7 mai 2010

SĂ NU MAI RĂMÂNĂ NIMIC RĂU

Nimic din ce a fost blestemat să fie nimicit cu desăvârşire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă, să te ierte şi să te înmulţească, după cum ajurat părinţilor tăi.
Deuteronom 13.17

Israel trebuia să cucerească oraşele păgâne şi sa distrugă toată prada, socotind tot ce a fost întinat prin idolatrie, ca blestemat şi deci să fie nimicit prin foc. Tot astfel trebuie ca creştinul să-şi privească toate păcatele sale. Nu trebuie să lăsăm nimic rău să locuiască în noi. Este un război de moarte împotriva răului de orice natură ar fi, care ar întina sufletul, trupul sau duhul. Această părăsire a răului trebuie să o privim ca o roadă a harului lui Dumnezeu.
Când Dumnezeu ne face să nu mai avem nici o îngăduinţă pentru păcatele noastre, atunci El ne arată îndurarea Sa; şi când ne mâniem împotriva răului, Dumnezeu încetează să fie mâniat pe noi. Când noi creştem străduinţele împotriva fărădelegii, înmulţeşte şi Dumnezeu binecuvântările. Secretul pentru a creşte în pace şi bucurie în Domnul Cristos, este ascultarea de acest cuvânt: „Să nu rămână nimic sortit pieirii în mâna ta". Doamne, Te rog curăţeşte-mă azi. Îndurarea, mila, propăşirea şi bucuria vor fi partea sigură a acelora care leapădă cu hotărâre şi cu tărie păcatul.

Niciun comentariu: