14 iunie 2010

EL RĂMÂNE MEREU ACELAŞI

Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.
1 Samuel 12.22

Alegerea pe care a făcut-o Dumnezeu cu poporul Său este în scopul de a-l sprijini şi de a nu-l părăsi nicidecum. El l-a ales pentru a-l iubi, şi-l iubeşte din pricina acestei alegeri. De bună voia Sa, a ales acest popor şi această alegere este motivul pentru care va continua să-Şi găsească plăcerea în acest lucru. Dacă l-ar părăsi, Şi-ar necinsti Numele, căci aceasta ar însemna că a făcut o greşeală în alegerea Sa şi ar da dovadă de nestatornicie în iubirea Sa. Astfel este slava dragostei lui Dumnezeu, care nu se va schimba, şi această slavă nu poate fi întunecată. Să ne amintim de toate dovezile bunătăţii părinteşti a lui Dumnezeu şi să fim siguri că niciodată El nu ne va părăsi. Ceea ce L-a determinat să Se preocupe ca să facă din noi poporul Sau, a fost dorinţa Sa de a ne mântui. După ce a îndeplinit astfel de minuni cu privire la noi, ar mai putea să ne lase singuri? Fiul Său Isus a murit pentru noi şi noi putem fi siguri că El n-a murit în zadar. Ar putea El să Se lepede de aceia pentru care Şi-a vărsat sângele Său? Deoarece Şi-a găsit plăcerea să ne aleagă ca să ne mântuiască, îşi va găsi plăcerea şi ca să ne binecuvânteze. Domnul Isus nu este un prieten schimbător. Iubindu-i pe ai Săi, îi va iubi până la sfârşit.

Niciun comentariu: