FRÂNT ŞI FUMEGÂND

Trestia frântă n-o va zdrobi, şi mucul care mai arde încă, nu-l va stinge.
Isaia 42.3

Eu pot să am încredere că Dumnezeul meu mă va primi cu blândeţe, deşi sunt în adevăr slab, încovoiat şi neînsemnat ca o trestie. Se zice despre mine: „Mă sinchisesc de el ca de un pai"; şi această vorbire, cu toate că este puţin binevoitoare, nu este nepotrivită. Iată, eu mă simt mai neînsemnat decât o trestie care creşte în apă, căci ea tot îşi ridică capul deasupra. Dar eu sunt doborât; sunt sfâşiat cu asprime şi cruzime. Nu mai e nici o cântare în mine, căci eu sunt zdrobit şi nu pot să scot nici un sunet, ca o vioară spartă. Dar Domnul Isus nu mă va zdrobi de tot; şi dacă El mă cruţă, puţin mă interesează ce vor face alţii. O, Mântuitor blând şi îndurător, eu mă adăpostesc lângă Tine şi aşa uit vânătăile mele.
Într-adevăr se poate foarte bine să fiu asemănat cu un muc care fumegă, a cărui flacără s-a stins şi care dă numai fum. Eu sunt mai curând o piedică decât un ajutor. Gândurile duhului meu tulburat îmi şoptesc că Satana a suflat în lumina mea şi că Domnul nu va întârzia să oprească fumul neplăcut care iese, stingând complet lumina mea cu un stingător. Totuşi am băgat de seamă că la braţele sfeşnicului sfânt erau numai mucuri, nu şi stingătoare. Domnul Isus nu înăbuşă lumina mea şi eu pot să prind curaj. Doamne, aţâţă din nou focul meu şi fă ca flacăra lui să strălucească spre slava Ta şi spre lauda dragostei şi bunătăţii Tale.