13 august 2010

ÎNAINTE ŞI ÎN TIMPUL CHEMĂRII

Înainte ca să Mă cheme, le voi răspunde; înainte ca să isprăvească vorba, îi voi asculta!
Isaia 65.24

Ce lucrare la timp! Domnul ne aude înainte ca noi să strigăm şi adesea ne răspunde cu aceeaşi iuţeală. Ştiind dinainte nevoile noastre, Dumnezeu aranjează totul în aşa fel ca înainte să se simtă nevoia, ea să fie împlinită şi înainte ca încercarea să ne fi atins, noi să fim deja înarmaţi. Acest răspuns imediat la nevoile noastre întrece orice ştiinţă şi noi am văzut de multe ori întâmplându-se. Înainte ca noi să fi avut timp să ne gândim la vreun necaz, mângâierea puternică hărăzită să ne sprijinească a şi venit. Ce Dumnezeu este Dumnezeul nostru care ne răspunde aşa de repede!
Felul Lui de a auzi ne aduce aminte de telefon. „Dumnezeu este în cer şi noi suntem pe pământ", dar El face ca vorba noastră să zboare tot aşa de iute ca şi vorba Sa. Când noi ne rugăm fierbinte, atingem urechea lui Dumnezeu. Şi milostivul nostru Mijlocitor aduce imediat înaintea Tatălui Său, cererile noastre, pe care El le ascultă cu atenţie. Ce mare lucru este rugăciunea! Cine nu ar îndrăzni să ceară ceva cu ardoare, când ştie că glasul lui ajunge până la urechea împăratului împăraţilor? Mă voi ruga astăzi cu credinţă, nu numai că voi fi auzit, dar că am şi fost auzit; nu numai că El îmi va răspunde în viitor, dar eu primesc chiar acum răspuns. Duhul Sfânt să mă ajute în rugăciunile mele.

Niciun comentariu: