. Doamne, eu Te caut pe Tine: Lasă-Te găsit de mine.