4 martie 2010

CINSTEŞTE PE DUMNEZEU

Voi cinsti pe aceia care Mă cinstesc.
1 Samuel 2:30

Cinstea lui Dumnezeu este oare ţinta de căpetenie a vieţii noastre, dreptarul purtării noastre? În acest caz, El mă va cinsti. S-ar putea să nu primesc cinste din partea oamenilor, pentru un timp; dar Dumnezeu mi-o va da, în felul Său. Se poate întâmpla că cel mai sigur mijloc de a fi cinstit de El, să fie să primesc dispreţul oamenilor dacă trăiesc după voia Sa.
Slujba preoţiei luând-o de Ia familiile lor şi a urmaşilor lor, precum şi conducerea ţării, şi o dădu tânărului Samuel. Dumnezeu poate îngădui celui rău sa capete onorurile lumii; dar demnitatea pe care şi-o păstrează este de a da El însuşi „slava, cinstea şi nemurirea", acelora care printr-o ascultare sfântă îl cinstesc. Ce pot face azi, pentru a-L cinsti pe Domnul? Îi voi da slavă, prin mărturisirea cu gura şi printr-o ascultare practică. ÎI voi cinsti şi prin persoana mea, şi prin bunurile mele, predându-mă Lui pentru o slujbă specială. Să ne gândim în ce fel îl putem cinsti azi.

Niciun comentariu: