NU VOM MURI PÂNĂ CE VOM TERMINA LUCRAREA

Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului.
Psalmul 118.17

Ce frumoasă asigurare, întemeiată fără îndoială pe o făgăduinţă şi întărită înăuntrul inimii psalmistului. El a înţeles această asigurare şi a putut să se bucure de ea. Este situaţia mea la fel ca a lui David? Sunt eu abătut din cauza batjocorilor vrăşmaşilor mei? Am eu mulţi oameni împotriva mea şi puţini de partea mea? Au început deja vrăjmaşii mei să-mi sape mormântul?
Oricum ar fi, eu nu voi asculta deloc de ceea ce murmură frica mea şi nu voi părăsi câmpul de luptă, căci aceasta ar însemna că am pierdut orice nădejde. Dimpotrivă, fiindcă este încă viaţă în mine, „nu voi muri". Slăbiciunea mea va face loc unei puteri noi: „Voi trăi". Domnul trăieşte şi eu voi trăi de asemenea. Gura mea se va deschide încă şi „eu voi povesti lucrările Domnului". Căci greutăţile mele de astăzi vor fi o nouă pricină ca să slăvesc pe Dumnezeu pentru minunile iubirii Sale şi ale credincioşiei Sale. Cei ce mă băgaseră deja în mormânt în închipuirea lor, vor fi daţi de ruşine, căci chiar dacă „Domnul Dumnezeu m-a pedepsit cu asprime, El nu m-a dat pradă morţii". Slavă Numelui Său pentru totdeauna. Nu voi muri atâta vreme cât lucrarea mea nu s-a terminat; şi atâta vreme cât Dumnezeu n-o va opri, mormântul nu se va închide peste mine.

CURĂŢIRE DEPLINĂ

Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri.
Ezechiel 36.25

Ce prilej de bucurie pentru noi! Cel ce ne-a curăţit cu sângele Domnului Isus, ne va spăla cu apa Duhului Sfânt. Dumnezeu a zis şi El va face lucrul acesta: „Veţi fi curaţi". Doamne, noi simţim întinăciunea noastră şi plângem din cauza ei; dar avem mângâierea că ştim chiar din gura Ta că suntem curaţi. O, binevoieşte de grăbeşte această lucrare, Te rugăm stăruitor! El ne va izbăvi de păcatele noastre cele mai grele. Necredinţa din naştere şi poftele înşelătoare care se războiesc cu sufletele noastre, gândurile mârşave de mândrie şi toate îndemnurile diavolului, care ne împing să defăimăm Numele Domnului Isus, vor fi îndepărtate din inimile noastre pentru totdeauna.
El ne va curaţi şi de toţi idolii noştri de aur sau de lut; de dragostea necurată ca şi de exagerarea în dragostea noastră. Ceea ce am iubit până la idolatrie, va fi zdrobit în noi sau noi vom fi despărţiţi de aceşti idoli.
Dumnezeu ne înştiinţează aici prin versetul de mai sus, ce are de gând să facă El însuşi; Cuvântul Său este hotărât şi sigur, şi noi putem să nădăjduim cu curaj în
92
împlinirea acestui Cuvânt. Curăţirea noastră este una din binecuvântările legământului cu Dumnezeu şi acest legământ este bine întemeiat şi sigur.

MENŢINE DEOSEBIREA

Voi face o deosebire între poporul Meu şi poporul tău. Semnul acesta va fi mâine.
Exod 8.23

Faraon are un popor şi Domnul de asemenea are un popor. Aceste două popoare pot să trăiască alături unul de altul şi să treacă prin aceleaşi împrejurări, dar între ele există o diferenţă pe care Domnul o va da la iveală. Chiar dacă trec prin aceleaşi împrejurări, se va vedea o deosebire clară între poporul ales al lui Dumnezeu şi copiii lumii acesteia.
Îndeosebi în timpul judecăţilor lui Dumnezeu, El devine un loc de scăpare sfânt pentru sfinţii Săi. Această deosebire începe să se vadă la credincioşi din momentul întoarcerii lor, atunci când păcatele lor sunt iertate, în timp ce cei necredincioşi rămân sub judecată. Din momentul întoarcerii la Dumnezeu, ei ajung un neam aparte, care trăieşte sub o călăuzire nouă şi se bucură de alte avantaje. Casele lor sunt apărate de puhoiul de rele care năpădesc asupra egiptenilor şi-i chinuiesc. Ei sunt păziţi de întinăciunile cărnii, ca şi de stricăciunea care vine din prefăcătorie şi din avere, sunt păziţi de grijile care rod sufletul, şi de ura care face prăpăd în atâtea familii.
Rămâi în siguranţă, fii credincios în încercare, căci chiar atunci când ai avea o mulţime de întristări, tu eşti scutit de rele şi mai mari care bântuie casele şi inimile slujitorilor stăpânului acestui veac. Domnul face deosebire între tine şi ei. Veghează şi păstrează această deosebire în duhul tău, în năzuinţele tale, în caracterul tău şi în legăturile tale cu cei din jurul tău.

PĂCATE DIN NEŞTIINŢĂ

...şi li se va ierta, căci au păcătuit fără voie...
Numeri 15.25

Nepriceperea noastră ne face să cădem în multe păcate săvârşite din neştiinţă; şi chiar putem fi siguri că ele sunt multe, atât păcate de comitere, cât şi de omitere. Noi putem să credem cu toată sinceritatea că îi slujim lui Dumnezeu, făcând lucruri pe care El niciodată nu ni le-a poruncit şi nu ni le poate primi.
Domnul cunoaşte fiecare din aceste păcate din neştiinţă. În această privinţă este cazul să ne temem, pentru că, din cauza dreptăţii Sale, Dumnezeu trebuie să ne ceară socoteală pentru toate. Noi însă putem fi siguri că, prin credinţă, toate păcatele de care nu ne-am dat seama au fost spălate cu sângele Domnului Isus, tot aşa de bine ca şi păcatele de care ne-am dat seama. El priveşte la păcat numai ca să-l facă să dispară, aruncându-l înapoia Sa.
Mângâierea noastră vine din faptul că Domnul Isus, adevărata jertfă, a făcut ispăşire pentru toate păcatele credincioşilor. Aceasta ispăşire asigură iertarea păcatelor necunoscute. Sângele Său scump ne-a curăţit de toate păcatele. Dacă ochii noştri le-au recunoscut sau nu, ca să plângă, Dumnezeu le-a văzut, Domnul Isus le-a ispăşit, şi Duhul Sfânt ne dă mărturia iertării câştigate. Noi avem astfel o pace întreită.
Tatăl meu, Te laud pentru înţelepciunea Ta dumnezeiască, pentru că Tu nu numai că vezi întinăciunile mele, dar ai pregătit şi o ispăşire care mă scapă de vină, înainte ca eu să ştiu că sunt vinovat.

SLUJBA LUI, FAŢA LUI, NUMELE LUI

Robii Lui îi vor sluji. Ei vor vedea faţa Lui şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
Apocalipsa 22.3-4

Trei binecuvântări alese vor fi partea noastră când vom fi în slavă.
1. „Robii Lui îi vor sluji. Noi vom sluji Domnului Isus. Nici un alt stăpân nu ne va mai apăsa şi nici o altă slujbă nu ne va obosi. Noi îi vom sluji întotdeauna în chip desăvârşit, fără oboseală şi fără greşală. Pentru un om sfânt, acesta este cerul: să slujească numai Domnului Cristos; şi, a fi socotit de Domnul Cristos ca slujitor al Său pentru veşnicie, aceasta este cea mai înaltă dorinţă a inimii noastre.
2. „Ei vor vedea faţa Sa." Aceasta este cea mai mare cinste şi slavă pentru cel credincios şi totodată şi răsplata lui. Atunci noi Îl vom cunoaşte pe Stăpânul nostru, căci îl vom vedea aşa cum este. A vedea faţa lui Isus este cea mai mare favoare pe care poate s-o dorească orice slujitor credincios al Lui. Ce ar fi putut să ceară mai mult Moise, decât: „Fă-mă să văd faţa Ta"?
3. „Numele Său va fi pe frunţile lor." Ei Îl vor privi pe Domnul lor, până ce numele Său va fi ca o imagine pe fruntea lor. Lucrarea ascunsă a harului înăuntrul fiecăruia, devine puţin câte puţin vizibilă pe faţa oricui trăieşte în legătură 91
directă cu Cristos.
Doamne, dă-mi aceste trei haruri de aici de pe pământ, ca să le pot avea în toată plinătatea în cerul Tău prea fericit.

DIN CAUZA NOASTRĂ

Dar zilele acestea vor fi scurtate din pricina celor aleşi.
Matei 24.22

Din dragoste pentru copiii Săi, Domnul nu mai face unele judecăţi, iar pe altele le scurtează. În necazul cel mare, focul ar distruge totul, dacă Domnul nu ar potoli flăcările, din cauza celor aleşi. Astfel El îi izbăveşte pe cei aleşi din dragoste pentru Domnul Isus, şi scapă omenirea din dragoste pentru cei aleşi.
Ce cinste pentru sfinţii Săi! Cu ce grijă ar trebui să folosească ei această influenţă pe lângă Domnul! Căci El va asculta rugăciunile lor pentru cei păcătoşi şi va binecuvânta strădania lor pentru a-i aduce la mântuire. El binecuvântează pe cei credincioşi, pentru ca la rândul lor aceştia să ajungă o binecuvântare pentru cei ce n-au venit la credinţă. Mulţi păcătoşi care trăiesc, sfârşesc prin a deveni credincioşi din pricina rugăciunilor unei mame, a unei femei sau a unei fiice, rugăciuni la care Domnul ia aminte.
Am folosit noi această putere minunată a rugăciunii, pe care Domnul ne-a dat-o? Ne rugăm noi pentru oraşul nostru, pentru ţara noastră şi pentru generaţia noastră? în timpuri de război, de foamete, de epidemie, suntem noi nişte mijlocitori, pentru ca aceste zile să fie scurtate? Plângem noi înaintea lui Dumnezeu, la revărsarea necredinţei, a rătăcirii şi a destrăbălării? Rugăm noi fierbinte pe Domnul să scurteze domnia păcatului, grăbind venirea Lui în slavă? Să ne aşezăm în genunchi, să ne rugăm şi să nu încetăm, până când Domnul Cristos va apărea pe norii cerului.

MAI ÎNTÂI DUMNEZEU, APOI CELELALTE

Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate celelalte lucruri vi se vor da pe deasupra.
Matei 6.33

Cum începe Biblia? „La început Dumnezeu. Aşa să fie şi-n viaţa noastră. Căutaţi din tot sufletul vostru mai întâi şi înainte de toate împărăţia lui Dumnezeu ca un loc deosebit pentru voi, şi neprihănirea Lui care este caracterul vieţii voastre. Celelalte vi se vor da de Domnul însuşi, fără ca voi să vă îngrijiţi de ele. Tot ce este de trebuinţă pentru această viaţă şi pentru evlavie, vi se va da pe deasupra.
Ce făgăduinţă minunată! Hrana, îmbrăcăminte, locuinţă şi tot ce trebuie, Dumnezeu Se obligă să vă dea, dacă voi îl căutaţi numai pe El. Ocupaţi-vă voi de lucrările lui Dumnezeu şi El Se va ocupa de nevoile voastre. Când cumpăraţi o marfa de valoare, hârtia de împachetat şi sfoara de legat vă sunt date fără plată, adică pe deasupra. Tot aşa, când urmărim lucrurile din împărăţia lui Dumnezeu, primim ajutoare pământeşti. Domnul nu îl va lăsa să sufere de foame pe acela care este moştenitor al Său. El nu îl va lăsa gol pe acela al cărui suflet este îmbrăcat în neprihănirea lui Dumnezeu. Să îndepărtăm deci de la noi orice grijă care ne roade şi să nu avem altă grijă decât să-L căutăm pe Domnul. Zgârcenia este sărăcie şi orice îngrijorare este mizerie; încrederea în Dumnezeu este o bogăţie, iar asemănarea noastră cu El este o moştenire cerească. Doamne, eu Te caut pe Tine: Lasă-Te găsit de mine.

STABILITATE DUMNEZEIASCĂ

Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul.
Ieremia 15.20

Stăruinţa în temerea de Dumnezeu şi credinţa în El îl face pe un om ca un zid de oţel pe care nimeni nu poate să-l dărâme. Numai Domnul poate să facă astfel de oameni: şi aceştia sunt necesari şi în Biserică şi-n lume, şi mai ales pentru vestirea Evangheliei.
Pe aceşti oameni ai neprihănirii care nu se împacă niciodată cu păcatul, oamenii decăzuţi din vremea noastră îi vor prigoni cu furie. Nimic nu îl înfurie mai tare pe Satana şi ceata lui, decât hotărârea de a rămâne în neprihănire. După cum o armată vrăjmaşă înconjoară un loc întărit, tot aşa oamenii atacă tăria sfântă a unui om hotărât. Dar ei nu îi vor birui nicidecum pe aceia pe care Dumnezeu i-a încins cu puterea Sa. Asupra celor slabi care sunt luaţi de orice vânt de învăţătură, este de ajuns să sufle un vânt şi aceştia se duc; dar aceia care sunt întemeiaţi pe învăţătura harului, au o putere care-i face să rămână tari ca stâncile în mijlocul mării înfuriate.
De unde vine această tărie? „Eu sunt cu tine" zice Domnul: iată explicaţia. Domnul ştie să izbăvească sufletele credincioase de loviturile vrăjmaşilor lor. Oştiri întregi pot să ne înconjoare, dar Domnul oştirilor este cu noi. Noi nu vom da înapoi nici o centimă, căci Domnul ne ţine pe poziţia noastră şi cu El vom rămâne totdeauna pe această poziţie.

SECERIŞUL LUMINII, BUCURIA

Lumina este semănată pentru cel neprihănit şi bucuria pentru cei cu inima curată.
Psalmul 97.11

Neprihănirea poate să-I coste pe cel care o urmăreşte în orice împrejurare, dar până la urmă se sfârşeşte printr-o răsplătire care este un mare câştig. O viaţă sfântă este o sămânţă; multă sămânţă este răspândită şi este îngropată în pământ, dar nu este complet pierdută. Noi greşim dacă aşteptăm o recoltă imediată, dar greşeala este firească, căci este imposibil ca să acoperi lumina. Totuşi „lumina este semănată", spune versetul de mai sus. Aici ea este ascunsă; nimeni nu poate s-o vadă, dar ea este semănată. Într-o zi suntem siguri că ea se va arăta.
Noi suntem deplin încredinţaţi că Domnul a pregătit un seceriş pentru semănătorii care răspândesc lumina, seceriş în care va culege fiecare pentru el însuşi. Atunci va urma pentru el o uşurare; un snop de bucurie pentru fiecare sămânţă de lumină. Căci inima lor era neprihănită înaintea lui Dumnezeu, chiar dacă oamenii nu aveau încredere în ei şi-i opreau să semene lumina. Ei au încă de aşteptat roadă de preţ a pământului; dar lumina este semănată şi Domnul le pregăteşte un seceriş de bucurii.
Îndrăzniţi, fraţilor, să semănăm fără grabă, stăpânindu-ne inimile cu răbdare şi în curând ele vor avea bucurie şi lumină.

A PLEDA PE BAZA PROPRIEI LUI PROMISIUNI

Binecuvântează dar casa robului Tău, ca să dăinuiască pe vecie înaintea Ta! Căci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit şi prin binecuvântarea Ta, casa robului Tău va fi binecuvântată pe vecie.
2 Samuel 7.29

David se sprijină pe o făgăduinţă a lui Dumnezeu şi ne dă şi nouă în felul acesta o lecţie dublă şi anume: tot ce a spus Dumnezeu este adevărat. Şi noi putem să ne folosim de cuvintele Sale şi să I le aducem înainte la nevoie.
Ce bine este că putem să aducem înaintea lui Dumnezeu, chiar cuvintele Lui. Este de mare preţ faptul că putem să sprijinim cererile noastre chiar pe cuvintele Lui.
Noi ne rugăm lui Dumnezeu nu pentru că ne îndoim, ci pentru că noi credem. Rugăciunea fără credinţă este ceva nepotrivit pentru copiii lui Dumnezeu. Nu, Doamne, noi nu ne îndoim de cuvintele Tale şi credem că fiecare cuvânt al Tău este o temelie foarte tare pentru cea mai cutezătoare nădejde. Noi venim la Tine şi-ţi spunem: „Fă cum ai spus". Binecuvântează casa slujitorului Tău; vindecă-i pe bolnavii noştri; izbăveşte-i pe cei ce se clatină din mijlocul nostru; adu înapoi pe cei ce se rătăcesc; întăreşte-i pe cei ce se tem de Tine. Doamne, dă-ne hrană şi îmbrăcăminte după cuvântul Tău; binecuvântează lucrarea mâinilor noastre, ca să facem cunoscută Evanghelia celor din jurul nostru. Fă din slugile noastre slujitori ai Tăi, din copiii noştri copii ai Tăi, fă ca binecuvântarea Ta să se întindă şi peste cei ce vor veni după noi şi atâta vreme cât vreun urmaş al nostru va fi pe pământ, el să-ţi rămână credincios.

TABLA ÎNMULŢIRII A LUI DUMNEZEU

Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri la vremea lor.
Isaia 60.22

Lucrările pentru Domnul încep adesea prin lucruri mici şi din pricina aceasta parcă n-au valoare. În slăbiciune se face educaţia credinţei, care îl apropie pe om de Dumnezeu şi aduce slavă numelui Său. Sămânţa de muştar este cea mai mică dintre toate seminţele; dar ea dă naştere unui pom mare care adăposteşte multe păsări pe ramurile sale. Să începem cu unul, „cu cel mai mic" şi poate acesta se va face o mie. Domnul Şi-a arătat mărimea în ziua înmulţirii pâinilor şi de câte ori a repetat El aceasta cu fiecare din slujitorii Săi în parte: „Eu te voi înmulţi!” Încredeţi-vă în Dumnezeu, voi care nu sunteţi decât unul sau doi; El este în mijlocul vostru, dacă voi v-aţi adunat în numele Lui.
Cu toate că „cel mic" este de dispreţuit în ochii acelora care privesc la putere, la număr, la mărime, acesta poate fi sămânţa unui neam mare la număr. La început nu se vede strălucind pe cer decât o singură stea, şi curând după aceea întreg cerul se acopere de nenumărate stele luminoase.
Să nu ne mai gândim că această făgăduinţă de înmulţire trebuie să fie cine ştie cât de târziu, căci Dumnezeu zice: „Eu voi grăbi aceste lucruri la timpul lor", fără graba care ar aduce o îndeplinire mai timpurie, ci la timpul lor şi fără întârziere. Când Domnul Se grăbeşte, iuţeala cu care lucrează este plină de slavă.

DE ORICE PĂCAT

...El va mântui poporul Lui de păcatele sale.
Matei 1.21

Doamne, mântuieşte-mă de păcatele mele. Numele Tău, Isus, îmi dă îndrăzneală să mă rog astfel. Izbăveşte-mă de păcatele mele vechi, de teamă să nu mă înlănţuiască din nou. Izbăveşte-mă de metehnele mele fireşti, ca să nu ajung robul slăbiciunii mele. Izbăveşte-mă de păcatele pe care le am mereu sub ochi şi fă ca ele să-mi producă o scârbă din ce în ce mai mare. Curăţă-mă de păcatele făcute din greşeală, păcate pe care nu le cunosc din lipsă de lumină. Izbăveşte-mă ca să nu fiu luat de păcat prin surprindere şi să nu fiu niciodată dus de vreo ispită venită pe neaşteptate. Izbăveşte-mă, Doamne, de orice păcat. Fă ca nici o nelegiuire să nu stăpânească peste mine!
Numai Tu poţi să faci acest lucru. Eu nu pot să zdrobesc lanţurile mele, nici să înving pe vrăjmaşii mei. Tu cunoşti păcatul, pentru că ai purtat povara păcatelor noastre. Tu ştii cum să mă păzeşti în timpul luptei. Tu poţi să mă păzeşti ca să nu păcătuiesc şi să mă curăţeşti când am păcătuit. Aceasta este făgăduinţa cuprinsă chiar în Numele Tău şi eu Te rog să împlineşti în fiecare zi cu mine această prorocie. Să nu mă laşi să mă plec vreodată în faţa firii mele păcătoase, nici în faţa mândriei mele, nici în faţa deznădejdii sau a vreunui rău. Du-mă, Te rog, în sfinţirea vieţii, pentru ca numele Tău, Isus, să fie slăvit cu putere în mine.

PEDEAPSĂ CONTROLATĂ

...Te voi pedepsi cu dreptate...
Ieremia 30.11

A nu fi pedepsit niciodată, n-ar fi un semn bun; din partea Iui Dumnezeu, aceasta ar însemna: „S-a alipit de idoli, lăsaţi-l în pace". Dar Dumnezeu nu vrea ca aceasta să fie partea noastră. O propăşire neîntreruptă a celui credincios este un lucru de care ar trebui să ne speriem şi să ne cutremurăm. Pe toţi aceia pe care Dumnezeu îi iubeşte cu duioşie, îi mustră şi îi pedepseşte; pe aceia care nu au nici un preţ înaintea Lui, îi lasă să se îngraşe în voie, ca boii sortiţi pentru măcelărie. Dar, în dragostea Sa, Tatăl nostru ceresc foloseşte nuiaua pentru copiii Săi.
Totuşi trebuie să luăm seama că pedeapsa este „cu măsură", pentru îndreptare. Dragostea Tatălui ţi s-a dat fără măsură, dar pedeapsa Sa este măsurată cu grijă. Un om nu putea să primească, după legea veche evreiască decât „patruzeci de lovituri fără una"; aceasta îi sileau pe cei ce pedepseau, să numere exact şi să pună hotar suferinţei. Tot aşa pentru oricare mădular din poporul celor credincioşi, fiecare lovitură este numărată. Asta este măsura înţelepciunii, măsura simpatiei, măsura dragostei care rânduieşte pedeapsa noastră. Departe de noi gândul de a ne răzvrăti împotriva rânduielii dumnezeieşti. Doamne, dacă Tu eşti lângă mine ca să numeri picăturile amare din paharul suferinţelor mele, voi lua acest pahar cu bucurie din mâna Ta, îl voi bea după îndemnurile Tale sfinte şi voi zice: „Facă-se voia Ta". Eu am încredere în Tine, Tatăl meu, căci Tu ştii ce este bun pentru copilul Tău.

LACRIMI, APOI SECERIŞ PLIN DE BUCURIE

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie.
Psalmul 126.5

Anotimpul ploios este prielnic pentru semănături, pe când un pământ prea uscat nu este bun. Sămânţa semănată cu lacrimi şi cu mare grijă şi mari suferinţe, va creşte cu atât mai repede, şi sarea lacrimilor îi va da o putere care o va păzi de stricăciune. Adevărul spus cu multă seriozitate are putere de două ori mai mare. Deci în loc să oprim semănăturile din cauza necazurilor, să dublăm eforturile noastre, căci acesta este timpul potrivit.
Sămânţa cerească nu poate să fie aruncată cu uşurătate şi veselie. Dacă o întristare şi o îngrijorare adâncă pentru suflete însoţesc învăţătura sfântă, acestea sunt mai de folos decât tot ce s-ar spune cu uşurătate. Am auzit vorbindu-se de oameni care plecau la război cu inima veselă, şi care au fost învinşi; la fel se întâmplă în general cu aceia care seamănă Cuvântul în felul acesta.
Nu te nelinişti deci dacă semeni plângând, ci continua să răspândeşti sămânţa, căci tu ai făgăduinţa că te vei întoarce strigând de bucurie. Iar curând vei secera, văzând tu însuţi rodul ostenelii tale. Recolta va fi aşa de bogată şi bucuria ta se va revărsa aşa de mult, că te va despăgubi mai mult decât un cules a cărui lucrare nu te-a costat nimic. Dacă în ochii tăi strălucesc lacrimi argintii, gândeşte-te la secerişul auriu. Îndură cu curaj încercările şi dezamăgirile; ziua în care vei vedea snopii tăi, va fi pentru tine o zi de răsplată deplină.

TEAMĂ SFÂNTĂ

Cine se teme de poruncă este răsplătit.
Proverbe 13.13

O temere sfântă de Cuvântul lui Dumnezeu este ca şi cum ţi-ai depune banii la bancă, cu o dobândă mare. Oamenii se socotesc mai înţelepţi decât Cuvântul lui Dumnezeu şi-şi îngăduie să-L judece. „Eu nu am lucrat astfel din temere de Domnul." Noi socotim însă cartea lui Dumnezeu fără greşeală şi prin ascultarea noastră dovedim că o preţuim. Acest Cuvânt nu ne produce groaza, ci ne dă o temere de fii, care îndeamnă pe copii să nu supere pe părinţi. Nu ne temem de pedepsele lui, pentru că ne temem de poruncile lui.
Temerea de Cuvântul lui Dumnezeu ne dă odihna smereniei, care este mult mai bună decât nepăsarea mândriei. Temerea aceasta ajunge să fie pentru noi o călăuză în toate mişcările noastre, un imbold ca să urcăm pe înălţimi şi o frână când coborâm. Feriţi de rău şi călăuziţi pe calea neprihănirii prin ascultarea de învăţătura Cuvântului, căpătăm un cuget liniştit, scăparea de orice teamă şi siguranţa că suntem plăcuţi lui Dumnezeu; avem, într-un cuvânt, cerul pe pământ. Cei nelegiuiţi pot să râdă de preţuirea pe care noi o dăm Cuvântului lui Dumnezeu, dar noi nu luăm seama la acest lucru. Preţul chemării noastre cereşti este pentru noi o mare mângâiere şi răsplata legată de ascultarea noastră ne face să nu ţinem seamă de dispreţul celor răi.

UNA CU CRISTOS ISUS

Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.
Ioan 14.19

Viaţa celor credincioşi este tot aşa de sigură ca şi aceea a Domnului Isus însuşi. După cum este sigur că trăieşte Capul, tot atât de sigur este că trăiesc şi mădularele. Dacă Isus n-a înviat din morţi, atunci noi suntem morţi în păcatele noastre; dar fiindcă El a înviat, credincioşii sunt înviaţi în El. Moartea Lui a dat la o parte înfrângerea noastră de către cel Rău şi a rupt legăturile morţii. Învierea Lui înseamnă neprihănirea noastră şi ne spune: „Tu eşti iertat. Domnul a şters păcatul tău; tu nu vei muri".
Domnul Isus a făcut viaţa alor Săi tot aşa de veşnică cum este a Lui. Cum ar putea să moară ei, atâta vreme cât El trăieşte, ştiind că ei sunt una cu El? Fiindcă El nu poate să moară, căci moartea nu are nici o putere asupra Lui, ei nu se vor mai întoarce în mormântul vechilor lor păcate, ci vor trăi o viaţă nouă pentru Mântuitorul lor. Credinciosule care eşti sub lovitura vreunei mari ispite şi care te temi că ai să fii zdrobit de mâna vrăjmaşului tău, stai liniştit; tu nu poţi pierde viaţa ta duhovnicească, pentru că ea este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu. Tu nu te îndoieşti de nemurirea Mântuitorului tău; şi dacă este aşa, nici nu te gândi că El are să te lase să pieri, pentru că eşti din aceeaşi tulpină cu El. Temelia vieţii tale este viaţa Lui. De aceea sprijineşte-te pe Mântuitorul tău viu.

SUSŢINUŢI PRIN MÂNCARE

După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.
Ioan 6.57

Numai pe temeiul unirii noastre cu Fiul lui Dumnezeu trăim. După cum Omul-Dumnezeu şi Mijlocitorul Isus Cristos trăieşte prin Tatăl, care L-a trimis şi care există prin El însuşi, tot aşa şi noi înşine trăim prin acest Mântuitor, care ne-a înviat. Cristos este şi Izvorul vieţii noastre, obârşia vieţii noastre şi Susţinătorul vieţii noastre. Şi după cum viaţa trupului nostru este întreţinută prin hrana trupească, tot aşa şi viaţa noastră duhovnicească este întreţinută prin hrana duhovnicească, care este Domnul Isus. Ceea ce ne face să trăim nu este viaţa Sa, nici moartea Sa, nici lucrarea, nici cuvintele Sale, ci este El însuşi, în care sunt cuprinse toate lucrurile. Noi ne hrănim cu însuşi Domnul Isus.
Acest lucru se întâmplă nu numai când luăm Cina Domnului, ci şi atunci când ne gândim la El, când credem în El cu o credinţă care ni-L însuşeşte, când îl lăsăm să ne pătrundă cu dragostea Sa, şi-L primim în noi prin puterea vieţii lăuntrice. Noi ştim ce înseamnă să ne hrănim cu Domnul Isus, dar nu suntem în stare să lămurim acest lucru. Lucrul cel mai sigur şi mai bun este să ne hrănim cât mai mult cu El. Suntem chemaţi să ne hrănim din belşug şi vom fi foarte câştigaţi dacă facem din El pâinea noastră şi băutura noastră.
Îţi mulţumesc, Doamne, că ceea ce este o nevoie pentru viaţa mea lăuntrică, adică să mă hrănesc cu Tine, este totodată şi cea mai mare desfătare a mea; şi eu mă hrănesc cu Tine în acest moment.

NICIODATĂ RUŞINAT

De aceea, pe orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.
Matei 10.32

Frumoasă făgăduinţă! Este o bucurie pentru mine să Îl mărturisesc pe Mântuitorul meu. Oricare ar fi fost greşelile mele, nu mă ruşinez de Domnul Isus şi nu mă tem să mărturisesc credinţa mea în jertfa Lui. Doamne, eu nu ascund deloc neprihănirea Ta în inima mea.
Ce urmare plăcută îmi făgăduieşte versetul de mai sus, dacă eu Îl mărturisesc pe Domnul Isus. Prietenii mei mă părăsesc, vrăjmaşii mei se bucură de înfrângerile mele, dar Domnul nu îl va tăgădui niciodată pe slujitorul Său. Chiar de aici de pe pământ, Stăpânul meu recunoaşte că sunt al Lui şi-mi arată semnele dragostei Sale. Dar va veni o zi când eu va trebui să mă înfăţişez înaintea împăratului. Ce bucurie pentru mine să ştiu că Domnul Isus mă va legitima, zicând: „Acest om a crezut cu adevărat în Mine; el s-a învoit să primească batjocuri pentru Mine; îl recunosc că este al Meu." Un om care a apărat pricina împăratului său, poate să fie înălţat de mâna Sa şi să fie încărcat cu onoruri. Dar aceasta este prea puţin faţă de slava nespus de mare de a fi recunoscut chiar de faţă cu Domnul Isus, împăratul ceresc. Oh, să nu mă ruşinez niciodată de Mântuitorul meu! Şi niciodată slăbiciunea mea să nu mă facă să mă mulţumesc cu liniştea unui om fricos sau cu un compromis cu lumea. Să mă ruşinez eu să-L mărturisesc pe Acela care făgăduieşte că şi El mă va mărturisi la rândul Său?

DACĂ, ŞI O ÎNTREITĂ PROMISIUNE

Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îi voi ierta păcatul şi-i voi tămădui ţara.
2 Cronici 7.14

Noi care chemăm Numele Domnului, putem să ne rătăcim şi noi. Dar ce har din partea Dumnezeului nostru că El este gata să ne ierte. Dacă am rătăcit, să alergăm la tronul harului ca să căpătăm iertarea.
Dar mai întâi trebuie să ne smerim. Nu trebuie să fim smeriţi pentru faptul că mai putem păcătui, după ce am primit atâtea binecuvântări prin dragostea Lui? Doamne, ne plecăm în ţărână în faţa Ta, căci îţi mărturisim necredinţa şi vina noastră. Oh, grozăvie a păcatului! Grozăvie de şapte ori mai mare din partea fiinţelor pe care El le-a favorizat atât!
Să ne rugăm ca să căpătăm har şi să fim curăţaţi şi izbăviţi de puterea păcatului. Doamne, ascultă-ne şi astăzi şi nu lepăda strigătul nostru!
În rugăciunea noastră, să căutăm faţa Domnului, dacă El ne-a lepădat din cauza greşelilor noastre şi să-L rugăm stăruitor să vină din nou la noi. Doamne, priveşte-ne prin Fiul Tău Isus şi iută-te din nou cu plăcere la slujitorii Tăi.
Totodată să ne abatem de la rău; Dumnezeu nu poate să se întoarcă spre noi decât atunci când noi ne vom întoarce de la păcat.
Şi abia atunci vom primi întreita asigurare de a fi ascultaţi, iertaţi şi vindecaţi. Tatăl nostru, dă-ne aceste haruri, pentru dragostea Domnului Isus!

SEMNUL LEGĂMÂNTULUI HARULUI

Domnul Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti.
Deuteronom 30.6

Vedem aici care este adevărata tăiere împrejur.
Cel ce face această lucrare este „Domnul, Dumnezeul tău". Numai El poate să lucreze cu izbândă în inima noastră şi s-o dezbrace de tot ce este fire veche şi întinăciune. Să ne facă pe noi să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră şi cu tot sufletul nostru, este o minune a harului, pe care numai Duhul Sfânt poate s-o lucreze. Pentru aceasta să privim numai la Domnul şi să nu fim niciodată mulţumiţi când vom face altfel. Această tăiere împrejur nu se face în carne, ci în duh. Ea este semnul cel mai însemnat din legământul harului. Dragostea lui Dumnezeu este semnul care nu se poate şterge, pe care El l-a dat poporului ales. Prin această pecete sfântă, este întărită alegerea celui credincios. Încredinţarea noastră nu trebuie să se sprijinească pe o slujbă dinafară; ea trebuie să fie întărită prin pecetea pe care o aplică Duhul Sfânt pe inima noastră.
Şi Dumnezeu vrea să facă acest lucru cu tine „pentru ca tu să trăieşti". Umblarea după lucrurile firii pământeşti aduce moartea. Prin biruinţa asupra firii pământeşti găsim viaţă şi pace. Dacă umblăm după îndemnurile Duhului, vom trăi. Domnul Dumnezeul nostru să ducă la bun sfârşit lucrarea harului începută în noi, astfel ca noi să putem să trăim pentru Domnul în înţelesul cel mai înalt şi cel mai complet al cuvântului.

LIBER SĂ UMBLI

Îi voi întări în Domnul şi vor umbla în Numele Lui, zice Domnul.
Zaharia 10.12

Aceasta este o mângâiere pentru credincioşii bolnavi. Ei se simt slabi şi se tem că nu vor putea să se scoale niciodată din patul în care zac în îndoială şi teamă. Dar Doctorul Cel Mare poate să înlăture boala şi să îndepărteze slăbiciunea pe care o produce boala. El îi va întări pe cei slabi, şi-i va întări „în Domnul". Este mai bine ca tăria noastră să fie în Dumnezeu, decât în noi înşine. Tăria în noi înşine este mărginită şi ne duce Ia îngâmfare; în Dumnezeu, tăria n-are margini, căci ea vine din legătura cu viaţa din Dumnezeu.
Când credinciosul primeşte putere de sus, atunci el o foloseşte cum trebuie. El umblă şi lucrează în numele Domnului. Ce bucurie, când poţi să umbli după o boală lungă; ce plăcere să fii sănătos în Domnul după un timp de adormire. Domnul dă poporului Său această slobozenie de a se mişca, de a umbla, o umblare plină de bucurie şi întăritoare. El face din noi oameni deosebiţi, nobili; noi nu mai suntem robi care nu cunosc nici o odihnă, lipsiţi de orice bucurie, ci El ne face slobozi ca să putem să străbatem în voie toată ţara lui Emanuel. Aşa dar, inima mea, încetează de a mai fi tristă şi bolnavă. Domnul Isus te cheamă să fii tare în El, să umbli cu Dumnezeu, într-o sfântă adorare a Persoanei Sale.

UŞA DESCHISĂ A PĂRTĂŞIEI

Iată, ţi-am pus în faţă o uşă deschisă, pe care nimeni n-o poate închide.
Apocalipsa 3.8

Sfinţii care rămân credincioşi adevărului lui Dumnezeu au o poartă deschisă înaintea lor. Suflete al meu, tu te-ai hotărât să trăieşti adevărurile pe care Domnul ţi le-a descoperit din Cuvântul Său; de aceea înaintea ta stă această uşă deschis. Eu voi intra întâi pe uşa legăturii cu Dumnezeu. Cine se va împotrivi? Domnul Isus a şters păcatul meu şi mi-a dat neprihănirea Lui, care îmi îngăduie să intru liber la Tronul Harului. Doamne, eu fac acest lucru prin harul Tău.
Înaintea mea mai este deschisă încă o uşă, pentru tainele Cuvântului. Eu voi intra în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Alegerea, unirea cu Domnul Cristos, a doua venire, toate acestea sunt în faţa mea şi mă bucur de ele. Nici făgăduinţele, nici învăţătura dumnezeiască nu-mi sunt ascunse.
O altă uşă se deschide pentru mine în slujirea ascunsă în rugăciune şi în lucrarea din afară. Dumnezeu mă va asculta, Dumnezeu mă va folosi. El îmi deschide calea pentru legătura frăţească, legătura mea zilnică cu sfinţii Săi. Dacă ar căuta cineva să-mi închidă uşa sau să mă dea afară, ar fi în zadar. În sfârşit, în curând mi se va deschide o uşă în cer; uşa de mărgăritar va fi uşa pe care voi intra ca să merg până la Mântuitorul şi împăratul meu şi voi fi cu Dumnezeu toată veşnicia.

CE SFINŢEŞTE DARURILE NOASTRE?

Apoi preotul să ungă cu sânge coamele altarului pentru tămâia mirositoare, înaintea Domnului.
Levitic 4.7

Altarul pentru tămâia mirositoare este locui unde sfinţii aduc înaintea lui Dumnezeu, rugăciunile şi laudele lor, şi este de folos să ne gândim că acest altar a fost stropit cu sângele jertfei celei mari. Această stropire face ca rugăciunile noastre să fie primite de Dumnezeu. El vede sângele Fiului Său şi primeşte prinoasele noastre.
Să privim ţintă cu ochii noştri sângele acestei jertfe, singura jertfă care este adusă pentru păcatele noastre. Păcatul se ascunde chiar şi în lucrurile noastre sfinte şi nici căinţa noastră, nici credinţa noastră, nici rugăciunea şi nici faptele noastre bune, n-ar fi primite de Dumnezeu, fără acest sânge al jertfei de ispăşire. Mulţi râd şi se supără când aud de acest “sânge”; dar acest sânge este temelia mângâierii noastre şi nădejdea noastră. Acest sânge fiind uns pe coarnele altarului este mai uşor de văzut când ne apropiem de Dumnezeu. Sângele dă putere rugăciunii, de aceea el este pus pe coarnele altarului, coarnele fiind semnul puterii. El este “înaintea Domnului” şi trebuie să fie şi înaintea noastră. El este deja pe altar, înainte ca să aducem noi tămâia, adică rugăciunile noastre; sângele este acolo ca să sfinţească jertfele şi darurile noastre. Să ne rugăm dar cu încredere, pentru că jertfa fără cusur a fost adusă în persoana Domnului Cristos, ea a fost primită de Tatăl, sângele a intrat dincolo de perdeaua dinăuntru şi rugăciunile făcute cu credinţă sunt o mireasmă de bun miros pentru Domnul.

NICIODATĂ SINGUR

Nu te voi mai numi Părăsită.
Isaia 62.4

”Părăsită” este un cuvânt trist, care sună ca un clopot de moarte. Este amintirea celor mai adânci dureri şi vestirea mai dinainte a necazurilor celor mai grele. O prăpastie de nenorociri vedem înaintea noastră când auzim acest cuvânt: “Părăsit”. Părăsit de cineva care urăşte fericirea ta! Părăsit de un prieten încercat în care aveai încredere! Părăsit de cineva apropiat, de care erai legat prin iubire! Părăsit de tată şi de mamă! Părăsit de toţi! Grozavă nenorocire; şi totuşi ea poate să fie îndurată cu răbdare, dacă Dumnezeu ne ocroteşte.
Dar ce trebuie să se întâmple pentru a te simţi părăsit de Dumnezeu? Gândiţi-vă la strigătul acela al Domnului Isus, mai amar decât orice: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Am gustat noi într-o anumită măsură, amărăciunea şi veninul cuprinse în acest cuvânt: “Părăsit”? Dacă aşa s-a întâmplat cu noi, să rugăm stăruitor pe Domnul să nu mai vină peste noi această stare de tristeţe şi să nu mai cădem niciodată într-un întuneric aşa de grozav. în răutatea lor, oamenii au strigat în faţa unui sfânt al lui Dumnezeu: “L-a părăsit Dumnezeu; urmăriţi-l puneţi mâna pe el” (Ps. 70.11). Dar ei se înşeală totdeauna, căci Dumnezeu sileşte pe vrăjmaşii noştri să-şi ia înapoi vorbele sau chiar să tacă.
Cu totul deosebită este însă această numire: “Plăcerea Mea este în ea”. Este bucuria care vine după lacrimi. Cei ce au crezut că sînt părăsiţi, să asculte dar aceste cuvinte ale Domnului: “Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi”!

TOTDEAUNA ÎNTÂI LA ADUNARE

El merge înaintea voastră în Galilea; acolo îl veţi vedea, cum v-a spus.
Marcu 16.7

Acolo unde a spus El să vină ucenicii, acolo trebuiau să-L găsească la timpul hotărât. Domnul Isus îşi ţine cuvântul dat. Dacă El ne făgăduieşte că ne va primi la tronul harului Său sau în adunarea ucenicilor Săi, putem fi siguri că acolo îl vom întâlni. Noi, la rândul nostru putem să lipsim de la întâlnirea cu El din cauza leneviei noastre sau a necredinţei noastre, dar El nu va lipsi niciodată. „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu de faţa", a zis El. El n-a zis „voi fi de faţă", ci „sunt şi Eu de faţă".
Domnul Isus vine cel dintâi la întâlnire: „El merge înaintea voastră". Inima Lui şi bucuria Lui sunt poporul Lui; de aceea El nu întârzie niciodată să vină la întâlnire cu cei credincioşi, întotdeauna El ne ia înainte.
El Se descoperă acelora care-I urmează. „Acolo îl veţi vedea." Ce vedere binecuvântată! Noi nu ţinem deloc să îi vedem chiar pe cei mai mari oameni, ci să-L vedem pe El! Asta înseamnă să te umpli de bucurie şi de pace. Şi noi îl vom vedea, căci El făgăduieşte să vină la cei care cred în El şi să li Se arate lor. Fii sigur că aşa va face şi cu tine, căci El lucrează întotdeauna după făgăduinţa „Cum v-a spus". Agaţă-te dar de acest cuvânt şi fii sigur că până la sfârşit El va lucra pentru tine, „aşa cum ţi-a spus".

FELUL ÎN CARE SUNTEM CĂLĂUZIŢI

Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul.
Ioan 16.13

Adevărul este ca o peşteră foarte mare în care noi dorim să intrăm, dar pe care nu suntem în stare s-o traversăm singuri. Ea este clară şi luminoasă la intrare, dar dacă voim să pătrundem mai departe şi să cercetăm ascunzişurile ei, ne trebuie o călăuză, fără de care ne putem pierde. Duhul Sfânt care cunoaşte foarte bine tot adevărul, el este această călăuză, este rânduit să îl conducă pe orice credincios adevărat, atât de departe cât poate el pricepe, să-l ducă dintr-o încăpere în alta ca să înveţe să cunoască lucrurile adânci ale lui Dumnezeu şi sa-i descopere toate lucrurile ascunse.
Ce mare făgăduinţă pentru sufletul care cercetează smerit! Noi dorim să cunoaştem adevărul şi să ne adâncim în el. Ne dăm seama că suntem supuşi greşelii şi că avem nevoie grabnică să fim călăuziţi. Să ne bucurăm dar de faptul că Duhul Sfânt a venit să rămână cu noi. El vrea să ne slujească de călăuză şi noi primim cu bucurie călăuzirea Lui. Dorim „tot adevărul", ca să nu ne clătinam în vreo parte. Să nu nesocotim nici o fărâmă din descoperirea Duhului Sfânt, ca să nu pierdem o binecuvântare şi să cădem în păcat. Duhul lui Dumnezeu ne-a fost dat ca să ne călăuzească în tot adevărul şi ca noi, cu inimile supuse, să ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i urmăm îndrumările.

LA DISPOZIŢIA LUI DUMNEZEU

Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă de iarnă, care nu se bizuiesc pe oameni şi nu atârnă de copiii oamenilor.
Mica 5.7

Dacă acest lucru este adevărat pentru poporul Israel, cu cât mai mult este adevărat pentru Israelul duhovnicesc, pentru poporul credincios al lui Dumnezeu. Când sfinţii sunt ceea ce trebuie să fie, ei sunt o binecuvântare nepreţuită printre cei ce-i înconjoară.
Ei sunt ca roua, căci într-un chip duios şi fără constrângere, ei îi răcoresc pe cei din jurul lor. În tăcere, în linişte, dar cu multă seriozitate, ei fac o slujbă în folosul lor şi ajută la bucuria lor, Ia viaţa lor şi la creşterea lor. Asemănători cu rouă care coboară proaspătă şi răcoroasă din cer şi străluceşte ca nişte diamante în bătaia soarelui, copiii harului îi înconjoară pe cei slabi şi pe cei mici până când fiecare fir de iarbă îşi primeşte picătura sa de rouă. Mici ca persoane, ei sunt de ajuns când sunt uniţi, pentru lucrările de iubire pe care Domnul le împlineşte prin ei. Micile picături de rouă, prin mulţimea lor, pot să ude câmpii întinse. Să fim şi noi ca această rouă! Copiii lui Dumnezeu sunt de asemenea ca o ploaie care vine la porunca Domnului, fără încuviinţarea şi fără autorizaţia omului. Ei lucrează totdeauna în vederea binelui pentru toţi, fie că oamenii doresc sau nu, şi nu le cer învoirea, aşa cum nici ploaia nu le cere; ei nu atârnă decât de Dumnezeu. Doamne, fă-mă şi pe mine, gata şi liber pentru slujba Ta, peste tot unde îmi stabileşti Tu locul.

CEL MAI PUTERNIC MAGNET

Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, îi voi atrage la Mine pe toţi oamenii.
Ioan 12.32

Voi, care lucraţi pentru Dumnezeu, prindeţi curaj. Vă temeţi poate că nu îi veţi putea atrage la El pe cei ce ascultă. Vestiţi un Mântuitor răstignit pe cruce, înviat şi apoi înălţat la cer; aici se găseşte cea mai mare atracţie care ar putea fi arătată. Cine v-a atras pe voi la Domnul Cristos, dacă nu chiar Cristos însuşi? Cine vă atrage acum la El, dacă nu persoana Sa binecuvântată? Dacă aţi fost atraşi la credinţă prin orice altceva, în curând vă veţi depărta de ea. Însă Domnul Isus v-a ţinut şi vă va ţine la credinţă până la sfârşit. De ce să vă îndoiţi de puterea Sa când este vorba să fie atraşi şi alţii la El? Mergeţi în Numele Domnului Isus la cei care resping încă harul şi veţi vedea dacă El nu-i va atrage şi pe ei.
Nici o categorie de oameni nu este în afara acestei puteri de atracţie. Tineri şi bătrâni, săraci şi bogaţi, neştiutori sau învăţaţi, urâcioşi sau amabili, toţi vor simţi această putere care atrage. Domnul Isus este singurul magnet. Să nu ne gândim la nimic altceva. Muzica nu va atrage către Isus, nici elocvenţa, nici logica, ceremoniile ori zgomotul. Isus însuşi trebuie să îi atragă pe oameni la Sine; şi El e destoinic să lucreze în fiecare caz. Nu vă lăsaţi înşelaţi de spiritul vremii; ci, ca lucrători pentru Domnul, să lucraţi chiar în felul Lui şi să folosiţi chiar mijloacele Lui. Atrageţi la Cristos, atrageţi prin Cristos, şi Cristos vă atrage prin voi.

RĂSFRÂNGEREA FRUMUSEŢII DOMNULUI

Dar eu, în nevinovăţia mea, voi vedea faţa Ta; cum mă voi trezi, mă voi sătura de chipul Tău.
Psalmul 17.15

Partea oamenilor din lume este să-şi hrănească trupurile şi să-şi îmbogăţească copiii, dar partea celui credincios este cu totul alta. Oamenii pământeşti au comoara lor aici jos, dar oamenii din lumea care va veni, privesc în sus şi în depărtare. Averea noastră este dublă. Acum avem prezenţa lui Dumnezeu, mai târziu vom fi asemenea Lui. Aici pe pământ noi ne minunăm de faţa lui Dumnezeu în nevinovăţie, căci în Domnul Cristos suntem neprihăniţi. Ce bucurie să poţi vedea faţa unui Dumnezeu împăcat prin jertfa Domnului Isus! Slava lui Dumnezeu, care se odihneşte pe faţa Domnului Isus, ne aduce chiar acum cerul pe pământ; dar acolo sus, va fi cerul cerului.
Dar va fi ceva mai mult: noi vom fi schimbaţi în chipul Domnului Isus pe care Îl privim azi. După ce vom fi dormit câtva timp, ne vom deştepta şi vom fi asemenea unor oglinzi care vor răsfrânge frumuseţea Domnului. Credinţa îl priveşte pe Dumnezeu şi această privire îl schimbă pe cel credincios. Inima primeşte astfel chipul Domnului Isus până în adâncurile ei, şi însuşirile Domnului Isus se întipăresc încet, încet în inimă. Aceasta înseamnă satisfacţie. Să priveşti la Dumnezeu şi să fii făcut asemenea Lui. Ce am putea dori mai mult? Încredinţarea lui David arătată în versetul de la început, ajunge să fie pentru noi prin Duhul Sfânt, chiar făgăduinţa Domnului. Eu cred şi aştept.

MÂNGÂIERE ÎN DRUM SPRE CASĂ

Iosif a zis fraţilor săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.
Geneza 50.24

Iosif fusese pentru fraţii săi o providenţă întrupată. Toţi „Iosif”-ii, adică protectorii noştri pământeşti mor şi, odată cu ei se duc şi multe ajutoare. Egiptul n-a mai fost pentru Israel la fel după moartea lui Iosif, şi lumea nu va mai fi pentru noi ceea ce era când trăiau cei dragi ai noştri.
Dar ce mult a fost îndulcită suferinţa cauzată de această moarte! Israel avea făgăduinţa că Dumnezeul cel viu îl va cerceta, îl va vizita. O vizită, o cercetare a lui Dumnezeu! Ce favoare, ce mângâiere şi ce ajutor ceresc! Doamne, vizitează-ne astăzi, cu toate că noi nu suntem vrednici Să intri sub acoperământul nostru!
Dar o făgăduinţă şi mai bună ni s-a dat: Domnul îi va scoate din această ţară. Ei aveau să fie primiţi cu răceală în Egipt după moartea lui Iosif, şi ţara aceasta avea să ajungă pentru ei o ţară a robiei. Dar nu va fi totdeauna aşa; ei vor ieşi din ea printr-o izbăvire dumnezeiască şi vor intra în ţara făgăduinţei. Noi nu vom plânge aici pentru totdeauna. La rândul nostru vom fi chemaţi în ţara slăvită, ca să îi întâlnim acolo pe prea iubiţii noştri. „De aceea mângâiaţi-vă unii pe alţii cu aceste cuvinte."

UN LEGĂMÂNT DE CARE EL ÎŞI ADUCE AMINTE

El a dat hrană celor ce se tem de El; El îşi aduce aminte pururea de legământul Lui.
Psalmul 111.5

Cei ce se tem de Dumnezeu, nu se tem de lipsuri. Ani îndelungaţi Dumnezeu a găsit totdeauna cu ce să îi hrănească pe copiii Săi, fie în pustie, fie la pârâul Cherit sau în timpul robiei, ca şi în timpul foametei. Până acum Domnul ne-a dat zi de zi pâinea noastră cea de toate zilele şi noi nu ne îndoim că El va continua să ne hrănească până când nu va mai fi nevoie.
Chiar cele mai mari şi mai înalte binecuvântări din Legământul Harului, El nu va înceta să le răspândească peste noi, după nevoile noastre. El îşi aduce aminte de legământul pe care l-a încheiat cu noi şi nu lucrează niciodată ca şi cum I-ar părea rău că l-a încheiat. El îşi aduce aminte de acest legământ chiar când noi îl ispitim ca să ne nimicească. El nu uită să ne iubească, să ne păzească şi să ne încurajeze, aşa cum a făgăduit. Toate făgăduinţele din legământul Său, le are mereu sub ochi, şi El nu va îngădui ca vreun cuvânt al Său să cadă la pământ. Iată că noi îl uităm prea adesea pe Dumnezeul nostru, pe când El Se gândeşte mereu la noi cu dragoste. El nu poate să uite pe Fiul Său, care este chezaşul Legământului Său, nici pe Duhul Sfânt, care este elementul de legătură al Legământului, nici slava Sa care este legată de acest Legământ. „De aceea temelia lui Dumnezeu rămâne tare" şi nici un credincios nu poate pierde moştenirea dumnezeiască la care are drept prin acest legământ.