IUBIRE DESĂVÂRŞITĂ

... şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
Ioan 13.1

Aici este un fapt care ajunge să fie pentru noi o făgăduinţă; cum a fost atunci Mântuitorul nostru, aşa este şi acum; şi ceea ce a făcut pentru prea iubiţii cu care El a trăit pe pământ, va face mai departe şi cu noi, şi cât va fi lumea. „Fiindcă a iubit pe ai Săi", nu este ceva minunat? Că El a putut să îi iubească pe oameni aşa cum sunt, este o minune! Ce-a găsit El în bieţii Săi ucenici ca să-i iubească? Şi ce găseşte El în mine?
Dar când Isus a început să iubească, este în firea Sa să continue să iubească. Această iubire face din sfinţi „oamenii Săi"; ce nume minunat! El i-a câştigat cu sângele Său şi ei sunt comoara Sa. Cum ei sunt „ai Săi", El nu-i va pierde. Ei sunt prea iubiţii Săi şi El nu va înceta să-i iubească mai departe. Suflete al meu, spune-ţi şi ţie că El nu va înceta niciodată să te iubească!
„El i-a iubit până la capăt"; iubirea cea mai mare care a umplut inima Mântuitorului, până la moartea Sa, a fost iubirea pentru ai Săi. El i-a iubit atât cât este cu putinţă, i-a iubit până acolo că S-a dat pe Sine însuşi la moarte pentru ei; El nu putea să facă mai mult. Aceasta este iubirea desăvârşită în care nu este nici nebunie, nici dare înapoi, nici necredincioşie, nici indiferenţă şi pe care a răspândit-o din belşug pentru toţi ai Săi.
Aşa este iubirea lui Isus pentru toţi aceia care fac

A-L URMA, ÎNSEAMNĂ A MERGE ÎN SLAVĂ

Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
Ioan 12.26

Slujba cea mai înaltă este să faci ce face Domnul Isus. Dacă noi voim să fim slujitorii Domnului Cristos, trebuie să fim ucenicii Lui. Să lucrăm sau să ne purtăm aşa cum ar lucra Domnul Isus, acesta este mijlocul cel mai sigur ca să-L cinstim pe El. Să am în fiecare zi în vedere acest lucru.
Dacă Îl urmez pe Domnul Isus, voi fi în tovărăşia Sa; şi dacă merg mereu cu El, am să ajung să mă asemăn cu El. Mă voi strădui aşa dar ca să-L urmez aici pe pământ şi, la timpul potrivit, după Cuvântul Său, El mă va lua ca să fiu cu El acolo sus. Numai după ce a suferit pe acest pământ, Mântuitorul nostru S-a urcat pe tron; şi tot aşa este şi cu noi. Dacă suferim împreună cu El pe pământ, vom şi împăraţi împreună cu El în ceruri. Izbânda din viaţa Domnului nostru va fi şi izbânda din viaţa noastră şi, dacă suntem acum umiliţi împreună cu El, vom fi şi în slavă cu El. Îndrăzneşte dar, suflete al meu; pune piciorul pe urmele sângerânde lăsate de paşii Căpeteniei tale cereşti.
Dar Dumnezeu îi va cinsti pe cei ce vor sluji Fiului, aşa spune Domnul Cristos. Dacă Dumnezeu vede că eu sunt credincios lui Isus, El îmi va da un semn că am trecere înaintea Sa şi mă va cinsti pentru dragostea Fiului Său. Nici o altă cinstire nu poate valora cât cinstirea Sa. Împăraţii nu pot să dea decât onoruri trecătoare; dar adevărata slava este în mâinile Tatălui. Alipeşte-te dar de Mântuitorul tău, şi mai tare decât până acum.

BEA, SĂ NU-ŢI FIE SETE

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.
Ioan 4.14

Acela care crede în Domnul Isus găseşte în El tot ce priveşte fiinţa şi viaţa lui pentru vremea de acum şi pentru totdeauna. El are în Cristos un izvor de bucurie, o fântână de mângâieri, de unde scoate mulţumire sufletească şi fericire. Puneţi-l la închisoare, acolo va găsi un tovarăş; duceţi-l în pustiul uscat şi va mânca acolo pâinea cerească; despărţiţi-l de toate rudele şi cunoştinţele lui şi el îl va găsi pe Prietenul care este mai mult decât un frate. Dacă adesea îi lipseşte adăpostul, el se ascunde după Stânca veacurilor; dacă nădejdile lui pământeşti se prăbuşesc, el rămâne tare, sprijinit de Stăpânul său.
Atâta timp cât Domnul Isus n-a pătruns într-o inimă, ea rămâne nesăţioasă ca moartea; dar când El pătrunde în inimă, ea ajunge ca un pahar plin de dă peste el, căci îl umple plinătatea Domnului Cristos. Adevăratul credincios este pe deplin mulţumit cu Domnul Isus aşa încât el nu mai doreşte nimic altceva decât să bea mereu mai însetat, din acest izvor al vieţii. Această sete dulce tu ai s-o simţi de aici înainte, scump copil al lui Dumnezeu, sete dezbrăcată de suferinţă, sete care nu este altceva decât dorinţa să pătrunzi mai adânc în dragostea Mântuitorului tău. Cunoşti tu această sete? Găseşti tu în Domnul Isus răspunsul la toate nevoile tale, astfel ca tu să nu mai ai altă grijă decât aceea ca să-L cunoşti tot mai bine şi să trăieşti într-o părtăşie tot mai desăvârşită cu El? Vino la acest izvor de apă vie şi scoate fără plată apa vieţii. Domnul Isus nu va spune niciodată că tu ai luat prea multă apă vie. Prea iubitule, bea din belşug.

ALCHIMIE CEREASCĂ

... Întristarea voastră se va preface în bucurie.
Ioan 16.20

Întristarea care avea să vină peste ucenici era dată de moartea învăţătorului lor, dar această întristare a fost curând schimbată în bucurie, când El a înviat dintre cei morţi şi S-a arătat în mijlocul lor. Toate întristările sfinţilor vor fi tot aşa schimbate, chiar acelea care par să fie o pricină de amărăciune pentru totdeauna.
Cu cât întristarea va fi mai mare, cu atât şi bucuria va fi mai mare. O îngrămădire de necazuri pot să ajungă, prin puterea lui Dumnezeu, pricina cântărilor noastre de bucurie. Bucuria noastră va fi cu atât mai dulce cu cât durerea va fi fost mai mare. Cu cât balanţa se va lăsa mai jos în partea stângă cu atât mai mult se va ridica mai sus în partea dreaptă; şi strălucirea diamantului va fi cu atât mai vie, cu cât rama lui va fi de culoare mai închisă. Tot astfel amintirea relelor noastre şi a necazurilor noastre din trecut, va da o dulceaţă mai mare bucuriilor care vor urma.
Suflete al meu, bucură-te deci şi veseleşte-te mai dinainte! Tu ai să fii în curând tot atât de fericit pe cât ai fost de întristat. Domnul Isus îmi spune că tristeţea mea se va schimba în bucurie. Eu nu văd cum se va face acest lucru, dar El îmi spune că se va face şi încep deja să cânt dinainte tocmai pentru această pricină. Apăsarea duhului meu nu va fi de lungă durată şi în curând voi face parte din ceata veselă care cântă zi şi noapte laudele Domnului. Eu vreau să-mi unesc glasul

NUMELE PE CARE-L FOLOSIM

Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
Ioan 14.14

Ce mult cuprinde această făgăduinţă! Şi orice lucru, oricare ar fi! Fie mic, fie mare, toate nevoile mele sunt cuprinse în această făgăduinţă. Mergi dar, suflete al meu, liber şi cu îndrăzneală la tronul harului şi deschide-ţi gura larg, căci ea va fi umplută.
Ce făgăduinţă înţeleaptă! Noi trebuie să cerem totdeauna în Numele lui Isus. Dacă acest lucru ne dă nouă îndrăzneală, Lui îi aduce cinste. Este un ajutor pe care El ni-l dă necurmat. Sunt unele împrejurări când orice ajutor ni se pare refuzat, chiar cel care se bazează pe legătura noastră cu Dumnezeu sau pe experienţa pe care am avut-o cu harul Său, care ne-a ajutat mereu.
Ce rugăciune instructivă! Eu nu pot să aduc înaintea lui Dumnezeu nici o cerere pe care Domnul Cristos să nu poată să-Şi pună mâna şi aprobarea Lui. N-aş îndrăzni niciodată să mă slujesc de Numele Mântuitorului meu pentru o cerere egoistă sau după plăcerea mea. Nu pot să mă folosesc de acest Nume decât pentru rugăciuni pe care le-ar face El însuşi dacă ar fi în locul meu. Este un mare avantaj să fi îndreptăţit să ceri în Numele Domnului Isus, căci aceasta ar fi ca şi cum El însuşi s-ar ruga. Şi dragostea pe care noi o avem pentru El, ne împiedică să punem Numele Său acolo unde înţelegem că El nu l-ar pune.
Lucrurile pe care le cer în rugăciunile mele sunt ele aprobate de Domnul Isus şi poate El să-Şi pună pecetea pe ele? În acest caz, eu capăt ceea ce cer de la Tatăl.

UNA CU CRISTOS ISUS

Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.
Ioan 14.19

Viaţa celor credincioşi este tot aşa de sigură ca şi aceea a Domnului Isus însuşi. După cum este sigur că trăieşte Capul, tot atât de sigur este că trăiesc şi mădularele. Dacă Isus n-a înviat din morţi, atunci noi suntem morţi în păcatele noastre; dar fiindcă El a înviat, credincioşii sunt înviaţi în El. Moartea Lui a dat la o parte înfrângerea noastră de către cel Rău şi a rupt legăturile morţii. Învierea Lui înseamnă neprihănirea noastră şi ne spune: „Tu eşti iertat. Domnul a şters păcatul tău; tu nu vei muri".
Domnul Isus a făcut viaţa alor Săi tot aşa de veşnică cum este a Lui. Cum ar putea să moară ei, atâta vreme cât El trăieşte, ştiind că ei sunt una cu El? Fiindcă El nu poate să moară, căci moartea nu are nici o putere asupra Lui, ei nu se vor mai întoarce în mormântul vechilor lor păcate, ci vor trăi o viaţă nouă pentru Mântuitorul lor. Credinciosule care eşti sub lovitura vreunei mari ispite şi care te temi că ai să fii zdrobit de mâna vrăjmaşului tău, stai liniştit; tu nu poţi pierde viaţa ta duhovnicească, pentru că ea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Tu nu te îndoieşti de nemurirea Mântuitorului tău; şi dacă este aşa, nici nu te gândi că El are să te lase să pieri, pentru că eşti din aceeaşi tulpină cu El. Temelia vieţii tale este viaţa Lui. De aceea sprijineşte-te pe Mântuitorul tău viu.

SUSŢINUŢI PRIN MÂNCARE

După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.
Ioan 6.57

Numai pe temeiul unirii noastre cu Fiul lui Dumnezeu trăim. După cum Omul-Dumnezeu şi Mijlocitorul Isus Cristos trăieşte prin Tatăl, care L-a trimis şi care există prin El însuşi, tot aşa şi noi înşine trăim prin acest Mântuitor, care ne-a înviat. Cristos este şi Izvorul vieţii noastre, obârşia vieţii noastre şi Susţinătorul vieţii noastre. Şi după cum viaţa trupului nostru este întreţinută prin hrana trupească, tot aşa şi viaţa noastră duhovnicească este întreţinută prin hrana duhovnicească, care este Domnul Isus. Ceea ce ne face să trăim nu este viaţa Sa, nici moartea Sa, nici lucrarea, nici cuvintele Sale, ci este El însuşi, în care sunt cuprinse toate lucrurile. Noi ne hrănim cu însuşi Domnul Isus.
Acest lucru se întâmplă nu numai când luăm Cina Domnului, ci şi atunci când ne gândim la El, când credem în El cu o credinţă care ni-L însuşeşte, când îl lăsăm să ne pătrundă cu dragostea Sa, şi-L primim în noi prin puterea vieţii lăuntrice. Noi ştim ce înseamnă să ne hrănim cu Domnul Isus, dar nu suntem în stare să lămurim acest lucru. Lucrul cel mai sigur şi mai bun este să ne hrănim cât mai mult cu El. Suntem chemaţi să ne hrănim din belşug şi vom fi foarte câştigaţi dacă facem din El pâinea noastră şi băutura noastră.
Îţi mulţumesc, Doamne, că ceea ce este o nevoie pentru viaţa mea lăuntrică, adică să mă hrănesc cu Tine, este totodată şi cea mai mare desfătare a mea; şi eu mă hrănesc cu Tine în acest moment.

FELUL ÎN CARE SUNTEM CĂLĂUZIŢI

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.
Ioan 16.13

Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde. Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.
Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim „tot adevărul", ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. Duhul lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.

CEL MAI PUTERNIC MAGNET

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi oamenii.
Ioan 12.32

Voi, care lucraţi pentru Dumnezeu, prindeţi curaj. Vă temeţi poate că nu îi veţi putea atrage la El pe cei ce ascultă. Vestiţi un Mântuitor răstignit pe cruce, înviat şi apoi înălţat la cer; aici se găseşte cea mai mare atracţie care ar putea fi arătată. Cine v-a atras pe voi la Domnul Cristos, dacă nu chiar Cristos însuşi? Cine vă atrage acum la El, dacă nu persoana Sa binecuvântată? Dacă aţi fost atraşi la credinţă prin orice altceva, în curând vă veţi depărta de ea. Însă Domnul Isus v-a ţinut şi vă va ţine la credinţă până la sfârşit. De ce să vă îndoiţi de puterea Sa când este vorba să fie atraşi şi alţii la El? Mergeţi în Numele Domnului Isus la cei care resping încă harul şi veţi vedea dacă El nu-i va atrage şi pe ei.
Nici o categorie de oameni nu este în afara acestei puteri de atracţie. Tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, neştiutori sau învăţaţi, urâcioşi sau amabili, toţi vor simţi această putere care atrage. Domnul Isus este singurul magnet. Să nu ne gândim la nimic altceva. Muzica nu va atrage către Isus, nici elocvenţa, nici logica, ceremoniile ori zgomotul. Isus însuşi trebuie să îi atragă pe oameni la Sine; şi El e destoinic să lucreze în fiecare caz. Nu vă lăsaţi înşelaţi de spiritul vremii; ci, ca lucrători pentru Domnul, să lucraţi chiar în felul Lui şi să folosiţi chiar mijloacele Lui. Atrageţi la Cristos, atrageţi prin Cristos, şi Cristos vă atrage prin voi.

A-L SLĂVI PE CRISTOS ISUS

El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.
Ioan 16.14

Duhul Sfânt nu poate să-L proslăvească mai bine pe Domnul Cristos, decât vorbindu-ne despre Cristos însuşi. Domnul Isus este cea mai bună Persoană pe care Duhul Sfânt o recomandă. El nu poate să se împodobească decât cu cel mai preţios giuvaer care este Domnul Cristos.
Mângâietorul ne arată ce a primit de la Domnul Isus Cristos. Noi nu putem să vedem nimic desluşit dacă nu ne descoperă El (Duhul Sfânt). Felul lui de a lucra este să ne lumineze mintea şi să ne deschidă Scripturile, şi în felul acesta să ni-l arate pe Domnul. Îţi trebuie un mare talent ca să arăţi un lucru şi acest talent îl are Duhul adevărului în cea mai mare măsură. El arată lucrurile aşa cum sunt ele. Acesta este un mare privilegiu, aşa cum este cunoscut de cei ce s-au bucurat de vedenia cerească.
Să urmărim luminarea Duhului Sfânt; nu ca să ne măgulim curiozitatea noastră, nici pentru un câştig personal, ci pentru slava Domnului Isus. O, dacă am avea gânduri potrivite pentru El. Gândurile noastre pământeşti îi aduc necinste scumpului nostru Mântuitor. Să ne dea El un gând sincer despre persoana Sa, despre lucrarea Sa şi despre slava Sa, astfel ca întreg sufletul nostru să poată să-I cânte laude. Când o inimă este îmbogăţită prin învăţătura Duhului Sfânt, Mântuitorul este atunci proslăvit mai presus de orice.
Duhule Sfânt, lumină dumnezeiască, fă-ne să-L vedem pe Domnul Isus!

EL ÎMPARTE TOTUL CU NOI

Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu.
Ioan 17.22

Iată ce mare este dărnicia Domnului nostru, căci El ne dă chiar bunurile Sale. Numai o parte din averile Sale i-ar îmbogăţi peste măsură de mult, pe toţi îngerii pe care i-a creat El, şi iată că Domnul Isus vine să ne dea nouă tot ce posedă El. Ar fi un har nespus de mare dacă ne-ar îngădui să luăm de sub masa harului Său, o singură fărămitură din bunătatea Sa; dar El pregăteşte toate din belşug şi ne pofteşte să ne aşezăm la ospăţul Lui. El vrea să o vadă pe Mireasa Lui tot aşa de bogată ca şi El şi nu vrea să aibă nici o slavă şi nici un har fără să le împartă cu ea. El nu poate fi mulţumit decât dacă noi suntem moştenitori împreună cu Ei astfel ca să avem parte de aceleaşi bunuri ca El. Toate lucrurile pregătite pentru El trebuie să fie împărtăşite şi de răscumpăraţii Lui. În casa Sa El nu este un membru care să-şi încuie uşa şi să-i ţină pe ai Săi la distanţă, ci le dă toată libertatea celor din casa Lui, ca tot ce este al Lui să fie şi al lor. Lui îi place să-i vadă folosindu-se slobozi de comorile harului Său, însuşindu-şi tot ce pot să ia. Plinătatea fără margini a bogăţiei Sale este la fel de gratuită şi de aproape de credincios, ca şi aerul care-l respiră. Care dragoste este mai minunată ca a Sa? Ce să cerem mai mult, când avem asemenea dovadă a bunătăţii Sale, în prietenia pe care ne-o arată şi în dărnicia de care se foloseşte faţa de noi! Sufletul meu, binecuvântează pe Domnul şi nu uita nici una din binefacerile Sale.

A RĂMÂNE ÎN ASCULTARE, ÎN DRAGOSTE

Dacă păziţi cuvintele Mele, veţi rămâne în dragostea Mea.
Ioan 15.10

Să rămânem în ascultare şi să rămânem în dragostea Domnului Isus; iată două lucruri care nu pot fi despărţite. Numai o viaţă pusă sub cârmuirea Domnului Cristos poate să dovedească că noi suntem plăcerea Lui. Să păzim cuvintele Lui, ca să putem să fim încălziţi de dragostea Lui. Fără sfinţenie, care singură este plăcută lui Dumnezeu, noi nu putem plăcea Domnului Isus. Cel care nu urmăreşte sfinţenia, nu cunoaşte nimic din dragostea Domnului Cristos.
Desfătarea de bună voie în dragostea Domnului nostru, este un lucru din cele mai delicate. Ea este mult mai simţitoare faţă de păcat şi faţă de sfinţenie decât este argintul viu la frig sau la căldură. Dacă suntem cu o inimă simţitoare şi curaţi în gândire, vorbire şi viaţă, ca să-L cinstim pe Domnul Isus, atunci primim dovezi ale dragostei Lui, fără număr. Dacă dorim să avem necurmat o astfel de fericire, ne trebuie o necurmată sfinţenie. Domnul nu-Şi va ascunde faţa Sa de noi, numai noi să nu ne întoarcem faţa de la El. Păcatul este norul care ne întunecă soarele. Dacă ascultarea noastră este atentă şi predarea noastră totală, vom umbla în lumină, după cum Dumnezeu însuşi este în lumină şi vom rămâne astfel în dragostea Domnului Isus, după cum El rămâne în dragostea Tatălui. Dulce făgăduinţă, dar care are înainte un „dacă" foarte serios. Doamne, fă-mă să am acest „dacă" care este cheia care-mi deschide comoara.

RUGĂCIUNEA ÎN NUMELE LUI

Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.
Ioan 14.13

Nu toţi credincioşii ştiu să ceară ceva în Numele Iui Isus; a te ruga, nu numai din dragoste pentru El, ci în Numele Său, ca şi cum ai fi împuternicit de El, este o treaptă înaltă a rugăciunii. Sunt unele lucruri pe care noi n-am îndrăzni sa le cerem în Numele acesta binecuvântat, căci ar însemna să-l necinstim; dar când cererea este vrednică să fie sprijinită pe numele lui Isus, ea va fi primită şi împlinită.
Cu cât o rugăciune este mai mult spre slăvirea Iui Dumnezeu prin Fiul, cu atât este mai sigur că ea va reuşi. Ea aduce slavă pentru adevărul Său, pentru puterea Sa, pentru credincioşia Sa şi pentru harul Său. Împlinirea rugăciunii, când ea este făcută în Numele lui Isus, descoperă dragostea Tatălui pentru Fiul Său prea iubit şi cinstea cu care El l-a înzestrat. Slava lui Isus şi a Tatălui sunt aşa de strâns legate una de alta, încât mulţumirile care slăvesc pe Unul, slăvesc în aceaşi măsură şi pe Celălalt. Un fluviu ajunge renumit prin bogăţia izvorului care-l umple şi izvorul este cinstit prin fluviul care-i primeşte şi-i răspândeşte apa tuturor. Dacă răspunsurile la rugăciunile noastre L-ar necinsti pe Dumnezeu, noi n-am îndrăzni să ne rugăm; dar fiindcă El este proslăvit prin împlinirea rugăciunilor, noi vom cere mereu, în Numele acesta binecuvântat, ca Dumnezeu şi poporul Său să aibă o părtăşie a bucuriei.

CURĂŢIRE PENTRU A PURTA ROADE

Pe orice mlădiţă, care este in Mine şi n-aduce roadă, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce roadă, El o curăţeşte ca să aducă şi mai multă roadă.
Ioan 15.2

Iată o făgăduinţă de preţ pentru oricine vrea să ducă o viaţă rodnică. Ea este arătată, ce-i drept, sub o înfăţişare cam aspră. Mlădiţă care aduce roadă trebuie şi ea să fie curăţită? Trebuie chiar şi cei mai buni şi folositori să fie curăţiţi? Sigur că aşa trebuie să fie, căci cea mai mare parte din lucrarea de curăţire pe care o face Domnul se face prin întristări de un fel sau de altul. Nu pentru cei răi, ci pentru cei neprihăniţi sunt pregătite necazurile în lumea aceasta. Dar sfârşitul este mult mai de preţ decât o răsplătire a acestor necazuri. Dacă va ieşi din suferinţa noastră mai multă roadă pentru Mântuitorul nostru, nu vom avea păreri de rău pentru suferinţa pricinuită prin tăiere, nici de pierderea frunzişului nostru.
în afară de încercări, această curăţire se face prin Cuvântul lui Dumnezeu şi acest gând dă la o parte ceea ce este neplăcut în această făgăduinţă. Prin Cuvântul Său noi vom ajunge să fim mai supuşi, mai blânzi şi mai folositori. Domnul nostru care ne-a făcut să aducem roadă într-o anumită măsură, vrea să lucreze în noi astfel ca să ajungem la o vrednicie şi mai mare. Şi desigur că este o mai mare mângâiere în făgăduinţa de a aduce roadă pentru Dumnezeu, decât într-o făgăduinţă de a primi bogăţii, noroc şi onoruri.
Doamne, grăbeşte-te de a împlini cu mine Cuvântul Tău plin de har şi fă ca să aduc şi eu o roadă bogată spre slava Ta.

FĂGĂDUINŢA ÎNTÂLNIRII VIITOARE

Dar Eu vă voi vedea iarăşi şi inima vi se va bucura.
Ioan 16.22

Este sigur că Isus va veni din nou în curând şi, când El ne va vedea pe noi şi noi îl vom vedea pe El, va fi mare bucurie. O, dacă venirea Lui glorioasă ar fi cât mai curând!
Dar făgăduinţa Lui se împlineşte totuşi în fiecare zi, în alt sens. Bunul nostru Mântuitor, în multe rânduri ni se arată nouă „din nou". El ne-a dat iertarea şi de fiecare dată când suntem întristaţi printr-o nouă greşeală, El vine la noi să ne aducă aminte de iertarea Lui. El ne-a descoperit că Dumnezeu ne-a primit şi, cum vede că credinţa noastră slăbeşte, Ei vine din nou ca să ne spună „Pace vouă" şi să bucure astfel inima noastră.
Prea iubiţilor, toate binecuvântările din trecut sunt garanţii pentru îndurările viitoare. Dacă Isus a fost cu noi, ni se va arăta din nou. Nu priviţi o binecuvântare din trecut ca ceva mort şi înmormântat după care să purtaţi doliu, ci socotiţi-o ca o sămânţă aruncată care se înalţă şi va răsări din ţărână pentru a vă îmbărbăta prin aceste cuvinte; „Eu vă voi vedea iarăşi". Zilele acestea sunt triste pentru noi pentru că Isus nu este cu noi ca mai înainte; să prindem curaj, căci El nu este departe de noi. Picioarele Lui sunt iuţi ca ale cerboaicei sau ale unui cerb tânăr şi-L vor aduce la noi într-o clipeală din ochi. Să ne bucurăm deci, căci El ne zice: „Eu vă voi vedea iarăşi".

NICIODATĂ DESPĂRŢIŢI DE DUMNEZEU

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?
Ioan 11.26

Da, Doamne, credem; noi nu vom muri niciodată. Sufletul nostru poate să fie despărţit de trupul nostru, ceea ce înseamnă un fel de moarte; dar sufletul nostru nu va fi niciodată despărţit de Dumnezeu, ceea ce înseamnă adevărata moarte - moarte care este plata păcatului - şi această pedeapsă ar fi cel mai rău lucru care ar putea să ni se întâmple. Noi suntem scăpaţi de acest lucru, căci cine va putea să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru? Noi suntem mădulare ale trupului lui Cristos; şi Cristos va pierde El părţile trupului Său? Noi suntem uniţi cu El prin căsătorie; va fi El lipsit de soţia Lui şi va deveni văduv? Imposibil. Este în noi o viaţă care nu poate fi despărţită de Dumnezeu, căci Duhul Sfânt locuieşte în noi; şi cu El, cum putem să murim? Isus însuşi este viaţa noastră; de aceea nu este posibil ca noi să murim, căci El nu poate muri din nou. În El noi am murit o dată din pricina păcatului şi osânda de moarte nu poate să fie executată de două ori. Acum noi trăim şi trăim pentru totdeauna. Plata neprihănirii este viaţa veşnică şi noi avem neprihănirea chiar de Ia Dumnezeu; prin urmare, noi putem cere plata cea mai mare.
Trăind şi crezând astăzi, credem că noi vom trăi şi ne vom bucura. Şi mergem înainte cu încrederea fermă că viaţa noastră este asigurată prin viaţa Mântuitorului nostru viu.

DRAGOSTEA SA, DARUL SĂU, FIUL SĂU

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.
Ioan 3.16

Dintre toate stelele cerului, steaua polară este cea mai folositoare marinarului. Acest verset este ca o stea polară, căci el aduce la mântuire mai multe suflete decât oricare alt verset din Scriptură. El este printre făgăduinţe ceea ce Carul Mare este printre constelaţii.
Cuvintele care-l compun strălucesc cu o lumină deosebită. Vedem aici mai întâi arătarea dragostei lui Dumnezeu prin cuvintele „Atât de", care ne arată mărimea ei nemărginită. Apoi avem darul lui Dumnezeu în măreţia şi gratuitatea Sa. Acest dar este Fiul lui Dumnezeu, dar unic şi nepreţuit al acestei dragoste, care niciodată nu s-a arătat atât de desăvârşit ca atunci când acest Fiu prea-iubit a fost trimis din cer, pentru ca să trăiască şi să moară pentru oameni. Aceste trei puncte sunt pline de lumină.
Apoi vine singura condiţie cerută pentru mântuire, singura potrivită pentru toţi oamenii vinovaţi: să creadă. Ea este susţinută de o descriere detaliată: „oricine crede în El." Mulţi se pot regăsi în cuvântul „oricine" şi s-ar fi simţit înlăturaţi prin vreun alt cuvânt mai puţin cuprinzător. Apoi vine marea făgăduinţă că cel ce crede în Isus nu piere, ci are viaţa veşnică. Aceasta dă curaj oricărui om care simte că e gata să piară şi că singur nu se poate mântui. Noi credem în Domnul Isus şi avem viaţa veşnică.

SCARA LA CER

... Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului.
Ioan 1.51

Da, noi care credem, vedem împlinirea acestor cuvinte chiar in zilele noastre. Noi vedem cerul deschis, căci Domnul Isus 1-a deschis pentru toţi credincioşii, şi privirile noastre pătrund până în tainele slavei Sale pe care ne-a descoperit-o. În curând vom intra chiar şi noi acolo, căci El este calea.
Avem aici explicaţia scării lui Iacov. Între cer şi pământ s-a înfiinţat un schimb sfânt: rugăciunea noastră urcă şi răspunsul coboară prin Isus Mijlocitorul. Această scară apare când cugetăm adânc la Isus. El este calea luminoasă care ne duce până la tronul Celui Prea înalt. Să o folosim pentru a trimite acolo rugăciunile noastre care vor fi solii noştri. Vom trăi astfel şi noi viaţa îngerilor ridicându-ne la cer prin mijlocirea noastră, ca să primim de acolo binecuvântările, apoi coborând ca să răspândim printre fiii oamenilor darurile primite.
Ceea ce n-a fost pentru Iacov decât o vedenie minunată, ajunge pentru noi o realitate minunată. Să urcăm şi să coborâm astăzi această scară în fiecare oră, urcând-o prin legătura cu Dumnezeu şi întorcându-ne pentru lucru spre mântuirea fraţilor noştri. Aceasta este făgăduinţa Ta, Doamne; dă-ne deci bucuria să-i vedem împlinirea.

CEL MAI SIGUR LOC

Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
Ioan 10.28

Noi credem în siguranţa veşnică a celor sfinţi. Întâi, pentru că ei sunt ai lui Cristos şi El niciodată nu îşi va părăsi oile pe care Şi le-a cumpărat cu sângele Său şi le-a primit de la Tatăl Său.
Apoi, pentru că El este Cel ce dă viaţa veşnică şi, dacă ea este veşnică, şi siguranţa lor este veşnică şi ei nu pot sfârşi în iad, ci în cer, la Dumnezeu. Dacă viaţa spirituală s-ar putea stinge, desigur că ea n-ar mai fi viaţă veşnică, ci viaţă vremelnică. Dar Domnul vorbeşte despre viaţa veşnică şi aceasta de fapt exclude posibilitatea ca ea să aibă un sfârşit.
Observaţi apoi că Domnul în mod expres spune: „în veac nu vor pieri". Atâta timp cât cuvintele au un înţeles, aceste cuvinte ale Domnului Isus îi asigură pe cei credincioşi că nu vor pieri. Cea mai încăpăţânată necredinţă nu poate forţa înţelesul acestei afirmaţii a Domnului.
Apoi, pentru a nu lăsa vreo îndoială, El declară că cei ai Săi sunt în mâna Sa, din care nici un vrăjmaş nu-i va putea smulge. Desigur, acesta este un lucru care nu este cu putinţă nici căpeteniei iadului. Suntem în cea mai mare siguranţă, fiind în mâna unui Mântuitor atotputernic.
Partea noastră este să dăm la o parte orice teamă firească şi orice încredere în noi înşine, şi să rămânem plini de pace, ascunşi în mâna Răscumpărătorului nostru.

ÎNDRĂZNIŢI

În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.
Ioan 16.33

Cuvântul Mântuitorului este adevărat şi în privinţa necazurilor. Am şi eu parte de ele? Fără îndoială. Cum să mă pot simţi ca la mine acasă, atâta timp cât mă aflu în ţară străină, cum să fiu bucuros în exil sau comod în pustie? Pe pământ nu-i locul meu de odihnă. Acesta este locul unde se găseşte cuptorul, forja şi ciocanul.
Dar observ că El îmi spune să am curaj, să îndrăznesc. Vai, mai degrabă eu mă simt abătut. Duhul îmi este copleşit, de îndată ce sunt tare încercat; dar ies în pagubă dacă cedez acestui simţământ. Domnul mă invită să îndrăznesc şi nu mă voi mai lăsa abătut.
Şi prin ce îmi dă El îndrăzneală? Prin propria Sa biruinţă. El zice: „Eu am biruit lumea". Luptele Lui au fost mult mai aspre decât ale mele. Eu încă nu m-am împotrivit până la sânge. Deci, de ce să-mi pierd nădejdea că voi birui? Priveşte, suflete al meu, vrăjmaşul a fost deja biruit o dată; iar eu am de luptat împotriva unui duşman învins. Şi tu, lume, Domnul Isus te-a biruit deja; şi, prin harul Său, te va mai birui şi în mine. De aceea voi îndrăzni şi voi cânta un imn de laudă Mântuitorului meu biruitor.