MĂREŢIA HARULUI

...Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită...
2 Corinteni 12.10

Să preţuim slăbiciunea noastră, căci ea dă prilej puterii dumnezeieşti să se arate. Dacă noi n-am fi simţit slăbiciunea noastră firească, n-am fi cunoscut niciodată puterea harului. Domnul să fie binecuvântat pentru ţepuşurile din carne, aceşti soli ai Satanei, căci ele ne silesc să căutăm puterea lui Dumnezeu.
Acest răspuns preţios din versetul de mai sus, ieşit chiar de pe buzele Domnului, trebuie să îl fi făcut pe Apostolul Pavel să tresară de bucurie. Harul lui Dumnezeu este de ajuns pentru mine! Şi desigur, acest răspuns este de ajuns. Dacă aerul este de ajuns pentru păsări, apa oceanului pentru peşte, oare harul Tatălui Ceresc, al Dumnezeului nemărginit, nu va fi el de ajuns pentru nevoile mele cele mai mari? Acela care a creat şi ţine în mâna Sa pământul şi cerul, nu este El în stare să îngrijească de toate nevoile unui vierme ca mine?
Să ne sprijinim deci pe Dumnezeu şi pe harul Său. Dacă El nu înlătură imediat suferinţa noastră, El ne dă totuşi tăria de a o îndura. Prin ajutorul Său, omul obosit va trece munţii, iar omul sărac îi va birui pe cei mari şi puternici. Face mult mai mult să avem puterea lui Dumnezeu, decât să avem puterea noastră proprie; căci puterea noastră, chiar dacă ar fi de o mie de ori mai mare decât este în realitate, ea n-ar fi de ajuns în faţa vrăjmaşului cu care avem de-a face; şi chiar dacă am fi mai slabi decât suntem în realitate, noi totuşi am putea totul, prin Cristos care ne întăreşte.

EL NE ESTE PĂRTAŞ

Eu voi locui în mijlocul lor, şi voi umbla cu ei. Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
2 Corinteni 6.16

Aici se găseşte reciprocitate de interese. Fiecare aparţine celuilalt. Dumnezeu este partea poporului Său, şi poporul ales este partea Dumnezeului său. Sfinţii găsesc în El bunul lor de seamă, şi El îi socoteşte ca o comoară a Sa. Ce izvor de mângâiere se găseşte în aceasta pentru orice credincios!
La această reciprocitate de interese se adaugă o reciprocitate de sentimente. Dumnezeu îl va iubi totdeauna pe poporul Său, şi ai Săi Îl vor iubi.
Astăzi Dumnezeu va face totul pentru mine; şi eu, ce voi face pentru El? Gândurile mele ar trebui să zboare spre El în tot timpul, căci El Se gândeşte la mine. Să nu mă mulţumesc numai admiţând ca aşa trebuie să fie.
Aceasta ne conduce apoi la o părtăşie binecuvântată. Dumnezeu locuieşte în noi şi noi locuim în El. El merge cu noi şi noi mergem cu El. Neîncetat şi peste tot avem însoţirea Sa. Fericită părtăşie!
Deci să socotesc pe Domnul ca Dumnezeul meu, încrezându-mă în El şi slujindu-I cum I se cuvine. Să-L iubesc, să-L cinstesc, să mă închin Lui în Duh şi adevăr, ascultându-L în toate privinţele. Iată dorinţa inimii mele! Când voi atinge acest ideal, voi găsi cerul.
Doamne, ajută-mă! Fii Dumnezeul meu, învăţându-mă să Te cunosc ca Dumnezeul meu, pentru dragostea Domnului Isus.