VORBEŞTE CE EL TE ÎNVAŢĂ

Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta, şi te voi învăţa ce vei avea de spus.
Exodul 4.12

Mai mulţi slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu cu vorbirea greoaie, se găsesc într-o mare încurcătură când sunt chemaţi să vorbească pentru Domnul; ei se tem să nu strice lucrarea prin defectul lor. Să-şi amintească atunci că Domnul este acela care le-a dat această limbă şi să ia seama să nu arunce ocară asupra Aceluia care i-a creat. Se poate ca o limbă greoaie să nu fie un rău aşa de mare ca o limbă prea slobodă şi puţine cuvinte valorează adesea mai mult decât belşugul unui discurs.
De asemenea este adevărat că adevărata putere pentru mântuire nu stă în retorica omenească, cu gesturile sale, cu vorbele sale frumoase şi cu voci sonore. Defectul de a nu vorbi cu uşurinţă nu este un cusur aşa de mare, după cum se pare. Dacă Dumnezeu este cu gura noastră şi cu duhul nostru, vom avea ceva mai mult decât arama sunătoare a elocvenţei sau chimvalul zăngănitor al puterii de convingere. Învăţătura lui Dumnezeu este înţelepciune; prezenţa Lui este putere. Faraon avea mai multe motive să se teamă de bâlbâiala lui Moise decât de cei mai buni vorbitori ai Egiptului; căci ceea ce spunea el, avea putere în sine; el vorbea despre urgii şi moarte.
Dacă Domnul este cu noi în slăbiciunea noastră firească, vom fi încinşi cu o putere supranaturală. Deci să vorbim pentru Isus cu îndrăzneală, aşa cum putem vorbi.