NU VOI FI STRĂIN ÎN CER

Mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.
Psalmul 73.24

Din zi în zi şi din an în an, credinţa mea se sprijineşte, cu o încredere tot mai profundă, pe înţelepciunea şi dragostea Dumnezeului meu şi ştiu că n-am crezut în zadar. Nici unul din bunele Lui cuvinte nu va cădea vreodată la pământ.
Eu îmi pun mâna mea în mâna Mântuitorului Meu ca El să mă conducă. Nu ştiu ce drum să aleg, dar Domnul îmi va alege moştenirea. Am nevoie de sfat şi de călăuzire, căci lucrările pe care le am de îndeplinit sunt grele şi de ele depinde viitorul meu. Pentru aceasta eu privesc la Domnul după cum preotul din Vechiul Testament întreba pe Urim şi pe Tumim. Eu preţuiesc mai mult sfatul lui Dumnezeu care nu greşeşte, decât sfatul judecăţii mele sau părerea prietenilor mei. Doamne, Tu vei fi întotdeauna călăuza mea.
Curând va veni sfârşitul; numai câţiva ani şi voi părăsi această lume ca să mă duc la Tatăl meu. Domnul va fi atunci la căpătâiul meu; El mă va primi la uşa cerurilor şi-mi va ura „bun venit" în locurile de slavă. Eu nu voi fi deloc un străin în cerul Său, ci Tatăl meu şi Dumnezeul meu va fi fericirea mea fără sfârşit.
Slavă sa fie Aceluia care mă va conduce aici şi după aceea mă va primi la El.

IUBIRE DESĂVÂRŞITĂ

... şi fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
Ioan 13.1

Aici este un fapt care ajunge să fie pentru noi o făgăduinţă; cum a fost atunci Mântuitorul nostru, aşa este şi acum; şi ceea ce a făcut pentru prea iubiţii cu care El a trăit pe pământ, va face mai departe şi cu noi, şi cât va fi lumea. „Fiindcă a iubit pe ai Săi", nu este ceva minunat? Că El a putut să îi iubească pe oameni aşa cum sunt, este o minune! Ce-a găsit El în bieţii Săi ucenici ca să-i iubească? Şi ce găseşte El în mine?
Dar când Isus a început să iubească, este în firea Sa să continue să iubească. Această iubire face din sfinţi „oamenii Săi"; ce nume minunat! El i-a câştigat cu sângele Său şi ei sunt comoara Sa. Cum ei sunt „ai Săi", El nu-i va pierde. Ei sunt prea iubiţii Săi şi El nu va înceta să-i iubească mai departe. Suflete al meu, spune-ţi şi ţie că El nu va înceta niciodată să te iubească!
„El i-a iubit până la capăt"; iubirea cea mai mare care a umplut inima Mântuitorului, până la moartea Sa, a fost iubirea pentru ai Săi. El i-a iubit atât cât este cu putinţă, i-a iubit până acolo că S-a dat pe Sine însuşi la moarte pentru ei; El nu putea să facă mai mult. Aceasta este iubirea desăvârşită în care nu este nici nebunie, nici dare înapoi, nici necredincioşie, nici indiferenţă şi pe care a răspândit-o din belşug pentru toţi ai Săi.
Aşa este iubirea lui Isus pentru toţi aceia care fac

EL NE VA DUCE ACASĂ

Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc.
Isaia 46.4

Anul acesta a trecut deja şi această făgăduinţă se îndreaptă către prietenii noştri în vârstă şi către noi toţi care înaintăm în viaţă. Dacă Dumnezeu ne prelungeşte anii, vom ajunge să avem peri albi; aşa că, prin credinţă, putem să luăm dinainte acest cuvânt pentru noi.
Noi îmbătrânim; dar Dumnezeu, care se numeşte EU SUNT, rămâne mereu acelaşi. Perii albi ne arată că trupul nostru slăbeşte; dar El nu slăbeşte niciodată. Când noi nu mai putem să ridicăm nici o greutate şi simţim că ne este greu să ne mişcăm sau să ne purtăm pe noi înşine, atunci Dumnezeu este Cel ce ne poartă. În anii tinereţii noastre, El ne purta în braţele Sale, ca pe mieluşeii Săi şi El va face la fel când vor veni slăbiciuni peste noi.
El ne-a creat şi El S-a angajat să ne poarte. Când vom ajunge o povară pentru prietenii noştri şi o povară pentru noi înşine, Domnul nu Se va depărta de noi, ci va avea grijă de noi şi ne va face să vedem izbăvirea Lui. Adesea El dă slujitorilor Săi o seară lungă şi liniştită. Ei au lucrat şi s-au ostenit toată ziua în slujba Stăpânului lor şi El le zice: „Odihneşte-te în aşteptarea odihnei veşnice pe care am pregătit-o pentru tine". Să nu ne temem de o vârstă înaintată ci să ne bucurăm că îmbătrânim, pentru că Domnul este El însuşi cu noi până la sfârşit, în plinătatea harului Său.

SIGURANŢĂ DEPLINĂ

...Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi.
Evrei 13.5

Această făgăduinţă este repetată de mai multe ori în Scriptură. Acest lucru s-a făcut pentru ca siguranţa noastră să fie şi mai întărită. Să n-avem deci niciodată vreo îndoială în această privinţă. Această făgăduinţă este spusă cu o putere deosebită; ea este scrisă în limba greacă, cu cinci negaţii şi fiecare suspendă orice posibilitate ca Domnul să părăsească poporul Său, chiar atunci când poporul Său s-ar simţi părăsit de El, pe bună dreptate. Acest verset de preţ nu făgăduieşte că vom fi scăpaţi de necazuri, dar el ne asigură că Dumnezeu nu ne va părăsi niciodată. Putem să fim chemaţi să mergem pe drumuri care să ne facă să ne mirăm, dar vom avea oriunde prezenţa, ajutorul şi îngrijirea Domnului. De aceea n-avem să dorim nici bani, nici vreun bun pământesc; Dumnezeul cel veşnic face mai mult decât aurul, şi binefacerile Lui mai mult decât o avere.
Să ne mulţumim cu ce avem, căci cel ce are pe Dumnezeu, are mai mult decât lumea întreagă. Ce putem noi să avem mai mult decât ceva fără sfârşit, adică veşnic? Ce putem să ne dorim noi mai mult decât bunătatea Sa atotputernică?
Şi tu, inima mea, dacă Dumnezeu îţi spune că nu te va lăsa şi nu te va părăsi niciodată, roagă-te mereu şi cere harul de a nu-L părăsi nici tu vreodată pe Mântuitorul tău şi de a nu te depărta vreodată de căile Sale.

DRAGOSTEA ŞI LEGĂMÂNTUL SĂU

Pot să se mute minţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul, care are milă de tine.
Isaia 54.10

Una din cele mai preţioase însuşiri ale dragostei dumnezeieşti este caracterul ei statornic. Stâlpii pământului pot să fie mutaţi din locul lor, dar harul legământului Dumnezeului celui milostiv nu se va îndepărta niciodată de la poporul Său. Ce fericit este sufletul meu că poate avea o încredere tare în această făgăduinţă a lui Dumnezeu! Anul se apropie de sfârşit şi anii vieţii mele nu mai sunt mulţi, dar timpul nu-L schimbă pe Mântuitorul meu. Invenţii noi iau locul celor vechi, este o prefacere neîntreruptă în toate lucrurile la care ne uităm sau ne gândim; dar Domnul nostru rămâne acelaşi. Prin forţă se pot netezi dealurile, dar nici o putere nu poate să Îl zdruncine pe Dumnezeul cel veşnic. Nimic din trecut, nimic din vremea de faţă şi nimic din viitor nu va putea să schimbe bunătatea Domnului Dumnezeu faţă de mine.
Suflete al meu, rămâi în această dragoste veşnică a Domnului, care te socoteşte că eşti sânge din sângele Său. Adu-ţi mereu aminte de legământul veşnic. Dumnezeu îşi aduce aminte de el; dar tu veghează ca nu cumva să-l uiţi. În Cristos, Dumnezeu S-a angajat să fie Dumnezeul tău şi să te păzească ca pe unul care faci parte din poporul Său. Dragostea şi legământul sunt aici unite ca două lucruri sigure şi durabile pe care veşnicia le va întări şi mai mult.

NUMAI ÎN DUMNEZEU TE POŢI ÎNCREDE

Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de
poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.
Matei 26.33

Veţi zice că aceasta nu este o făgăduinţă a lui Dumnezeu. Este adevărat, dar ea este o făgăduinţă a omului şi deci ea nu a dus la nimic bun. Petru declara cu siguranţă că va împlini făgăduinţa; dar o făgăduinţă care n-are o temelie mai bună decât o hotărâre omenească, este sigur că va rămâne neîmplinită, îndată după aceea, în faţa ispitei, Petru Îl tăgăduieşte pe Stăpânul său, şi prin jurăminte repetate caută să întărească minciuna sa.
Ce poate fi cuvântul unui om? O oală de pământ care se sparge la prima lovitură. Ce sunt hotărârile noastre? Flori care cu ajutorul lui Dumnezeu pot să lege rod, dar care, lăsate pe seama puterii proprii, vor cădea la pământ la prima adiere de vânt care va mişca ramurile.
În făgăduinţa omenească, puţin poţi să te-ncrezi;
Hotărârile tale nu sunt decât foc de paie.
Cuvântul lui Dumnezeu, dimpotrivă, este veşnic:
Tot ce El a spus, îl vei vedea împlinind cu credincioşie.
Da, lipeşte-te de făgăduinţa lui Dumnezeu; ea este sigură pentru vremea de acum şi pentru veşnicie. Ea să fie comoara ta şi a tuturor celor prea iubiţi ai tăi.
Această scriere este şi un livret de economie la o bancă pentru credincioşi şi această pagină este o scrisoare către casieria băncii la care este adresată şi are semnătura Directorului. Nu cunoaştem altă semnătură decât aceea a lui Dumnezeu şi numele Domnului Isus. Cu acest Nume de încredere, noi avem o garanţie sigură.

EL A VENIT; EL VA VENI

...Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.
Faptele Apostolilor 1.11

Mulţi serbează în această zi naşterea Mântuitorului nostru; să ne ducem cu gândul la făgăduinţa celei de-a doua veniri. Aceasta este tot atât de sigură cum a fost şi prima, care este o garanţie pentru noi cu privire la întoarcerea Sa. Acela care a venit ca să ia locul celui mai de jos slujitor, va veni în curând ca să ceară răsplata lucrării Sale. După cum a venit întâi ca să sufere, nu va întârzia să vină ca să împărăţească. Aceasta este nădejdea noastră slăvită, că şi noi vom fi părtaşi la bucuria Sa. Astăzi noi ne găsim sub acelaşi val şi în aceeaşi umilinţă în care a trăit El atunci pe pământ; dar în ziua în care El va veni, va fi ziua arătării noastre în slavă, precum şi ziua arătării Sale în slavă. Sfinţii care au adormit în El vor învia în ziua arătării Sale slăvite. Aceia care vor fi fost insultaţi şi întristaţi pentru Numele Lui, vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui Său. Ai Săi vor apărea atunci ca regi şi preoţi; zilele lor de întristare vor fi sfârşite. Odihna îndelungată şi splendoarea de necomparat a împărăţiei de o mie de ani îi va răsplăti din belşug pentru anii lor de mărturie şi de lupte.
Oh! Să vină Domnul Isus! Iată, El vine curând. El este pe drum şi se apropie repede. Zgomotul paşilor Lui să fie ca o muzică plăcută pentru inimile noastre. Clopote ale nădejdii mişcaţi-vă şi sunaţi cu veselie, căci iată, vine Stăpânul nostru!

EL A VENIT; EL VA VENI

...Acest Isus, care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.
Faptele Apostolilor 1.11

Mulţi serbează în această zi naşterea Mântuitorului nostru; să ne ducem cu gândul la făgăduinţa celei de-a doua veniri. Aceasta este tot atât de sigură cum a fost şi prima, care este o garanţie pentru noi cu privire la întoarcerea Sa. Acela care a venit ca să ia locul celui mai de jos slujitor, va veni în curând ca să ceară răsplata lucrării Sale. După cum a venit întâi ca să sufere, nu va întârzia să vină ca să împărăţească. Aceasta este nădejdea noastră slăvită, că şi noi vom fi părtaşi la bucuria Sa. Astăzi noi ne găsim sub acelaşi val şi în aceeaşi umilinţă în care a trăit El atunci pe pământ; dar în ziua în care El va veni, va fi ziua arătării noastre în slavă, precum şi ziua arătării Sale în slavă. Sfinţii care au adormit în El vor învia în ziua arătării Sale slăvite. Aceia care vor fi fost insultaţi şi întristaţi pentru Numele Lui, vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui Său. Ai Săi vor apărea atunci ca regi şi preoţi; zilele lor de întristare vor fi sfârşite. Odihna îndelungată şi splendoarea de necomparat a împărăţiei de o mie de ani îi va răsplăti din belşug pentru anii lor de mărturie şi de lupte.
Oh! Să vină Domnul Isus! Iată, El vine curând. El este pe drum şi se apropie repede. Zgomotul paşilor Lui să fie ca o muzică plăcută pentru inimile noastre. Clopote ale nădejdii mişcaţi-vă şi sunaţi cu veselie, căci iată, vine Stăpânul nostru!

TOŢI ALEŞII VOR FI PREZENŢI

Şi atunci tot Israelul va fi mântuit...
Romani 11.26

Cântarea pe care a făcut-o Moise aproape de Marea Roşie este insuflată de bucuria de a-l vedea pe Israel izbăvit în întregime. Nici o picătură de apă nu s-a desprins din zidul de apă care se formase în mare, până când cel din urmă mădular din poporul ales n-a pus piciorul sigur pe malul celălalt. După aceea, dar nu chiar imediat, apele s-au năpustit ca să vină iar la locul lor.
În cântarea lui Moise citim aşa: „Prin îndurarea Ta, Tu ai călăuzit şi ai izbăvit pe poporul acesta; iar prin puterea Ta îl îndrepţi spre locaşul sfinţeniei Tale" (Exod 15.13). În veacul viitor, când cei aleşi vor cânta cântarea lui Moise şi a Mielului, slava Domnului Isus va fi să poată spune: „N-am pierdut pe nici unul din cei pe care Mi I-ai dat Tu". Nu, Doamne, nu va fi nici un loc neocupat în cerul Tău.
Toţi aceia pe care Dumnezeu I-a ales, toţi aceia pe care Domnul Cristos i-a răscumpărat, toţi aceia pe care Duhul Sfânt i-a sfinţit, toţi fără deosebire vor ajunge până la râul vieţii. Deja cei dinainte au ajuns acolo, în timp ce noi mergem prin strâmtoare; dar noi urmăm pe Călăuza dumnezeiască.
Să înaintăm dar; toţi, până la ultimul dintre aleşii Săi, vor sosi în curând până la ţărmul celălalt; şi când toţi vom fi sosit acolo, vom izbucni atunci în cântece de biruinţă! Dar nici unul să nu lipsească la apel, căci lipsa unuia singur dintre membrii familiei alese ar opri cântările şi ar rupe coardele harfelor cereşti.

DARURI PREŢIOASE

Despre Iosif a zis: „Ţara lui va primi de la Domnul, ca semn de binecuvântare, cel mai bun dar al cerului, rouă, cele mai bune ape care sunt jos..."
Deuteronom 33.13

Noi putem să fim binecuvântaţi cu aceleaşi daruri care au fost făgăduite lui Iosif şi chiar într-un fel mult mai bogat. Da, ca să ne dea tot ce există mai bun în ceruri. Puterea lui Dumnezeu care se desfăşoară spre binele nostru şi lucrarea acestei puteri „de sus" sunt un lucru de mare preţ. Noi am vrea să ne bucurăm de asemenea de pacea lui Dumnezeu, de bucuria Domnului şi de slava Domnului. Să primim în acelaşi timp binecuvântarea a trei Persoane divine, dragostea Iui Dumnezeu, harul lui Isus Cristos şi părtăşia Duhului Sfânt! Sunt bunuri pe care noi le preţuim mai mult decât aurul cel mai curat. Nu, lucrurile de pe pământ nu sunt nimic faţă de lucrurile cereşti.
Printre aceste daruri, ce preţioasă este „roua"! Noi Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dea rouă, şi-L lăudăm pentru aceasta. Ce răcorire, ce mireasmă, ce creştere, ce viaţă aduce roua cu ea. Noi suntem plante din grădina sădită chiar de Dumnezeu şi suspinăm după această rouă a Duhului Sfânt. „Cele mai bune ape care sunt jos" ne vorbesc de apele adânci ale oceanului, din care se alimentează toate izvoarele vii care înviorează faţa pământului. Să fii hrănit mereu din puţurile veşnice ale dragostei dumnezeieşti, ce binecuvântare nespus de mare! Fie ca nici unul din noi să nu aibă linişte până nu va fi căpătat plinătatea Domnului, de unde noi n-avem decât să scoatem de acum înainte, tot ce ne trebuie.

ÎN ISUS AVEM TOTUL

Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Voi aveţi totul deplin în El.
Coloseni 2.9-10

Toate calităţile Domnului Cristos ca Dumnezeu şi ca om sunt la îndemâna noastră. În această desăvârşire care este în El, noi avem totul deplin. Aceste însuşiri, El nu ni le dă direct; El face însă ca ele să slujească spre binele nostru. Atotputernicia Sa, atotştiinţa Sa, atotînţelepciunea Sa şi atotprezenţa Sa vor fi puse în mişcare ca să ne ajute. Harul şi credincioşia Sa, nesfârşita dragoste şi puterea Sa nemărginită, aceste însuşiri, care sunt stâlpii templului mântuirii, ne sunt date ca moştenire veşnică. Toată duioşia inimii Mântuitorului nostru, toată puterea braţului Său, toate bucuriile cununii Sale sunt pentru noi. Cristos în întregime, cu caracterul Său adorabil de Fiu al lui Dumnezeu ni S-a dăruit pentru cel mai mare bine al nostru. Înţelepciunea Sa ne va cârmui, cunoştinţa Sa ne va învăţa, puterea Sa ne va apăra, neprihănirea Sa va garanta pentru noi, dragostea Sa ne va încălzi şi ne va îmbărbăta. Tot muntele de comori al lui Dumnezeu ne este accesibil, ca să scoatem comori ascunse din minele Sale. „Toate aceste lucruri sunt ale voastre", da, toate! Oh, ce dulce este să avem pe Domnul Isus, să ne îndreptăm totdeauna spre El, cu o încredere deplină, să-I cerem ceea ce ne-a făgăduit şi ceea ce în dragostea Sa este totdeauna gata să ne dea.

DE LA MÂNIE LA DRAGOSTE

El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.
Mica 7.19

Dumnezeu nu Se întoarce niciodată din dragostea Sa faţă de noi, dar Se întoarce adesea din mânia Sa faţă de noi. Dragostea Sa pentru aleşii Săi se potriveşte cu firea Sa. El iubeşte pentru că El este dragoste; El ne ameninţă pentru că găseşte că aşa este de folos pentru binele nostru. El va avea din nou milă de ai Săi, căci aşa îl îndeamnă inima Sa plină de dragoste. El va avea milă de ei, va potoli durerile lor şi-i va vindeca. Şi apoi ce făgăduinţă! „El va călca în picioare nelegiuirile noastre." El va birui. Ele într-adevăr caută să ne înlănţuie, dar Domnul prin dreptatea Sa ne va da biruinţă. Aşa cum s-a întâmplat altă dată cu canaaniţii, ele vor fi biruite, călcate în picioare şi distruse.
Vor fi îndepărtate chiar şi urmările păcatelor noastre. „El va arunca toate păcatele noastre", da toate oştirile păcatelor noastre, oricât de numeroase ar fi. „El le va arunca în fundul mării", aşa cum a făcut cu Faraon şi cu carele sale. Numai braţul Său atotputernic este în stare să facă o asemenea minune. Ele n-au fost aruncate în largul mării de unde să poată să iasă la suprafaţă şi să reapară sub ochii noştri, ci au fost aruncate în adâncul mării. Ca o piatră, ele se vor pogorî acolo până la fund, ca sa dispară pentru totdeauna.
S-aducem slavă Dumnezeului izbăvirii noastre.

OAMENII SUNT OAMENI; DUMNEZEU ESTE DUMNEZEU

Eu, Eu te mângâi. Dar cine eşti tu, ca să te temi de omul cel muritor, şi de fiul
omului care trece ca iarba, şi să Îl uiţi pe Domnul, care te-a făcut, care a întins
cerurile şi a întemeiat pământul? De ce să tremuri necontenit toată ziua,
înaintea mâniei asupritorului, când umblă să te nimicească? Unde este mânia
asupritorului?
Isaia 51.12-13

Să luăm aceste versete ca parte a noastră pentru această zi. Tu, care tremuri şi-ţi este frică, citeşte-le, crede-le, hrăneşte-te cu ele şi adu-le înaintea lui Dumnezeu. Acela de care te temi tu, nu este decât un om, în timp ce Acela care îţi făgăduieşte mângâierea şi ajutorul Său este Dumnezeul tău, Făcătorul tău şi Creatorul cerului şi al pământului. De altfel, ocrotirea Sa puternică face mai mult decât a te păzi de o primejdie mărginită.
Unde este furia asupritorului tău? El este în mâna Domnului. Această mânie nu este
decât aceea a unei făpturi muritoare; ea va trece în clipa când suflarea de viaţă va
părăsi nările sale. Pentru ce să avem teamă de un suflet care este tot atât de slab ca şi noi? Să nu Îl înjosim pe Dumnezeu, făcându-ne un dumnezeu dintr-un om păcătos,
după cum putem să facem, fie printr-o teamă exagerată sau printr-o dragoste
exagerată pe care i-o păstrăm unui om. Să privim oamenii ca oameni şi pe Dumnezeu ca Dumnezeu. Astfel vom merge liniştiţi pe cărarea îndatoririlor,
temându-ne de Dumnezeu şi neavând nici o altă frică.

ÎNTRISTĂRI, DAR NU OASE RUPTE

Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.
Psalmul 34.20

Acest verset se referă în întregime la credinciosul care se găseşte într-o mare
mâhnire: „Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate". Se
poate să i se zdrobească sau să i se rănească carnea, dar „nici un os nu i se va
sfărâma".
Mare îmbărbătare pentru copilul lui Dumnezeu în încercare, îmbărbătare menită, să-l
sprijinească în toate momentele sale grele. Până acum, ca şi de acum înainte,
recunosc că n-am avut nici o pagubă adevărată din diferitele mele întristări. Ele nu
m-au făcut să-mi pierd nici credinţa, nici nădejdea, nici dragostea. Dimpotrivă,
departe de a se pierde, aceste oase ale caracterului au câştigat în tărie şi putere. Eu am acum mai multă cunoştinţă, mai multă experienţă, mai multă răbdare, mai multă
statornicie decât aveam înainte de a veni încercările. Chiar bucuria mea, n-a fost
distrusă. Boala şi lipsurile, clevetirile sau împotrivirea mi-au pricinuit mai mult
decât o zdrobire; dar acum ele s-au dus şi nici unul din oasele mele n-a fost zdrobit.
Nu te supăra deci, suflete al meu, dacă ai de suferit unele dureri; nu se va afla nimic în tine care să se spargă. Îndură toate mâhnirile, şi încrede-te în Domnul care te va izbăvi de toate urmările neplăcute ale acestei mâhniri.

APĂRAT ŞI ACOPERIT

Cum îşi întind păsările aripile peste puii lor, aşa va ocroti Domnul oştirilor Ierusalimul.
Isaia 31.5

Fără să piardă o clipă în drumul său, mama se grăbeşte către cuibul său ca să aducă hrană puilor. Şi când simte că micuţii ei sunt în primejdie, ea aleargă îndată să-i apere. La fel Domnul, ca să îi apere pe aleşii Săi, va veni ca pe aripi de vultur, ba chiar pe aripile vântului.
Mama întinde apoi aripile sale peste cuib ca să-şi acopere puişorii săi, ea îi acopere cu trupul său, le transmite căldura sa şi îi acoperă în aşa fel ca să le facă un adăpost. Dumnezeul cel veşnic lucrează la fel ca să îi apere pe copiii Săi. El vrea să fie El însuşi adăpostul lor, locuinţa lor şi în sfârşit totul. Domnul care Se compară pe Sine aici cu păsările, nu Se aseamănă totuşi cu ele în slăbiciunea lor, căci El este Domnul oştirilor. Să ne bucurăm deci la gândul că dragostea Sa atotputernică va veni la timp ca să ne apere şi să ne păzească în siguranţă. Aripa nici unei mame nu este aşa de iute şi de drăgăstoasă ca aripa lui Dumnezeu şi noi ne vom aşeza cu încredere la umbra sa apărătoare.

PĂRTĂŞIA CEA MAI APROPIATĂ ŞI PLINĂ DE DRAGOSTE

... şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
l Tesaloniceni 4.17

Aici pe pământ Domnul este cu noi; când El ne va chema, noi vom fi cu El. Credinciosul nu poate să fie despărţit de Mântuitorul său. Ei sunt una şi vor rămâne totdeauna aşa: Domnul Isus nu poate să fie lipsit de poporul Său, căci ar fi ca un cap fără trup. Fie că ne aflăm în rai, fie că locuim pe pământ, noi suntem cu Domnul Isus; şi cine ne va despărţi de El?
Ce bucurie pentru noi! Fericirea noastră, odihna noastră, mângâierea noastră şi plăcerea noastră cea mai mare, este să fim cu Domnul. Noi nu putem să ne închipuim nici o fericire care ar putea să întreacă sau măcar să fie la fel cu fericirea acestei părtăşii dumnezeieşti. Printr-o legătură sfântă noi suntem cu El în înjosirea şi suferinţa Lui. În curând noi vom fi cu El în odihna Sa, în împărăţia Sa şi în slava Sa. Noi luăm parte la aceleaşi încercări şi vom avea parte de aceeaşi biruinţă ca El.
O, Mântuitorul meu, dacă trebuie să fiu totdeauna cu Tine, aceasta este o soartă pregătită de Tine pentru mine şi care nu se poate compara cu nimic. N-aş dori nici chiar să fiu cu Arhanghelii, căci ţinta mea cerească de căpătâi este să fiu cu Domnul. Pentru mine fericirea cerească nu stă nici în harfa de aur, nici în cununa care nu se poate veşteji, nici în lumina veşnică; ci Isus, Isus, El însuşi şi eu însumi pentru totdeauna cu El, în părtăşia cea mai apropiată şi mai plină de dragoste.

IZGONIRE DIVINĂ

...şi veţi izgoni pe canaaniţi, cu toate carele lor de fier şi cu toată tăria lor.
Iosua 17.18

Este o mare îmbărbătare să fii tare, să fii sigur de biruinţă, căci atunci soldatul merge la luptă cu deplină încredere şi îndrăzneală. Noi care avem de luptat cu păcatul dinăuntrul nostru şi din jurul nostru, să fim încredinţaţi că putem să câştigăm biruinţa, care ne este dată prin Domnul Isus. Noi nu mergem ca să dăm înapoi, ci ca să biruim. Harul lui Dumnezeu ni s-a dat în toată puterea Sa, pentru ca să biruim răul sub toate formele sale. Noi suntem deci siguri de biruinţă.
Unele din păcatele noastre găsesc în firea noastră, în obiceiurile noastre, în
ocupaţiile şi legăturile noastre, adevărate care de război ca să ne doboare. Dar, cu toate că este aşa, noi vom trece peste aceste greutăţi. Ele sunt foarte puternice şi noi foarte slabi în comparaţie cu ele, dar în numele Domnului noi le tăiem în bucăţi. Dacă un singur păcat ne stăpâneşte, noi nu suntem eliberaţii Domnului. Un om legat cu un singur lanţ este tot un prizonier. Este cu neputinţă să mergem în cer, chiar numai cu un singur păcat, dar care domneşte în noi; dar când este vorba de sfinţi, stă scris: „Păcatul nu va mai stăpâni asupra noastră". Ridicaţi-vă, loviţi în aceşti duşmani şi sfărâmaţi-le toate carele de război. Domnul oştirilor este cu noi, şi cine va putea să stea împotriva puterii Sale care distruge păcatul?

ÎNŢELEGEREA ÎN LUME

...El va hotărî între un mare număr de popoare; aşa încât din săbiile lor îşi vor făuri fiare de plug, şi din suliţele lor, cosoare; nici un popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia, şi nu vor mai învăţa războiul.
Isaia 2.4

Oh! să poată aceste zile fericite să strălucească mai curând. Acum popoarele sunt bine înarmate şi descoperă arme noi din ce în ce mai distrugătoare, ca şi când cea mai mare slavă a omului ar fi să nimicească mii de semeni de-ai săi. Dar pacea va birui într-o zi în aşa măsură, încât armele de război vor fi din nou trecute prin foc şi schimbate pentru a putea fi întrebuinţate în scopuri paşnice.
Cum pare că se va face această minune? Prin comerţ, prin civilizaţie, prin instruire sau prin forţă? Nu, noi nu credem aceasta. Experienţele din trecut ne fac să nu avem nici o încredere în astfel de mijloace slabe. Nu, pacea nu va fi aşezată pe pământ decât prin domnia Prinţului păcii. El trebuie să cârmuiască poporul prin Duhul Său, să înnoiască inimile prin harul Său şi să domnească în ele prin puterea Sa dumnezeiască. Numai atunci fiinţele omeneşti vor înceta de a se război şi omorî. Omul este ca o fiară sălbatică atunci când i se tulbură sângele, şi numai Domnul Isus poate să facă din această fiară sălbatică un porumbel. Aceasta o face înnoind inima omului, căreia îi domoleşte patimile sângeroase. Facă Domnul ca cititorii acestei scrieri să se unească pentru ca să ceară ca stăpânirea păcii să se aşeze fără să mai întârzie, punând capăt urii şi oricărui rău al omenirii, iar înţelegerea şi iubirea să se răspândească asupra întregii lumi.

NIMIC VECHI

Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi".
Apocalipsa 21.5

Slavă Numelui Său! Toate lucrurile au nevoie să fie înnoite, căci toate au fost folosite şi ruinate de păcat. Vine timpul când veşmântul cel vechi să fie făcut sul şi pus la o parte, şi întreaga fire să se împodobească pentru ziua de odihnă. Dar nimeni afară de Domnul care le-a creat, nu poate să facă toate lucrurile noi; căci trebuie atâta putere pentru a scoate răul, tot atât cât trebuie pentru a crea. Isus Domnul nostru a făcut lucrarea de a crea şi El are toată puterea s-o ducă la deplină desăvârşire. Lucrarea Sa a început deja şi, de veacuri, El Se ocupă să înnoiască inimile oamenilor şi să aşeze din nou stăpânirea Sa. În curând toate legile cârmuirilor omeneşti, precum şi firea omenească vor fi schimbate prin har; şi va veni în sfârşit o zi când însuşi trupul nostru va fi înviat şi schimbat asemenea trupului Său slăvit.
Ce bucurie să facem parte din această împărăţie în care toate lucrurile vor fi făcute noi prin puterea împăratului nostru. Noi nu pierim, ci ne grăbim spre o viaţă plină de slavă. Domnul nostru slăvit dispreţuieşte împotrivirea puterilor răului, El împlineşte planul Său şi înnoieşte totul, pe noi înşine precum şi tot ceea ce ne înconjoară; şi frumuseţea acestei zidiri noi va întrece în desăvârşire acea zidire ieşită altădată din mâinile Sale.

SEARA LUMINÂND CA ZIUA

...nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina.
Zaharia 14.7

Este ceva neobişnuit acest lucru, căci totul prevesteşte că spre seară cerul se întunecă. Dar Dumnezeu poate să lucreze într-un chip cu totul diferit de felul cum credem sau nădăjduim noi, ca să ne uimească, pentru a lăuda măreţia harului Său. Nu, nu se va întâmpla ceva după cum presimt inimile noastre; întunericul nu va ajunge să crească până la miezul nopţii, căci lumina zilei va străluci deodată în faţa ochilor noştri. Să nu deznădăjduim niciodată, ci în cele mai grele clipe din viaţa noastră să ne încredem în Dumnezeu, care va schimba întunericul umbrei morţii în zorii dimineţii. Tocmai când muncile grele ale israeliţilor au fost dublate, a apărut Moise şi, când tulburarea a ajuns la culme, eliberarea s-a ivit.
Făgăduinţa este dată ca să ne ajute să învăţăm răbdarea. Lumina deplină nu va străluci poate, până când aşteptarea îndelungată ne va face să ne pierdem nădejdea. Pentru cel rău, soarele apune când încă este ziuă; dar lumina răsare pentru cel neprihănit, când încă este noapte. Să n-aşteptăm noi cu răbdare ziua cerească? Poate va trece mult timp până va veni, dar ea este vrednică să fie aşteptată.
Şi acum, sufletul meu, bucură-te în Acela care vrea să te binecuvânteze şi în timpul vieţii şi la moarte, într-un fel care va întrece totul, cum n-ai văzut şi n-ai nădăjduit niciodată.

O INIMA LINIŞTITĂ

...în seninătate şi încredere va fi tăria voastră.
Isaia 30.15

Stările de tulburare sau de agitare, ca şi cele de nehotărâre şi de îndoială sunt întotdeauna pricini care ne slăbesc duhovniceşte. La ce mai putem fi buni, dacă noi suntem obosiţi sau istoviţi din cauza îngrijorărilor? Ce câştigăm noi prin temerile noastre sau prin tulburarea noastră, decât să ajungem incapabili să lucrăm sau să luăm o hotărâre înţeleptă? Credinţa dimpotrivă ne ridică deasupra greutăţilor noastre. Oh! De ni s-ar da harul să rămânem în pace! De ce să alergăm din casă în casă ca să spunem mereu aceeaşi tristă poveste, a cărei repetare ne face tot mai bolnavi? Chiar stând în casă, de ce să ne văităm în mare îngrijorare din pricina prevestirilor neplăcute care poate nu se vor întâmpla niciodată? Nu este mai bine să ne ţinem limba liniştită, ba chiar mai mult, să ne ţinem inima liniştită? Oh! Dacă am putea să rămânem în pace, aducându-ne aminte că Domnul este Dumnezeu.
Să învăţăm să avem încredere în Dumnezeu! Sfântul lui Israel îi va ocroti şi îi va izbăvi pe ai Săi. El nu uită făgăduinţele Sale sfinte. Chiar dacă s-ar prăbuşi munţii, nici un cuvânt al Său nu se va pierde. Se cuvine ca noi să ne încredem în El şi, dacă noi îi arătăm încredere, liniştea care va veni peste noi din această încredere, ne va face tot aşa de fericiţi ca şi duhurile care stau în jurul tronului Său.
Rămâi dar în pace, suflete al meu, şi sprijineşte-te pe pieptul Mântuitorului tău.

ÎNCREDE-TE ŞI LUCREAZĂ; LUCREAZĂ ŞI CREDE

Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie.
Psalmul 37.3

A crede şi a lucra sunt două lucruri care merg împreună, aşa cum sunt rânduite de Duhul Sfânt. Trebuie să avem mai întâi credinţa şi apoi credinţa trebuie să lucreze. Credinţa în Dumnezeu ne duce la fapte de sfinţenie. Noi ne încredem în Dumnezeu pentru bine şi facem ce este bine. Credinţa noastră ne îndeamnă să nu stăm în lenevie, ci să ne ridicăm ca să lucrăm, în nădejdea că Dumnezeu va lucra în noi şi prin noi. Nu este partea noastră ca să ne îndemnăm să facem ce este rău, ci să ne încredem în Dumnezeu şi să facem ce este bine. Să nu ne mulţumim numai să credem fără să lucrăm, nici să lucrăm fără să credem.
Vrăjmaşii noştri ne-ar alunga dacă ar putea; dar, dacă credem şi lucrăm, vom rămâne în ţară, orice s-ar întâmpla. Noi vom rămâne în felul acesta în ţara lui Emanuel, care este a lui Dumnezeu, ţara făgăduită. Vrăjmaşii nostru nu pot să scape de noi aşa de uşor cum îşi închipuie ei. Ei nu pot să ne smulgă, nici să ne şteargă din ţara în care locuim, unde Dumnezeu ne-a dat un loc şi un nume.
După cum este adevărat că Dumnezeu a dat această făgăduinţă, tot aşa noi vom fi hrăniţi acolo unde ne-a aşezat El. Partea noastră este să credem şi partea Lui este să lucreze după credinţa noastră. Dacă noi nu suntem hrăniţi prin corbi, prin Obadia sau printr-o văduvă, totuşi noi vom fi hrăniţi în felul în care găseşte El cu cale.

DUMNEZEU ESTE ALIATUL NOSTRU

Dar, dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi.
Exod 23.22

Domnul Cristos trebuie să fie recunoscut ca Domn şi ascultat în mijlocul poporului Său. El este locţiitorul lui Dumnezeu şi vorbeşte în Numele Tatălui, şi noi trebuie să ascultăm în totul şi îndată toate poruncile Sale. Dacă nu îndeplinim această rânduială, pierdem făgăduinţa.
Ce binecuvântare nespus de mare se găseşte într-o ascultare deplină! Dumnezeu face cu poporul Său un legământ de luptă şi de apărare. El îi binecuvântează pe aceia care ne binecuvântează pe noi şi blestemă pe acei care ne blestemă pe noi. Dumnezeu este cu toată inima şi cu tot sufletul cu ai Săi; El este prieten cu ei în toate împrejurările prin care trec ei. Ce ocrotire presupune această făgăduinţă! Noi nu trebuie să ne ocupăm de vrăjmaşii noştri, fiindcă ştim că, dacă ei ni se împotrivesc, ei devin vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ia asupra Lui apărarea noastră, noi n-avem decât să îi lăsăm în seama Lui pe vrăjmaşii noştri.
Atâta timp cât sunt în joc interesele noastre personale, nu vom avea vrăjmaşi; dar de îndată ce sunt ameninţate adevărul şi dreptatea, noi luăm armele şi pornim la luptă. În acest război sfânt, noi suntem aliaţii Dumnezeului celui veşnic şi, dacă noi ascultăm în totul de Domnul nostru Isus, El îşi va desfăşura puterea Sa spre binele nostru. Aşadar să nu ne temem de oameni.

„TOATE" ALE CREDINŢEI

Isus a răspuns: Tu zici: Dacă poţi! „...Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede"!
Marcu 9.23

Necredinţa noastră este totdeauna cea mai mare piedică în viaţa noastră; de fapt asta este singura greutate reală care împiedică creşterea noastră şi înaintarea noastră duhovnicească. Domnul poate totul; dar o dată ce El a stabilit această regulă, că ni se va face după credinţă, necredinţa noastră împiedică toată puternicia Sa ca să lucreze. Da, uneltirea puterilor răului va fi nimicită, numai dacă credem. Adevărul dispreţuit va ieşi la iveală, dacă noi vom avea încredere în Dumnezeul adevărului. Cu toate greutăţile pe care le întâmpinăm, noi putem să trecem sănătoşi şi teferi peste valurile nenorocirilor, dacă coapsele noastre sunt încinse cu cingătoarea păcii, pusă de mâinile încrederii în Dumnezeu. Ce n-am putea să credem noi? Este cu putinţă orice, dar nu este cu putinţă să crezi în Dumnezeu? Iată, El este adevărul întotdeauna; să nu-L credem pe El? El este totdeauna credincios Cuvântului Său, ca să-l împlinească; se poate să n-avem noi încredere? Pentru o inimă cu adevărat sănătoasă, credinţa nu cere nici un efort; şi pentru ea devine un lucru aşa de obişnuit să se sprijine pe Dumnezeu, precum un copil faţă de tatăl său.
Dar răul stă în faptul că noi putem să Îl credem pe Dumnezeu pentru orice, dar nu ne încredem în El pentru încercarea care ne apasă în clipa de faţă. Să aruncăm necredinţa noastră; restul îl priveşte pe El.

A-L URMA, ÎNSEAMNĂ A MERGE ÎN SLAVĂ

Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.
Ioan 12.26

Slujba cea mai înaltă este să faci ce face Domnul Isus. Dacă noi voim să fim slujitorii Domnului Cristos, trebuie să fim ucenicii Lui. Să lucrăm sau să ne purtăm aşa cum ar lucra Domnul Isus, acesta este mijlocul cel mai sigur ca să-L cinstim pe El. Să am în fiecare zi în vedere acest lucru.
Dacă Îl urmez pe Domnul Isus, voi fi în tovărăşia Sa; şi dacă merg mereu cu El, am să ajung să mă asemăn cu El. Mă voi strădui aşa dar ca să-L urmez aici pe pământ şi, la timpul potrivit, după Cuvântul Său, El mă va lua ca să fiu cu El acolo sus. Numai după ce a suferit pe acest pământ, Mântuitorul nostru S-a urcat pe tron; şi tot aşa este şi cu noi. Dacă suferim împreună cu El pe pământ, vom şi împăraţi împreună cu El în ceruri. Izbânda din viaţa Domnului nostru va fi şi izbânda din viaţa noastră şi, dacă suntem acum umiliţi împreună cu El, vom fi şi în slavă cu El. Îndrăzneşte dar, suflete al meu; pune piciorul pe urmele sângerânde lăsate de paşii Căpeteniei tale cereşti.
Dar Dumnezeu îi va cinsti pe cei ce vor sluji Fiului, aşa spune Domnul Cristos. Dacă Dumnezeu vede că eu sunt credincios lui Isus, El îmi va da un semn că am trecere înaintea Sa şi mă va cinsti pentru dragostea Fiului Său. Nici o altă cinstire nu poate valora cât cinstirea Sa. Împăraţii nu pot să dea decât onoruri trecătoare; dar adevărata slava este în mâinile Tatălui. Alipeşte-te dar de Mântuitorul tău, şi mai tare decât până acum.

DARUL TĂRIEI; BINECUVÂNTAREA PĂCII

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează poporul Său cu pace.
Psalmul 29.11

David auzise glasul lui Dumnezeu într-o furtună şi recunoscuse puterea Lui într-un uragan aşa cum se arată în Psalmul 29; şi, în timpul liniştii care urmase după furtună, el simţise că această putere uimitoare care a cutremurat cerul şi pământul este puterea care este făgăduită celor aleşi. Cel ce arată vulturului drumul său în văzduh, va da răscumpăraţilor Săi aripile vulturului; Acela al cărui glas face să se cutremure pământul, îi va înspăimânta pe duşmanii sfinţilor Săi şi va da pace copiilor Săi. De ce suntem slabi, când avem la dispoziţia noastră puterea lui Dumnezeu? De ce suntem tulburaţi, când pacea Domnului ne este asigurată? Isus, Dumnezeul plin de putere este tăria noastră. Să ne îmbrăcăm cu El pentru slujba pe care ne-o cere. Domnul Isus, Mântuitorul nostru prea iubit este şi pacea noastră; să ne odihnim la pieptul Lui şi să facem să înceteze temerile noastre. Binecuvântat să fie El fiindcă vrea să fie tăria noastră şi pacea noastră acum şi pentru totdeauna.
Acelaşi Dumnezeu care s-a urcat pe aripile vântului în zilele de furtună, va stăpâni peste furtunile şi frământările noastre şi va aduce după ele zile liniştite. Vom avea tăria Sa în zilele de zbucium şi cântări de bucurie în zilele cu soare. Să cântăm dar lui Dumnezeu, care este tăria şi pacea noastră. Să înlăturăm gândurile noastre întunecoase şi să ne întoarcem la credinţă şi nădejde.

PRIN APE...

Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde.
Isaia 43.2

Aici nu este nici o punte; avem să trecem prin ape şi trebuie să simţim puterea şuvoaielor. Dar pentru trecerea acestor valuri, prezenţa lui Dumnezeu face mai mult decât o barcă. Trebuie să fim încercaţi, iar biruinţa ne este asigurată, căci însuşi Dumnezeu, care este mai puternic decât apele mari, va fi cu noi. Dacă în orice alte situaţii Domnul ar sta departe de ai Săi, în mijlocul greutăţilor şi al primejdiilor El va fi sigur cu ei. Greutăţile acestei vieţi pot să ajungă la o înălţime foarte mare, dar Domnul va fi la înălţimea tuturor nevoilor.
Vrăjmaşii lui Dumnezeu pot sa stârnească pe calea noastră multe primejdii, ca prigoane sau batjocuri grozave, care sunt pentru noi ca un cuptor aprins. Dar, pentru că Dumnezeu este cu noi, vom trece prin acele flăcări fără ca ele să ne ardă; nici mirosul focului nu se va lipi de noi.
Oh, ce siguranţă minunată pentru aceşti călători, fii ai cerului, mergând către cer! Valurile nu pot să-i înece, focul nu poate să-i distrugă.
Prezenţa Ta, Doamne, este apărarea sfinţilor Tăi, în mijlocul tuturor primejdiilor de pe cale. Cu toată încrederea, Doamne, mă predau în mâinile Tale şi duhul meu să găsească în Tine odihnă.

LOCURI ÎNALTE DE APĂRARE

... Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.
Isaia 33.16

Omul care a primit de la Dumnezeu harul ca să aibă o viaţă fără prihană, locuieşte în siguranţă deplină. El stă pe un loc înalt; el este deasupra lumii, apărat de atacul vrăjmaşului şi aproape de cer. El are scopuri şi motive înalte şi găseşte mângâieri şi prietenii semnificative. El se bucură de munţii dragostei veşnice, unde îşi are locuinţa.
El este apărat de arme vrăjmaşe în stânca cea tare. Cele mai statornice lucruri în univers sunt făgăduinţele şi planurile Dumnezeului care nu se schimbă, şi acestea sunt apărătoarea credinciosului ascultător.
El este întreţinut cu această făgăduinţă măreaţă: „i se va da pâine". După cum vrăjmaşul nu se poate urca până la cetăţuia lui, nici să-i dărâme întăriturile, tot aşa fortăreaţa nu poate fi cucerită prin împresurare şi foamete. Domnul care a făcut să plouă mana în pustie, va avea provizii bune pentru poporul Său, chiar şi când ei ar fi înconjuraţi de cei ce ar vrea să-i înfometeze.
Dar dacă lipseşte apa? Acest lucru nu se va întâmpla însă, căci este scris „şi apa nu-i va lipsi". Un izvor care nu seacă niciodată va ţâşni în mijlocul acestei cetăţi întărite, care nu poate fi biruită. Domnul se îngrijeşte ca să nu lipsească nimic: Nimeni nu va putea să facă rău cetăţenilor adevăratului Sion. Oricât ar fi de ameninţător vrăjmaşul lor, Dumnezeu îi ocroteşte pe aleşi Săi.

ACOPERIT ŞI OCROTIT

El te va acoperi cu penele lui, şi te vei ascunde sub aripile lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui.
Psalmul 91.4

Ce comparaţie plăcută şi binefăcătoare! Aşa cum o cloşcă îşi ocroteşte puii şi le îngăduie să se adăpostească sub aripile ei, tot astfel, Domnul ocroteşte pe poporul Său şi-i îngăduie să se ascundă în El. N-am văzut noi puişorii cum scot capul de sub aripa mamei lor? N-am auzit noi ciripitul lor care exprimă bucuria lor? Tot aşa să ne adăpostim şi noi sub scutul Dumnezeului nostru. Vom găsi acolo o pace nespus de mare, gândindu-ne că El ne ocroteşte şi ne păstrează credincioşi. Atâta timp cât El ne ocroteşte astfel, suntem fără teamă. Ar fi ciudat dacă ar fi altfel; cum am putea să fim neliniştiţi, când însuşi Dumnezeu vrea să fie adăpostul nostru, locul nostru de scăpare şi odihna noastră?
Să înţelegem acest lucru şi, bucurându-ne de ocrotirea Lui sigură vom putea să luptăm pentru El. Avem nevoie pentru aceasta de scut şi de platoşă, dar dacă noi ne încredem în adevăr în El, adevărul Lui ne va sluji de armătură din cap până în picioare. Domnul nu poate să mintă; El rămâne credincios poporului Său şi făgăduinţa de mai sus este sigură. Adevărul este scutul de care avem nevoie. Înapoia lui noi suntem la adăpost de săgeţile arzătoare ale vrăjmaşului.
Apropie-te, suflete al meu, şi ascunde-te sub aripile Sale încăpătoare; ele să fie întăritura ta şi tăria ta.

PACE, INDIFERENT DE LOC

Voi încheia cu ele un legământ de pace, şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor.
Ezechiel 34.25

Este un har deosebit că Dumnezeu a binevoit să facă legământ cu omul, această făptură slabă, păcătoasă şi muritoare. Dar Domnul, cu toate acestea, S-a legat cu el printr-o învoială măreaţă pe care n-o va desfiinţa niciodată. Din pricina acestui legământ, noi suntem în siguranţă. După cum păstorii alungă fiarele sălbatice, tot aşa şi noi suntem păziţi de toate înrâuririle rele. Dumnezeul nostru ne păzeşte de tot ceea ce ne poate strica sau distruge; fiarele sălbatice vor fi îndepărtate din ţară. Doamne, împlineşte şi azi această făgăduinţă cu privire la noi. Poporul lui Dumnezeu se va bucura de paza Sa chiar în locurile cele mai primejdioase. Pustia şi pădurile întunecoase se vor preface în păşuni şi în ţarcuri pentru turma lui Cristos. Dacă Domnul nu schimbă aceste locuri primejdioase cu altele mai în siguranţă, El ne va ocroti chiar în locurile primejdioase. Pustia nu este un loc de locuit, dar Domnul poate s-o facă bună de locuit. Şi dacă într-o pădure este mai bine ca omul să vegheze decât sa doarmă, chiar acolo Dumnezeu va da liniştea trebuitoare prea iubiţilor Săi. Nimic dinăuntru şi nimic dinafară nu va avea putere să îl înspăimânte pe un copil al lui Dumnezeu. Astfel, prin credinţă, pustia poate să se prefacă într-un bulevard al cerului, şi cele mai întunecoase păduri, în nişte luminişuri de slavă.

EXEMPLUL NOSTRU CEL MAI SFÂNT

Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; când este El la dreapta mea, nu mă clatin.
Psalmul 16.8

Acesta este cel mai bun fel de viaţă. Având pe Domnul necurmat înaintea ochilor noştri, avem cea mai măreaţă tovărăşie, cel mai sfânt model de viaţă, cea mai dulce mângâiere şi cea mai puternică înrâurire. Dacă ar trebui să fac o alegere care să ţină toată viaţa, aş alege: „Să am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei". Starea normală a unui om al lui Dumnezeu este ca totdeauna ochii lui să privească în ochii Domnului său şi urechile lui să audă glasul Lui. Dumnezeul său este aşa de aproape de el, încât umple totul în jurul său şi trage linia vieţii sale. Câtă nebunie ar fi îndepărtată, câte păcate ar fi biruite, câte virtuţi ar fi eliberate, şi câtă bucurie am cunoaşte dacă am avea pe Domnul totdeauna înaintea ochilor noştri. Şi de ce nu?
Aceasta este calea ca să fii în siguranţă. Dacă Domnul umple totdeauna gândurile noastre, vom da dovadă de multă pace şi de o adevărată siguranţă, pentru că Dumnezeu este de faţă necurmat. El este la dreapta noastră ca să ne conducă şi să ne ajute; astfel noi nu ne vom înspăimânta în faţa puterii, înşelătoriei şi uşurătăţii oamenilor. Când Dumnezeu este la dreapta noastră, suntem siguri că nu ne vom clătina.
Veniţi numai, vrăjmaşi ai adevărului, repeziţi-vă dacă vreţi ca o furtună spre mine, căci Dumnezeu mă păzeşte şi mă sprijineşte; El locuieşte cu mine. De cine să-mi fie frică?

O UMBLARE ÎN ADEVĂR

Cine umblă fără prihană, umblă fără teamă,...
Proverbe 10.9

Propăşirea unui astfel de om poate să fie înceată, dar ea este sigură. Acela care se grăbeşte să se îmbogăţească, nu va fi nici nevinovat, nici sigur; dar acela care rămâne hotărât în cinste şi stăruie în ea, chiar dacă nu câştigă cine ştie ce averi mari, câştigă în orice caz pacea. Făcând ceea ce este drept şi cinstit, mergem pe stâncă, căci altfel nici unul din noi nu ar merge pe un pământ tare, dacă cele mai frumoase bunuri şi izbânzi ar fi câştigate prin mijloace necinstite care sunt nesigure şi înşelătoare. Acela care a lucrat necinstit, va fi mereu torturat de gândul socotelilor şi plin de teamă că se va vedea osândit. Să ne lipim deci de adevăr şi dreptate; şi prin harul lui Dumnezeu, să urmăm pe Domnul şi Stăpânul nostru, în gura căruia nu s-a găsit nici un vicleşug. Să nu ne temem că suntem săraci, nici că suntem priviţi cu dispreţ; şi sub nici un motiv - şi în nici un caz - să nu facem ceea ce cugetul nostru nu ne dă voie. A pierde pacea sufletului înseamnă să pierzi mai mult decât o comoară. Dacă mergem pe calea arătată de Dumnezeul nostru, şi dacă nu păcătuim niciodată împotriva îndemnurilor cugetului nostru, drumul nostru va fi sigur şi la adăpost de orice stricăciune. Cine ne va face rău dacă noi săvârşim binele? Nebunii ne vor considera poate nebuni, dacă noi lucrăm cinstit, dar vom fi încuviinţaţi de toţi aceia a căror judecată este dreaptă.