DUMNEZEU ESTE PE PRIMA LINIE

Domnul însuşi va merge înaintea ta, El însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme şi nu te spăimânta!
Deuteronom 31.8

Iată cuvintele din partea lui Dumnezeu care, dacă suntem la începutul unei lucrări mari sau al unei lupte primejdioase, ne vor întări. Dacă merge înaintea noastră, noi suntem în siguranţă în spatele Lui. Cine ar putea să ne stea împotrivă dacă Domnul este înaintea noastră? Veniţi, ostaşi, înaintaţi cu îndrăzneală; pentru ce şovăiţi, când biruinţa este a voastră, câştigată de Domnul Isus?
Domnul nu numai că merge înaintea noastră, dar ne şi însoţeşte. Deasupra noastră şi sub noi, în afară şi înăuntrul nostru, prezenţa Sa şi toată puterea Sa se simt. În tot timpul şi pentru veşnicie, El va fi cu noi, cum a fost şi până acum. Oare câtă putere vor da aceste gânduri braţelor noastre? Să ne ridicăm cu îndrăzneală, ostaşi ai crucii, căci Domnul Oştirilor este cu noi!
Mergând înaintea noastră şi cu noi, Domnul nu ne va lipsi niciodată de ajutorul Său. El însuşi nu Se poate tăgădui, şi n-ar putea să ne lipsească de ajutorul Său, ci ne va ajuta după nevoile noastre, şi aceasta până la sfârşit. El va fi totdeauna gata să ne dea ajutorul Său şi să ne apere până când se vor sfârşi luptele noastre.
Să nu ne temem deci şi nici să nu ne înspăimântăm, căci Domnul Oştirilor va coborî pe câmpul de luptă cu noi, va suferi focul luptei şi ne va da biruinţa.

CHIAR EL SE BUCURĂ

Mă voi bucura să le fac bine...
Ieremia 32.41

Este ceva binefăcător pentru inima credinciosului gândul că Dumnezeu se bucură de sfinţii Săi. Când ne uitam la noi înşine, nu descoperim în noi nici un motiv care să-L facă pe Dumnezeu să Se bucure de noi. Nu vom găsi nici o mulţumire de noi înşine, ci mai curând vom geme obosiţi, plângând starea noastră de păcat şi necredincioşia noastră. Fraţii noştri, ei înşişi simt puţină plăcere să privească la noi din pricina nedesăvârşirii şi a metehnelor pe care le constată la noi. Dar ce declaraţie slăvită, ce taină nepătrunsă! Domnul Se bucură de noi!
În nici o parte noi nu citim că Dumnezeu se bucură de frumuseţile din zidirea Sa; şi El nu spune nici îngerilor, nici serafimilor: „Te voi numi: plăcerea Mea este în tine". Nu, El spune aceasta numai cu privire la poporul Său. Numai bietele Lui făpturi întinate şi corupte de păcat, dar mântuite, ridicate şi slăvite prin harul Său, numai ele sunt pricina cântării Lui de mare bucurie. „El se va bucura de tine cu o mare bucurie; El se va bucura din pricina ta cu un cântec de biruinţă" aşa spune Domnul cu privire la poporul Său. Se pare că la vederea celor răscumpăraţi prin sângele Domnului Isus, inima Dumnezeului necuprins nu poate să se abţină ca să nu se bucure.
Şi noi, faţă de o dovadă aşa de minunată a dragostei Sale, nu vom răspunde „scoţând strigăte de bucurie înaintea Domnului, Dumnezeului mântuirii noastre"?

BEA, SĂ NU-ŢI FIE SETE

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete.
Ioan 4.14

Acela care crede în Domnul Isus găseşte în El tot ce priveşte fiinţa şi viaţa lui pentru vremea de acum şi pentru totdeauna. El are în Cristos un izvor de bucurie, o fântână de mângâieri, de unde scoate mulţumire sufletească şi fericire. Puneţi-l la închisoare, acolo va găsi un tovarăş; duceţi-l în pustiul uscat şi va mânca acolo pâinea cerească; despărţiţi-l de toate rudele şi cunoştinţele lui şi el îl va găsi pe Prietenul care este mai mult decât un frate. Dacă adesea îi lipseşte adăpostul, el se ascunde după Stânca veacurilor; dacă nădejdile lui pământeşti se prăbuşesc, el rămâne tare, sprijinit de Stăpânul său.
Atâta timp cât Domnul Isus n-a pătruns într-o inimă, ea rămâne nesăţioasă ca moartea; dar când El pătrunde în inimă, ea ajunge ca un pahar plin de dă peste el, căci îl umple plinătatea Domnului Cristos. Adevăratul credincios este pe deplin mulţumit cu Domnul Isus aşa încât el nu mai doreşte nimic altceva decât să bea mereu mai însetat, din acest izvor al vieţii. Această sete dulce tu ai s-o simţi de aici înainte, scump copil al lui Dumnezeu, sete dezbrăcată de suferinţă, sete care nu este altceva decât dorinţa să pătrunzi mai adânc în dragostea Mântuitorului tău. Cunoşti tu această sete? Găseşti tu în Domnul Isus răspunsul la toate nevoile tale, astfel ca tu să nu mai ai altă grijă decât aceea ca să-L cunoşti tot mai bine şi să trăieşti într-o părtăşie tot mai desăvârşită cu El? Vino la acest izvor de apă vie şi scoate fără plată apa vieţii. Domnul Isus nu va spune niciodată că tu ai luat prea multă apă vie. Prea iubitule, bea din belşug.

ODIHNĂ ÎN TOATE UMBLETELE TALE

... Voi merge Eu însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.
Exodul 33.14

Ce cuvânt de preţ este acesta! Doamne, ajută-mă să-l iau pentru mine personal.
Noi putem să fim chemaţi să părăsim locuinţa noastră, căci aici per pământ noi n-avem o cetate stabilă. Ni se întâmplă uneori să ne vedem siliţi deodată să părăsim locurile unde ni se pare nouă că ne-am aranjat mai bine. Şi într-o astfel de situaţie rea noi avem mângâierea prin cuvintele de mai sus. Domnul însuşi ne va însoţi. Prezenţa Sa, care cuprinde favoarea Sa, părtăşia, grija şi puterea Sa vor fi totdeauna cu noi, în orice loc al călătoriei noastre. Aceasta înseamnă mai mult decât se poate spune; căci, de fapt, înseamnă totul. Dacă îl avem pe Dumnezeu prezent cu noi, avem şi cerul şi pământul. Vino cu mine, Doamne, şi apoi condu-mă unde vei voi Tu. Dar nădejdea noastră este să găsim un loc de odihnă. Aşa făgăduieşte versetul de mai sus. Noi vom avea odihna pe care numai Domnul o dă, odihnă care porneşte de la El şi în care El ne păstrează. Starea Lui de faţă ne dă odihnă în timpul călătoriei noastre şi chiar şi în luptă. Omul muritor poate el să cunoască această odihnă? Da, căci iată aici făgăduinţa, şi prin credinţă, noi putem s-o cerem. Odihna ne vine de la
101
Mângâietorul, de la Domnul Păcii şi de la Tatăl slavei, care a şaptea zi s-a odihnit de lucrările Sale. A fi cu Dumnezeu înseamnă a avea odihna în înţelesul cel mai larg.

ALCHIMIE CEREASCĂ

... Întristarea voastră se va preface în bucurie.
Ioan 16.20

Întristarea care avea să vină peste ucenici era dată de moartea învăţătorului lor, dar această întristare a fost curând schimbată în bucurie, când El a înviat dintre cei morţi şi S-a arătat în mijlocul lor. Toate întristările sfinţilor vor fi tot aşa schimbate, chiar acelea care par să fie o pricină de amărăciune pentru totdeauna.
Cu cât întristarea va fi mai mare, cu atât şi bucuria va fi mai mare. O îngrămădire de necazuri pot să ajungă, prin puterea lui Dumnezeu, pricina cântărilor noastre de bucurie. Bucuria noastră va fi cu atât mai dulce cu cât durerea va fi fost mai mare. Cu cât balanţa se va lăsa mai jos în partea stângă cu atât mai mult se va ridica mai sus în partea dreaptă; şi strălucirea diamantului va fi cu atât mai vie, cu cât rama lui va fi de culoare mai închisă. Tot astfel amintirea relelor noastre şi a necazurilor noastre din trecut, va da o dulceaţă mai mare bucuriilor care vor urma.
Suflete al meu, bucură-te deci şi veseleşte-te mai dinainte! Tu ai să fii în curând tot atât de fericit pe cât ai fost de întristat. Domnul Isus îmi spune că tristeţea mea se va schimba în bucurie. Eu nu văd cum se va face acest lucru, dar El îmi spune că se va face şi încep deja să cânt dinainte tocmai pentru această pricină. Apăsarea duhului meu nu va fi de lungă durată şi în curând voi face parte din ceata veselă care cântă zi şi noapte laudele Domnului. Eu vreau să-mi unesc glasul

MUNŢI PREFĂCUŢI ÎN ŞES

Cine eşti tu, munte mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra cea mai însemnată în vârful templului, în mijlocul strigătelor de: „îndurare, îndurare cu ea”.
Zaharia 4.7

În această zi un munte de greutăţi sau de lipsuri cumplite poate să apară în viaţa noastră şi judecând omeneşte s-ar părea că nu se poate găsi nici o cale pe care să trecem peste acest munte sau să-l ocolim. Dar îndată ce intervine credinţa, muntele va dispare şi în locul lui va fi o câmpie. Pentru aceasta, credinţa trebuie, înainte de toate, să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu care zice: „Lucrul acesta nu se va face nici prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul Oştirilor". Acest mare adevăr este puterea care ne face să biruim încercările de neînvins ale vieţii.
Eu văd că nu pot să fac nimic, şi că orice sprijin omenesc nu este decât o deşertăciune. Nu pot într-adevăr să mă reazem pe nici un sprijin văzut, dar puterea mea este în Duhul Sfânt nevăzut. Dumnezeu singur trebuie să lucreze şi eu trebuie să încetez de a mă încrede în oameni şi în mijloacele omeneşti. Când Cel Atotputernic ia în mână treburile poporului Său, munţii de greutate dispar. Popoarele sunt în mâna Sa mai uşoare decât o minge în mâna unui copil, şi El pune la dispoziţia mea puterea care le face să se mişte. Dacă acum Domnul mă cheamă să mut unul din aceşti munţi, o voi face în numele Său. Oricât de înalt ar fi, el se preface în câmpie înaintea mea, o făptură slabă; căci Domnul a vorbit.
Cine ar putea să se teamă, când are lângă el pe Dumnezeu Cel Atotputernic?

IERTARE

El nu Se ceartă fără încetare, şi nu ţine mânia pe vecie.
Psalmul 103.9

Dumnezeu trebuie uneori să ne mustre şi, să ne certe ca pe nişte sărmani copii rătăciţi cum suntem, fără ca prin aceasta să nu fie un adevărat Tată. Mustrările îi fac să sufere pe cei cu inima sinceră, căci ei simt atunci câtă batjocură I-au adus şi cât de mult merită ei pedeapsa Lui. Noi care ştim ce înseamnă mustrările Sale, ne plecăm în faţa Domnului, plângând pentru că I-am atras mânia.
Dar ce alinare aduce gândul că această mânie nu este pentru totdeauna. Dacă într-adevăr ne pare rău şi ne întoarcem din nou la El cu inimile zdrobite pentru că am păcătuit, hotărâţi să o rupem cu păcatul, vom vedea îndată pe faţa Sa zâmbetul. Lui nu-i face plăcere să îndrepte spre noi o frunte încruntată, căci prea mult ne iubeşte, şi bucuria Sa este să ne facă pe deplin veseli.
Să căutăm deci faţa Sa, fără să deznădăjduim. Să Îl iubim deci pe Dumnezeul care ne mustră, căci în curând vom putea cânta: „Mânia Ta a trecut şi Tu m-ai mângâiat".
Înapoia mea deci întristări şi apăsări, corbi negri care tulburaţi sufletul meu. Intraţi voi, porumbei veseli ai nădejdilor şi ai amintirilor binecuvântate! Judecătorul care ne-a iertat când ne-am întors la El la început, este acum Tatăl care ne iartă încă în bunătatea Sa, pentru ca să putem să ne bucurăm de dragostea Sa care nu se schimbă şi să gustăm iubirea Sa nesfârşită.

STĂRUINŢA CARE CUCEREŞTE

Şi Domnul, Dumnezeul tău, va izgoni încetul cu încetul aceste neamuri dinaintea ta...
Deuteronom 7.22

Să nu ne aşteptăm să câştigăm biruinţe pentru Domnul Isus dintr-o singură lovitură. Apucăturile şi obiceiurile rele dispar greu. Într-o asemenea inimă trebuie ani de lucru pentru a alunga unul singur din numeroasele năravuri care murdăresc sufletul omenesc. Dar să ducem cu putere lupta mai departe, chiar atunci când nu câştigăm aparent decât puţină izbândă. Datoria noastră în lume este să o câştigăm pentru Domnul Isus. Niciodată să nu ne plecăm în faţa răului, ci să-l stârpim. Niciodată să nu încercăm să ne obişnuim cu întinăciunea, ci să luptăm împotriva ei necurmat. Necredinţa, beţia, necurăţia, asuprirea, deşertăciunea lumească, rătăcirea, toate trebuie alungate.
Numai Dumnezeul nostru poate să împlinească acest lucru. El lucrează prin slujitorii Săi credincioşi, şi binecuvântat să fie El că ne-a făgăduit că este cu noi. „Domnul Dumnezeul tău va izgoni aceste neamuri dinaintea ta." El va face aceasta puţin câte puţin, ca să ne înveţe să stăruim în credinţă neclintită, să veghem necurmat şi să ne ferim de tot ce este din firea pământească. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru fiecare biruinţă cât de mică şi să-I cerem alta nouă. Să nu punem sabia în teacă până n-au fost câştigate toate locurile inimii noastre pentru Domnul Isus.
Curaj deci! Să-naintăm pas cu pas. Multe biruinţe mici vor aduce la sfârşit o biruinţă deplină.

NICI O CONDAMNARE

În zilele acelea, şi vremea aceea, - zice Domnul - se va căuta nelegiuirea lui Israel, şi nu va mai fi, şi păcatul lui Iuda, şi nu se va mai găsi; căci voi ierta rămăşiţa, pe care o voi lăsa.
Ieremia 50.20

Într-adevăr, un cuvânt glorios. Ce iertare desăvârşită este făgăduită aici acestor popoare aşa de păcătoase, Israel şi Iuda. Păcatul lor va fi în aşa fel îndepărtat că nu se va mai găsi, şi aşa de bine şters că nu va mai exista. Slăvit să fie Dumnezeu că iartă!
Satana caută păcatele prin care poate să ne învinuiască, vrăjmaşii noştri le caută pe acelea cu care pot să ne împovăreze, şi însăşi cugetele noastre se străduiesc cu o râvna bolnăvicioasă să ne apese cu greutatea lor. Dar când Dumnezeu ne priveşte prin sângele preţios al Domnului Isus, teama care ne cuprinsese dispare, pentru că aceste păcate „nu mai sunt", „ele nu se mai găsesc". Dumnezeu a şters întinăciunile noastre şi a uitat nelegiuirile noastre. Jertfa Domnului Isus a aruncat pentru totdeauna în marea uitării păcatele noastre. Aceasta ne face să ne bucurăm şi să cântăm de veselie.
Însuşi Dumnezeu este Acela care dă iertarea Sa aleşilor Săi. Cuvântul Său de iertare nu este numai acela al unui rege, ci şi acela al unui Dumnezeu. El dă iertare şi noi suntem iertaţi. El ne-a împăcat cu Sine şi din acea clipă poporul Său este dincolo de orice teamă de condamnare. Binecuvântat să fie numele lui Dumnezeu, care ne-a înlăturat cu totul păcatele

PRIVIREA ÎN AFARĂ, ÎN SUS

Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.
Isaia 45.22

Aceasta este o făgăduinţă a făgăduinţelor. Ea stă la temelia vieţii noastre spirituale. Mântuirea vine printr-o privire asupra Lui, care este „un Dumnezeu drept şi un Mântuitor". Cât de simplă e direcţia! „Priveşte la Mine." Cât de dreaptă e cerinţa! Desigur, creatura trebuie să privească la Creator. Noi am privit în orice alte părţi destul de mult, e timpul să privim numai la El, care ne cheamă şi ne promite să ne dea mântuirea Sa.
Numai o privire! Nu vom privi de îndată? Nu avem să-I aducem nimic în noi înşine, ci să privim în afară şi în sus, la Domnul nostru nu cere nici pregătire, nici efort deosebit; ea nu are nevoie de inteligenţă sau înţelepciune, de avere sau de putere. Tot ceea ce avem nevoie este în Domnul Dumnezeul nostru şi, dacă privim la El pentru toate, aceste toate vor fi ale noastre şi noi vom fi mântuiţi.
Veniţi, voi care sunteţi departe, priviţi la El. Voi, care sunteţi la marginile pământului, întoarceţi-vă privirea în această direcţie. După cum oamenii din ţinuturile cele mai depărtate pot să vadă soarele şi să se bucure de lumina lui, tot aşa voi, care zăceţi în umbra morţii şi aproape de porţile iadului, puteţi printr-o privire să primiţi lumina lui Dumnezeu, viaţa cerului şi mântuirea Domnului Isus Cristos, care este Dumnezeu şi singur în stare să mântuiască.

FOAME POTOLITĂ

Căci El a potolit setea sufletului însetat şi a umplut de bunătăţi sunetul flămând.
Psalmul 107.9

E bine să suspinăm şi, cu cât suspinele vor fi mai mari, cu atât mai bine. Dumnezeu găseşte plăcere să împlinească dorinţele sufletelor noastre, oricât ar fi ele de adânci şi mari. Ca Dumnezeu să dea mult, noi să dorim mult. Starea noastră sufletească nu este sănătoasă atâta timp cât suntem mulţumiţi de noi înşine şi nu simţim alte nevoi. Aceste dorinţe după un har mai mare şi aceste suspine care nu se pot spune sunt greutăţi care cresc, dar astfel de greutăţi am vrea să le simţim totdeauna mai mult. Oh, dacă Duhul Tău ne-ar face să suspinăm şi să strigăm cu tot mai multă ardoare după cele mai bune lucruri!
Foamea nepotolită nu este plăcută; dar fericiţi sunt aceia care au foame şi sete după neprihănire. Nu numai că foamea lor va fi potolită, dar ea va fi săturată din belşug. Ei vor primi nu numai o hrană oarecare, ci li se va da o hrană potrivită cu slava Domnului şi vor primi bunuri care vin din bogăţiile lui Dumnezeu.
De aceia să nu se tulbure deloc cei care suspină din cauza foamei pe care o simt, ci să-şi unească glasul lor cu glasul psalmistului care de asemeni tânjeşte după slava lui Dumnezeu şi Îl laudă pe Domnul pentru bunătăţile şi minunile Lui printre fiii oamenilor.

DE LA ASCULTARE LA BINECUVÂNTARE

Dar din ziua aceea, îmi voi da binecuvântarea Mea.
Hagai 2.19

Lucrurile viitoare ne sunt ascunse; avem totuşi în această făgăduinţă scrisă mai sus, o oglindă care ne dă putinţă să privim încă de acum anii vieţii noastre, înainte de a fi. Să luăm seama la împrejurarea la care se referă această făgăduinţă. Recoltele se împuţinaseră, atinse de neghină şi de grindină, din cauza păcatelor poporului. Dar Domnul îi vede acum pe acei pe care i-a pedepsit astfel, că au început să asculte de Cuvântul Său şi să construiască din nou templul şi El se îndreaptă spre ei şi le spune: „Uitaţi-vă dar cu băgare de seamă la cele ce s-au întâmplat până în ziua de azi, înainte ca să se fi pus temelia templului... dar din ziua aceea îmi voi da binecuvântarea Mea". Dacă şi noi am trăit în vreun păcat şi dacă Duhul Sfânt ne îndeamnă să renunţăm la păcat, să facem îndată acest lucru; numai aşa vom putea să ne bizuim pe binecuvântarea lui Dumnezeu. Aprobarea Sa, Duhul Său şi o descoperire mai adâncă a Cuvântului Său, vor fi roada acestei binecuvântări. Credincioşia noastră va fi poate pricina unei împotriviri şi mai mari din partea oamenilor, dar noi vom intra într-o legătură şi mai strânsă cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care ne va face să vedem şi mai lămurit primirea noastră în El.
Doamne, eu sunt hotărât să fiu de aici înainte mai sincer cu Tine, mai conştiincios în ce priveşte ascultarea de învăţăturile Tale şi Te rog în Numele Domnului Isus ca viaţa mea să fie binecuvântată din ce în ce mai mult.

SUPRANATURAL EVIDENT

În ziua aceea, Domnul îi va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului înaintea lor.
Zaharia 12.8

Una din metodele pe care Dumnezeu le foloseşte pentru a-şi apăra poporul Său este de a-l întări printr-o putere lăuntrică cu care El îl umple. Oamenii care au primit această putere sunt mai tari decât zidurile, iar credinţa lor mai tare decât turnurile întărite.
Domnul poate să ia pe cel mai slab dintre noi şi să facă din el, aşa cum a făcut din David, apărătorul lui Israel. Doamne, fă-mă un om asemenea lui David. Pune în mine puterea Ta şi umple-mă de o îndrăzneală sfântă care să mă ajute să înfrunt pe uriaşi, încrezându-mă în Dumnezeu.
Dumnezeu poate să facă pe cei mai mari luptători ai Săi şi mai puternici. David
98
poate fi ca Dumnezeu, ca îngerul Domnului. Lucrul acesta pare de mirare, dar dacă el n-ar fi posibil, nu s-ar vorbi de el. Doamne, fă Tu această minune cu cei mai tari martori ai Tăi. Arată-ne ce eşti Tu în stare să faci şi ridică pe slujitorii Tăi credincioşi la o aşa înălţime de credinţă şi de sfinţenie, încât să se vadă cu adevărat că sunt mai presus de fire şi dumnezeieşti.
Doamne, locuieşte în inima sfinţilor Tăi şi ei vor fi ca Dumnezeu; revarsă-ţi puterea în ei şi ei vor fi ca aceste fiinţe cereşti care locuiesc cu Dumnezeu. Împlineşte Tu această făgăduinţă pentru toată biserica Ta, de aici înainte, pentru dragostea Domnului Isus.

DUMNEZEU NICIODATĂ NU TE PĂRĂSEŞTE

Căci Domnul nu îşi lasă poporul Său, şi nu-şi părăseşte moştenirea.
Psalmul 94.14

Nu, El nu va îndepărta pe nici unul dintre ei. Oamenii se resping; Domnul însă niciodată nu face acest lucru, căci alegerea Lui nu se schimbă şi dragostea Lui este veşnică. Nu se va găsi nici un singur suflet pe care Dumnezeu să-l fi părăsit după ce i S-a descoperit ca să fie mântuit.
Acest mare adevăr este spus în psalmul 94 ca să întărească inimile întristate. Domnul îi pedepseşte pe ai Săi, dar nu-i părăseşte. Urmarea acestei duble lucrări a Cuvântului şi a pedepsei este spre învăţătura noastră. Şi roada acestei învăţături este potolirea duhului şi o înţelepciune lăuntrică care duc la o odihnă liniştită în Domnul. Cei necredincioşi sunt lăsaţi în voia lor până ce, cad în groapa pe care au săpat-o, în timp ce cei credincioşi sunt aşezaţi într-o şcoală al cărei ţel este să-i pregătească pentru viitorul plin de slavă care-i aşteaptă. Judecata îi va atinge mai târziu pe cei răzvrătiţi şi va desăvârşi lucrarea dreptăţii lui Dumnezeu, răzbunându-i în acelaşi timp pe oamenii cinstiţi şi evlavioşi. Să suferim deci pedeapsa cu o supunere liniştită, căci scopul ei nu este mânia, ci dragostea lui Dumnezeu.

ARME CONDAMNATE SĂ FIE DISTRUSE

Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere; şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi.
Isaia 54.17

Este un mare zornăit şi zgomot în fierăriile şi atelierele vrăjmaşului, căci acolo se fabrică armele pregătite să-i lovească pe sfinţi. Acesta este un lucru care nu i-ar fi cu putinţă, dacă Domnul sfinţilor nu i-ar fi dat voie; căci El l-a creat pe meşterul care aţâţă cărbunii în foc. Luaţi seama cu ce râvnă se lucrează; câte săbii şi săgeţi sunt deja gata. Dar ele nu vor putea să fie folosite, căci pe fiecare este scris: „Ele nu vor izbuti".
Dar ascultaţi încă alt zgomot; este murmurul glasurilor. Limbile sunt unelte mai grozave decât acelea făcute cu ajutorul ciocanului şi nicovalei, şi răul pe care-l produc pătrunde mai adânc şi se întinde mai departe. Ce s-ar întâmpla cu noi în faţa acestor primejdii: vorbirea de rău, prefăcătoria, cearta şi luarea în râs? Cum am putea să ne ferim noi de toate acestea? Domnul Dumnezeu făgăduieşte că, chiar dacă noi nu putem să-i facem să tacă, totuşi vom scăpa de pustiirea cu care acestea ne ameninţă. Ele ne osândesc în adevăr acum, dar la sfârşit noi le vom osândi pentru totdeauna. Gura celui care spune minciuni va fi închisă şi neadevărurile pe care el le va fi spus, se vor întoarce spre cinstea celor care le-au suferit.

BOGĂŢII FĂRĂ LIMITĂ

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele noastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos.
Filipeni 4.19

Dumnezeul lui Pavel este Dumnezeul nostru şi El va îngriji de toate nevoile noastre. Pavel avea această încredinţare în privinţa filipenilor şi noi o avem de asemenea pentru noi. Dumnezeu va îngriji după făgăduinţa Sa, căci aceasta este dorinţa Lui; El
ne iubeşte şi doreşte să ne binecuvânteze, şi în felul acesta El va fi slăvit. Îndurarea Sa, puterea Sa şi credincioşia Sa, toate lucrează împreună ca noi să nu ajungem flămânzi.
În ce măsură se angajează El să ne dea? După bogăţiile Sale, în slavă, în Isus Cristos. Dacă bogăţiile harului Său sunt aşa de mari, ce vor fi bogăţiile slavei Sale? Bogăţiile slavei Sale în Isus Cristos, cine le poate preţui? Ori Dumnezeu vrea să umple groapa foarte adâncă a nevoilor noastre, după măsura Sa nespus de mare. Fiul Său Isus este primitorul şi în acelaşi timp canalul prin care se revarsă plinătatea Sa şi El ne face parte din belşug de comorile dragostei Sale.
Cel ce scrie aceste rânduri, cunoaşte din experienţă personală încercările şi greutăţile care sunt în lucrarea Domnului. Credincioşia mi-a fost răsplătită prin mânie şi am văzut pe mulţi care au încetat să mai ajute lucrarea. Dar acela pe care ei au vrut să-l pedepsească în felul acesta, n-a fost sărăcit nici măcar cu un ban; dimpotrivă, el a primit mai mult, pentru că s-a împlinit făgăduinţa din Scriptură care zice: „Dumnezeul Meu va îngriji de toate nevoile voastre".

NUMELE PE CARE-L FOLOSIM

Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.
Ioan 14.14

Ce mult cuprinde această făgăduinţă! Şi orice lucru, oricare ar fi! Fie mic, fie mare, toate nevoile mele sunt cuprinse în această făgăduinţă. Mergi dar, suflete al meu, liber şi cu îndrăzneală la tronul harului şi deschide-ţi gura larg, căci ea va fi umplută.
Ce făgăduinţă înţeleaptă! Noi trebuie să cerem totdeauna în Numele lui Isus. Dacă acest lucru ne dă nouă îndrăzneală, Lui îi aduce cinste. Este un ajutor pe care El ni-l dă necurmat. Sunt unele împrejurări când orice ajutor ni se pare refuzat, chiar cel care se bazează pe legătura noastră cu Dumnezeu sau pe experienţa pe care am avut-o cu harul Său, care ne-a ajutat mereu.
Ce rugăciune instructivă! Eu nu pot să aduc înaintea lui Dumnezeu nici o cerere pe care Domnul Cristos să nu poată să-Şi pună mâna şi aprobarea Lui. N-aş îndrăzni niciodată să mă slujesc de Numele Mântuitorului meu pentru o cerere egoistă sau după plăcerea mea. Nu pot să mă folosesc de acest Nume decât pentru rugăciuni pe care le-ar face El însuşi dacă ar fi în locul meu. Este un mare avantaj să fi îndreptăţit să ceri în Numele Domnului Isus, căci aceasta ar fi ca şi cum El însuşi s-ar ruga. Şi dragostea pe care noi o avem pentru El, ne împiedică să punem Numele Său acolo unde înţelegem că El nu l-ar pune.
Lucrurile pe care le cer în rugăciunile mele sunt ele aprobate de Domnul Isus şi poate El să-Şi pună pecetea pe ele? În acest caz, eu capăt ceea ce cer de la Tatăl.

VEGHETORUL NEBIRUIT

Iată că nu dormitează, nici nu doarme, Cel ce păzeşte pe Israel.
Psalmul 121.4

Domnul este păzitorul lui Israel. Nici o stare de necunoştinţă, de aţipire sau de somn nu poate să-l atingă pe acest păzitor. El veghează necurmat asupra casei, ca şi asupra inimii poporului Său. Aceasta este o pricină care să ne facă să rămânem într-o pace deplină. Împăratul Alexandru cel Mare al Grecilor spunea că el poate să doarmă liniştit când prietenul lui Parmenion era de strajă. Cu atât mai mult noi putem să fim fără grijă când Dumnezeul nostru este El însuşi de strajă. Cuvântul „Iată" este pus la începutul versetului de mai sus, ca să ne atragă şi mai bine luarea aminte asupra acestor cuvinte pline de îmbărbătare. Iacov a putut să doarmă cu o piatră Ia cap drept pernă, fiindcă Dumnezeu veghea asupra lui şi a venit să-i vorbească într-o vedenie. Şi pe noi, când ne vom trezi singuri şi fără apărare, Dumnezeu însuşi ne va ocroti.
Domnul păzeşte poporul Său, aşa cum un om bogat îşi păzeşte comorile, sau cum un căpitan apără un oraş cu ostaşii pe care îi comandă, sau cum o santinelă veghează la postul care i s-a încredinţat. Să ne încredinţăm sufletele noastre în mâna Sa. El nu ne uită niciodată, nu întrerupe niciodată grija Sa ocrotitoare.
O, Dumnezeul meu, păzeşte-mă ca să nu mă rătăcesc, să nu cad şi să nu pier. Păzeşte-mă, ca şi eu să păzesc poruncile Tale. Fie ca grija

SUFLETELE SFINŢITE SUNT SĂTURATE

.. .şi poporul Meu se va sătura de bunătăţile Mele, zice Domnul.
Ieremia 31.14

Cuvântul Meu este repetat de două ori în acest verset: „Poporul Meu va fi săturat de bunătăţile Mele".
Cei ce îşi caută plăcerea în Dumnezeu, sunt consideraţi de Dumnezeu ca popor al Său. Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în ei, pentru că şi ei la rândul lor îşi găsesc plăcerea în Dumnezeu. Ei Îl numesc pe Dumnezeu, Dumnezeul lor, şi El îi numeşte poporul Său. El îi primeşte ca moştenitori ai Săi, şi ei se bucură că îl au pe El ca moştenire. Intre Dumnezeul lui Israel şi Israelul lui Dumnezeu este o dragoste şi o părtăşie necurmată.
Acest popor este mulţumit, satisfăcut şi acesta este un lucru mare. Oricât de frumoasă ar fi partea lor în viaţa aceasta, prea puţini copii ai lumii acesteia pot spune că sunt mulţumiţi. Ei sunt ca lipitoarea care zice: „Dă, dă" şi care totuşi nu este niciodată sătulă. Numai Dumnezeu ne poate sătura, după ce ne-am întors la El.
Şi s-ar putea ca poporul lui Dumnezeu să nu-şi găsească plăcerea în bunurile Domnului său, bunuri fără amestec şi fără pată, pe care le primeşte din belşug, cum ar fi harul Său, dragostea Sa, Duhul Său, binefacerile Sale, bunuri nepreţuite, nesfârşite, veşnice? Daca bunurile Dumnezeului nostru nu sunt de ajuns ca să ne sature, atunci ce ne va sătura? După ce mai trebuie să suspinăm? Şi dacă totuşi, noi găsim motiv să ne plângem, cauza este vreo dorinţă rea şi străină pe care Dumnezeu n-o poate împlini.
Doamne, sunt mulţumit. Binecuvântat fie Numele Tău!

OMUL ELIBERAT DE DOMNUL

Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteţi sub Lege, ci sub har.
Romani 6.14

Păcatul va domni, dacă va putea; el nu va putea fi satisfăcut cu nici un loc mai pe jos de inima noastră. Ajungem uneori să ne temem ca nu cumva păcatul să ne robească în întregime din nou şi atunci strigăm către Domnul: „Nu lăsa nici o întinăciune să stăpânească peste mine"! Ce mângâietor este răspunsul Său: „Păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră". El ne va înconjura poate şi ne va răni, dar nu-şi va aşeza niciodată stăpânirea asupra noastră.
Dacă am fi sub lege, păcatul ar fi mai tare şi ne-ar ţine sub stăpânirea sa; căci aceasta este pedeapsa omului care păcătuieşte, el ajunge supus puterii păcatului. Dar dacă suntem uniţi cu Domnul Isus prin har, însăşi această unire ne dă siguranţa că nu putem să fim despărţiţi prin păcat de Dumnezeul cel viu. Harul care ne-a fost făgăduit este, dimpotrivă, că vom fi apăraţi împotriva necredinţei, vom fi curăţiţi de întinăciunile noastre şi dezrobiţi de lanţurile păcatului.
Am avea dreptate să deznădăjduim, dacă am fi robiţi ca să lucrăm din greu pentru ca să căpătăm viaţa veşnică; dar devenind răscumpăraţii Domnului, căpătăm putere ca să biruim ispitele şi pornirile noastre stricate, ştiind că păcatul nu mai poate să ne ţină sub stăpânirea sa, şi că Dumnezeu însuşi ne dă

UN MERS FĂRĂ POTICNIRE

Da, El nu va îngădui să ţi se clatine piciorul.
Psalmul 121.3

Dacă Domnul nu îngăduie, nici oamenii, nici diavolul nu vor izbuti să facă să ni se clatine piciorul. Ce bucurie ar fi pentru ei dacă ar putea să fie de faţă la căderea noastră, să ne vadă căzând din starea noastră bună, duhovnicească şi să dispărem din ochii lor! Străduinţele lor i-ar face să-şi atingă scopul spre bucuria inimii lor, dacă o piedică, una singură, nu le-ar sta în cale: Domnul, care nu le va îngădui acest lucru. Şi, dacă Dumnezeu nu le îngăduie să ne piardă, de ce avem să ne temem?
Cărarea vieţii este asemenea unui drum de munte. În unele locuri, prăpăstiile pot să ne pună în primejdia în care să ne alunece piciorul, să ameţim şi astfel să ne prăbuşim. Unele locuri de trecere sunt alunecoase ca gheaţa şi altele zgrunţuroase şi pietroase, aşa încât este foarte uşor să cazi. Ce prilej de mulţumire pentru acela care, în toată viaţa lui a fost întărit ca să rămână în picioare şi a fost scutit de căderi! Căci, fără credincioşia dragostei dumnezeieşti care i-a întărit paşii, cum ar putea cel mai tare copil al lui Dumnezeu să reziste la toate cursele şi primejdiile pe care le va întâlni în cale şi să rămână tare, cu toată oboseala drumului?

CUNOAŞTEREA NECESARĂ

Şi vor şti astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele şi că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu.
Ezechiel 34.30

A face parte din poporul ales al lui Dumnezeu este o binecuvântare însemnată, dar a şti că noi facem parte din acest popor, este o pricină de nespusă bucurie. A nădăjdui că Dumnezeu este cu noi, este un lucru, dar a şti că El chiar este cu noi, este cu totul altceva. Credinţa ne mântuieşte, dar siguranţa ne satisface. Noi Îl luăm pe Dumnezeu ca Dumnezeul nostru când credem în El; dar primim bucuria Lui când ştim că El este al nostru şi că noi suntem ai Lui. Nici un credincios nu trebuie să se mulţumească numai să nădăjduiască, ci să ceară Domnului să-i dea siguranţa deplină că ceea ce a nădăjduit, are deja în mod sigur.
Trebuie mai întâi să intri în stăpânirea acestui har, ca să poţi să priveşti la Domnul ca un „răsad cu faimă" şi să ajungi la o cunoştinţă clară a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de tine. Să ne întoarcem dar mereu privirea noastră în direcţia de unde primim acest har fără seamăn. Siguranţa credinţei nu poate fi căpătată prin faptele legii. Şi tocmai aceasta ne învaţă Evanghelia, să nu privim la noi, ci numai la Domnul. Văzându-L pe Domnul Isus, vedem mântuirea noastră.
Doamne, trimite-ne un val al dragostei Tale, astfel ca noi să fim înălţaţi deasupra noroiului îndoielii şi al fricii.

MĂREŢIA HARULUI

...Harul Meu îţi este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită...
2 Corinteni 12.10

Să preţuim slăbiciunea noastră, căci ea dă prilej puterii dumnezeieşti să se arate. Dacă noi n-am fi simţit slăbiciunea noastră firească, n-am fi cunoscut niciodată puterea harului. Domnul să fie binecuvântat pentru ţepuşurile din carne, aceşti soli ai Satanei, căci ele ne silesc să căutăm puterea lui Dumnezeu.
Acest răspuns preţios din versetul de mai sus, ieşit chiar de pe buzele Domnului, trebuie să îl fi făcut pe Apostolul Pavel să tresară de bucurie. Harul lui Dumnezeu este de ajuns pentru mine! Şi desigur, acest răspuns este de ajuns. Dacă aerul este de ajuns pentru păsări, apa oceanului pentru peşte, oare harul Tatălui Ceresc, al Dumnezeului nemărginit, nu va fi el de ajuns pentru nevoile mele cele mai mari? Acela care a creat şi ţine în mâna Sa pământul şi cerul, nu este El în stare să îngrijească de toate nevoile unui vierme ca mine?
Să ne sprijinim deci pe Dumnezeu şi pe harul Său. Dacă El nu înlătură imediat suferinţa noastră, El ne dă totuşi tăria de a o îndura. Prin ajutorul Său, omul obosit va trece munţii, iar omul sărac îi va birui pe cei mari şi puternici. Face mult mai mult să avem puterea lui Dumnezeu, decât să avem puterea noastră proprie; căci puterea noastră, chiar dacă ar fi de o mie de ori mai mare decât este în realitate, ea n-ar fi de ajuns în faţa vrăjmaşului cu care avem de-a face; şi chiar dacă am fi mai slabi decât suntem în realitate, noi totuşi am putea totul, prin Cristos care ne întăreşte.

RĂSPLĂTIREA SMERENIEI ADEVĂRATE

... Căci oricine se smereşte va fi înălţat.
Luca 18.14

Noi n-ar trebui să găsim că este greu să ne smerim, căci ce lucru avem de care am putea să fim mândri? Dimpotrivă, ar trebui să alegem locul cel mai de jos fără ca să fie nevoie să ni se spună. Dacă suntem sinceri şi mai ales când ne vom aşeza în genunchi înaintea Domnului pentru rugăciune, să nu ne simţim mai mult decât nimic. Într-adevăr, nu putem să vorbim Domnului de meritele noastre, noi n-avem nimic şi singurul nostru drept va fi să-I spunem: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul".
Dar atunci ce cuvinte înviorătoare vor coborî de la tronul Său la noi. Vom fi înălţaţi dacă ne smerim. Drumul care urcă, coboară mai întâi. Odată dezbrăcaţi de noi înşine, suntem îmbrăcaţi în smerenie, care este cel mai bun veşmânt. Dumnezeul nostru ne ridică prin pacea şi bucuria inimii; prin cunoştinţa cuvântului Său şi legătura cu El, şi ne mai ridică prin bucuria iertării şi neprihănirii date de El. Domnul îi îmbracă cu slavă pe aceia care o primesc ca să slăvească pe Cel ce le-a dat-o. Domnul întrebuinţează puterea şi înrâurirea acelora care nicidecum nu se îngâmfă, ci rămân smeriţi, gândindu-se ce mare răspundere au. Nici Dumnezeu, nici oamenii nu se vor gândi să îl înalţe pe un om care se îngâmfă; ci Dumnezeu şi toţi oamenii de bine se unesc să cinstească smerenia.
Doamne, coboară-mă în ochii mei, ca să fiu ridicat în ochii Tăi.

DESFĂTAREA ŞI DORINŢELE

Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.
Psalmul 37.4

Desfătarea în Dumnezeu are o putere transformatoare şi îl ridică pe om deasupra dorinţelor grosolane ale firii noastre căzute. Desfătarea în Domnul este nu numai dulce în ea însăşi, dar ea îndulceşte întregul suflet, până acolo încât dorinţele inimii devin în aşa fel, încât Domnul le poate da făgăduinţa că le va împlini. Şi nu această plăcută desfătare este cea care ne modelează dorinţele, până ele se aseamănă cu dorinţele Domnului?
A dori şi a ne ocupa de îndeplinirea dorinţelor noastre, iată nebunia noastră. Dar aceasta nu este calea lui Dumnezeu, care cere să-L căutăm mai întâi pe El şi să aşteptăm apoi să primim celelalte lucruri. Dacă lăsăm ca inima noastră să se umple de Dumnezeu, până acolo încât să ajungă la o fericire care dă pe dinafară, atunci Domnul va purta grijă ca noi să nu fim lipsiţi de nici un lucru cu adevărat bun. În loc să umblăm şi să căutăm plăceri în afară, să rămânem mai bine cu Dumnezeu şi să bem din izvorul pe care ni-l arată El. El poate să facă pentru noi mult mai mult decât ar face toţi prietenii noştri pământeşti. Mai mult face să fii liniştit şi mulţumit numai cu Dumnezeu, decât sa te osteneşti şi să te străduieşti pentru mărunţişurile neînsemnate şi păcătoase ale modei şi obiceiurilor de astăzi. Pentru un timp poate vom avea decepţii, dar dacă vom fi călăuziţi astfel ca sa ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, vom găsi atunci bunuri mai înalte, care ne vor aduce sigur mai târziu împlinirea tuturor dorinţelor noastre curate.

CE ESTE NECAZ, SE VA SFÂRŞI

Nu vreau să cert în veci, nici să ţin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leşin duhurile şi sufletele pe care le-am făcut.
Isaia 57.16

Tatăl nostru ceresc nu caută nimicirea noastră, ci educarea noastră. Dacă El Se ceartă cu noi, aceasta o face din bunătate; El nu vrea să fie totdeauna în război cu noi. Dacă noi găsim că pedeapsa lui Dumnezeu durează prea mult, aceasta este din cauză că răbdarea noastră este mică. Să ne aducem aminte totodată că „mânia Lui nu ţine pe vecie", în timp ce „îndurarea Lui ţine toată veşnicia" şi că oricât ar dura de mult întunericul nopţii, el se va sfârşi făcând loc unui soare plăcut. Domnul iubeşte prea mult pe aleşii Lui şi nu poate fi supărat pentru totdeauna pe ei.
Dacă Dumnezeu ar trebui să lucreze fără încetare asupra noastră aşa cum am merita, din cauza nebuniei noastre, noi n-am putea să suportăm această lucrare, ci am cădea obosiţi şi fără nădejde până la porţile morţii. Dar El este un Tată bun, El ne cunoaşte, ne rabdă şi ne ajută. Cel ce ne-a zidit, ne cunoaşte slăbiciunea şi puţina sarcină pe care o putem îndura. El Se poartă cu blândeţe şi duioşie cu acela pe care El 1-a făcut aşa de delicat. Să nu ne lăsăm striviţi de greutăţile noastre de acum, căci ele ne pregătesc un viitor frumos. Ele sunt calea care ne duce la un viitor prea fericit. Mâna care loveşte acum, va tămădui; şi asprimea Lui din vremea de acum va fi urmată de binecuvântări din belşug.

FACEŢI GROPI

Şi a zis: Aşa vorbeşte Domnul: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă! Căci aşa vorbeşte Domnul: „Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie, dar totuşi valea aceasta se va umple de apă, şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre.
2 Împăraţi 3.16-17

Trei oştiri ar fi pierit de sete dacă n-ar fi lucrat Domnul Dumnezeu. Fără să fi trimis nori sau ploaie, El le-a dat o provizie de apă din belşug. Dumnezeu nu depinde de metodele obişnuite şi poate să uimească poporul Său cu lucruri noi, care sunt martore ale înţelepciunii şi puterii Sale. În aceste minuni noi recunoaştem mâna lui Dumnezeu, mai bine decât prin mersul obişnuit al lucrurilor. Dacă El nu ni Se arată în felul în care noi ne aşteptăm sau nădăjduim, într-un fel sau altul, Dumnezeu totuşi va îngriji de toate. Este pentru noi o mare binecuvântare să fim înălţaţi mai presus de lucrurile de mâna a doua şi să putem astfel să ne gândim adânc la lucrurile deosebite ale lui Dumnezeu.
Avem noi astăzi prilejul să săpăm şanţuri în care să se poată revărsa binecuvântarea lui Dumnezeu? Dar iată că noi adesea pierdem prilejul ca să arătăm în viaţă că avem o credinţă reală. Să aşteptăm astăzi răspunsurile la cererile noastre. Să facem ca acel copil care a luat umbrela de ploaie atunci când s-a dus la o adunare în care urmau să se facă rugăciuni pentru ploaie. Cu aceeaşi siguranţă să aşteptăm şi noi binecuvântarea lui Dumnezeu. Să săpăm gropi şi să credem că El le va umple.

LA TIMPUL LUI DUMNEZEU

Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.
Habacuc 2.3

Binecuvântările lui Dumnezeu pot să întârzie, dar ele sunt sigure. În înţelepciunea Sa dumnezeiască, Domnul a hotărât un timp pentru arătarea puterii Sale; şi timpul Său este cel mai bun. Noi suntem grăbiţi; văzând unele binecuvântări revărsate asupra fraţilor noştri, dorinţa noastră se aprinde şi ne face să suspinăm; dar Domnul va împlini făgăduinţele Sale fără să lucreze mai devreme şi nici mai târziu decât la timpul hotărât.
Făgăduinţa lui Dumnezeu ne este arătată aici ca un lucru viu şi adevărat. Ea nu este niciodată o literă moartă, aşa cum am fi ispitiţi să ne temem, dacă ar trebui să aşteptăm mult timp împlinirea ei. Cuvântul viu vine de la Dumnezeul cel viu, şi dacă pentru împlinirea Lui ni se pare că trebuie să treacă prea mult timp, în realitate nu este aşa. Dumnezeu nu întârzie niciodată, dar El încearcă răbdarea noastră până ce ajungem să recunoaştem credincioşia Sa. Nici una din făgăduinţele Sale „nu ne va înşela". Nici una nu se pierde, toate vor avea împlinirea lor. Nici una n-are nevoie să fie reînnoită ca o poliţă care se întoarce neplătită. Făgăduinţa se va împlini sigur şi nu va întârzia deloc.

PROPĂŞIREA CEREASCĂ

Căci El nu lipseşte de nici un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.
Psalmul 84.12

Domnul ne poate lipsi de câte un lucru care ne place, dar nu ne va lipsi de „nici un bine adevărat". El este cel mai bun educator şi ştie ce este bine pentru noi. Sunt unele lucruri cu adevărat bune şi le vom primi, cerându-le prin Domnul Isus Cristos.
Sfinţenia este un lucru bun şi Dumnezeu ne-o va da fără plată. El ne va da biruinţă asupra pornirilor noastre rele, asupra caracterului nostru şi asupra obiceiurilor urâte; El ne va da biruinţa cu bucurie, şi să nu fim mulţumiţi până când nu vom avea această biruinţă.
El ne va da în plus, siguranţa deplină a înfierii noastre, părtăşia strânsă cu El, acces la cunoştinţa adevărului întreg şi îndrăzneală în rugăciune. Dacă noi nu avem aceste bunuri, este din cauza lipsei noastre de credinţă care ne împiedică să le căpătăm, şi nu a lipsei de belşug din partea lui Dumnezeu. Dimpotrivă, dorinţa Lui este să ne dea în dar, fără întârziere, aceste lucruri şi aceasta într-un fel frumos şi ceresc, prin îndelunga Lui răbdare şi dragostea Lui fierbinte.
Dar pentru aceasta trebuie „să umblăm în neprihănire", să n-o luăm niciodată razna, să nu întrebuinţăm nici un mijloc care nu este după voia lui Dumnezeu, să nu fie în noi nici prefăcătorie, nici înşelătorie. Dacă noi nu mergem drept, Dumnezeu nu poate să ne dea aceste binecuvântări; ar fi un câştig pentru păcat. Neprihănirea este un drum care face să propăşească sufletul nostru cu o propăşire cerească, care cuprinde toate aceste bunuri.
Ce făgăduinţă minată pentru rugăciunea stăruitoare! Să-ngenunchem.

PERFECŢIUNE ŞI PĂSTRARE

Cel ce v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.
1 Tesaloniceni 5.24

Ce va face El? El ne va sfinţi în întregime. El va face lucrarea Sa de curăţire, până când noi vom fi desăvârşiţi din toate punctele de vedere. El vrea să păstreze „tot ce este în noi, duh, suflet şi trup, neprihănite până la venirea Domnului nostru Isus Cristos". El nu va îngădui să cădem din har, nici să cădem sub stăpânirea păcatului. Ce favoare măreaţă! Să-L preamărim pe Cel ce ne dă aceste daruri nemeritate.
Cine va face acest lucru? Dumnezeul păcii care m-a chemat de la întuneric la lumina Sa minunată şi din moartea duhovnicească la viaţa veşnică în Isus Cristos. Numai El poate să facă acest lucru. O lucrare de desăvârşire şi de păstrare de felul acesta nu poate veni decât de la Dumnezeul oricărui har.
Pentru ce va face El lucrul acesta? Fiindcă El este credincios; credincios făgăduinţei prin care El s-a însărcinat să mântuiască pe cel ce crede; credincios Fiului Său, a cărui răsplată este sa vadă că poporul Său este înfăţişat fără pată; credincios lucrării pe care a început-o în noi şi pe care El n-o poate întrerupe până n-o va duce la bun sfârşit. Sfinţii nu se sprijinesc pe credincioşia lor proprie, ci pe credincioşia Mântuitorului lor care este neschimbată.
Vino, suflete al meu, aici este un ospăţ măreţ, cu care să începi o lună întunecată. Poate afară să fie ceaţă, dar înăuntru trebuie să strălucească soarele.