4 septembrie 2010

BIRUINŢĂ FĂRĂ LUPTĂ

BIRUINŢĂ FĂRĂ LUPTĂ
Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi-i voi izbăvi prin Domnul Dumnezeul, lor; dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi.
Osea 1.7

Ce cuvânt de preţ! Domnul însuşi va izbăvi poporul Său, după mărimea milei Sale; dar El nu va folosi nici unul din mijloacele obişnuite. Oamenii se grăbesc să-i dea lui Dumnezeu slava cuvenită Numelui Său. Când ei pornesc la luptă cu sabia sau cu alte arme şi ies biruitori, ar trebui să-L laude pe Dumnezeu pentru izbânda lor. Dar ei nu fac acest lucru şi se fălesc cu puterea braţului lor, cu caii şi cu călăreţii lor. De aceea Dumnezeu găseşte cu cale adeseori să izbăvească poporul Său fără arme, pentru ca slava să fie numai a Lui. Priveşte deci numai la Domnul şi nicidecum la om. Aşteaptă-te să-L vezi pe Dumnezeu cât mai lămurit fiindcă n-ai altă persoană la care să priveşti. Dacă n-am nici prieteni, nici sfetnici, nici o persoană care să mă sprijinească, nu înseamnă că eu să n-am încredere, căci Domnul este lângă mine; şi mă voi bucura când El îmi va da biruinţa fără luptă, cum se arată în versetul de mai sus. De ce să cerem cai şi călăreţi, când însuşi Domnul are milă de mine şi ridică braţul Său ca să mă apere? Ce nevoie mai este de săbii şi de arcuri, când Domnul mă izbăveşte El singur? Mă voi încrede deci în El şi nu mă voi înspăimânta; voi face acest lucru începând de astăzi şi-l voi face întotdeauna.

Niciun comentariu: