16 iulie 2010

CUVÂNT CELUI CE ŞCHIOPĂTEAZĂ

... voi izbăvi pe cei şchiopi...
Ţefania 3.19

Sunt mulţi şchiopi de ambele sexe. Puteţi să-l întâlniţi „pe cel ce şchiopătează" de douăzeci de ori într-o oră. Îi vedem pe străzile principale, căutând să meargă cu cea mai mare siguranţă posibilă; dar ei sunt infirmi şi suferă în mersul lor. Pe drumul ceresc se află mulţi neputincioşi de aceştia. Poate că mulţi spun în ei înşişi: „Ce se va întâmpla cu noi? Păcatul ne va birui şi Satan ne va dărâma. Cum noi suntem gata să cădem, Domnul nu va putea niciodată să facă din noi buni ostaşi, nici buni vestitori." Ei bine, „Eu îi voi izbăvi pe cei şchiopi", zice Domnul, şi făcând aceasta, El însuşi Se va slăvi. Oricine va întreba: Cum poate o femeie care şchiopătează, să alerge şi să câştige premiul? Da, pentru ca toată lauda să fie dată harului atotputernic.
Doamne, când mă poticnesc în credinţă, în rugăciune, în a Te lăuda, în slujire, în milă, salvează-mă, Te rog stăruitor. Numai Tu poţi să întăreşti pe infirmi ca mine. Doamne, nu mă lăsa să pier pentru că sunt printre cei mai din urmă, ci ridică prin harul Tău pe cel mai greoi călător - chiar pe mine. Iată, El a spus că aşa va fi şi de aceea, ca Iacov biruind în rugăciune, eu merg înainte, deşi şchiopătând.

Niciun comentariu: