5 august 2010

LEGEA ÎN INIMĂ

Legea Dumnezeului său este în inima lui; şi nu i se clatină paşii.
Psalmul 37.31

Puneţi legea în inima unui om şi acesta va umbla cu dreptate. Iată unde trebuie scrisă legea: în inimă; atunci este în locul potrivit, aşa cum sunt pietrele într-o boltă. În minte legea este o piedică, pe spate este o povară, dar în inimă este un sprijin. Ce frumoase sunt cuvintele acestea: „Legea Dumnezeului său"! Când îl cunoaştem pe Domnul ca pe Dumnezeul nostru, legea Lui înseamnă pentru noi slobozenie. Dumnezeu care a făcut cu noi acest legământ ne dă şi dorinţa de a asculta sfaturile Lui şi a umbla după poruncile Lui. A urma învăţăturile Tatălui meu va fi pentru mine o desfătare.
Omul a cărui inimă este supusă, va fi sprijinit în toţi paşii lui. El va face ce este bine, va face ce este înţelept. O lucrare sfântă este întotdeauna cea mai înţeleaptă lucrare, oricum ar părea ea la un moment dat. Când umblăm după poruncile Sale, suntem pe calea împărătească a Dumnezeului nostru. Cuvântul lui Dumnezeu n-a înşelat niciodată nici un suflet. Ţinta sa este lămurită: să umblăm smeriţi şi drept în dragostea şi temerea de Dumnezeu. Pe această cale sunt învăţături înţelepte şi rânduieli sfinte, ca să ne păzească de întinare. Cel ce umblă drept, umblă pe un drum sigur.

Niciun comentariu: