31 mai 2010

ÎNDRĂZNIŢI

În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.
Ioan 16.33

Cuvântul Mântuitorului este adevărat şi în privinţa necazurilor. Am şi eu parte de ele? Fără îndoială. Cum să mă pot simţi ca la mine acasă, atâta timp cât mă aflu în ţară străină, cum să fiu bucuros în exil sau comod în pustie? Pe pământ nu-i locul meu de odihnă. Acesta este locul unde se găseşte cuptorul, forja şi ciocanul.
Dar observ că El îmi spune să am curaj, să îndrăznesc. Vai, mai degrabă eu mă simt abătut. Duhul îmi este copleşit, de îndată ce sunt tare încercat; dar ies în pagubă dacă cedez acestui simţământ. Domnul mă invită să îndrăznesc şi nu mă voi mai lăsa abătut.
Şi prin ce îmi dă El îndrăzneală? Prin propria Sa biruinţă. El zice: „Eu am biruit lumea". Luptele Lui au fost mult mai aspre decât ale mele. Eu încă nu m-am împotrivit până la sânge. Deci, de ce să-mi pierd nădejdea că voi birui? Priveşte, suflete al meu, vrăjmaşul a fost deja biruit o dată; iar eu am de luptat împotriva unui duşman învins. Şi tu, lume, Domnul Isus te-a biruit deja; şi, prin harul Său, te va mai birui şi în mine. De aceea voi îndrăzni şi voi cânta un imn de laudă Mântuitorului meu biruitor.

Niciun comentariu: