18 august 2010

CEL CE CAUTĂ, GĂSEŞTE

Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine.
1 Cronici 28.9

Avem nevoie de Dumnezeul nostru şi dacă-L vom căuta, îl vom găsi căci El nu Se va tăgădui singur, ascunzându-Şi faţa de cel care-1 caută. Şi Dumnezeu Se va lăsa găsit, nu pentru că tu eşti vrednic sau fiindcă ai căpătat trecere înaintea Lui, ci pentru simplul motiv că îl cauţi. Tu, care Îl cunoşti deja pe Domnul, tu trebuie să stăruieşti mereu să cauţi faţa Sa rugându-te, slujindu-I cu sârguinţă şi cu o sfântă recunoştinţă. El nu-ţi va refuza părtăşia şi prietenia Sa. Iar cei care nu-L cunosc încă, să înceapă de îndată să-L caute, până când îl vor găsi şi-L vor primi ca pe Mântuitorul, prietenul, Tatăl şi Dumnezeul lor.
Ce siguranţă mare dă, celui ce caută, această făgăduinţă: „Caută şi vei găsi". Da, chiar tu, dacă-L cauţi pe Dumnezeul tău, ai să-L găseşti. În El vei găsi iertare, viaţă, sfinţenie, slavă. Caută dar cu stăruinţă, căci nu este în zadar. Caută-L fără întârziere; aici este locul şi timpul potrivit ca să-L găseşti. Pleacă-ţi genunchiul tău dârz şi grumazul tău înţepenit şi strigă-L pe Dumnezeu, pe Dumnezeul cel viu! În numele lui Isus cere curăţirea ta şi starea de neprihănire. Acestea nu-ţi vor fi refuzate. Aceasta este mărturia pe care a dat-o David fiului său Solomon prin versetul de la început şi este şi experienţa mea. Crede acest lucru şi fă aşa pentru dragostea lui Cristos.

Niciun comentariu: