18 septembrie 2010

SIGURANŢĂ DEPLINĂ

Despre Beniamin a zis: „El este prea iubitul Domnului. El va locui la adăpost lângă Dânsul. Domnul îl va ocroti totdeauna, şi se va odihni între umerii Lui".
Deuteronom 33.12

Nimic nu dă o siguranţă mai mare decât a rămâne cât mai aproape de Dumnezeu. Domnul nu poate să dea prea iubiţilor Săi un loc mai sigur decât acesta. Îngăduie-mi, Mântuitorul meu, să rămân necurmat la umbra Ta, la coasta Ta străpunsă. Aş vrea sa mă apropii totdeauna mai mult de Tine şi, când voi fi în totul cu Tine, să rămân aşa totdeauna. Cât de bine ştie El să-i acopere pe aceia pe care i-a ales. Nu un acoperiş ridicat, nici o întăritură împotriva focului, nici aripa unui înger, ci însuşi Dumnezeu este acela care ne adăposteşte. Atunci nimic nu poate să ne atingă. Dumnezeu ne apără în fiecare zi şi pentru tot timpul cât dăinuieşte El. Doamne, vreau să rămân necurmat sub acoperişul dragostei Tale, sub steagul atotputerniciei Tale.
A treia făgăduinţă se referă la faptul că Domnul va înfiinţa templul Său pe munţii lui Beniamin, unde El Se va ocupa de ai Săi, gata să ia pe umerii Săi poverile lor, sau mai bine zis că vom fi purtaţi pe umerii lui Dumnezeu. În toate felurile vedem că Domnul este sprijinul şi puterea poporului Său.
Doamne, fa-mă să folosesc neîncetat ajutorul Tău, şi puterea braţului Tău îmi va fi de ajuns.

Niciun comentariu: