24 iunie 2010

„MAI MULT" AL DOMNULUI

Amaţia a zis omului lui Dumnezeu: „Dar ce să fac cu o sută de talanţi pe care i-am dat oastei lui Israel?" Omul lui Dumnezeu a răspuns: „Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât atât.”
2 Cronici 25.9

Dacă ai făcut o greşeală, suferă urmările, dar nu lucra împotriva voii lui Dumnezeu. Domnul poate să-ţi dea mult mai mult decât ceea ce rişti să pierzi. Şi dacă nu vei face aşa, vei începe să te tocmeşti şi să te cerţi cu El. Împăratul lui Iuda angajase o armată de Israeliţi idolatri şi a primit poruncă să-i trimită înapoi în ţara lor, pentru că Dumnezeu nu era cu ei. El dorea să asculte şi a dat drumul acelei armate, dar îi părea rău de banii pe care îi dăduse degeaba. Ce ruşine! Dacă Cel Veşnic îi dădea biruinţa fără ostaşi plătiţi, el tot făcea o afacere bună, chiar dacă le dăduse banii şi acum îi trimetea înapoi în ţara lor.
Nu vă temeţi când pierdeţi bani din pricina cugetului şi pentru că iubiţi pacea şi pe Domnul Cristos. Fii sigur că pierderile pe care s-ar putea să le ai pentru Domnul nu sunt pierderi. Chiar în timpul vieţii acesteia, ele sunt răsplătite mai mult decât merită, şi în multe cazuri Domnul împiedică ceea ce ar fi o pierdere pentru noi. În orice caz, ceea ce am pierdut aici pentru Domnul Isus este răsplătit în cer. Nu te nelinişti de ceea ce socoteşti că pierzi, ci ascultă glasul care îţi zice: „Domnul îţi va da mult mai mult."

Niciun comentariu: