NEVOIA DE A DESCHIDE GURA

...Deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umple.
Psalmul 81.10
Ce încurajare este această făgăduinţă pentru rugăciune! Vederile noastre omeneşti ne fac să cerem lucruri mici, pentru că mici sunt şi meritele noastre. Dar Domnul ne îndeamnă să cerem mari binecuvântări. A ne ruga ar trebui să fie un lucru aşa de simplu, aşa de firesc şi aşa de obişnuit, cum este deschiderea gurii. Când un om este cu adevărat plin de râvnă, el deschide gura larg, şi versetul de mai sus ne îndeamnă să fim plini de râvnă, de ardoare, în rugăciunile noastre.
Să nu ne temem de a fi îndrăzneţi faţă de Dumnezeu şi de a-I cere binecuvântări mari şi numeroase. Citiţi şi ce scrie la începutul psalmului: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-am scos din ţara Egiptului" şi apoi „deschide-ţi gura larg şi ţi-o voi umplea". Pentru că El a dat deja poporului Său atât de mult, acum îl îndeamnă să ceară şi mai mult şi să aştepte lucruri şi mai mari.
Vedeţi cum păsărelele din cuib întind cioculeţele lor larg deschise spre mama lor. Să facem şi noi la fel. Să bem din har prin toate deschiderile sufletului nostru, întocmai ca un burete care suge şi se îmbibă cu apa în care este afundat Dumnezeu este gata să ne umple, dacă şi noi la rândul nostru, suntem pregătiţi să fim umpluţi. Nevoile noastre să ne facă să deschidem gura, slăbiciunile noastre să ne facă să suspinăm şi lacrimile noastre să ne facă să strigăm ca un copil. Gura aceasta deschisă va fi umplută chiar de Domnul. Fie ca acest lucru să se întâmple cu noi, în această zi.

A-L SLĂVI PE CRISTOS ISUS

El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
Ioan 16.14

Duhul Sfânt nu poate să-L proslăvească mai bine pe Domnul Cristos, decât vorbindu-ne despre Cristos însuşi. Domnul Isus este cea mai bună Persoană pe care Duhul Sfânt o recomandă. El nu poate să se împodobească decât cu cel mai preţios giuvaer care este Domnul Cristos.
Mângâietorul ne arată ce a primit de la Domnul Isus Cristos. Noi nu putem să vedem nimic desluşit dacă nu ne descoperă El (Duhul Sfânt). Felul lui de a lucra este să ne lumineze mintea şi să ne deschidă Scripturile, şi în felul acesta să ni-l arate pe Domnul. Îţi trebuie un mare talent ca să arăţi un lucru şi acest talent îl are Duhul adevărului în cea mai mare măsură. El arată lucrurile aşa cum sunt ele. Acesta este un mare privilegiu, aşa cum este cunoscut de cei ce s-au bucurat de vedenia cerească.
Să urmărim luminarea Duhului Sfânt; nu ca să ne măgulim curiozitatea noastră, nici pentru un câştig personal, ci pentru slava Domnului Isus. O, dacă am avea gânduri potrivite pentru El. Gândurile noastre pământeşti îi aduc necinste scumpului nostru Mântuitor. Să ne dea El un gând sincer despre persoana Sa, despre lucrarea Sa şi despre slava Sa, astfel ca întreg sufletul nostru să poată să-I cânte laude. Când o inimă este îmbogăţită prin învăţătura Duhului Sfânt, Mântuitorul este atunci proslăvit mai presus de orice.
Duhule Sfânt, lumină dumnezeiască, fă-ne să-L vedem pe Domnul Isus!

LUCRAREA ESTE FĂCUTĂ; ODIHNEŞTE-TE ÎN EL

Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.
Evrei 4.9

Dumnezeu a pregătit o odihnă ca aceea de Sabat în care noi putem să intrăm. Aceia cărora li s-a vestit întâi vestea bună, n-au intrat în odihnă din pricina necredinţei lor; de aceea odihna rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. David a cântat-o; dar a cântat-o numai în parte, pentru că Israel respinsese odihna lui Dumnezeu. Iosua n-a putut să i-o dea, şi nici Canaanul nu i-a dat-o. Ea rămâne pentru credincioşi.
Vino, deci, suflete drag sileşte-te să intri în această odihnă. Lasă lucrarea chinuitoare a păcatului şi străduinţele tale personale. Încetează de a-ţi mai pune încrederea chiar în lucrări despre care s-ar putea spune: „Ele sunt foarte bune". Am ajuns noi la această încredinţare? Să ne odihnim de lucrările noastre, după cum Dumnezeu S-a odihnit de lucrările Sale. Să ne găsim uşurarea poverii noastre în lucrarea săvârşită de Cristos. Totul a fost bine îndeplinit în El: Dreptatea lui Dumnezeu nu poate să ceară nimic mai mult. O pace adâncă este partea noastră în Domnul Isus.
Cât despre lucrurile de care mai trebuie să ne îngrijim, adică lucrarea harului în inimile noastre şi lucrarea lui Dumnezeu în inimile alor noştri, să lăsăm povara asupra Domnului şi să ne găsim odihna în El. Când Mântuitorul ne dă un jug ca să-l purtăm, El este gata să-l sprijinească astfel ca noi să ne putem odihni în El. Numai prin credinţă intrăm în această odihnă a lui Dumnezeu şi renunţăm s-o găsim în plăcerile noastre personale sau în lenevia noastră. Isus însuşi este odihna desăvârşită, în care El ne umple inima.

LUMINĂ DIVINĂ ÎN ÎNTUNERIC

Da, Tu îmi aprinzi lumina mea. Domnul Dumnezeul meu, îmi luminează întunericul meu.
Psalmul 18.28

Se poate întâmpla ca sufletul meu să fie în întuneric, şi dacă acest întuneric este de natură duhovnicească, nici o putere omenească nu poate să mă lumineze. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu! El poate să lumineze întunericul meu şi să aprindă lumina mea imediat. Chiar când voi fi înconjurat de întuneric aşa de mare încât să-l pot apuca cu mâna, El poate pătrunde şi prin acest întuneric şi să-mi aducă lumină.
Când El va aprinde lumina mea, nimeni nu va putea s-o stingă şi flacăra nu va scădea nici din pricina lucrurilor trecătoare, niciodată cu trecerea timpului. Aceia a căror scânteie a fost aprinsă odată de Mântuitorul, luminează mereu. Oricare ar fi pricina întunericului meu, numai Dumnezeu este Acela care mă va lumina. Privirea mea este la El, Lumina Domnului va străluci în curând pentru mine; şi apoi în clipa hotărâtă mă va conduce acolo unde nu mai este nevoie nici de lampă, nici de lumina soarelui. Să-L lăudăm pe Domnul!

PRINTRE RĂSCUMPĂRAŢI

Este un popor care locuieşte deoparte şi nu face parte dintre neamuri.
Numeri 23.9

Cine ar vrea să trăiască printre neamuri şi să fie socotit că face parte dintre ele? Starea Bisericii lumeşti este de aşa fel, că a urma în totul pe Domnul Isus în rândurile ei, este cu neputinţă. În sânul ei este un amestec grozav, care te face adesea să oftezi din pricina stării ei.
Este lucru ştiut că Domnul vrea să vadă poporul Său mergând pe o cărare aparte, deosebind-se de oamenii din lume, ieşind hotărât din mijlocul lor. Prin hotărârea lui Dumnezeu, noi am fost chemaţi, am fost câştigaţi şi am fost puşi deoparte pentru Dumnezeu şi viaţa noastră lăuntrică ne stă mărturie că noi ne deosebim foarte mult de oamenii veacului acestuia. De aceea locul nostru nu este nici în „Târgul deşertăciunilor" nici în „Cetatea pierzării", ci pe calea îngustă pe care orice călător adevărat îl urmează pe Domnul său.
Acest fapt nu numai că ne va face să fim împăcaţi cu neacceptarea totală şi cu dispreţul lumii, ci ne va face chiar să le socotim ca ceva plăcut, ca făcând parte din legământul cu Dumnezeul nostru. Numele noastre nu sunt scrise în aceeaşi carte cu numele lor, noi nu suntem din aceeaşi sămânţă, nici n-avem aceeaşi călăuză. De aceea noi nu putem să fim în rândurile lor. Să fim găsiţi numai în rândurile celor răscumpăraţi şi predaţi, şi atunci vom primi cu bucurie să fim izolaţi şi singuratici până la capătul călătoriei noastre.

JERTFA A FOST PRIMITĂ

...Dacă ar fi vrut Domnul să ne omoare, n-ar fi primit din mâinile noastre arderea de tot şi darul de mâncare, nu ne-ar fi arătat toate acestea.
Judecători 13.23

Din acest răspuns al nevestei lui Manoah, dacă stăm să ne gândim, putem scoate o făgăduinţă, care se întemeiază pe faptele petrecute. Nu se poate ca Dumnezeu să descopere lui Manoah şi nevestei lui că vor avea un fiu şi în acelaşi timp să Se gândească să-i nimicească. Femeia a judecat bine şi noi putem s-o urmăm în ce priveşte judecata ei. Tatăl a primit jertfa cea mare de pe Golgota şi a mărturisit El însuşi că Şi-a găsit plăcerea în această jertfă. Cum s-ar putea acum ca El să ceară ca să murim şi noi? Ce nevoie mai este de un înlocuitor, dacă păcătosul trebuie să piară şi el? Jertfa Domnului Cristos care a fost primită, pune capăt oricărei temeri în această privinţă.
Domnul ne-a arătat alegerea noastră, înfierea noastră, unirea noastră cu Domnul Cristos, nunta noastră cu Cel Prea Iubit. Cum ar putea atunci să ne distrugă El? Făgăduinţele lui Dumnezeu sunt pline de binecuvântări, care cer pentru împlinirea lor, ca noi să fim păstraţi pentru viaţa veşnică. Nu este cu putinţă dar ca Dumnezeu să ne lepede şi în acelaşi timp să-Şi împlinească făgăduinţa faţă de noi. Trecutul ne asigură de împlinirea făgăduinţei şi viitorul o confirmă încă o dată. Noi nu vom muri, ci vom trăi, căci L-am văzut pe Domnul Isus şi în El L-am văzut pe Tatăl, fiind luminaţi de Duhul Sfânt; şi prin privirea care ne dă viaţa, vom trăi totdeauna.

RÂUL DĂTĂTOR DE VIAŢĂ

Orice făptură vie, care se mişcă, va trăi pretutindeni pe unde va curge râul...
Ezechiel 47.9

Apele vii din vedenia prorocului Ezechiel, curgeau în Marea Moartă şi aduceau viaţă până şi în acest loc cu apă stătătoare. Acolo unde curge harul, vine întotdeauna peste tot şi imediat viaţă duhovnicească. Harul vine în chip desăvârşit din viaţa lui Dumnezeu, care îl îndrumă aşa cum malurile îndrumă cursul apei dintr-un râu. Pe oriunde trece harul, el nu aşteaptă să vadă cum curge viaţa, ci el însuşi zămisleşte această viaţă prin undele sale dătătoare de viaţă. Oh, fie ca acest râu al harului să curgă pe toate străzile noastre şi să umple toate fundăturile; să ajungă până la casa mea şi să se ridice până acolo încât să umple toate odăile casei. Doamne, fă Tu ca această apă vie sa vină peste familia mea şi peste prietenii mei, dar să nu treacă fără să mă atingă şi pe mine. Eu am băut deja din ea, aşa socotesc, dar aş vrea să înot în ea şi să mă afund tot mai mult în această apă vie! O, Mântuitorul meu, îmi trebuie o viaţă din belşug. Vino, Te rog, la mine, până când fiecare părticică din fiinţa mea va fi înviorată. Dumnezeule viu, Te rog umple-mă cu viaţa Ta!
Eu sunt sărac şi uscat ca un lemn. Vino, Doamne şi fă-mă să trăiesc astfel, încât la fel ca şi toiagul lui Aron să pot aduce flori şi roade spre slava Ta. Întăreşte-mă, pentru dragostea Fiului Tău Isus!

IZBĂVIRE DE PRAF ŞI PLEAVĂ

Căci iată, voi porunci şi voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pământ.
Amos 9.9

Această vânturare durează şi în vremea noastră. Oriunde mergem, noi trebuie să fim vânturaţi şi trecuţi prin ciur. În toate ţările, poporul lui Dumnezeu este cernut ca grâul în ciur. Adeseori Satana ţine unealta în care el ne hărţuieşte în toate felurile cu furie, în dorinţa lui de a ne doborî şi a ne înlătura de pe cale. Necredinţa ştie şi ea cum să ne tulbure inimile şi duhul nostru prin temeri necurmate. Câteodată lumea îi vine în ajutor necredinţei în această lucrare a sa şi ne împinge când la dreapta, când la stânga, cu furie. Pe deasupra şi Biserica lumească ia parte în mare măsură cu puterile sale la această lucrare a necredinţei ca să facă aceste zguduiri şi mai violente. Bine, bine! Faceţi aşa! În felul acesta grâul va fi despărţit de paie, de praf şi de pleava nefolositoare. Ce siguranţă plină de tărie şi întăritoare dă însă această făgăduinţă: „Nu va cădea nici un bob la pământ", adică nici unul nu se va pierde. Tot ce este bun, adevărat şi de preţ va fi păstrat. Nici unul din cei mai slabi credincioşi nu va fi pierdut şi nici unul nu va avea vreo pagubă care să poată fi socotită ca o adevărată pierdere. Noi vom fi păziţi aşa de bine tot timpul cât va ţine cernerea, aşa încât această cernere va fi pentru noi un câştig în Domnul Isus Cristos.

FLUVII MARI FĂRĂ PRIMEJDII

Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece nici un vas puternic.
Isaia 33.21

Dumnezeu vrea ca El să fie cel mai mare bine al nostru, şi noi nu vom găsi în El nici un neajuns care să însoţească lucrurile pământeşti. O cetate aşezată pe malul unui fluviu mare este în primejdie să fie atacată de condamnaţii din galere şi de vapoare mari. Dar dacă Domnul ne înfăţişează în acest verset belşugul bunătăţii Sale, tot aşa El are grijă să îndepărteze orice temere că ni s-ar putea întâmpla şi nouă ca acelei cetăţi. Binecuvântată să fie dragostea Sa.
Doamne, dacă vrei să-mi trimiţi binecuvântări pământeşti de o bogăţie ca aceea a unui fluviu mare, fă Te rog ca niciodată să nu apară pe acel fluviu corăbiile periculoase ale îngâmfării şi nici să nu devin firesc. Dacă-mi dai sănătate puternică şi un duh vesel, fă Te rog să nu se vadă în mine poftele firii pământeşti; şi dacă-mi dai biruinţe în slujirea Ta sfântă, chiar dacă ar fi măreţe cum ar fi cursul unui fluviu mare, fă Te rog să nu vadă în mine nici mândrie deşartă, nici încredere în mine însumi. Când voi fi aşa de fericit ca să cuget necurmat în lumina feţei Tale, fă Te rog să nu apară pe fluviul siguranţei mele depline nici vaporul dispreţului pentru copiii Tăi mai slabi, nici al gândului că sunt desăvârşit. Doamne, dă-mi acea binecuvântare care îmbogăţeşte şi nu este însoţită de nici un chin si de nici un păcat.

BINECUVÂNTAREA ÎNCERCĂRILOR

...căci ştim că necazul aduce răbdare.
Romani 5.3

Aceasta este o făgăduinţă care se împlineşte, şi nu este dată numai de formă. Noi avem nevoie de răbdare, şi avem aici mijlocul prin care s-o căpătăm. Nu este altceva decât să răbdăm; să învăţăm să răbdăm, ca atunci când înveţi să înoţi. Nu putem să dobândim arta de a înota pe uscat, tot aşa nu putem învăţa răbdarea fără încercare. Nu este cazul să te osteneşti şi să te frămânţi ca să câştigi liniştea sufletului, care vine numai dacă te învoieşti în toate cu voia lui Dumnezeu.
Cu toate acestea versetul nostru stabileşte un principiu care este contra legii fireşti. Nepotrivirea cu firea pământească aduce tulburare, neîncredere şi răzvrătire. Numai lucrarea sfântă a harului aduce răbdare. Noi nu batem grâul ca să scoatem praful, ci aceasta o face biciul necazului în aria lui Dumnezeu. Noi nu zguduim un om în toate felurile, ca să-i dăm odihnă; cu toate acestea, Domnul aşa Se poartă cu copiii Săi. Desigur, acest fel de a lucra nu este al omului, dar contribuie foarte mult la slăvirea înţelepciunii Dumnezeului nostru.
Oh, să-mi fie îngăduit harul de a fi binecuvântat prin încercările mele şi să nu le împiedic în lucrarea lor. Doamne, dacă Te-aş ruga să îndepărtezi necazul, Te voi ruga de zece ori mai cu stăruinţă să mă fereşti de nerăbdare. Doamne Isuse, sapă în inima mea suferinţele crucii Tale, ca să înţeleg răbdarea Ta.

EL DESCUIE

Poporul Tău este plin de înflăcărare când îţi aduni oştirea ...
Psalmul 110.3

Binecuvântat să fie Dumnezeul îndurării, că va fi aşa cum sună versetul. Este un popor pe care Domnul l-a ales din timpuri străvechi ca să fie partea Lui deosebită. Din fire, copiii acestui popor aveau o voinţă tot aşa de încăpăţânată ca şi ceilalţi fii stricaţi ai lui Adam. Dar din ziua când Dumnezeu îşi arată puterea Sa şi când harul Său arată atotputernicia Sa, El pregăteşte inimile ca să se pocăiască şi să creadă în Domnul Isus. Nimeni nu este mântuit fără voia sa, dar Domnul frânge cu blândeţe voinţa oamenilor. Ce minunată putere este aceasta, care niciodată nu încalcă voinţa, ci o cârmuieşte. Dumnezeu nu sparge încuietorile de la uşi, ci le descuie cu o cheie, pe care numai El ştie să o mânuiască.
Din acel moment noi avem voinţa să fim, să facem, să suferim ceea ce vrea Mântuitorul. Dacă suntem ispitiţi să ne răzvrătim, El ştie cum să ne conducă şi îndată alergăm pe calea poruncilor Sale din toată inima noastră. Fie ca în această zi voia mea să fie să mă ostenesc să aduc roade spre slava lui Dumnezeu şi spre binele semenilor mei. Doamne, iată-mă! Ziua aceasta să fie ziua în care să-ţi arăţi puterea Ta! Eu sunt pregătit, fericit şi dornic să fiu folosit pentru planurile Tale sfinte. Să nu fiu silit să cârtesc. „Eu am voinţa, dar n-am puterea să împlinesc", deci dă-mi Tu şi voinţa şi-nfăptuirea.

PRICINA CÂNTĂRII LUI

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.
Ţefania 3.17

Ce cuvânt! Dumnezeu în mijlocul poporului Său, în toată măreţia şi puterea Sa. Numai această stare de faţă a Sa ne este de ajuns să ne umple de pace şi nădejde. Comori nenumărate sunt toate strânse în Domnul nostru şi El locuieşte în biserica Sa, deci toţi ai Lui să strige de bucurie.
Noi nu avem numai prezenţa Sa de faţă, ci şi legământul Său cu privire la noi prin lucrarea Sa de mântuire. „El va mântui"; El mântuieşte totdeauna: căci aceasta înseamnă numele ISUS. Să nu ne temem de nici o primejdie, căci El este puternic ca să mântuiască.
Dar aceasta nu este totul; El rămâne totdeauna acelaşi. El iubeşte, rămâne statornic în iubirea Sa şi nu va înceta să iubească. Această dragoste este bucuria Sa şi pricina cântărilor Sale. Nu-i aşa că este minunat? După ce a sfârşit facerea lumii, El n-a cântat, ci a spus numai „că toate erau foarte bune". După lucrarea de răscumpărare, Sfânta Treime a pregătit o aşa de mare bucurie care n-ar fi putut fi arătată decât printr-o cântare de biruinţă. Gândeşte-te la aceasta cu uimire. Este o cântare de nuntă pe care Isus o cântă pentru mireasa Sa. El face din ea (din mireasă) dragostea Sa, bucuria Sa, odihna Sa şi cântarea Sa. O, Doamne Isuse, fă ca dragostea Ta nespus de mare să ne înveţe să Te iubim şi să ne bucurăm în Tine, iar viaţa noastră să fie o cântare spre lauda Ta!

SIGURANŢĂ DEPLINĂ

Despre Beniamin a zis: „El este prea iubitul Domnului. El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, şi se va odihni între umerii Lui".
Deuteronom 33.12

Nimic nu dă o siguranţă mai mare decât a rămâne cât mai aproape de Dumnezeu. Domnul nu poate să dea prea iubiţilor Săi un loc mai sigur decât acesta. Îngăduie-mi, Mântuitorul meu, să rămân necurmat la umbra Ta, la coasta Ta străpunsă. Aş vrea sa mă apropii totdeauna mai mult de Tine şi, când voi fi în totul cu Tine, să rămân aşa totdeauna. Cât de bine ştie El să-i acopere pe aceia pe care i-a ales. Nu un acoperiş ridicat, nici o întăritură împotriva focului, nici aripa unui înger, ci însuşi Dumnezeu este acela care ne adăposteşte. Atunci nimic nu poate să ne atingă. Dumnezeu ne apără în fiecare zi şi pentru tot timpul cât dăinuieşte El. Doamne, vreau să rămân necurmat sub acoperişul dragostei Tale, sub steagul atotputerniciei Tale.
A treia făgăduinţă se referă la faptul că Domnul va înfiinţa templul Său pe munţii lui Beniamin, unde El Se va ocupa de ai Săi, gata să ia pe umerii Săi poverile lor, sau mai bine zis că vom fi purtaţi pe umerii lui Dumnezeu. În toate felurile vedem că Domnul este sprijinul şi puterea poporului Său.
Doamne, fa-mă să folosesc neîncetat ajutorul Tău, şi puterea braţului Tău îmi va fi de ajuns.

CA PALMIERUL ŞI CEDRUL

Cel fără prihană înverzeşte ca finicul, şi creşte ca cedrul din Liban.
Psalmul 92.12

Aceşti pomi nu sunt plantaţi şi nici curăţaţi de oameni. Palmierul şi cedrul sunt pomii Domnului, şi prin purtarea Sa de grijă ei cresc. Tot aşa se întâmplă şi cu sfinţii Domnului. El îi cultivă cu mâna Sa. Aceşti pomi sunt totdeauna verzi şi în toate anotimpurile ceva măreţ de privit. La fel şi credincioşii, nu sunt când sfinţi, când lumeşti: ei sunt hotărâţi şi în ei se vede frumuseţea Domnului în orice timp. Peste tot, aceşti arbori sunt deosebiţi. Nimeni nu poate să privească un loc unde cresc palmieri şi cedri, fără ca privirea să-i fie atrasă de înfăţişarea lor măreaţă. Ucenicii lui Cristos, sunt de asemenea observaţi şi priviţi de toţi. Ca şi o cetate pe un munte, ei nu pot să rămână ascunşi.
Copiii lui Dumnezeu înfloresc ca un palmier care creşte drept în sus, numai într-o direcţie, formând o coloană în linie dreaptă, cu o coroană maiestuoasă. Ei nu cresc nici spre dreapta, nici spre stânga, ci se avântă numai spre cer şi aduc roadele lor cât mai aproape de cer.
Fă-mă Doamne să înfăptuiesc ceea ce simbolizează acest pom. Cedrul înfruntă furtuna, şi creşte chiar în apropierea zăpezilor veşnice, căci Dumnezeu însuşi îl umple cu seva care-i încălzeşte adâncul şi întăreşte ramurile sale. Fă şi cu mine la fel, Te rog fierbinte, Doamne!

RĂSPLATA ESTE SIGURĂ

Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata.
Matei 10.42

Sigur că pot foarte bine să fac măcar acest lucru: să fac o faptă bună faţă de slujitorul lui Dumnezeu. Domnul ştie că eu îi iubesc pe toţi şi că socotesc ca o cinste pentru mine să pot spăla picioarele ucenicilor Lui. Pentru dragostea învăţătorului, îi iubesc pe ucenicii Săi.
Ce bunătate arată Domnul Isus, că ţine seama de o faptă atât de neînsemnată: să dai numai un pahar de apă rece! Este un lucru care este cu putinţă să fie făcut, oricât ar fi cineva de sărac; este o faptă uşoară pentru mine, oricât ar fi de smerită starea mea pământească, şi o voi face cu bucurie. Oricât ar fi de mică, Domnul ţine seamă de această faptă, mai ales când este vorba de unul din ucenicii Săi. El nu se uită nici la preţul lucrării, nici la pricepere sau cantitate, dar vede gândul care te-a mânat să faci lucrarea. Ceea ce facem noi pentru un ucenic, pentru că este ucenic al Domnului, El ţine seama şi răsplăteşte. El nu răsplăteşte fapta după meritul nostru, ci după bogăţiile harului Său.
Eu dau de băut un pahar de apă rece şi El îmi dă să beau din apa Sa vie. Eu fac acest lucru pentru unul din ucenicii Săi şi El mă primeşte ca pe unul dintre ei.
Isus găseşte o îndreptăţire pentru dărnicia Sa, în chiar faptul că harul Său m-a condus să fac ce am făcut şi El mărturiseşte că răsplata mea nu se va pierde.

ADĂPOSTUL CEL SIGUR

Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului, şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii.
Isaia 32.2

Cine este acest om, ştim cu toţii. Cine ar putea să fie, decât al doilea Adam, Domnul cerului, Omul durerilor, Fiul Omului? N-a fost El întotdeauna locul de scăpare al poporului Său, îndurând toată puterea vântului şi ocrotindu-i pe toţi cei ce caută adăpostul lor în El? Noi am scăpat prin El de mânia lui Dumnezeu; şi vom scăpa şi de mânia oamenilor şi de îngrijorările acestei vieţi şi de teama de moarte. De ce să stăm în calea vântului, când putem foarte bine să ne ascundem în urma Domnului Isus? Să alergăm deci la El şi să rămânem cu El în pace.
Adeseori vedem cum vântul tulburărilor se ridică şi se întăreşte până într-atât că devine o furtună care răstoarnă totul înaintea ei. Lucrurile pe care noi le socotim neclintite şi întărite ca o stâncă în furtună, sunt răsturnate, şi multe şi mari sunt căderile şi cufundarea oamenilor în care noi ne punem nădejdea. Domnul Isus este Biruitorul, Stânca veacurilor care nu cade niciodată. Sprijiniţi pe El, putem să trecem prin furtună, rămânând într-o linişte desăvârşită.
Să ne adăpostim şi astăzi în acest loc de scăpare şi să rămânem în El, cântând de bucurie că suntem ocrotiţi. Prea iubit Domn Isus, cât de mult Te binecuvântăm! Fii lăudat, căci Tu eşti pentru noi un loc de scăpare împotriva furtunii.

PECETEA APROBĂRII DUMNEZEIEŞTI

Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.
Iacov 1.12

Da, chiar în timp ce rabdă ispita, credinciosul este fericit. Aceasta n-o poate pricepe decât numai ochiul care a fost uns cu alifia dumnezeiască. Dar ispita el trebuie s-o rabde şi niciodată să nu se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, nici să dea îndărăt, nici să se lase corupt. Este fericit acela care trece prin focul încercării, fără să fie distrus cum se întâmplă cu cei falşi.
Când încercarea s-a sfârşit, i se aplică pecetea aprobării dumnezeieşti: „Cununa vieţii". Este ca şi când Domnul ar zice: „Lăsaţi-l să trăiască; el a cântărit greu în cântar şi n-a fost găsit uşor". Viaţa este răsplata sa; nu numai viaţa obişnuită, ci o viaţă sfântă, biruitoare, fericită, împlinind planul dumnezeiesc cu privire la el. Dacă viaţa de aici este o bucurie sufletească, cu cât mai mult este încununat acela care a trecut biruitor prin încercarea arzătoare a credinţei şi dragostei.
Domnul a făgăduit cununa vieţii acelora care-L iubesc. Numai aceia vor rămâne statornici în clipa încercării; ceilalţi vor cădea, vor cârti sau se vor întoarce în lume. Suflete al meu, iubeşti tu pe Domnul? ÎI iubeşti într-adevăr, adânc şi mai presus de orice? Dacă da, atunci iubirea ta va fi încercată; dar valurile nu te vor distruge şi râurile nu te vor îneca. Doamne, fă ca dragostea Ta să o hrănească pe a mea până la sfârşit.

ROUA CERULUI

... Şi cerul lui picură rouă.
Deuteronom 33.28

Ceea ce este în Orient rouă pentru natura înconjurătoare, tot aşa este influenţa Duhului Sfânt în domeniul harului. Cât de mult am nevoie de ea! Fără Duhul lui Dumnezeu, eu sunt ca o plantă uscată şi neroditoare, care se veştejeşte, slăbeşte şi moare. Dar îndată ce această rouă mă înviorează, mă însufleţeşte şi-mi redă sănătatea, vigoarea şi bucuria, nu mai am nevoie de nimic, căci Duhul Sfânt îmi dă viaţa şi tot ceea ce cere viaţa. Fără această rouă a Duhului Sfânt, toate celelalte bunuri sunt fără valoare pentru mine. Eu ascult, citesc, mă rog, cânt, iau parte la cină, dar nu primesc binecuvântare atât timp cât nu mi-o aduce Duhul Sfânt. Îndată ce El Se arată şi mă udă, găsesc în căile harului, blândeţe şi folos.
Încă o făgăduinţă pentru mine: „Cerurile vor picura rouă". Eu voi fi cercetat prin har; nu voi fi părăsit în uscăciunea mea firească, în căldura arzătoare a lumii şi în vântul arzător al ispitei. Oh, cum simt chiar acum această dulce, liniştită şi pătrunzătoare rouă dumnezeiască! Şi de ce nu? Acela care mă face să trăiesc şi face să crească iarba pe câmpii, va face şi pentru mine cum face cu iarba; El mă va înviora din înălţime. Iarba nu poate, ca mine, să ceară rouă; şi Domnul, care udă plantele fără ca ele să ceară, răspunde la rugăciunile fierbinţi ale copilului Său.

ŞI CASA MEA ...

Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta.
Faptele Apostolilor 16.31
Aceste cuvinte adresate unui om care îşi aştepta sfârşitul, sunt de asemenea vestea bună şi pentru mine. Dacă aş fi aproape de moarte, n-aş dori nimic altceva, şi aceasta este tot ce-mi trebuie, cât voi trăi. Întorcându-mi privirile de la mine însumi, de la păcatele mele şi de la toate ideile şi meritele mele personale, eu mă încred în Domnul Isus pe care Dumnezeu mi L-a dat. Eu cred în El, mă odihnesc în El şi-L primesc ca pe Mântuitorul meu desăvârşit. Doamne, sunt mântuit, şi sunt pentru toată veşnicia, căci cred în Isus. Binecuvântat să fie Numele Tău. Fă-mă să dovedesc zilnic prin viaţa mea că sunt mântuit de egoismul meu, de tot ce este lumesc şi de orice arătare a răului.
Dar nu vreau să mă mulţumesc cu jumătate de făgăduinţă, când Tu îmi dai una întreagă şi-mi vorbeşti şi de familia mea. Mântuieşte-i pe toţi, te rog fierbinte. Îngăduie de asemeni acest har servitorilor şi servitoarelor mele şi tuturor celor care sunt sub acoperişul meu sau care lucrează ceva pentru mine. Tu mi-ai dat această făgăduinţă mie personal şi eu cred în Domnul Isus; şi te rog împlineşte-mi această rugăciune pe care ţi-o aduc, după cuvântul Tău.
În rugăciunile mele zilnice îi voi aduce pe nume înaintea Ta pe toţi fraţii mei, pe surorile mele, pe părinţi, pe copii, prieteni şi servitori, şi nu-ţi voi da pace până ce nu vei împlini aceste cuvinte; „tu şi casa ta".

EL ÎMPARTE TOTUL CU NOI

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu.
Ioan 17.22

Iată ce mare este dărnicia Domnului nostru, căci El ne dă chiar bunurile Sale. Numai o parte din averile Sale i-ar îmbogăţi peste măsură de mult, pe toţi îngerii pe care i-a creat El, şi iată că Domnul Isus vine să ne dea nouă tot ce posedă El. Ar fi un har nespus de mare dacă ne-ar îngădui să luăm de sub masa harului Său, o singură fărămitură din bunătatea Sa; dar El pregăteşte toate din belşug şi ne pofteşte să ne aşezăm la ospăţul Lui. El vrea să o vadă pe Mireasa Lui tot aşa de bogată ca şi El şi nu vrea să aibă nici o slavă şi nici un har fără să le împartă cu ea. El nu poate fi mulţumit decât dacă noi suntem moştenitori împreună cu Ei astfel ca să avem parte de aceleaşi bunuri ca El. Toate lucrurile pregătite pentru El trebuie să fie împărtăşite şi de răscumpăraţii Lui. În casa Sa El nu este un membru care să-şi încuie uşa şi să-i ţină pe ai Săi la distanţă, ci le dă toată libertatea celor din casa Lui, ca tot ce este al Lui să fie şi al lor. Lui îi place să-i vadă folosindu-se slobozi de comorile harului Său, însuşindu-şi tot ce pot să ia. Plinătatea fără margini a bogăţiei Sale este la fel de gratuită şi de aproape de credincios, ca şi aerul care-l respiră. Care dragoste este mai minunată ca a Sa? Ce să cerem mai mult, când avem asemenea dovadă a bunătăţii Sale, în prietenia pe care ne-o arată şi în dărnicia de care se foloseşte faţa de noi! Sufletul meu, binecuvântează pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Sale.

INTRÂND ŞI IEŞIND

Vei fi binecuvântat Ia venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta.
Deuteronom 28.6

Binecuvântările legii nu sunt înlăturate pentru noi. Domnul Isus a întărit făgăduinţele când a purtat vina fărădelegilor noastre. Dacă eu păzesc cuvintele Stăpânului meu, pot să primesc îndurările legate de împlinirea lor. La întoarcere eu pot să intru aşadar în casa mea, fără să mă tem de veşti rele şi să mă duc la serviciul meu sau la treburile mele şi să le împlinesc cu grijă. Pot să intru în sfârşit în odăiţa mea ca să aud cuvintele bune ale Dumnezeului meu, şi nu mă tem să mă adâncesc în mine însumi ca să mă cercetez atent în cugetul meu. Şi este mult de lucru şi înăuntrul sufletului meu şi în afara lui. Oh, de-aş primi o binecuvântare de la Domnul Isus, care a făgăduit că va rămâne cu mine!
Tot aşa la plecare. Sfiala m-ar îndemna să rămân acasă şi să mă ţin departe de legătura cu lumea întinată. Dar eu trebuie să ies din casă pentru lucrările pe care le am de făcut; trebuie să ies ca să-i ajut pe fraţi şi să fiu de folos celor neîntorşi la Dumnezeu. Eu trebuie să fiu un apărător al credinţei şi un duşman hotărât al răului. Şi aceasta este o binecuvântare la plecare. Eu voi merge, Doamne, acolo unde mă vei duce Tu, ca să împlinesc la porunca Ta şi cu puterea Duhului Sfânt, lucrările pe care Tu mi ie vei da.
Doamne Isuse, vino cu mine şi fii oaspetele meu; apoi ieşi cu mine şi fă ca inima mea să ardă în mine, în timp ce Tu îmi vei vorbi pe drum.

TEAMA ARE LOCUL EI

Ferice de omul care se teme necontenit.
Proverbe 28.14

Teama de Dumnezeu este începutul şi temelia adevăratei credinţe. Fără un respect sfânt şi o adorare serioasă a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Lui, nu există punct de sprijin nici pentru cele mai strălucitoare virtuţi. Sufletul care nu-L cinsteşte pe Dumnezeu, nu va cunoaşte niciodată sfinţenia. Fericit este acela care are această teamă sfântă de a face rău. El se gândeşte înainte de a face ceva şi se teme să nu greşească, să nu-şi neglijeze lucrul pe care-l are de făcut şi-i este frica să nu păcătuiască. El se depărtează de orice prietenie primejdioasă, de orice flecăreală şi de orice lucrare necurată. Această abţinere de la rău nu-l face pe un om nenorocit, ci dimpotrivă, îi aduce fericire. Santinela care veghează este mai fericită decât soldatul care doarme în post. Cel ce vede de departe răul şi-l ocoleşte este mai fericit decât cel care merge spre rău cu nepăsare şi care sfârşeşte prin pierzare.
Temerea de Dumnezeu este un har luminos care îndrumă pe om pe o cale sigură, despre care se spune: „Nu va fi pe ea (pe cale) nici un leu şi nici o fiară sălbatică nu va trece pe ea". Păzirea „de orice se pare rău" este o rânduială care face ordine şi care prin puterea Duhului Sfânt, îl pune pe om într-o stare care-l face să-şi păstreze îmbrăcămintea curăţată de întinăciunile lumii. În orice caz, cel ce „se teme necontenit" este fericit. Solomon a încercat în viaţa sa şi a gustat şi din bucuriile lumii şi din teama sfântă, şi a găsit că cea dintâi este deşertăciune, iar cea de a doua este fericire. Să nu facem şi noi încercările lui, dar să ne aducem aminte de concluzia la care a ajuns: deşertăciune într-o parte, fericire în altă parte.

FRÂNT ŞI FUMEGÂND

Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge.
Isaia 42.3

Eu pot să am încredere că Dumnezeul meu mă va primi cu blândeţe, deşi sunt în adevăr slab, încovoiat şi neînsemnat ca o trestie. Se zice despre mine: „Mă sinchisesc de el ca de un pai"; şi această vorbire, cu toate că este puţin binevoitoare, nu este nepotrivită. Iată, eu mă simt mai neînsemnat decât o trestie care creşte în apă, căci ea tot îşi ridică capul deasupra. Dar eu sunt doborât; sunt sfâşiat cu asprime şi cruzime. Nu mai e nici o cântare în mine, căci eu sunt zdrobit şi nu pot să scot nici un sunet, ca o vioară spartă. Dar Domnul Isus nu mă va zdrobi de tot; şi dacă El mă cruţă, puţin mă interesează ce vor face alţii. O, Mântuitor blând şi îndurător, eu mă adăpostesc lângă Tine şi aşa uit vânătăile mele.
Într-adevăr se poate foarte bine să fiu asemănat cu un muc care fumegă, a cărui flacără s-a stins şi care dă numai fum. Eu sunt mai curând o piedică decât un ajutor. Gândurile duhului meu tulburat îmi şoptesc că Satana a suflat în lumina mea şi că Domnul nu va întârzia să oprească fumul neplăcut care iese, stingând complet lumina mea cu un stingător. Totuşi am băgat de seamă că la braţele sfeşnicului sfânt erau numai mucuri, nu şi stingătoare. Domnul Isus nu înăbuşă lumina mea şi eu pot să prind curaj. Doamne, aţâţă din nou focul meu şi fă ca flacăra lui să strălucească spre slava Ta şi spre lauda dragostei şi bunătăţii Tale.

PÂNĂ UNDE AJUNGE HARUL ATOTPUTERNIC

Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării care nu se poate nici măsura, nici număra; şi de unde li se zicea: „Nu sunteţi poporul Meu", li se va zice: „Copiii Dumnezeului celui viu!"
Osea 1.10

Numai harul lui Dumnezeu poate să facă din nişte străini, fii; şi Domnul îşi descoperă aici planul Său, de a lucra astfel cu sufletele răzvrătite, ca să le facă să cunoască mărimea Sa. Prea iubiţi cititori, aceasta a făcut-o Domnul şi cu mine: şi El este acelaşi şi pentru voi. De aceea să ne împreunăm mâinile şi inimile pentru a lăuda măreţul Său Nume.
Unii dintre noi eram aşa de departe de Dumnezeu, încât ni s-ar fi potrivit foarte bine Cuvântul Său care spune: „Voi nu sunteţi poporul Meu". În adunare, ca şi acasă, când citeam Biblia, glasul Duhului Sfânt vorbea cugetului nostru: „Voi nu sunteţi poporul Meu"! aducând astfel asupra noastră o osândă tristă dar dreaptă. Dar acum, în aceleaşi locuri, acelaşi Duh şi aceeaşi Biblie ne spune: „Voi sunteţi copiii Dumnezeului celui viu". Cum am putea să-I mulţumim îndeajuns? Nu-i aşa că este minunat? Aceasta ne dă nădejde şi pentru alţii, căci cine rămâne neatins de acest har atotputernic? Şi cum am putea să deznădăjduim pentru cineva când Domnul a lucrat în noi înşine o schimbare aşa de minunată?
Acela care a împlinit în noi această mare făgăduinţă, le va împlini şi pe celelalte. Înainte deci, cu încredere şi dragoste fierbinte pentru El.

O INIMĂ TARE

Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima şi nădăjduieşte în Domnul!
Psalmul 27.14

Da, nădejdea noastră să fie în Domnul; El este vrednic de a fi nădejdea noastră şi El nu va lăsa să fie dat de ruşine, sufletul care se încrede în El.
Aşteptarea noastră să fie fără teamă (neclintită). Să nădăjduim că Dumnezeu ne va da o mare izbăvire şi să fim gata să-L lăudăm pentru aceasta.
Făgăduinţa care este în stare să ne încurajeze este la mijlocul versetului; „îmbărbătează-ţi inima". Ea merge drept în punctul care are nevoie de ajutor, în centrul fiinţei noastre, care este inima noastră. Dacă inima este sănătoasă, totul va merge bine. Inima are nevoie de linişte şi odihnă şi ea primeşte acestea după ce va fi fost întărită. O inimă tare rămâne liniştită şi încrezătoare şi răspândeşte puterea sa în toată fiinţa noastră.
Cine poate să pătrundă până la izvorul ascuns al vieţii, adică până la inimă, ca s-o întărească, decât numai Dumnezeu, care a zidit-o. Dumnezeu este plin de putere şi poate să dea această putere celor ce nu o au. Fiţi dar cu inimă, căci Domnul vă va face parte de puterea Lui, astfel să fiţi liniştiţi în timpul furtunii şi bucuroşi în necaz.
Cel ce a scris aceste rânduri poate să spună ca şi David: „Nădăjduieşte în Domnul." El a făcut acest lucru şi ni-l spune şi nouă, căci el a învăţat dintr-o lungă şi adâncă experienţă că este bine pentru om să nădăjduiască în Domnul.

EL E CU MINE ORIUNDE SUNT

Domnul va fi cu voi.
2 Cronici 20.17

A avut un mare har Iosafat, căci o mare mulţime ieşise împotriva lui; şi această făgăduinţă va fi şi pentru mine, căci am nevoi mari şi n-am nici putere, nici înţelepciune. Dacă Domnul este cu mine, puţin mă interesează dacă sunt părăsit de oameni. Dacă Domnul este cu mine, voi birui în lupta vieţii şi, cu cât încercările mele vor fi mai mari, cu atât mai slăvită va fi biruinţa. Dar sunt eu sigur că Domnul este cu mine?
Sigur că El este cu mine, dacă eu sunt cu El. Dacă eu am încredere în credincioşia Lui şi credinţă în Cuvântul Său, şi dacă ascult de poruncile Sale, El va fi sigur cu mine. Dacă eu aş fi de partea lui Satan, Dumnezeu ar fi împotriva mea, căci nu se poate altfel; dar dacă eu trăiesc ca să-L cinstesc pe Dumnezeu, pot fi sigur că şi El mă va cinsti pe mine.
Sunt sigur că Dumnezeu este cu mine, dacă Domnul Isus şi numai El este singurul meu Mântuitor. Dacă mi-am încredinţat sufletul singurului Fiu al lui Dumnezeu, atunci eu pot fi sigur că Tatăl va lucra cu toată puterea Sa, pentru că eu nu-L necinstesc pe Fiul.
Dumnezeu să-mi dea credinţă pentru ca să pun stăpânire pe această scurtă dar dulce făgăduinţă de astăzi. Doamne, împlineşte cuvântul Tău pentru slujitorul Tău! Fii cu mine în casă, pe stradă, pe câmp, în prăvălie, fie că voi fi împreună cu alţii, fie că voi fi singur! Şi fii de asemenea, Doamne, cu tot poporul Tău!

BIRUINŢĂ FĂRĂ LUPTĂ

BIRUINŢĂ FĂRĂ LUPTĂ
Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi-i voi izbăvi prin Domnul Dumnezeul, lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.
Osea 1.7

Ce cuvânt de preţ! Domnul însuşi va izbăvi poporul Său, după mărimea milei Sale; dar El nu va folosi nici unul din mijloacele obişnuite. Oamenii se grăbesc să-i dea lui Dumnezeu slava cuvenită Numelui Său. Când ei pornesc la luptă cu sabia sau cu alte arme şi ies biruitori, ar trebui să-L laude pe Dumnezeu pentru izbânda lor. Dar ei nu fac acest lucru şi se fălesc cu puterea braţului lor, cu caii şi cu călăreţii lor. De aceea Dumnezeu găseşte cu cale adeseori să izbăvească poporul Său fără arme, pentru ca slava să fie numai a Lui. Priveşte deci numai la Domnul şi nicidecum la om. Aşteaptă-te să-L vezi pe Dumnezeu cât mai lămurit fiindcă n-ai altă persoană la care să priveşti. Dacă n-am nici prieteni, nici sfetnici, nici o persoană care să mă sprijinească, nu înseamnă că eu să n-am încredere, căci Domnul este lângă mine; şi mă voi bucura când El îmi va da biruinţa fără luptă, cum se arată în versetul de mai sus. De ce să cerem cai şi călăreţi, când însuşi Domnul are milă de mine şi ridică braţul Său ca să mă apere? Ce nevoie mai este de săbii şi de arcuri, când Domnul mă izbăveşte El singur? Mă voi încrede deci în El şi nu mă voi înspăimânta; voi face acest lucru începând de astăzi şi-l voi face întotdeauna.

SCOS DIN MOARTEA SPIRITUALĂ

Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele şi vă voi scoate din mormintele voastre, poporul Meu!
Ezechiel 37.13

Aceia dintre cei morţi sufleteşte faţă de Dumnezeu care primesc învierea prin naşterea din nou, recunosc desigur mâna lui Dumnezeu şi într-o înviere asemănătoare a trupului lor. Învierea sufletului faţă de Dumnezeu este cea mai mare şi însemnată schimbare la care un om poate fi supus, ca să fie scos din mormântul morţii duhovniceşti şi adus la lumină, viaţă şi libertate. Nimeni altul nu poate face o astfel de lucrare, decât numai Dumnezeul cel viu, Domnul şi dătătorul vieţii. Cât despre mine, îmi amintesc cum eram culcat în această vale cu oase tot atât de uscate ca şi mine. Binecuvântată să fie ziua când harul liber şi suveran L-a trimis pe omul lui Dumnezeu ca să prorocească şi pentru mine. Slavă Domnului pentru trezirea care a lucrat-o El în aceste oase uscate prin cuvântul credinţei. Binecuvântat să fie şi mai mult acel suflu ceresc din cele patru vânturi care mi-a dat viaţa. Într-adevăr, Domnul este Dumnezeul cel viu, căci El m-a adus la viaţă. Chiar viaţa mea cea nouă cu suferinţele şi necazurile ei, este dovada strălucitoare că Domnul este acela care omoară şi învie. Numai El este Dumnezeu. El este tot ce este măreţ, frumos şi glorios, şi din adâncul fiinţei mele îl ador, pe El, cel mai măreţ „Eu sunt". Toată slava fie sfântului Său Nume. Eu îl voi lăuda toată viaţa mea.

SĂ CĂUTĂM SĂ-L CUNOAŞTEM

Să cunoaştem, să căutăm să-L cunoaştem pe Domnul.
Osea 6.3

Nu imediat, ci treptat ajungem la această cunoaştere sfântă a Domnului şi străduinţa noastră este să stăruim în această cunoaştere a Lui. Dacă înaintarea noastră în această privinţă este lentă, să nu deznădăjduim, căci în curând vom cunoaşte mai mult. Domnul este învăţătorul nostru, care nu Se descurajează, oricât am fi noi de înceţi la învăţătură, căci n-ar fi spre slava Lui dacă nebunia omenească ar putea să-I oprească lucrarea. Lui Dumnezeu îi place să facă pe cel simplu înţelept.
Datoria noastră este să păstrăm calea dreaptă şi să urmăm învăţătura, nu cutare sau cutare doctrină, ci pe Domnul însuşi. A-L cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat, Tatăl, pe Fiul şi Sfântul Duh, aceasta este viaţa veşnică. Să ne alipim de ea, căci în felul acesta vom căpăta învăţătură deplină. Căutând să cunoaştem pe Domnul, învăţăm să fim întregi după ce am fost sfâşiaţi, întăriţi după lovituri şi să avem viaţa după moarte. Experienţa îşi are lucrarea ei desăvârşită când inima urmăreşte căile arătate de Domnul.
Sufletul meu, alipeşte-te de Domnul Isus, caută-L cu grijă pe Dumnezeu în Isus; vei ajunge astfel la acea cunoştinţă despre Domnul Cristos, care este cea mai înaltă dintre toate ştiinţele. Duhul Sfânt te va cârmui în tot adevărul. Nu este aceasta preocuparea Sa slăvită? Încrede-te în El că o va împlini.

A RĂMÂNE ÎN ASCULTARE, ÎN DRAGOSTE

Dacă păziţi cuvintele Mele, veţi rămâne în dragostea Mea.
Ioan 15.10

Să rămânem în ascultare şi să rămânem în dragostea Domnului Isus; iată două lucruri care nu pot fi despărţite. Numai o viaţă pusă sub cârmuirea Domnului Cristos poate să dovedească că noi suntem plăcerea Lui. Să păzim cuvintele Lui, ca să putem să fim încălziţi de dragostea Lui. Fără sfinţenie, care singură este plăcută lui Dumnezeu, noi nu putem plăcea Domnului Isus. Cel care nu urmăreşte sfinţenia, nu cunoaşte nimic din dragostea Domnului Cristos.
Desfătarea de bună voie în dragostea Domnului nostru, este un lucru din cele mai delicate. Ea este mult mai simţitoare faţă de păcat şi faţă de sfinţenie decât este argintul viu la frig sau la căldură. Dacă suntem cu o inimă simţitoare şi curaţi în gândire, vorbire şi viaţă, ca să-L cinstim pe Domnul Isus, atunci primim dovezi ale dragostei Lui, fără număr. Dacă dorim să avem necurmat o astfel de fericire, ne trebuie o necurmată sfinţenie. Domnul nu-Şi va ascunde faţa Sa de noi, numai noi să nu ne întoarcem faţa de la El. Păcatul este norul care ne întunecă soarele. Dacă ascultarea noastră este atentă şi predarea noastră totală, vom umbla în lumină, după cum Dumnezeu însuşi este în lumină şi vom rămâne astfel în dragostea Domnului Isus, după cum El rămâne în dragostea Tatălui. Dulce făgăduinţă, dar care are înainte un „dacă" foarte serios. Doamne, fă-mă să am acest „dacă" care este cheia care-mi deschide comoara.