3 decembrie 2010

PACE, INDIFERENT DE LOC

Voi încheia cu ele un legământ de pace, şi voi îndepărta din ţară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în linişte în pustie, şi vor putea dormi în mijlocul pădurilor.
Ezechiel 34.25

Este un har deosebit că Dumnezeu a binevoit să facă legământ cu omul, această făptură slabă, păcătoasă şi muritoare. Dar Domnul, cu toate acestea, S-a legat cu el printr-o învoială măreaţă pe care n-o va desfiinţa niciodată. Din pricina acestui legământ, noi suntem în siguranţă. După cum păstorii alungă fiarele sălbatice, tot aşa şi noi suntem păziţi de toate înrâuririle rele. Dumnezeul nostru ne păzeşte de tot ceea ce ne poate strica sau distruge; fiarele sălbatice vor fi îndepărtate din ţară. Doamne, împlineşte şi azi această făgăduinţă cu privire la noi. Poporul lui Dumnezeu se va bucura de paza Sa chiar în locurile cele mai primejdioase. Pustia şi pădurile întunecoase se vor preface în păşuni şi în ţarcuri pentru turma lui Cristos. Dacă Domnul nu schimbă aceste locuri primejdioase cu altele mai în siguranţă, El ne va ocroti chiar în locurile primejdioase. Pustia nu este un loc de locuit, dar Domnul poate s-o facă bună de locuit. Şi dacă într-o pădure este mai bine ca omul să vegheze decât sa doarmă, chiar acolo Dumnezeu va da liniştea trebuitoare prea iubiţilor Săi. Nimic dinăuntru şi nimic dinafară nu va avea putere să îl înspăimânte pe un copil al lui Dumnezeu. Astfel, prin credinţă, pustia poate să se prefacă într-un bulevard al cerului, şi cele mai întunecoase păduri, în nişte luminişuri de slavă.

Niciun comentariu: