Nu voi muri, ci voi trăi şi voi povesti lucrările Domnului.
Psalmul 118.17
Ce frumoasă asigurare, întemeiată fără îndoială pe o făgăduinţă şi întărită înăuntrul inimii psalmistului. El a înţeles această asigurare şi a putut să se bucure de ea. Este situaţia mea la fel ca a lui David? Sunt eu abătut din cauza batjocorilor vrăşmaşilor mei? Am eu mulţi oameni împotriva mea şi puţini de partea mea? Au început deja vrăjmaşii mei să-mi sape mormântul?
Oricum ar fi, eu nu voi asculta deloc de ceea ce murmură frica mea şi nu voi părăsi câmpul de luptă, căci aceasta ar însemna că am pierdut orice nădejde. Dimpotrivă, fiindcă este încă viaţă în mine, „nu voi muri". Slăbiciunea mea va face loc unei puteri noi: „Voi trăi". Domnul trăieşte şi eu voi trăi de asemenea. Gura mea se va deschide încă şi „eu voi povesti lucrările Domnului". Căci greutăţile mele de astăzi vor fi o nouă pricină ca să slăvesc pe Dumnezeu pentru minunile iubirii Sale şi ale credincioşiei Sale. Cei ce mă băgaseră deja în mormânt în închipuirea lor, vor fi daţi de ruşine, căci chiar dacă „Domnul Dumnezeu m-a pedepsit cu asprime, El nu m-a dat pradă morţii". Slavă Numelui Său pentru totdeauna. Nu voi muri atâta vreme cât lucrarea mea nu s-a terminat; şi atâta vreme cât Dumnezeu n-o va opri, mormântul nu se va închide peste mine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu