Când sunt plăcute Domnului căile cuiva, îi face prieteni chiar şi pe duşmanii lui.
Proverbe 16.7
Trebuie să iau seama ca Domnul să poată încuviinţa căile mele. Chiar aşa, voi avea vrăjmaşi, şi poate cu atât mai mulţi cu cât mă voi sili să fac ce este bine. Dar ce făgăduinţă! Dumnezeu îşi va scoate lauda chiar din mânia omului, şi o va potoli atâta de bine, încât nu mă va mai supăra!
El poate sili pe un vrăjmaş să nu-mi mai facă rău, chiar dacă ar fi hotărât să nu-mi dea pace. Aşa a fost când Laban, urmărind pe Iacov, nu îndrăznea nici să-l atingă (Gen. 31.22). Sau El va potoli furia unui vrăjmaş, schimbând-o în prietenie, cum s-a întâmplat când Esau a ieşit înaintea lui Iacov pentru a-1 îmbrăţişa frăţeşte, atunci când el se temea că va fi lovit cu sabia, împreună cu familia lui. Domnul mai poate aduce la pocăinţă pe un împotrivitor furios, făcând din el un frate în Cristos şi un tovarăş de lucru pentru El, cum a făcut cu Saul din Tars. Oh! să binevoiască El să lucreze aşa, de câte ori apare un duh de prigoană!
Ferice de omul ai cărui vrăjmaşi ajung ca leii pentru Daniel în groapa unde a fost aruncat: paşnici şi ţinându-i tovărăşie. Când, în sfârşit, va veni moartea, ultimul meu inamic, rog pe Domnul să mă găsească în pace; dar prima mea grijă să fie, să fiu plăcut Domnului. El să-mi dea credinţa şi sfinţenia, lucruri în care Cel Prea înalt găseşte plăcere.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu