3 noiembrie 2010

LA TIMPUL LUI DUMNEZEU

Căci este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit.
Habacuc 2.3

Binecuvântările lui Dumnezeu pot să întârzie, dar ele sunt sigure. În înţelepciunea Sa dumnezeiască, Domnul a hotărât un timp pentru arătarea puterii Sale; şi timpul Său este cel mai bun. Noi suntem grăbiţi; văzând unele binecuvântări revărsate asupra fraţilor noştri, dorinţa noastră se aprinde şi ne face să suspinăm; dar Domnul va împlini făgăduinţele Sale fără să lucreze mai devreme şi nici mai târziu decât la timpul hotărât.
Făgăduinţa lui Dumnezeu ne este arătată aici ca un lucru viu şi adevărat. Ea nu este niciodată o literă moartă, aşa cum am fi ispitiţi să ne temem, dacă ar trebui să aşteptăm mult timp împlinirea ei. Cuvântul viu vine de la Dumnezeul cel viu, şi dacă pentru împlinirea Lui ni se pare că trebuie să treacă prea mult timp, în realitate nu este aşa. Dumnezeu nu întârzie niciodată, dar El încearcă răbdarea noastră până ce ajungem să recunoaştem credincioşia Sa. Nici una din făgăduinţele Sale „nu ne va înşela". Nici una nu se pierde, toate vor avea împlinirea lor. Nici una n-are nevoie să fie reînnoită ca o poliţă care se întoarce neplătită. Făgăduinţa se va împlini sigur şi nu va întârzia deloc.

Niciun comentariu: