31 august 2010

DUMNEZEIASCĂ, VEŞNICĂ, NESCHIMBĂTOARE

Dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Şi acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.
1 Petru 1.25

Toate învăţăturile oamenilor şi ei înşişi vor trece ca iarba; dar noi suntem siguri cu privire la Cuvântul Domnului că va fi altfel, căci El rămâne veşnic.
Avem aici o evanghelie dumnezeiască; căci care cuvânt poate să dureze veşnic, decât acela care este rostit de Dumnezeul cel veşnic?
Evanghelia este vie totdeauna; tot atât de plină de viaţă acum, ca şi atunci când a ieşit din gura lui Dumnezeu; şi tot atât de puternică să convingă, să întoarcă la Dumnezeu, să refacă, să mângâie, să sprijinească, să sfinţească, aşa cum era pe vremea minunilor.
Această Evanghelie este neschimbătoare: nu este azi iarbă verde şi mâine fân uscat; ci adevărul nestricăcios al Dumnezeului care nu se schimbă. Părerile oamenilor se schimbă, dar adevărul rostit de Dumnezeu, nu se schimbă, ca şi Acela care l-a rostit.
Această Evanghelie - veste bună - pe care ne-o aduce Cuvântul lui Dumnezeu este o pricină de bucurie, o temelie tare pe care noi putem să ne sprijinim cu toată încrederea. Cuvântul „veşnic" cuprinde viaţa, moartea, judecata şi veşnicia. Slavă lui Dumnezeu prin Isus Cristos pentru această mângâiere veşnică. Să ne hrănim cu acest Cuvânt astăzi şi în toate zilele vieţii noastre.

Niciun comentariu: