PRICINA CÂNTĂRII LUI

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.
Ţefania 3.17

Ce cuvânt! Dumnezeu în mijlocul poporului Său, în toată măreţia şi puterea Sa. Numai această stare de faţă a Sa ne este de ajuns să ne umple de pace şi nădejde. Comori nenumărate sunt toate strânse în Domnul nostru şi El locuieşte în biserica Sa, deci toţi ai Lui să strige de bucurie.
Noi nu avem numai prezenţa Sa de faţă, ci şi legământul Său cu privire la noi prin lucrarea Sa de mântuire. „El va mântui"; El mântuieşte totdeauna: căci aceasta înseamnă numele ISUS. Să nu ne temem de nici o primejdie, căci El este puternic ca să mântuiască.
Dar aceasta nu este totul; El rămâne totdeauna acelaşi. El iubeşte, rămâne statornic în iubirea Sa şi nu va înceta să iubească. Această dragoste este bucuria Sa şi pricina cântărilor Sale. Nu-i aşa că este minunat? După ce a sfârşit facerea lumii, El n-a cântat, ci a spus numai „că toate erau foarte bune". După lucrarea de răscumpărare, Sfânta Treime a pregătit o aşa de mare bucurie care n-ar fi putut fi arătată decât printr-o cântare de biruinţă. Gândeşte-te la aceasta cu uimire. Este o cântare de nuntă pe care Isus o cântă pentru mireasa Sa. El face din ea (din mireasă) dragostea Sa, bucuria Sa, odihna Sa şi cântarea Sa. O, Doamne Isuse, fă ca dragostea Ta nespus de mare să ne înveţe să Te iubim şi să ne bucurăm în Tine, iar viaţa noastră să fie o cântare spre lauda Ta!