29 mai 2010

PESCARII ÎL URMEAZĂ

Isus le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
Marcu 1.17

Numai venind după Isus putem împlini dorinţa inimii noastre şi putem fi într-adevăr folositori semenilor noştri. Cât de mare nevoie este să fim pescari care izbândesc prin Isus! Ne-am jertfi şi viaţa ca să câştigăm suflete. Dar suntem ispitiţi să încercăm metode pe care Isus niciodată nu le-ar fi încercat. Trebuie oare să cedăm sugestiilor vrăjmaşului? Dacă am face aşa, am putea împroşca apa, dar niciodată n-am prinde peşte. Trebuie să-L urmăm pe Isus, dacă vrem să reuşim. Metodele senzaţionale, spectacolele, amuzamentele - sunt acestea lucruri care merg după Isus? Ni L-am putea închipui pe Domnul Isus însufleţind o adunare prin astfel de mijloace, care acum sunt atât de folosite? Care este rezultatul unor astfel de metode? Rezultatul nu este deloc acela pe care Isus îl va lua în seamă în marea zi din urmă.
Noi trebuie să tindem ca predica noastră să fie aşa cum a fost şi a Stăpânului nostru, căci în felul acesta sunt mântuite sufletele. Trebuie să predicăm învăţătura Domnului nostru şi să vestim o evanghelie deplină şi gratuită; căci aceasta este plasa în care se prind sufletele. Trebuie să predicăm cu blândeţe, îndrăzneală şi dragostea Lui; căci acesta este secretul succesului cu inimile omeneşti. Trebuie să lucrăm cu ungerea divină, depinzând în totul de Duhul Sfânt. Astfel, mergând după Isus şi nu luând-o înaintea Lui, nici alături de El, noi vom fi pescari de oameni.

Niciun comentariu: