O UMBLARE ÎN ADEVĂR

Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă,...
Proverbe 10.9

Propăşirea unui astfel de om poate să fie înceată, dar ea este sigură. Acela care se grăbeşte să se îmbogăţească, nu va fi nici nevinovat, nici sigur; dar acela care rămâne hotărât în cinste şi stăruie în ea, chiar dacă nu câştigă cine ştie ce averi mari, câştigă în orice caz pacea. Făcând ceea ce este drept şi cinstit, mergem pe stâncă, căci altfel nici unul din noi nu ar merge pe un pământ tare, dacă cele mai frumoase bunuri şi izbânzi ar fi câştigate prin mijloace necinstite care sunt nesigure şi înşelătoare. Acela care a lucrat necinstit, va fi mereu torturat de gândul socotelilor şi plin de teamă că se va vedea osândit. Să ne lipim deci de adevăr şi dreptate; şi prin harul lui Dumnezeu, să urmăm pe Domnul şi Stăpânul nostru, în gura căruia nu s-a găsit nici un vicleşug. Să nu ne temem că suntem săraci, nici că suntem priviţi cu dispreţ; şi sub nici un motiv - şi în nici un caz - să nu facem ceea ce cugetul nostru nu ne dă voie. A pierde pacea sufletului înseamnă să pierzi mai mult decât o comoară. Dacă mergem pe calea arătată de Dumnezeul nostru, şi dacă nu păcătuim niciodată împotriva îndemnurilor cugetului nostru, drumul nostru va fi sigur şi la adăpost de orice stricăciune. Cine ne va face rău dacă noi săvârşim binele? Nebunii ne vor considera poate nebuni, dacă noi lucrăm cinstit, dar vom fi încuviinţaţi de toţi aceia a căror judecată este dreaptă.

UN LEGĂMÂNT DE CARE EL ÎŞI ADUCE AMINTE

El a dat hrană celor ce se tem de El; El îşi aduce aminte pururea de legământul Lui.
Psalmul 111.5

Cei ce se tem de Dumnezeu, nu se tem de lipsuri. Ani îndelungaţi Dumnezeu a găsit totdeauna cu ce să îi hrănească pe copiii Săi, fie în pustie, fie la pârâul Cherit sau în timpul robiei, ca şi în timpul foametei. Până acum Domnul ne-a dat zi de zi pâinea noastră cea de toate zilele şi noi nu ne îndoim că El va continua să ne hrănească până când nu va mai fi nevoie.
Chiar cele mai mari şi mai înalte binecuvântări din Legământul Harului, El nu va înceta să le răspândească peste noi, după nevoile noastre. El îşi aduce aminte de legământul pe care l-a încheiat cu noi şi nu lucrează niciodată ca şi cum I-ar părea rău că l-a încheiat. El îşi aduce aminte de acest legământ chiar când noi îl ispitim ca să ne nimicească. El nu uită să ne iubească, să ne păzească şi să ne încurajeze, aşa cum a făgăduit. Toate făgăduinţele din legământul Său, le are mereu sub ochi, şi El nu va îngădui ca vreun cuvânt al Său să cadă la pământ. Iată că noi îl uităm prea adesea pe Dumnezeul nostru, pe când El Se gândeşte mereu la noi cu dragoste. El nu poate să uite pe Fiul Său, care este chezaşul Legământului Său, nici pe Duhul Sfânt, care este elementul de legătură al Legământului, nici slava Sa care este legată de acest Legământ. „De aceea temelia lui Dumnezeu rămâne tare" şi nici un credincios nu poate pierde moştenirea dumnezeiască la care are drept prin acest legământ.

TEAMA ARE LOCUL EI

Ferice de omul care se teme necontenit.
Proverbe 28.14

Teama de Dumnezeu este începutul şi temelia adevăratei credinţe. Fără un respect sfânt şi o adorare serioasă a lui Dumnezeu şi a Cuvântului Lui, nu există punct de sprijin nici pentru cele mai strălucitoare virtuţi. Sufletul care nu-L cinsteşte pe Dumnezeu, nu va cunoaşte niciodată sfinţenia. Fericit este acela care are această teamă sfântă de a face rău. El se gândeşte înainte de a face ceva şi se teme să nu greşească, să nu-şi neglijeze lucrul pe care-l are de făcut şi-i este frica să nu păcătuiască. El se depărtează de orice prietenie primejdioasă, de orice flecăreală şi de orice lucrare necurată. Această abţinere de la rău nu-l face pe un om nenorocit, ci dimpotrivă, îi aduce fericire. Santinela care veghează este mai fericită decât soldatul care doarme în post. Cel ce vede de departe răul şi-l ocoleşte este mai fericit decât cel care merge spre rău cu nepăsare şi care sfârşeşte prin pierzare.
Temerea de Dumnezeu este un har luminos care îndrumă pe om pe o cale sigură, despre care se spune: „Nu va fi pe ea (pe cale) nici un leu şi nici o fiară sălbatică nu va trece pe ea". Păzirea „de orice se pare rău" este o rânduială care face ordine şi care prin puterea Duhului Sfânt, îl pune pe om într-o stare care-l face să-şi păstreze îmbrăcămintea curăţată de întinăciunile lumii. În orice caz, cel ce „se teme necontenit" este fericit. Solomon a încercat în viaţa sa şi a gustat şi din bucuriile lumii şi din teama sfântă, şi a găsit că cea dintâi este deşertăciune, iar cea de a doua este fericire. Să nu facem şi noi încercările lui, dar să ne aducem aminte de concluzia la care a ajuns: deşertăciune într-o parte, fericire în altă parte.

DRAGOSTEA ŞI CĂUTAREA ADEVĂRATEI ÎNŢELEPCIUNI

Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc şi cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc.
Proverbe 8.17

Înţelepciunea îi iubeşte pe cei ce o iubesc şi îi cercetează pe cei ce o caută. Cel ce doreşte să fie înţelept este chiar înţelept şi cel ce caută cu grijă înţelepciunea, aproape a şi găsit-o. Ceea ce este adevărat pentru înţelepciune, în general, este mai ales adevărat pentru înţelepciunea întrupată în Domnul Isus. Pe El trebuie să-L iubim şi să-L căutam şi în schimb ne vom bucura de dragostea Lui şi-L vom găsi pe El însuşi. Partea noastră este să-L căutăm pe Isus la începutul vieţii. Ferice de tinerii ai căror zori ai vieţii sunt petrecuţi cu Isus. Niciodată nu este prea devreme să-L cauţi pe Domnul Isus. Cei ce-L caută din timp, îl găsesc în mod sigur. Trebuie să-L căutăm cu sârguinţă. Cei ce prosperă în lucrul lor se scoală devreme şi sfinţii care propăşesc îl caută pe Isus cu mult dor. Noi trebuie să-L căutăm mai întâi pe El, înainte de orice. Mai presus de toate, Isus. Isus întâi şi nimic altceva după aceea.
Când îl vom găsi, El ni se va descoperi din ce în ce mai lămurit. El ni se va dărui în întregime. Ferice de omul care îl caută pe acela care, odată găsit, rămâne pentru totdeauna cu el şi va fi pentru inima şi duhul său, o comoară din ce în ce mai preţioasă.
Doamne Isuse, eu Te-am găsit; fii bucuria şi plăcerea mea cea mai mare.

NEACOPERIREA ŞI MĂRTURISIREA PĂCATULUI

Cine îşi ascunde fărădelegile, nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de ele, capătă îndurare.
Proverbe 28.13

Iată cum va căpăta îndurare un păcătos vinovat şi care se pocăieşte. El trebuie să părăsească obiceiul de a-şi ascunde păcatele. Falsitatea neagă răul, prefăcătoria îl ascunde, lăudăroşia îl îndreptăţeşte şi religiozitatea caută să ispăşească răul prin fapte bune.
Dar lucrarea pe care trebuie s-o facă păcătosul este să mărturisească păcatul şi să-l părăsească. Aceste două lucruri trebuie să meargă împreună. El trebuie să mărturisească Domnului cu dreptate şi în chip cinstit păcatul său şi să-1 urască; el nu trebuie să arunce vina pe alţii, să acuze împrejurările sau obiceiurile firii sale pământeşti. Să ne descărcăm în întregime cugetul nostru de orice păcat şi să ne recunoaştem vinovaţi înaintea scaunului de judecată. Nu există îndurare decât cu această condiţie.
După aceea să părăsim păcatul. După ce am mărturisit greşeala noastră, să părăsim orice intenţie de a mai stărui în acea greşeală, acum şi în viitor. Noi nu putem să rămânem în stare de răzvrătiţi faţă de Dumnezeu şi să locuim în acelaşi timp cu Măria Sa împăratul. Obiceiul de a face răul trebuie părăsit, ca şi locurile, tovărăşiile, cărţile şi orice lucru care ne depărtează de bine. Nu pentru mărturisirea păcatului, nici pentru schimbarea atitudinii, ci în legătură cu ele aflăm iertarea, prin credinţa în sângele lui Isus.

NU SUNTEM LIPSIŢI

Cei neprihăniţi vor moşteni fericirea.
Proverbe 28.10

Cartea Proverbelor este o carte de făgăduinţe. Şi făgăduinţele trebuie socotite ca proverbe pentru poporul lui Dumnezeu. Iată una vrednică să fie luată în seamă. Suntem obişnuiţi să gândim despre bunurile noastre pământeşti că noi le câştigăm, dar aici ni se spune că fericirea o moştenim.
Răutatea şi viclenia vrăjmaşilor noştri nu pot lucra nicidecum distrugerea noastră; ei vor cădea în groapa pe care au săpat-o. Moştenirea ne este în aşa fel dată, încât noi nu vom putea fi lipsiţi de ea, nici nu ne vom putea depărta de ea.
Dar ce anume stăpânim chiar de pe acum? Avem un cuget curăţit prin sângele scump al lui Isus. Avem dragostea lui Dumnezeu care rămâne neschimbată peste noi. Avem trecere înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, în orice timp am avea nevoie. Avem providenţa lui Dumnezeu care veghează peste noi, îngerii lui Dumnezeu ca să ne slujească şi, mai pe sus de toate, Duhul lui Dumnezeu locuind în noi. De fapt, toate lucrurile sunt ale noastre. „Fie lucrurile de acum, fie lucrurile viitoare, toate sunt ale voastre." Isus este al nostru. Da, Sfânta Treime este unitate în noi. Deci să fim pe deplin mulţumiţi, să nu ne văietăm, să nu avem un spirit limitat sau de robie, căci avem în stăpânire lucruri măreţe. Să ne hrănim cu Dumnezeu şi să ne bucurăm în El toate zilele.

SLUJITORUL RĂSPLĂTIT

Cine îngrijeşte de un smochin va mânca din rodul lui şi cine îngrijeşte de stăpânul său va fi preţuit.
Proverbe 27.18

Domnul Isus este cel mai bun dintre stăpâni şi este o cinste să fii primit să faci cel mai mic lucru pentru El. Slujirea pentru unii stăpâni seamănă cu sădirea unui pom sălbatic care nu dă decât roade amare; dar a sluji pe Domnul, este ca sădirea unui smochin care dă cele mai dulci smochine. Slujirea pentru El este o plăcere; cu timpul, cine-i slujeşte Lui, înaintează sigur; succesul în lucrare este binecuvântare aici pe pământ, iar răsplata pentru ea este slavă în cer.
Cele mai mari cinstiri le vom căpăta în viaţa viitoare, când smochinele vor fi coapte. Îngerii, care acum sunt slujitorii noştri, ne vor duce acolo, când lucrarea încredinţată nouă va fi terminată. Cerul, unde se află Domnul Isus, va fi şi casa noastră, fericirea noastră veşnică şi Domnul Isus, însoţitorul nostru slăvit. Cine-şi poate închipui tot ce-i cuprins în cuvintele: „Acela care slujeşte cu grijă Stăpânului său, va fi cinstit?"
Doamne, ajută-mă să-Ţi slujesc, lăsând la o parte orice dorinţă de a fi cinstit de alţii, până nu mă vei cinsti Tu însuţi. Duhul Tău cel sfânt să facă din mine un lucrător răbdător şi un slujitor smerit.

LEAC ÎMPOTRIVA INVIDIEI

Să nu-ţi pizmuiască inima pe păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul, căci este o răsplată, şi nu ţi se va tăia nădejdea.
Proverbe 23.17-18

Când vedem că celor răi le merge bine, suntem gata să-i pizmuim; când îi auzim bucurându-se, în timp ce inima noastră e tristă, credem că partea lor e mai bună. Dar acest gând e nebunie şi păcat. Dacă i-am cunoaşte mai bine, şi mai ales dacă ne-am aminti sfârşitul lor, ne-ar fi mai degrabă milă de ei. Leacul pentru această pornire, este sa rămânem neîncetat, zi de zi, cu sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, adorându-L şi păstrând legătura cu El. Această stare va duce sufletul nostru la niveluri superioare, unde vom judeca mai limpede şi dorinţele noastre vor fi mai curate. Cu cât cerul va ocupa mai mult loc în viaţa noastră, cu atât ne vom alipi mai puţin de lucrurile de pe pământ. Teama de Dumnezeu va şterge invidia din suflet. Vom da lovitura de moarte pornirilor noastre, privind sfârşitul celui rău. Bogăţia şi slava sa nu sunt decât o arătare scurtă, trecătoare.
Măreţia aparentă a celui bogat ne uimeşte un moment, apoi se stinge. Ce câştig are el că prosperă dacă vine judecata să-l acuze? Dar omul lui Dumnezeu, din contră, are ca sfârşit pacea şi binecuvântarea şi nimeni nu-i poate răpi bucuria. Evită să priveşti cu jind şi caută adevărata mulţumire sufletească.

UITĂ ŞI IARTĂ

Nu zice: „Ii voi întoarce eu răul!" Nădăjduieşte în Domnul, şi El te va ajuta.
Proverbe 20.22

Nu te grăbi. Lasă să treacă mânia ta. Nu zice şi nu face nimic pentru a te răzbuna (Rom. 12.17). Sigur că vei lucra fără chibzuinţă, luând băţul pentru a te răzbuna; şi vei fi departe de a arăta astfel Duhul Domnului Isus. Dovedeşti mai multă nobleţe dacă ierţi şi treci cu vederea purtarea rea a aceluia care ţi-a arătat-o. Dacă laşi să curgă ca un venin în tine amintirea unui rău pricinuit, gândindu-te sa-l întorci, înseamnă să păstrezi în inima ta o rană deschisă, care atrage altele. Mai degrabă uită şi iartă.
Dacă vei găsi cu cale că trebuie să faci ceva, căci altfel vei fi în pierdere, atunci urmează sfatul care-ţi este dat aici: „Nădăjduieşte în Domnul şi El te va ajuta!" Acest sfat nu te va costa nici un bănuţ, şi totuşi înaintea Lui are mare valoare. Rămâi liniştit! Aşteaptă-L pe Domnul şi spune-i păsul tău! Deschide înaintea Domnului scrisoarea lui Rabşache (2 Împ. 19); numai aceasta va fi pentru inima ta tulburată, o uşurare. Nu ai făgăduinţa: „El te va ajuta"? El va găsi mijlocul să o împlinească. Cum? Nici tu, nici eu nu putem şti, dar El o va face, fii sigur. Şi dacă Domnul te va ajuta, aceasta-ţi va da mai multă bucurie, ca urâtele certuri în care te-ai putea încurca, acoperindu-te cu ruşine prin cearta cu vrăjmaşul tău. Încetează de a fi întărâtat şi încredinţează-ţi soarta în mâinile Judecătorului tuturor.

CUM SĂ-ŢI CREŞTI COPIII

Cel neprihănit umblă în neprihănirea lui; ferice de copiii lui după el.
Proverbe 20.7

A fi preocupaţi de familia noastră, poate fi natural, dar vom face bine să îndreptăm această grijă şi asupra caracterului nostru. Dacă noi mergem înaintea Domnului în neprihănire, vom face pentru copiii noştri mai mult decât dacă le-am strânge o avere. Sfinţenia vieţii unui tată este cea mai frumoasă moştenire pentru copiii săi.
Cel neprihănit le lasă exemplul său care va fi cel mai bogat izvor de adevărată bunăstare. Câţi copii nu datorează succesul lor în viaţă, exemplului primit de la părinţii lor!
Ei le lesă şi reputaţia lor. Oamenii au despre noi o părere cu atât mai bună, pentru ca suntem fiii unui om în care se puteau încrede. Oh, dacă toţi tinerii ar avea grijă să păstreze nepătat numele familiei lor.
Pe deasupra, le lasă rugăciunile sale şi binecuvântarea lui Dumnezeu, care li se împlineşte. Dumnezeu îi va mântui pe copiii noştri, chiar după moartea noastră.
Integritatea noastră poate sa fie pentru Dumnezeu mijlocul de a-i mântui pe fiii şi fiicele noastre. Daca ei văd în viaţa noastră realitatea credinţei noastre, vor avea dorinţa sa fie şi ei mântuiţi. Doamne, împlineşte, făgăduinţa Ta şi pentru casa mea.

DUMNEZEU ÎNSUŞI RĂSPLĂTEŞTE

Cine are milă de sărac, împrumută pe Dumnezeu şi El îi va răsplăti binefacerea.
Proverbe 19.17

Să dăm săracului cu milă, - nu pentru a fi văzuţi sau admiraţi, şi încă mai puţin pentru a socoti că prin aceasta el ne este îndatorat. Să nu aşteptăm nimic în schimb de la cel sărac, nici măcar recunoştinţă; dar să socotim ceea ce am făcut pentru el ca un împrumut făcut Domnului. El este Acela care şi-a luat obligaţia - să nu cerem de la sărac - să aşteptăm de la El plata. Ce cinste ne face Domnul, când Se coboară până acolo că Se împrumută de la noi! Şi ce favorizat este negustorul în ale cărui registre este înregistrat Numele Domnului. Nu ar fi o ruşine ca un astfel de debitor sa nu aibă o coloană aparte, decât pentru o sumă neînsemnată? Să nu ne temem de a înscrie în această coloană o sumă cât mai mare. Să ştim deci să ajutăm pe primul nevoiaş care vine la noi; cât despre răsplată, să nu ne mai gândim, - n-avem garanţia lui Dumnezeu? Lăudat sa fie Numele Său, ea are mai multă valoare decât aurul şi argintul. Şi dacă suntem în strâmtorare din cauza timpurilor grele, să spunem aceasta Domnului.
Poate că am fost cam aspru sau zgârcit faţă de cel ce ne cerea? Vai, în acest caz, Domnul să ne ierte.

DUŞMANI DEVENIŢI PRIETENI

Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe duşmanii lui.
Proverbe 16.7

Trebuie să iau seama ca Domnul să poată încuviinţa căile mele. Chiar aşa, voi avea vrăjmaşi, şi poate cu atât mai mulţi cu cât mă voi sili să fac ce este bine. Dar ce făgăduinţă! Dumnezeu îşi va scoate lauda chiar din mânia omului, şi o va potoli atâta de bine, încât nu mă va mai supăra!
El poate sili pe un vrăjmaş să nu-mi mai facă rău, chiar dacă ar fi hotărât să nu-mi dea pace. Aşa a fost când Laban, urmărind pe Iacov, nu îndrăznea nici să-l atingă (Gen. 31.22). Sau El va potoli furia unui vrăjmaş, schimbând-o în prietenie, cum s-a întâmplat când Esau a ieşit înaintea lui Iacov pentru a-1 îmbrăţişa frăţeşte, atunci când el se temea că va fi lovit cu sabia, împreună cu familia lui. Domnul mai poate aduce la pocăinţă pe un împotrivitor furios, făcând din el un frate în Cristos şi un tovarăş de lucru pentru El, cum a făcut cu Saul din Tars. Oh! să binevoiască El să lucreze aşa, de câte ori apare un duh de prigoană!
Ferice de omul ai cărui vrăjmaşi ajung ca leii pentru Daniel în groapa unde a fost aruncat: paşnici şi ţinându-i tovărăşie. Când, în sfârşit, va veni moartea, ultimul meu inamic, rog pe Domnul să mă găsească în pace; dar prima mea grijă să fie, să fiu plăcut Domnului. El să-mi dea credinţa şi sfinţenia, lucruri în care Cel Prea înalt găseşte plăcere.

... EL ÎMPLINEŞTE DORINŢELE

Celor neprihăniţi, li se împlineşte dorinţa.
Proverbe 10.24

Pentru că această dorinţa este o dorinţă dreaptă, după voia lui Dumnezeu, El le-o împlineşte. Nu ar fi bine nici pentru om, nici pentru societate, ca o astfel de făgăduinţă să poată fi făcută celui nedrept. Să ţinem poruncile Domnului şi atunci El va lua în seamă dorinţele noastre.
Dacă s-ar întâmpla ca cei neprihăniţi să aibă dorinţe nedrepte, ele nu le vor fi împlinite. Dar nu sunt acestea năzuinţele lor adevărate, ci sunt simple abateri şi sunt fericiţi să fie refuzaţi în împlinirea dorinţelor. Dorinţele lor sfinte ajung la Domnul şi El nu le respinge. Dacă ni se pare că cererile noastre sunt neluate în seama, să ne lăsăm încurajaţi de făgăduinţa dată nouă azi şi să cerem încă o dată. Am primit un refuz categoric? Să-I mulţumim, ştiind că El nu împlineşte pentru noi nimic din ceea ce este dăunător.
Dar sunt lucruri pe care le putem cere cu îndrăzneală. Ceea ce trebuie să dorim înainte de toate, este să fim sfinţi şi în totul predaţi, să fim asemenea Domnului Cristos şi gata pentru cer. Iată dorinţele harului şi nu ale firii noastre; atunci Dumnezeu nu va face nici o restricţie dorinţelor noastre, ci va face mai mult decât ce cerem sau gândim noi. „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima" (Psalmul 37.4). Cere cu îndrăzneala şi nu te teme.

SOMN ODIHNITOR

Când te vei culca, vei fi fără teama, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.
Proverbe 3.24

Drag suflet, eşti tu ameninţat sa fii reţinut pe un pat de boală? Nu te lăsa înspăimântat, ci scrie această făgăduinţă pe tăbliţa inimii tale: „Când te vei culca, vei fi fără teamă". Noi nu ne putem păzi singuri, în timpul somnului, dar Domnul veghează asupra noastră toată noaptea. Cei ce sunt sub ocrotirea Celui Prea înalt sunt mai în siguranţă decât domnitorii în palatele lor. Dacă în timpul somnului nostru ne putem odihni, nu mai suntem tulburaţi de îngrijorările şi preocupările noastre, vom găsi în culcuşul nostru o odihnă pe care n-o cunosc spiritele îngrijorate sau ambiţioase. Visele supărătoare vor dispare şi, dacă vor veni încă să ne tulbure, vom uita impresia ce ne-o aduc, ştiind că sunt numai vise.
Putem deci dormi liniştiţi, sub paza Dumnezeului nostru. Cât de plin de pace era somnul lui Petru, când a venit îngerul să-1 trezească; a trebuit încă să-1 tragă afară pentru a-1 face să se trezească de tot. Totuşi, hotărârea sa de moarte era pentru a doua zi. Aşa au dormit liniştiţi mulţi martiri, înainte de a se urca pe eşafod, „căci El dă odihnă prea iubiţilor Săi".
Pentru ca somnul să fie liniştit, trebuie să avem o viaţă liniştită, iar dragostea şi gândurile să ne fie pline de pace.

FERIŢI DE ALUNECARE

Vei merge cu încredere pe drumul tău şi piciorul nu ţi se va poticni.
Proverbe 3.23

Adică, dacă tu urmezi drumul tău cu înţelepciune şi sfinţenie, vei fi păzit pe el. Acela care merge pe drumul regal este sub protecţia Regelui. Pentru fiecare om este o cale, care e îndeletnicirea particulară a vieţii sale; şi acela care merge cu credincioşie în frica de Dumnezeu, va fi păzit de rău. Poate că nu vom călători în lux, dar vom fi în siguranţă. Poate că nu vom fi în stare să alergăm ca cei tineri; dar vom putea merge ca oameni de bine.
Cel mai mare pericol îl găsim în noi înşine; piciorul nostru, vai, se poate poticni uşor. Să cerem o putere mai mare, pentru a birui această tendinţă de a ne împiedica, Câte unii se împiedică şi cad pentru că nu văd pietrele din drumul lor. Harul dumnezeiesc ne face în stare să recunoaştem păcatul şi să-1 evităm. Să cerem împlinirea acestei făgăduinţe. Cel mai mare pericol pentru noi este neglijenţa şi, pentru a ne feri de el, Domnul a spus: „Vegheaţi şi rugaţi-vă".
Oh, Domnul sa ne dea harul să mergem în fiecare zi, fără să ne poticnim niciodată. Nu este de ajuns să fim feriţi de cădere. Ruga noastră ar trebui să fie, să fim păziţi de a aluneca, aşa ca să-L putem adora pe „Acela care ne poate păzi de orice cădere".

MEREU NEPRIHĂNIŢI

Rugăciunea neprihăniţilor, îi este plăcută.
Proverbe 15.8

Aceste cuvinte sunt o făgăduinţă, căci este adeverirea unui fapt împlinit în toate timpurile. Dumnezeu găseşte mare plăcere în rugăciunea celor neprihăniţi. Prima noastră grijă trebuie să fie, să fim hotărâţi a merge drept pe cale; să nu fim necinstiţi în serviciul nostru, cedând la rău, căci cel ce se abate de pe cale la dreapta sau la stânga, va trebui să iasă singur din încurcătură. Dacă luăm căi lăturalnice, nu ne vom putea ruga, şi dacă totuşi vom îndrăzni s-o facem, cerul va fi închis la cererile noastre.
Să ne supunem voii lui Dumnezeu, după cum ne e descoperită. În acest caz ne putem ruga în siguranţă. Dacă ruga noastră e plăcută lui Dumnezeu, să nu-L lipsim de ceea ce Ii face plăcere. El nu se uită la cuvinte alese, ci Ii plac cuvintele simple ale copiilor Lui şi ascultă gânguritul fiilor Săi născuţi de curând. Nu ar trebui să ne bucurăm în rugăciune, pentru că El găseşte plăcere în ea? Să ducem necazurile noastre, înaintea Tronului Său. Dumnezeu ne dă multe prilejuri de rugăciune şi trebuie să-I mulţumim pentru aceasta.

CASA BINECUVÂNTATĂ

El binecuvântează casa celor neprihăniţi.
Proverbe 3.33

Cel neprihănit se teme de Domnul, pentru aceasta el este aşezat sub paza divină care se întinde chiar până la acoperişul care adăposteşte familia lui. Casa sa este o locuinţă a dragostei, o şcoală de educaţie sfântă, un cămin de lumină cerească; în ea este un altar unde Numele Domnului este chemat în fiecare zi. Ea poate fi o colibă săracă sau un castel princiar; binecuvântarea Domnului o înconjoară, nu după mărimea ei, ci din pricina caracterului celor care o locuiesc.
Această locuinţă este binecuvântată mai ales când capul familiei şi soţia lui se tem la fel de Dumnezeu; dar chiar un fiu sau o fiică, sau chiar o slugă pot atrage binecuvântarea de sus peste toata casa. Prea iubiţilor, fie Domnul Isus oaspetele nostru, găsind plăcere să ne viziteze mereu, ca altă dată, casa din Betania, şi vom fi cu siguranţă binecuvântaţi.
Să avem însă grijă să fim drepţi în orice lucru; în profesia noastră, în judecăţile noastre cu privire la alţii şi în legăturile noastre cu vecinii. Un Dumnezeu drept nu poate binecuvânta faptele nedrepte.

ADEVĂRUL ESTE ÎNTĂRIT PE VECIE

Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă.
Proverbe 12.19

Adevărul este supus încercării. El suferă, dar iese biruitor. Deci, dacă am spus adevărul şi sufăr pentru el, nu am decât să rămân liniştit. Şi dacă cred în adevărul dumnezeiesc şi daca îmi dau silinţa să-1 mărturisesc chiar când întâlnesc împotriviri, nu am de ce să mă tem, căci până la urmă adevărul va învinge.
Reuşita prin minciună este numai pentru scurt timp. Minciuna este ca o tărtăcuţă, curcubetă goală, care creşte şi piere într-o noapte; şi cu cât este mai mare dezvoltarea ei, cu atât mai vizibilă ruina ei. Dar cât de demn este pentru o fiinţă nemuritoare să spună şi să apere acest adevăr care nu se poate schimba, această evanghelie veşnică şi de nezdruncinat a Dumnezeului neschimbător. Un vechi proverb zice că acela care spune adevărul, îl face pe Diavol sa roşească. De sigur, acela care spune adevărul lui Dumnezeu, îi va face de ruşine pe toţi diavolii iadului şi îi va înspăimânta pe toţi urmaşii şarpelui care acum îşi şuieră minciunile.
Deci, ia seama, inima mea, de a fi în toate împrejurările de partea adevărului, în cele mai mici ca şi-n cele mai mari lucruri; dar, mai ales să fii de partea Aceluia care a adus în lume „harul şi adevărul".